Licean înalt, blond și creț din Alba Iulia, Florin Râșteiu, 17 ani, apără de patru ani drepturile colegilor prin consiliile elevilor – județean sau național. Burse, absențe, statutul elevilor. Cu șase luni înainte de Bac, spune că nu e ușor să reprezinți, dar lupta pentru drepturile elevilor nu poate fi dusă decât de ei.
Noi în Alba am pornit campania „Elev, nu deținut”. E problemă des întâlnită la noi în județ și am zis să aflu în ce licee din Alba se încalcă articolul din statut care spune că elevii majori pot părăsi oricând incinta școlii. Am sunat directorii ca să obțin întâlniri cu ei, le-am trimis adrese în licee. Îmi răspundeau cu „Cine sunteți voi să vă băgați în treburile noastre” sau „Noi avem regulamentul nostru”. Un director din Blaj mi-a spus că nu e treaba lui să se ocupe de respectarea drepturilor elevilor, ci a inspectoratului. Dar inspectoratul e preocupat să participe la evenimentele festiviste pentru centenar.
La un liceu de arte am reușit să rezolvăm problema după ce am insistat cu adresele. Directorii din toată țara trebuie să conștientizeze că școala nu e un stat conclav și ei nu sunt șefii statului. Sunt directori, manageri, și trebuie să aplice legea.
Când am început cu liceul de arte, mulți elevi din județ și din altele ne-au cerut ajutorul, că e problema și la ei. La Blaj mi se închisese telefonul în nas, deși am fost foarte respectuos. Directoarea de la un liceu economic mi-a spus că ei au probleme mai importante decât drepturile elevilor – se mutau în altă clădire. Vorbesc urât la telefon și urlă. Amenință că dacă elevii majori „pot ieși când își doresc ei”, o să le spună profesorilor să le pună absențe nemotivabile. Dar orice absență poate fi motivată, e o aberație.
Pe mine m-au consumat psihic toate discuțiile. Între timp ne deplasam în țară ca să pregătim elevii să fie buni reprezentanți și din autobuze discutam cu directorii la telefon.
Le explicam și elevilor că trebuie să fie etici, să aibă logos – cunoștință și patos – pasiune. Dai peste multe lucruri care te dărâmă, care te obosesc. Dar trebuie să treci peste, să vorbești în continuare cu directorii la fel de respectuos.
La liceul de arte am rezolvat după ce am postat pe pagina mea de Facebook conversația telefonică cu directorul. A ajuns textul la el, evident, asta și voiam. M-a sunat ca să ne întâlnim, era într-o vineri. El a spus că mai bine să ne vedem luni, ca să aibă timp să se informeze. A fost dureros să aflu că un director are nevoie să se informeze. Trebuie să cunoști drepturile și obligațiile elevilor, profesorilor.
Acolo se sesizaseră și părinții. Dacă întârziau copiii o oră, nu mai puteau intra în școală. Am spus că e Constituția asta a României, dreptul la educație. Ar fi mișto s-o respectăm. Poate am avut probleme la primele două ore, dar vreau apoi să mă prezint la școală. I-am spus că dacă vrea să-i aibă pe elevi de partea lor ar fi super să le respecte drepturile.
La un colegiu economic, când am trimis adresa, doamna adjunct mi-a zis: „Nu înțeleg ce vreți cu adresa aia, am citit, dar vreți să vă răspund la ea? Că nu înțeleg.” Da, i-am spus, aș dori să primesc un răspuns în scris. M-am abținut atunci, pentru că am stat să redactez adresa aia, m-am consultat cu toți colegii, am aflat povestea de la 20 de elevi din liceul lor și am filtrat, analizat, gândit critic.
Prin campania „Elev, nu deținut!” și alte proiecte am încercat să-i conving pe elevi să sesizeze problemele, să le rezolvăm, dar n-au prea reacționat. În timp ce discutam cu Diana Filimon de la Forum Apulum (partea civică mi-a fost crescută mult de cei din Forum Apulum, unde am învățat cât de bine e să fii informat, la ore sau în afara lor), mi-a venit o altă idee. Eu mereu mă plângeam că uneori am limbaj mult prea formal. Elevii poate știu de statut, dar este plictisitor, nu au răbdare să citească nici Legea Educației. Am zis să facem un ghid ilustrat al elevului, inspirat din statutul elevului, constituție, LEN (Legea Educației Naționale), codul de etică al profesorilor.
Vreau să știe ce drepturi și obligații au.
Dacă nu rezolvăm nici cu inspectoratele, luăm în considerare și varianta protestului. Dar am zis să nu fim reactivi din prima. Să încercăm să discutăm, să îi câștigăm, să fim proactivi – nu contează că ne jignesc, că ridică tonul, noi să ne păstrăm calmul și să încercăm să soluționăm pe cale amiabilă.
Am vrut să cedez [de multe ori], dar am zis că orice piedică trebuie depășită. Am depășit și anul trecut când am avut media șapte pe ambele semestre, pentru că am fost mult plecat ca președinte al Consiliului Județean al Elevilor Alba. Aduceam scutiri de fiecare dată, dar directorul nu mi le motiva pentru că erau de la consiliu, chit că scrie în statut că dacă sunt reprezentant și aduc scutiri e dreptul meu, ca să facem treabă bună. Părinții mi-au spus atunci „nu ți se pare absurd că tu ca și elev să îi spui unui profesor că a greșit sau că a încălcat o lege?”.
De ce să fie absurd? Noi asta facem în consilii. Ne informăm înainte să vorbim. Ca să îți aperi drepturile, trebui să le cunoști. De-asta am învățat tot Statutul Elevului pe de rost, astfel încât să am tot timpul argumentele la mine.
Dacă noi nu ne luptăm, nu o să vină niciun profesor să ne spună „aveți drepturi, luptați-vă pentru ele, hai că lupt și eu cu voi”. Am primit replica „Dacă voi nu vă îndepliniți obligațiile, de ce să aveți drepturi?” Da, sunt și elevi care nu-și îndeplinesc obligațiile, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să aibă restul drepturi. Nu așa merge democrația.
Părinții nu înțeleg nici ei. „Cum adică ești elev și reprezinți? De ce te bagi tu să rezolvi? De ce ești mereu ăla cu gura mare? De ce ai absențe?” Am auzit toate replicile. Nu pot să închid ochii și să trec mai departe când știu că unii colegi din județ au probleme și m-au ales pe mine să-i reprezint. Profii mei întreabă cum vorbesc eu despre școală când eu abia mai vin pe la școală. Dar 11 ani am frecventat-o zilnic și am avut timp să văd minusurile sistemului. Când aud că elevilor le e frică să vorbească cu profesorii [mă enervez]. Vreau să înțeleagă că un profesor nu poate să pună 2 dacă elevii și-au exprimat opinia, că nu poate să te dea afară din clasă, pentru că ai dreptul la educație.
[Apropo de drept la educație] mi-a trecut prin cap să studiez în străinătate după ce am fost vara trecută la Oxford printr-un schimb de experiență. Dar am considerat că ar fi patru ani pe care-i pierd din toată implicarea civică – niște ani pe care-i investesc doar în mine, nu și în ceea ce aș putea face pentru comunitatea de tineri, ca cetățean. Simt că dacă sunt în mijlocul tinerilor, pot schimba politica din afară, ca cetățean: să vin cu propuneri în Parlament. La cum arată acum politica, nu pot rezona, și dacă nu rezonez, nu pot să mă pierd printre niște oameni care nu sunt tocmai etici. Mai bine rămân cetățean, gândindu-mă la cetățeni. O să merg la Cluj, o să studiez în management (sau singur, dacă nu mă mulțumește facultatea), o să muncesc mai mult, o să dorm mai puțin și o să fac o schimbare reală.
Până atunci, o să fac în continuare tot posibilul să producem schimbări [în licee], să mărim bursele. Avem un proiect prin care încercăm să impunem un plafon pentru burse, să nu mai fie o diferență atât de mare între orașe ca Zalău – unde sunt burse de 20 de lei – și Constanța – câteva sute de lei. Toți învață, toți trec prin sistem, dar nu sunt recompensați egal. Așteptăm să fie luată în considerare propunerea de către comisia din Senat care ne tot amână, apoi să se aplice.
În Alba am reușit să mărim bursele anul trecut cu 30 de lei, la toate categoriile. Am avut întâlniri, discuții cu consilieri care mi-au spus că educația nu e atât de prioritară pentru consiliul local anul ăsta. N-au mărit cu mult, dar sunt sigur ca au fost elevi care au avut nevoie de cei 30 lei.
E un început. Putem să cerem mai mult.
*Pe Florin l-am cunoscut și fotografiat în aprilie, când am petrecut în Alba Iulia câteva zile, ca să documentăm mai multe povești de-ale locului.
