Românii care au făcut aplicația mobilă IziBac arată cum „copiii care au învățat informația prin joc o rețin de două ori mai bine”
În jur de 4 mii de elevi pe lună se pregătesc pentru Bac jucând IziBAC pe telefon. Aplicația este creată de o echipă de români care cred că învățarea trebuie să se adapteze generațiilor de azi, născute cu telefonul în mână. Tinerii antreprenori vor să se extindă la nivel internațional și să facă un joc mobil și pentru testele SAT, cerute de universitățile americane la admitere. În programa din țările avansate, educația prin jocuri este studiată și aplicată pe scară largă.
18.01.2021
de Andreea Archip
În urmă cu trei ani, Raluca era profesor și pregătea elevi pentru admiterea la arhitectură la universități din țară și din străinătate. Și-a dat seama că elevii ei rețin informația diferit. Nu erau deloc atrași de urmăritul tablei și de dictatul în caiete și nimeni nu preda folosindu-se de resurse digitale pentru ei.
Adrian Stratulat, cel care avea să-i devină și soț, a remarcat scăderea nivelului examenelor naționale față de 2005, când a dat el bacalaureatul.
„Dacă elevii nu mai învață, nu e o soluție să scazi standardul. Soluția este să creezi un sistem prin care ei să fie motivați să învețe și chiar să introduci elemente mai dificile care să-i stimuleze, să-i provoace și să ajungi la performanță” Adrian Stratulat
„Asta este perspectiva noastră, vrem să ne adresăm tuturor elevilor, nu să fie o chestie elitistă, dar pornind de jos și încercând să-i ducem cât mai sus.”, spune Adrian.
El crede că profesorii ar trebui să îi înțeleagă pe elevii de azi, nu să îi dezaprobe cu atitudinea ”pe vremea mea...”.
„Ei, de la cele mai mici vârste, se trezesc cu smartphone-ul în mână, au attention span-ul mai scurt. Am văzut că există diferențe între felul în care este construită mintea tinerilor din ziua de azi față de acum câteva generații”, crede Adrian.
Doar 5% din sectorul educațional este digitalizat, la nivel mondial
De aici a pornit ideea de a crea un joc pe telefon pentru pregătirea la Bac. Fiindcă Raluca are și formare de psihopedagog, a îmbinat știința învățării în mecanicile de joc. L-au cunoscut între timp și pe Eduard Lache, dezvoltator de web, și echipa a fost gata. În 2018, lansau deja prima versiune IziBac. Azi au o echipă de opt oameni, colaborează cu 30 de profesori de diferite discipline pentru crearea conținutului și au câștigat deja câteva premii naționale și internaționale pentru inovație.
Sunt pe drumul cel bun, spun ei. Iar anul de început al pandemiei, cu minusurile sale, a pus măcar în lumină nevoia de digitalizare. „La nivel mondial, doar 5% din sectorul educațional este digitalizat, chiar și în 2020. Pandemia COVID-19 a scos în evidență aceste neajunsuri și ne forțează sa ne digitalizăm”, spune Adrian Stratulat.
Sectorul Edtech (education technology) este așteptat să ajungă la peste 400 de miliarde de dolari până în 2025.
Și românii cred că afacerea lor poate lua o felie din acest tort al inovării în educație. „Pe undeva pe la jumătatea lui 2021 ne planificăm să ieșim cu o soluție destinată pieței globale. Perspectiva noastră de internaționalizare, și cu piața din România și cu cea de SAT, înseamnă 4.8 milioane de euro veniturile în următorii cinci ani, în principal din content premium pe zona de educație, adică lecții video, lecții audio, dar să ai și o experiență premium de învățare”, mai spune Adrian.
Pe elevi i-au câștigat, cu profesorii mai lucrează
Când școlile s-au închis din cauza pandemiei, toată lumea a căutat resurse online. Asta i-a făcut să accelereze activitatea, mai ales că și-au dat seama că modul în care au mutat profesorii ce făceau la clasă în online, nu e o experiență cu adevărat digitală.
Deși „gamificarea” educației (unul dintre termenii folosiți pentru înglobarea jocurilor în educație n.r.) este un trend global, nu toți profesorii români acceptă că elevii pot învăța uneori mai bine stând cu nasul în telefon decât cu ochii la tablă.
„Există această preconcepție, această impresie greșită că soluțiile e-tech sunt adresate doar profesorilor și școlii. Și când noi ne adresăm direct elevilor, sunt confuzi cu privire la rolul lor în această poveste”, spune Adrian. Dar anul ăsta lansează și o secțiune pentru profesori, prin intermediul căreia ei vor putea să dea teste clasei lor și rezultatele se înregistrează automat.
Prin joc înveți de două ori mai bine
Au destule cadre didactice care au înțeles beneficiile acestor aplicații și îi ajută, unii le-au devenit colaboratori. Cum este profesoara de română Genovena Cerchez, una dintre cele mai cunoscute autoare de manuale. „La poezia „Floare albastră” de Eminescu, poți să extragi informația despre ce motive literare există, de exemplu. Și respectiva informație o pui sub forma unui quiz, cu un suport multimedia, o animație, o imagine. Informația se fixează deoarece chiar dacă nu știi, avem o explicație care îți spune exact de ce este așa, nu îți dă mură-n gură. Îți zice și de ce”, explică dinamica jocului educativ.
Au studii care arată că memorarea se face mai ușor așa. „Mecanicile pe care le aplică au fost validate și spun că există o mai bună retenție a informației cu 90%. Dacă e să luăm doi elevi și le dai aceeași informație, dar unuia i-o dai în forma predării clasice și celuilalt în forma unu joc, într-o săptămână cel care a învățat prin joc o cunoaște de două ori mai bine.”
Așadar, pe lângă quiz-uri, au și partea de lecții video sau audio pe care le țin profesorii colaboratori. Și la fel de important, utilizatorii se ajută între ei, e ceea ce se cheamă „peer to peer learning” (învățare de la egal la egal).
„Coincidență sau nu, acestea sunt cele trei trenduri în educație azi și în edtech: peer to peer learning, micro learning prin bucăți de quizz-uri și videouri și gamificarea educației.”
Introducerea jocului ca metodă nu înseamnă doar jocuri pe calculator, pot fi jocuri de grup, față în față, în clasă. Posibilitățile sunt nelimitate.
Ca să-i ajute pe elevi să se dezvolte, pe lângă programa de Bac, au adăugat în aplicație și cursuri de educație financiară, civică, antreprenorială.
Superputerile jocului online
Ca la toate jocurile online, cei care joacă IziBac primesc „books”, adică superputeri care să-i îndemne să continue. Există o variantă gratuită și una premium. „E un model de business cât se poate de rezonabil care nu răpește din impactul educațional pe care vrem să îl avem, pentru că până la urmă am pornit de la o misiune socială, dar în același timp ne dă și o sursă de venituri fără de care nu am putea să continuăm dezvoltarea”, spune Adrian.
Nu știu încă ce rezultate au avut la examenul de maturitate utilizatorii IziBac, dar își propun să afle printr-un parteneriat cu Brio, o altă companie educațională, cu care vor implementa niște chestionare.
Ca să se dezvolte internațional, s-au listat pe Seedblink, o platformă de finanțare pentru start-up-uri, și au reușit să strângă suma de 160 de mii de euro.
Foto: IziBac