În clasa a VII-a am construit primul meu robot, făcut cu ajutorul unui kit Lego Mindstorm, și apoi am început să particip la competiții de robotică. La sfârșitul clasei a VII-a, am participat la prima competiție importantă, RoSEF (Concursul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie pentru Elevi), în Suceava, iar în clasa a VIII-a am câștigat medalia de argint la concursul de proiecte de mediu INESPO (International Environment& Sustainability Project Olympiad), în Olanda. Competițiile de inginerie la care am participat mi-au arătat cum evoluează generația din care fac parte din perspectiva tehnologiei. Uitându-mă la cum s-a schimbat aceasta în ultimii 10 ani, pot spune că tehnologia va fi peste tot în 2030.
Diferența dintre primele calculatoare, apărute în 1981, și minicalculatoarele din zilele noastre este incredibilă. Acum aproape 37 de ani a fost lansat IBM Personal Computer, care avea un procesor de 4.77 MHz, memorie de 256 kB și costa în jur de 2.000 $. Acum, un minicalculator Raspberry Pi Zero costă doar 5 $, are un procesor Broadcom BCM2835 și memorie de 512 MB (mult mai performant decât acel IBM din 1981) și măsoară doar 65 mm lungime și 31 mm lățime.
Îmbunătățirile aduse la grafica din jocurile video spun și ele multe despre evoluția tehnologiei. Dacă acum 14 ani, imaginile ne duceau cu gândul la desenele animate, grafica zilelor noastre ne transpune într-o lume virtuală, asemănătoare realității. Jocurile au ajuns mai complexe, mai realiste, iar personajele sunt din ce în ce mai bine conturate.
Tehnologia din ziua de astăzi este incredibilă. Inteligența artificială a devenit realitate, mecatronica și robotica evoluează rapid și din ce în ce mai multe firme încep să se focuseze pe aceste ramuri. În jurul nostru, totul începe să devină inteligent, de la un simplu ceas până la orașe întregi.
Viziunea mea despre viitor este pozitivă: o colaborare om-robot, colonizarea altor planete, unde viața ar fi mai ușoară. Dar, pentru a avea acest viitor, trebuie să fim foarte atenți în prezentul pe care îl avem. Trebuie să știm unde să ne oprim și să avem planuri de rezervă pentru cazul în care un „AI goes rogue”, adică pentru instabilitatea inteligenței artificiale.
Cum văd eu viitorul? Văd o lume inteligentă, plină de oportunități, plină de speranță.
Acum intervin întrebările despre viitor, la care putem găsi răspunsuri în prezent.
Vom mai citi?
Cărțile au început să fie ocolite de noile generații, din simplul motiv că informația este acum ușor de găsit pe internet. Pasionații de cărți au început să citească mai des Ebook-uri, variante digitale ale cărților, care sunt mai ușor de transportat. Nu cred totuși că în viitor vor dispărea complet cărțile. După cum spune și creatorul universului Marvel, Stan Lee: „Comics are like boobs. They look great on a computer, but I’d rather hold one in my hand…” (Benzile desenate sunt ca sânii. Arată superb pe calculator, dar îmi place mai mult să pun mâna pe ei...).
Cum va fi tehnologia în 2030?
Oare or să existe roboți care să ne facă de mâncare? Putem spune că deja profităm de acest lucru în prezent. În 2011, un cuplu și-a dorit să printeze un tort cu ajutorul imprimantei 3D. Pentru a realiza acest lucru, au hack-uit o imprimantă și, după multe încercări, au realizat printarea tortului. Aceasta a fost prima imprimantă care a realizat 3D ceva comestibil, iar acum există restaurante care printează mâncarea 3D. Pur și simplu, clientul alege ce vrea să conțină mâncarea și cum vrea să arate.
Good choice, right?
Ce va fi nou?
Omul nu este un organism perfect. Face multe greșeli, este subiectiv și gândește mai lent decât un computer. În viitor, tehnologia se va uni cu omul, ceea ce este inevitabil. Printre noi deja și-au făcut apariția cyborg-ii, mulți dintre aceștia fiind veterani de război. De altfel, inventarea membrelor artificiale a adus un mare beneficiu oamenilor ce suferă de pierderea lor.
Roboții vor deveni mai inteligenți decât noi?
Inteligența artificială (AI) va fi prezentă cu siguranță în viitorul apropiat. Domeniul evoluează în fiecare zi. Mașina sau chiar orașul inteligent vor avea la bază un AI. Fondatorul Tesla, Elon Musk, Google, YouTube și chiar Facebook au început să se focuseze în această direcție.
Tesla a dezvoltat un AI care a fost capabil să învețe să joace DOTA 2, un joc multiplayer online, folosind machine learning. Acest mod de învățare machine learning este asemănător cu modul în care un om învață, prin încercări, nefiind nevoie de input uman. Acest AI a devenit atât de bun la DOTA 2 încât a învins jucătorii profesioniști.
Google DeepMind, o companie Google de inteligență artificială, a dezvoltat un AI capabil de a învăța să meargă singur fără nici un alt tip de ajutor extern. Modelul digital a fost dotat cu senzori digitali și a învățat să meargă, să sară și chiar să alerge într-un simulator. Ar putea suna ciudat, dar este o realizare importantă în domeniu, fiind posibilă integrarea unui soft asemănător pe un robot.
Facebook a făcut de curând un test cu doi chatbots (programe care poartă conversații), unde aceștia au început să comunice între ei. Cei de la FAIR (Facebook AI Research Lab) au vrut să testeze capacitatea boților de a schimba informații între ei. Au observat că aceștia au deviat de la script și au inventat un limbaj propriu de comunicare, ceea ce a dus la oprirea proiectului, deoarece putea deveni un pericol.
Terminator devine realitate?
În viitor, vor exista cu siguranță roboți în domeniul armatei. În prezent, se dezvoltă multe prototipuri care au scopul de a ajuta sau chiar de a înlocui soldații.
Companiile Boston Dynamics și Revision Military dezvoltă roboți și sisteme care ajută armata. Cei de la Boston Dynamics au creat un robot numit Big Dog care are rolul de a căra provizii în locuri greu accesibile soldaților. Revision a creat un exoschelet care are rolul de a ajuta soldatul să care obiecte grele cu ușurință și, în același timp, de a purta o armură mai grea, fiind mai protejat.
Acestea sunt doar unele dintre proiectele dezvoltate pentru armată.
Atâta timp cât mintea omului se joacă cu imaginația și visele, evoluția se face în timp galopant, dar ar trebui să ne ferim ca la un moment dat să nu devenim noi jucăriile roboților.
La final de povestioară, nu îmi rămâne de făcut decât să rostesc celebrele cuvinte ale amicului meu T-800 Model 101 Terminator: „I’ll be back”.