De la început

De la început

Ce se întâmplă când decizi că mai bine rămâi repetent.

04.04.2019

de Elena Văduva, ilustrații de Elena Smîntînă

Maria avea 16 ani când a decis că e o idee bună să rămână repetentă. Își auzise mama în timp ce glumea că poate repetenția i-ar oferi vacanța de care avea nevoie după ce refuzase să iasă din casă săptămâni la rând – și începuse deja să-și facă planuri. Avea să rămână repetentă la română, matematică și istorie, apoi avea să revină la școală cu forțe noi și cu mintea limpede. Nu-și dorise niciodată să ajungă să învețe într-o clasă de matematică-informatică, oricum, dar pentru că liceul tehnic în care intrase nu avea nicio clasă de filologie, s-a văzut nevoită să facă meditații pentru a înțelege cât de cât matematica. Primul an de liceu și l-a petrecut între meditații la matematică și repetiții cu doi studenți de la actorie care făceau ateliere cu elevii din diverse licee. Dacă matematica o plictisea și o făcea să se holbeze ore întregi la exerciții fără să înțeleagă cum ar trebui rezolvate, actoria o făcea să se simtă vie și prezentă. Lua lecții de actorie încă de la cinci ani, când bunica obișnuia să o ducă la balet la Casa de Cultură a Copiilor. Ca să ajungă la cursul de balet, ea și bunica treceau de mână prin mijlocul sălii unde ceilalți puști învățau actorie. Maria își amintește doar cum într-o zi bunica s-a oprit în mijlocul acestei încăperi și i-a spus că va face și ea actorie. Nu a renunțat nici la balet, ci a continuat să primească premii la concursuri la dans în timp ce pregătea spectacole cu ceilalți colegi actori.

A câștigat premiul pentru cel mai bun actor în rol principal în clasa a IX-a în cadrul unui concurs pentru adolescenți, iar asta i-a redat încrederea că putea să dea admitere la actorie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I.L Caragiale”. Dar la începutul clasei a X-a Maria s-a oprit din dansat și din actorie și s-a închis în casă. S-a întâmplat în aceeași perioadă în care s-a mutat singură. Părinții ei nu mai erau împreună, iar mama îi cumpărase propriul apartament pentru a se asigura că fiecare are intimitate. Acum erau doar vecine, dar asta nu o făcea deloc fericită pe Maria. Certurile din ce în ce mai dese cu mama, care îi spunea că nu face nimic cu viața ei, o îndemnau să se închidă din ce în ce mai mult în ea și, fără să-și dea seama, încetase să mai meargă la școală. Relația Mariei cu mama nu este una apropiată nici în prezent, iar de tatăl ei preferă să nu vorbească.

Între timp, pentru generația care venise în liceu cu un an în urma ei se înființase o clasă de filologie. Asta i-a întărit și mai mult motivația de a rămâne repetentă. Putea să-și ia pauza de care simțea că are nevoie și se putea întoarce în toamnă într-o clasă unde putea uita odată și pentru totdeauna de matematică. Totul se potrivea.

Pentru că încă nu știa foarte bine cum putea face ce își dorea, a apelat la profesoara de română pe care o admira. A simțit întotdeauna că ea o asculta cu adevărat și că nu o judeca, așa cum simțea că se întâmpla cu restul profesorilor. Așa cum se aștepta, profesoara a ascultat-o, a luat-o de mână și a dus-o în fața directoarei pentru a-i explica și ei situația. Împreună au hotărât că planul Mariei poate fi dus la capăt și că se poate întoarce în toamnă în clasa de filologie.

Maria a simțit că poate respira. S-a întors acasă, s-a aruncat în pat și a încercat să se odihnească. Deși mama spunea că-i susține decizia, o mustra și o mai îndemna din când în când să meargă la școală. Maria s-a mai dus, dar a preferat să stea departe de ea în majoritatea timpului. A preferat să folosească zilele pentru a-și înțelege stările emoționale. Se enerva repede pe oricine, apoi, de teamă ca ceilalți să nu o părăsească, își cerea scuze, se calma câteva zile, apoi începea din nou să se enerveze. Pentru că nu reușea să mai iasă din acest cerc care se tot repeta, mama ei a dus-o în fața unui psihiatru care, după doar două ore, i-a pus un diagnostic: tulburare de personalitate bordeline. Persoanele care prezintă o astfel de tulburare de personalitate nu-și pot controla emoțiile și sunt mai tot timpul într-o stare de revoltă, stare care survine, de cele mai multe ori, din traume pe care le-au căpătat în copilărie.

Maria a privit cu suspiciune medicul, mai ales pentru că i se părea ireal să primească un diagnostic după doar două ore. Atunci a fost pentru prima dată când a început să ia pastile pentru stările emoționale care o chinuiau. Nu era prima dată când trecea printr-un astfel de episod – în generală făcuse terapie, însă renunțase pentru că nu avea încredere în terapeută. S-a diagnosticat singură de pe internet cu depresie și și-a spus că doar ea singură poate să se scoată din hăul trist în care căzuse. În niciun caz o terapeută. Și a reușit prima dată.

Când a venit toamna și a început a doua oară clasa a X-a, Maria și-a jurat că nu-și va face prieteni. Plănuia doar să meargă la școală, să stea în banca ei și să-și vadă de treabă. Știa că cei din clasă nu se vor apropia prea mult de ea. Era mai mare și se machia cu prea mult tuș. Nu o dată a auzit pe stradă cuvinte ca „vampiroaico” , „Halloween” sau chiar „Colectiv”. Pastilele nu au ajutat-o prea mult, așa că a decis să nu le mai ia. Auzise de la o prietenă că o să ajungă să o schimbe total și să o blegească, așa că era sigură că cea mai bună decizia era să încerce din nou să se ridice singură. Dar de data asta nu părea să funcționeze. S-a întâlnit iar cu studenții de la UNATC care veniseră să monteze un nou spectacol cu elevii din liceu și a crezut că asta o să o ajute. A ajuns să fie dată afară din grupul de actori, ceea ce a demoralizat-o și, chiar dacă a fost sunată să revină peste câteva zile, incidentul a rămas o amintire neplăcută.

Acum Maria e clasa a XI-a și merge rar la școală. Încă nu a reușit să se ridice singură și izbucnește din ce în ce mai des din cauza furiei. Încă nu și-a acceptat diagnosticul și nu crede în el. Depresie crede că are, dar tulburare de personalitate borderline – nu. Chiar dacă a citit mult despre ea, chiar dacă se regăsește în simptome, refuză să creadă că acesta e motivul pentru care stările ei emoționale sunt atât de instabile.

Ar vrea să se reapuce de actorie sau de dans, chiar dacă atunci când a încercat să-și încălzească picioarele a simțit o durere puternică în șold. Știe că nu o să fie ușor să iasă din casă și să revină la programul încărcat pe care obișnuia să-l aibă. Și mamei ei îi e dor de vechea Maria care făcea de toate și nu avea timp să se plictisească.

În ciuda faptului că se aștepta să audă bârfe, Maria a fost primită în noua clasă fără să fie stigmatizată. Nici colegii și nici profesorii nu i-au amintit vreodată de poziția în care se afla, așa că nu i-a fost niciodată greu să recunoască că a repetat un an. Profesoara de română care a ajutat-o i-a devenit dirigintă și este persoana la care se duce când are probleme. Încă nu vorbește cu toți colegii, dar și-a făcut o prietenă cu care poate schimba câteva vorbe. Asta atunci când reușește să se adune singură de pe jos și să meargă la școală.

 

Numele personajului a fost schimbat pentru a-i proteja identitatea.

Vino să-i cunoști pe cei care încearcă să schimbe sistemul de educație la DoR Live: Școala9, pe 15 aprilie la Teatrul Național București. Bilete și detalii aici.

Elena Smîntînă

Ilustratoare

„cu părul plin de miere și fluturi de seară" // studentă la UNARTE, Grafică

Elena Văduva

Reporter

Om pasionat de alți oameni, de sunet și de povești. 

CUVINTE-CHEIE

educație elev părinte

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile