Școala9: Mulți profesori încep anul școlar cu sentimentul că nu sunt sprijiniți suficient. Cum îi afectează psihologic această stare de dezamăgire?
Domnica Petrovai: Aș începe prin a spune că mulți părinți și specialiști, așa cum sunt și eu, sunt afectați de ceea ce se întâmplă cu profesorii. Sunt foarte conștientă de modul în care se simt profesorii și sprijinul pe care îl primesc îi influențează și îi afectează pe copii. Înțelegerea și colaborarea sunt căi prin care problemele cu care ne confruntăm cu toții pot fi rezolvate, chiar dacă acest lucru înseamnă disconfort sau schimbări dificile. Nu dificultatea este cea care amplifică anxietatea și defensivitatea, ci modul în care sunt comunicate ele.
Reziliența emoțională de care avem nevoie cu toții are nevoie de un spațiu relațional colaborativ, chiar dacă este inconfortabil. Rezistența la schimbare și rigiditatea cresc atunci când siguranța psihologică în relații scade.
Studiile de specialitate indică faptul că nivelurile ridicate de stres și epuizare, combinate cu absența unui sprijin structural, instituțional conduc la scăderea bunăstării mentale și emoționale ale profesorilor și la creșterea ratei de abandon a carierei didactice.
Lipsa acestui sprijin instituțional are mai multe posibile consecințe negative: amplifică pe de o parte neîncrederea, crește hipervigilența, reactivitatea și defensivitatea, și, în consecință, crește epuizarea emoțională, ceea ce afectează performanța profesională și modul în care pot fi conectați cu elevii și nevoile lor academice, emoționale și relaționale, și pe de altă parte, scade sentimentul de autoeficacitate profesională și încredere în impactul pozitiv pe care îl au asupra școlii și elevilor.
În consecință, atenția devine excesivă asupra greșelilor, nu asupra progresului și reacțiile de tipul ironiilor, cinismului sau deznădejdii sau negativismului se amplifică și ele. Când activitatea profesorilor se desfășoară într-o școală unde au un sprijin din partea directorului și relațiile cu colegii sunt bazate pe siguranță psihologică, sprijin reciproc și colaborare reală, riscul de a dezvolta anxietate și depresie scade în ciuda stresorilor externi. Concluzia unanimă a cercetătorilor este că lipsa sprijinului, fie el administrativ, emoțional sau relațional, erodează reziliența și capacitatea de autoreglare emoțională, ceea ce contribuie la creșterea riscului de burnout și decizia de a renunța la învățământ.
- Atunci când un profesor se lovește de dezamăgiri repetate la locul de muncă, ce ar trebui să facă pentru a nu rămâne blocat în acea stare?
- Ce să faci să nu rămâi blocat în dezamăgiri repetate? Primul gest de grijă de sine din partea profesorilor este să-și dea voie să simtă dezamăgirea cu toate trăirile care o însoțesc: furie, tristețe, pierdere, neputință, nedreptate, anxietate.
Pune în cuvinte dezamăgirea, cu așteptări, context, impact personal.
- Conectează sentimentele trăite cu nevoi profunde, de statut, apreciere, corectitudine, siguranță, autonomie și libertate, nevoi umane profunde ale fiecăruia dintre noi.
- Reconectează-te cu prezentul și controlul asupra propriei vieți: ce pot face azi pentru mine și cei dragi mie, un moment de reflecție și recunoștință zilnică și reconectare cu ceea ce simți, fără să lași mintea să amplifice stările.
- Împărtășește ceea ce simți împreună cu colegii, dar într-un mod care să încurajeze acceptarea și siguranța psihologică, nu reactivitatea și neajutorarea sau lipsa de speranță. Suferința trăită în singurătate devine și mai dureroasă.
- Faceți împreună o practică de recunoștință zilnică sau săptămânală. Întâlnirile de echipă, în școală, constante, redau sentimentul de control, siguranță și încredere într-un viitor mai bun. Însingurarea și defensivitatea mențin și amplifică frica și neîncrederea.
Ancore pentru profesori
- Care sunt primele semne că frustrările de la școală se transformă într-o povară emoțională mai mare?
- Impactul este atât la nivel fizic, somnul devine superficial sau fragmentat, cu treziri și îngrijorări sau o stare de apatie, apare tendința de a renunța la obiceiurile sănătoase, cum este mișcarea, cât și la nivel emoțional și social, cum sunt ruminațiile sau dificultatea de a opri gândurile negative, anxietatea și teama de viitor, accese de irascibilitate și furie necontrolate, tendința de învinovățire a celorlalți și neputința, dificultatea de a vedea lucrurile și din perspectiva celorlalți, dificultatea de relaxare și conectare cu prezentul.
Dispare curiozitatea și uimirea, ca semn a unei reziliențe scăzute. În relații apar mai des conflicte nerezolvate sau dificultăți în a-ți vedea propria contribuție, percepi mai multă ostilitate din partea celorlalți sau o stare de indiferență și deconectare de tot ce se întâmplă în jurul tău, cu imposibilitatea de a mai fi empatic/ă cu cei apropiați.
- Mulți profesori spun că se simt sufocați de birocrație și de sarcini administrative. Cum pot învăța să își înțeleagă emoțiile în momente de frustrare, pentru a le gestiona mai bine și a nu le lăsa să le afecteze activitatea zilnică?
- Volumul mare de sarcini administrative și birocratice generează adesea frustrare și stres în rândul profesorilor, însă dezvoltarea mecanismelor de conectare cu sine și de reglare emoțională ajută și îmbunătățește calitatea vieții de zi cu zi.
Pentru a face față birocrației, profesorii au nevoie de două ancore: una este cea personală, prin dezvoltarea mecanismelor de reglare emoțională și inteligență emoțională și a doua este siguranța psihologică și colaborarea trăită în echipa școlii. Pentru prima ancoră, începe cu conștientizarea a ceea ce simți în propriul corp și conectarea cu starea. Să o simți. Să o conștientizezi și să acționezi în acord cu ce ai nevoie în acel moment. Observarea tendinței de a amâna sau evita anumite sarcini administrative și reducerea lor este o practică importantă, pentru că anxietatea și frustrarea cresc odată ce crește și amânarea și evitarea, cu flexibilitate și granițe sănătoase.
Observă și ce anume îți creează disconfort, ambiguitatea sarcinii, lipsa de predictibilitate sau faptul că este o sarcină de rutină care nu are sens pentru tine? La nivelul echipei, efortul de a contribui la formarea unei echipe colaborative în școală și a unui leadership conștient din partea directorului școlii, reglează mult din frustrările sarcinilor birocratice și administrative.
Ce poți face când nu te simți apreciat
- Există exerciții sau tehnici simple de autoreglare emoțională pe care profesorii le pot aplica în clasă sau după ore?
- Da, exercițiile simple de reglare emoțională, de reconectare cu ceea ce simți, reconectare cu propriul corp, respirația conștientă, meditația sau mișcarea conștientă te ajută să-ți recapeți calmul și liniștea interioară și scad reactivitatea.
Un astfel de exercițiu, și la începutul orelor cu elevii, ar crea un spațiu mai sigur și mai relaxant și pentru profesor și pentru elevi, mai ales când este posibil să apară și oboseala. Pentru situațiile mai dificile emoțional, o pauză conștientă, în care oprim reactivitatea ajută profesorul să-și recapete claritatea și conectarea cu ce se întâmplă și să facă alegerea sănătoasă. Aceste exerciții reduc mecanismele de răspuns de tip fugă, luptă, îngheț sau tendința de a face pe plac, mecanisme ce consumă cele mai multe resurse fizice și emoționale, și te ajută să fii mai prezent. Timpul petrecut în natură are efecte benefice asupra reglării sistemului nervos, așa cum practica recunoștinței zilnice previne depresia.
- Cum poți să-ți păstrezi motivația interioară când simți că recunoașterea socială sau financiară lipsește?
- În absența unei recunoașteri externe, profesorii își pot cultiva și menține motivația intrinsecă prin momentele zilnice de reconectare, acceptare de sine, compasiune și recunoștință, cât și prin experiențele de apreciere reciprocă din partea colegilor și a părinților.
Validarea externă este o nevoie firească, însă este importantă și propria apreciere și aprecierea din partea celor din propria comunitate, colegi, elevi și părinți.
O cultură a școlii centrată pe apreciere și contribuție îi sprijină pe profesori în a-și menține o sănătate mintală și emoțională puternică cu impact direct asupra relației cu elevii. Conectarea și acceptarea de sine îți dau sentimentul de sens și semnificație a ceea ce faci zi de zi, în ciuda recompenselor sau validării externe care nu este în controlul nostru. Atenția pe micile progrese și victorii sau reușite zilnice cu elevii la clasă menține acest sentiment de contribuție și de valoare personală. Trăirea conștientă a acestor experiențe pozitive, mult mai des față de cele negative, menține reziliența emoțională a profesorului.
Colegii buni scad riscul depresiei
- Ce rol are comunitatea colegilor sau sprijinul altor profesori în depășirea acestor momente dificile?
Comunitatea școlii, și nu numai a școlii, are un rol protector emoțional major pentru sănătatea emoțională și menținerea motivației și sensului în această profesie. Sprijinul social din comunitatea școlii reglează stresul, și atunci când relațiile dintre colegi sunt cu sprijin reciproc și colaborativitate, scade riscul depresiei cauzat de izolare și deconectare.
În situații de stres intens, cei care sunt izolați sunt mai vulnerabili la creșterea anxietății și ostilității. Sentimentul de apartenență la o comunitate îți menține motivația și datorită unui sentiment de eficacitate colectivă.
- Cât de important este ca profesorii să-și stabilească limite sănătoase între muncă și viața personală?
- Granițele ferme și clare sunt o abilitate importantă în grija de sine a profesorilor. Pe de o parte, pentru că granițele sunt conectate cu propriile nevoi, fizice – cum ar fi somnul, relaxarea, hidratarea, mișcarea, nutriția hrănitoare, emoționale – de statut și apreciere, de conectare, corectitudine, autonomie și siguranță, mentale – de curiozitate, uimire, și relaționare – cât și cum împărtășesc, sprijinul reciproc, momentele de bucurie împărășită. Când aceste granițe sunt încălcate și resursele emoționale scăzute și apare deconectarea, crește riscul de a funcționa pe modul de supraviețuire și a relaționa cu ceilalți reactiv, fie cu critică și vigilență față de greșeală sau agresivitate, fie cu evitare, cum ar fi ironiile sau reacțiile pasiv-agresive, sau îngheț ca o formă de absență emoțională din relațiile cu elevii și colegii sau tendința de a face pe plac sau a te adapta excesiv nevoilor celorlalți sau de a-i salva pe ceilalți de propriul disconfort.
Granițele se comunică cu blândețe și ferm, fără pedeapsă și ca o exprimare respectuoasă a propriilor nevoi conectate însă cu nevoile relației cu celălalt.
Disponibilitatea este un exemplu de graniță, când și la ce mesaje răspund, ce înseamnă urgent și prioritar și la ce e bine să răspund într-un alt moment pentru a nu încuraja îndreptățirea celorlalți, dar fără să fiu detașat și absent. O graniță importantă este abilitatea de a avea compasiune față de propria persoană, ceea ce va reduce reactivitatea și vigilența și va aduce mai mult calm, acceptare de sine și alegeri sănătoase. O practică pe care v-o recomand, așa cum îi învățăm pe copii să vorbească cu ei așa cum vorbesc cu cel mai bun prieten, cu blândețe și înțelegere.
- Dacă un cadru didactic ar fi pe punctul de a renunța la meserie, ce strategie psihologică l-ar putea ajuta să ia o decizie lucidă, nu doar emoțională?
- Decizia de a încheia o carieră didactică și a renunța la meserie este una dificilă și cu o puternică încărcătură emoțională. Claritatea în luarea unei decizii conștiente, congruente cu propriile valori, o câștigi după ce ți-ai recâștigat conexiunea cu tine însuți, ce are sens și semnificație în viața de zi cu zi și din prezență. O minte vigilentă și reactivă, reduce capacitatea de a vedea și perspective diferite, așa cum anxietatea ne îngustează și distorsionează percepțiile și judecata. În acest context, deciziile impulsive sunt de evitat.
În momente de epuizare, stres intens și suferință recomandarea este să temporizăm deciziile de carieră și să acceptăm ambivalența acestei perioade, în care nu știi dacă e bine să rămâi sau să pleci.
O carieră profesională înseamnă și multe momente inconfortabile sau tranziții care ne creează confuzie și un sentiment de indecizie. În loc să petrecem prea mult timp în a analiza care este decizia potrivită, ajută mai mult să ne reconectăm cu prezentul și cu ce contează cu adevărat. Așa vom ști dacă gândul renunțării a fost ca răspuns la o serie de evenimente dificile sau este o preocupare care merită să-i acorzi mai mult timp. Este important să vă clarificați care sunt motivele și factorii care au contribuit la acest gând sau alternativă: sunt personali sau țin de contextul profesional în care vă aflați, cum ar fi climatul din școală sau dificultățile pe care le întâmpinați cu elevii sau părinții.
A vă consulta cu o persoană de încredere este de mare ajutor prin întrebările pe care vi le poate adresa pentru a vă clarifica motivele reale și ce vă doriți de fapt și v-ar aduce satisfacție. Modul în care ne simțim ne influențează deciziile și percepțiile, motiv pentru care o altă perspectivă și într-un alt spațiu emoțional și mental personal sunt cele mai bune contexte pentru claritatea de care aveți nevoie pentru decizie.
- Care ar fi mesajul dumneavoastră pentru profesori acum, la început de an școlar, pentru a-și proteja echilibrul emoțional și a rămâne conectați cu elevii lor?
- Greul îl ducem împreună și suntem alături de voi. Avem și noi, în calitate de părinți sau specialiști, o contribuție și un rol în modul în care vă priviți profesia, prin respectul și aprecierea pe care o oferim celor care aleg să fie alături de copii într-un mod atât de valoros.
Problemele le putem rezolva dacă ne asumăm împreună conversații dificile pentru a înțelege mai bine care sunt, de fapt, problemele și care sunt soluțiile de care cu toții avem nevoie. Să rămânem conectați unii cu ceilalți, izolarea ne dezbină și crește ostilitatea. Crizele ne apropie dacă le dăm această semnificație de creștere și evoluție și nu risipim resursele în conflicte și defensivitate.
