La jumătatea lunii martie 2022, după două săptămâni de ocupație rusească a orașului Melitopol, Tatiana era una dintre vocile curajului. Flancată de blindatele Moscovei, profesoara universitară nu s-a temut să strige în piața publică, alături de alte sute de ucraineni: „Aici noi suntem guvernul!” și „Moarte dușmanilor!”. Ce a motivat-o? „Uneori, mă tem pentru viața mea, dar mai frică îmi e să devin un sclav al Federației Ruse”, explica ea pentru Libertatea.
Melitopolul – situat în sud-estul Ucrainei, la Marea Azov – este în continuare sub ocupație rusă. Iar gesturile de frondă ale Tatianei au aruncat-o pe „lista neagră” a rușilor. Așa că profesoara, în vârstă de 46 de ani, a fost nevoită să-și părăsească locuința, pentru a-și salva viața. În prezent, o găsim cu statut de persoană strămutată intern, la Zaporojie.
„Războiul mi-a frânt inima. Nu mi-am văzut soțul și părinții de zece luni, locuiesc într-un hostel, nu în casa mea confortabilă, nu le pot preda studenților mei în sălile universității, pentru că a fost ocupată de ruși, nu mai pot grădinări – hobby-ul meu preferat. Am fost forțată să mă mut în Zaporojie, care se află foarte aproape de teritoriul ocupat de ruși și este adesea bombardat de ocupanți. Eu și fiica mea locuim într-un hostel din aprilie.
În fiecare zi mă afund în muncă, pentru a nu avea timp să-mi plâng de milă sau să mă gândesc la cele mai rele scenarii despre viitor.
Simt că am devenit mai vulnerabilă, dar și mai puternică. Mai vulnerabilă, pentru că în fiecare moment o bombă ne poate ucide pe mine sau pe cineva drag. Mai puternică, pentru că am învățat să privesc cu mai multă lejeritate perspectiva morții.
„Se pare că timpul a început numărătoarea inversă”
Orașul Melitopol arată de parcă s-a întors în anii 1990, când oamenilor le era frică de bandiți, de gangsteri și de alți criminali. Peste tot poți vedea propaganda rusă afișată pe panouri, la fel și pe rețelele sociale, în grupuri artificiale care prezintă ideologia rusă a vremurilor sovietice. Se pare că timpul a început numărătoarea inversă.
Soldații ruși merg în casele oamenilor, fac percheziții și, dacă găsesc ceva legat de Ucraina sau mesaje de la rudele lor care se află în teritoriile controlate de Ucraina, îi iau ostatici.
Oamenii nu mai pot cumpăra bunuri de calitate, alimente, iar cea mai critică este lipsa medicamentelor și a serviciilor medicale, deoarece majoritatea doctorilor au părăsit teritoriul pentru a nu trata soldații ruși. Nu există internet ucrainean, conexiune mobilă, radio și TV.
„Rușii au venit și ne-au furat toate visurile”
Îmi amintesc că fix înainte să izbucnească războiul plănuisem să ne reunim toată familia, să mergem la plajă sau la un picnic. Mulți ani nu va mai fi posibil să facem picnicuri în aer liber, pentru că rușii au minat toate zonele recreaționale.
Acum, majoritatea planurilor de viitor sunt legate de restabilirea relațiilor noastre post-război, de universitate, de a ne face din nou casa confortabilă și de a acorda mai multă atenție valorilor noastre reale. Cei mai mulți dintre ucraineni așteaptă cu nerăbdare victoria noastră asupra ocupanților. Acum victoria este singurul lucru care contează cu adevărat.
Fiica mea e studentă la una dintre universitățile din Harkov care a fost grav afectată de bombardamente, dar este un viitor arhitect, așa că sperăm că va putea contribui la restaurarea acesteia. Vedeți, o mulțime de visuri mici și mari ale tuturor ucrainenilor au fost distruse.
Când îmi amintesc de ale mele, încep să plâng: când mă gândesc la acele flori frumoase pe care le-aș fi crescut în grădina mea în această primăvară, când mă gândesc cum am fi sărbătorit ziua de naștere a fiicei mele în sânul familiei fericite... Dar rușii au venit, prefăcându-se că ne eliberează, și ne-au furat toate acele visuri.
„Mi-am pierdut încrederea în justiția mondială”
Sănătatea mea mintală, dar și a fiicei mele, a fost afectată grav. Ne facem tot timpul griji pentru rudele noastre, care ne lipsesc atât de mult, și ne este extrem de dor de casă. Psihicul nostru este afectat și de lipsa somnului normal, deoarece nu-mi amintesc ultima noapte liniștită. Ne trezim la fiecare alarmă de raid aerian, la fiecare sunet de explozii și la fiecare sunet de zbor al Shakhed-urilor (drone rusești, n.r.). Noaptea avem adesea coșmaruri. Ne simțim obosite tot timpul. În această iarnă, am apelat amândouă la medic pentru a ne trata sistemul nervos.
În acest război mi-am pierdut încrederea în justiția mondială. Întotdeauna am crezut că răul este pedepsit. Acum mă gândesc la multe evenimente tragice din istorie și înțeleg că răul este nesfârșit. Cel mai dificil este să văd cum unii oameni fac afaceri din vărsarea de sânge a altora.”
Profesorul Yevhen Mahda le predă online studenților fugiți de război
Când Europa încă dezbătea închiderea principalelor canale media rusești – Sputnik și Russia Today –, profesorul universitar Yevhen Mahda explica ce a însemnat pentru ucraineni combaterea războiului hibrid dus de Rusia. Aflat în continuare la Kiev, profesorul încă este preocupat de evoluțiile războiului și de felul în care interacționează cu studenții săi.
„În prima lună după invazie, procesul educațional a fost forțat să ia o pauză, după care s-a adaptat circumstanțelor. Studenții noștri s-au împrăștiat în toată Europa, însă ne-am continuat cursurile virtual. Dar au existat cazuri când nu am putut face conexiunea, din cauza absenței electricității – fie în cazul profesorilor, fie al elevilor.
