În ultimii doi ani s-au închis și deschis școlile după incidența îmbolnăvirilor dintr-o localitate, apoi după rata de vaccinare a profesorilor. Apoi, după amândouă. În ianuarie s-a schimbat modul de trecere la învățământul online, în funcție de rata de ocupare a paturilor de spital cu pacienți Covid.
Deși valul cinci a lovit în plin România, tot mai puține unități de învățământ preuniversitar își desfășurau activitatea în online. La finalul lui februarie, doar 20 de unități de învățământ și 515 clase/grupe funcționau online.
Una dintre cele mai puternice voci pentru renunțarea totală la educația online a fost chiar cea a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care a caracterizat școala online drept „un dezastru”, „o catastrofă educațională la scara mondială”.
„Renunțăm total la școala online”, a decretat ministrul, mai mult ca să-l liniștească pe copreședintele partidului extremist AUR George Simion care acuza că școala în fața calculatorului nu e școală. Au admis acest lucru și alte voci, profesori, părinți, specialiști în educație. Însă lepădarea de idee e nepotrivită venind din partea instituției responsabile de tranziția verde și digitală din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
478.5 milioane de euro sunt alocate prin PNRR pentru asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ, iar alte 78.59 milioane sunt prevăzute în plan pentru dezvoltarea platformei electronice de evaluare online, respectiv pentru dezvoltarea a 67.000 resurse educaționale deschise - materiale didactice în format digitalizat. Avem banii, dar avem și voința?
Ce n-am digitalizat în ultimii doi ani
Pe 15 februarie 2022 s-a împlinit un an de când Ministerul trebuia să declare finalizat procesul de consultare publică privind Strategia pentru digitalizarea educației din România SMART-Edu 2021 - 2027. La 15 luni distanță de la lansarea acestui document strategic la care au contribuit reprezentanți ai societății civile, ai profesorilor, elevilor și mediului de business, Ministerul și-a schimbat nu doar conducerea, ci și abordarea privind utilitatea procesului de digitalizare a educației. Procesul a fost început de actualul președinte al Comisiei pentru învățământ din Senat, Monica Anisie. Deși nu a fost aprobată vreodată la nivelul Guvernului, parte din Strategia privind digitalizarea educației a fost integrată în componenta educațională a PNRR.
Ce trebuia să facă Ministerul Educației de la lansarea SMART-Edu și până acum? Un prim set de propuneri nerealizate încă, dar asumate în strategie ca fiind prioritare pentru anii 2021 și 2022, sunt:
- Introducerea în curriculumul de învățământ primar a unor elemente cu caracter de obligativitate care vizează dobândirea competențelor digitale;
- Elaborarea/revizuirea programelor școlare pentru disciplina Informatică și TIC, pentru nivelul de învățământ secundar;
- Introducerea în curriculumul, pentru învățământul primar și secundar, a elementelor de securitate digitală, inclusiv prin dezvoltarea ofertei naționale de curriculum opțional.
Prin aceeași strategie, Ministerul Educației își asumă și o reformă amplă a calificărilor pentru încurajarea traseelor educaționale pentru meserii emergente (ale viitorului). Restructurarea calificărilor și specializărilor din perspectivă cross-disciplinară este o altă măsură ratată de către Ministerul Educației, care demonstrează că instituția ignoră toate semnalele primite de la piața muncii și mediul de afaceri. Își propuneau practic dezvoltarea de noi specializări/calificări emergente de exemplu matematică - informatică - robotică, matematică - fizică - electronică, matematică - fizică - automatizări, fizică - chimie - informatică - tehnologii agricole, matematică - informatică - fabricare aditivă, matematică - fizică - informatică - mecatronică, informatică - fintec, dar nu s-a mai întâmplat nimic. Voiau să implementeze un proces de gamification pentru crearea de resurse educaționale suplimentare, dar nici aici nu s-a înregistrat vreun progres.
Revizuirea planurilor-cadru nu va fi gata nici în 2022, a anunțat ministrul Cîmpeanu. A pus tergiversarea pe seama faptului că instituția pe care o conduce așteaptă rezultatele școlilor-pilot (deși sunt un număr infim în toată țara, care nu sunt organizate în baza vreunei metodologii științifice și nu respectă exigențele unei pilotări) pentru a realiza noile planuri-cadru pentru învățământul liceal.
Elaborarea unui ghid cu orientări comune pentru elevi, studenți, părinți, profesori în privința educației digitale trebuia finalizat în 2021. Ghidul trebuia să ofere direcții de acțiune aplicabile la nivelul comunităților școlare privind:
- alfabetizarea digitală și de combatere a dezinformării prin educație și formare;
- comunicarea și colaborarea prin intermediul TIC (tehnologia informației și comunicării);
- crearea de conținut digital;
- utilizarea măsurilor de securitate cibernetică;
- rezolvarea de probleme prin intermediul TIC.
Dacă ministrul nu a putut coordona nici măcar realizarea unui ghid în peste un an de mandat, este puțin probabil să ne așteptăm ca în următoarea perioadă semnalul dat societății va fi pentru digitalizarea susținută a educației.
750 de milioane de euro pentru digitalizare
La capitolul guvernanță, Ministerul Educației trebuia să creeze o coaliție națională pentru competențe digitale și locuri de muncă în sectorul digital, alături de universități, start-up-uri, ONG-uri specializate. Această coaliție ar trebui să devină funcțională anul acesta, după ce, în 2021, Ministerul trebuia să mapeze structurile existente la nivelul sistemului educațional, care își pot aduce contribuția la digitalizarea sistemului de învățământ.
Integrarea Cadrului European al Competențelor Digitale (DigComp) în politicile naționale ale României privind educația și formarea profesională este un alt șantier unde Ministerul Educației nu a mișcat nimic în ultimul an. Nici măcar traducerea DigComp în limba română și publicarea sa în format electronic pe website-ul Ministerului Educației, respectiv promovarea DigComp drept standard minimal în evaluarea competențelor digitale nu se pot numi astăzi ținte atinse.
Potrivit aceluiași document strategic, în 2021 Ministerul trebuia să se asigure că Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) va monitoriza semestrial evoluția infrastructurii digitale și a resurselor tehnologice educaționale, respectiv că în fiecare județ va exista cel puțin un Smart Lab 4.0 dotat cu noi tehnologii.
Pe lângă măsuri pentru digitalizarea educației în sistemul național de învățământ preuniversitar și superior, strategia SMART-Edu a reunit și o serie de măsuri pentru încurajarea învățării pe tot parcursul vieții, precum dezvoltarea, împreună cu factorii interesați, a unui helpline digital pentru vârstnici sau alte categorii de persoane dezavantajate care întâmpină problemele cu utilizarea dispozitivelor/ programelor digitale. Acest helpline dedicat celor care vor să primească informații despre oportunitățile de alfabetizare digitală gratuită trebuia realizat, de asemenea, în 2021. Tot atunci, Guvernul trebuia să înființeze o entitate națională care să emită atestate de siguranță cibernetică pentru platformele/aplicațiile care vor fi recomandate instituțiilor de învățământ.
Ar fi eronat să spunem că strategia SMART-Edu era nerealistă, deoarece prevedea un număr important de măsuri pentru digitalizarea educației în sarcina Guvernului, care nu a reușit să găsească resursele pentru a pune pe picioare proiectul. O serie de inițiative ar fi putut găsi sprijin în afara Guvernului. Un exemplu este un program pentru operatorii de telefonie și internet de tipul „Adoptă o școală digitală”, în special în comunitățile defavorizate, sub forma unui parteneriat cu mediul de afaceri și operatorii de telefonie. Dar nici asta nu s-a întâmplat.
Cu peste 750 de milioane de euro pe punctul de a intra în conturile României pentru digitalizarea educației, lipsa resurselor nu poate fi invocată drept motiv pentru tergiversarea procesului de implementare a strategiei. Declarații precum „Renunțăm total la școala online” servite la cel mai înalt nivel drept garanții unor lideri extremiști, care ar face orice să catapulteze România în perioada naționalist-comunismului și în afara Uniunii Europene care forțează tranziția digitală, par să susțină ura față de tot ce înseamnă școală online.
Toți copiii s-au întors la școală săptămâna trecută, am spus adio fără regrete educației online, în răspăr cu tendințele Revoluției Industriale 4.0 pe care o trăim astăzi. Și cu restanțe mari la capitolul digitalizare.
