
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Viorica Mihăescu știe când să le vorbească elevilor la ora de română despre Ion, când să le corecteze greșelile gramaticale și cum să-i asculte.
Am 23 de ani și sunt învățătoare în una din cele mai mari comunități compacte cu origini rome din Europa, unde curierii nu vin pentru că aici sunt „oameni răi”. Am în clasă 24 de năzdrăvani, pe care încerc să-i motivez să vină la școală în fiecare zi. „Ești cea mai bună doamnă”, îmi spun mereu. Uneori de mai multe ori pe oră. Nu pot să aleg un moment petrecut în acești doi ani pe care să îl povestesc. Nu știu dacă am fost mai mândră de ei atunci când au citit primul cuvânt sau atunci când am mers la teatru, iar cei de acolo ne-au zis mirați: „ce cuminți sunt!”
Când am intrat în Europa, această localitate din Iași era numită „polul sărăciei din UE”. Elevii de aici care terminau școala generală erau o excepție. Asociații și oameni s-au mobilizat și anul ăsta, la 18 ani de Europa, 9 dintre elevii de-a opta din Crucea au luat peste 5 la simularea Evaluării Naționale.