Duminică a fost ultima zi de consultare publică privind noile planuri-cadru pentru liceu. Deși mulți dintre actorii implicați promit „modernizare” și „inovare”, discuțiile se poartă în aceiași termeni de aproape 20 de ani și în același stil: pe fugă, târziu, pe ultima sută de metri, cu diferite grupuri de interese din zona educației - reprezentanți ai mediului de afaceri și asociații din sfera Bisericii Ortodoxe - decât cu experți reali.
În septembrie anul acesta va intra în clasa a IX-a generația Legii Educației Naționale (LEN) din 2011. Sunt primii elevi care învață după regulile setate de reforma începută de Comisia Miclea în 2008 și formalizată prin Legea nr. 1/2011. Sunt primii care au urmat învățământul primar de cinci clase (clasa pregătitoare și clasele I-IV), primii care au trecut prin evaluările de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a, primii care ar fi trebuit să învețe după o programă interdisciplinară și să susțină un examen final de evaluare națională de asemenea interdisciplinar, complementat de un portofoliu educațional al fiecărui elev.
Foto: Facebook/ Mihai Vasile
Învățarea interdisciplinară nu s-a întâmplat - multe nu s-au întâmplat din ce a fost propus prin LEN - iar evaluarea națională interdisciplinară a fost amânată în 2019, momentan fiind schimbată doar forma examenului. Elevii vor primi un caiet cu mai multe pagini, în care vor completa direct răspunsurile sub cerință, față de clasicul model de până acum, când primeau o foaie cu subiectele și un set separat de foi veline. Conținutul probelor rămâne însă axat pe o singură disciplină.
Din 2012, Ministerul Educației a fost aproape constant într-o cursă contracronometru pentru a asigura că există o programă conformă noii legi pentru fiecare an și că elevii au manuale noi, conforme modificărilor.
Formarea profesorilor a venit abia recent, prin proiectul CRED, început în 2019 și încă în desfășurare, proiect ce nu formează însă decât 55 de mii de cadre didactice, adică aproape un sfert din totalul cadrelor didactice din țară. În plus, acest program este destinat doar formării pedagogilor din ciclul primar și gimnazial. În lipsa unor planuri cadru și programe școlare adaptate din timp, nici nu aveai cum să faci formare pentru profesorii de liceu.
Nu este de mirare, așadar, că abia la începutul lunii ianuarie a acestui an ministerul a pus în dezbatere publică noi propuneri pentru planurile-cadru pentru învățământul liceal. Așa cum nu e surprinzător nici faptul că ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că cel mai probabil elevii din clasa a IX-a nu vor avea manuale anul școlar viitor mai devreme de decembrie.
Care sunt șansele să vedem o schimbare profundă în urma acestor noi planuri-cadru?
În materie de viziune, România nu prea are experți în curriculum, iar politicienii au rămas captivi în două planuri:
- conservatorii care vor să protejeze „familia tradițională” și se luptă pentru orele de religie și împotriva celor de educație sexuală;
- adepții pieței libere care nu văd altceva decât „adaptarea competențelor elevilor la nevoile pieței muncii” și „educație antreprenorială”.
Cei din urmă uită să menționeze însă că în ultimii 20 de ani piața muncii din România s-a construit în jurul forței de muncă ieftină, fapt care a dus, conform datelor Eurostat, la o rată de angajare a bărbaților care au cel mult 8 clase terminate semnificativ mai mare decât a femeilor care au terminat liceul.
Mai mult, pragmatic vorbind, schimbările în planul-cadru sunt dictate de efectivele de cadre didactice disponibile: în ultimii ani nu au mai venit spre învățământ cadre didactice tinere dispuse să predea Fizică, ceea ce a dus la un deficit de profesori în sistem. Prin urmare, acum sunt propuse mai puține ore de fizică.
Există câteva mii de cadre didactice care predau Religia. Dacă s-ar renunța complet la orele de religie, s-ar produce concedieri în masă.
Dincolo de acest aspect, cadrele didactice ar trebui să fie centrale oricărei discuții despre planuri - cadru (stabilesc disciplinele obligatorii, numărul de ore pe săptămână pentru fiecăreia dintre acestea și numărul de ore alocat opționalelor) sau despre curriculum (toate conținuturile și competențele pe care un elev ar trebui să le deprindă în urma procesului de învățare).
În fond, poți să ai cel mai bun plan - cadru și cel mai modern curriculum, dacă profesorii nu sunt bine pregătiți, motivați și dedicați, nu se va vedea o mare diferență între sistemul actual și cel propus de reformă.
Planul-cadru ar trebui să fie exact ceea ce spune și denumirea: un cadru în care este organizată activitatea de învățare din școli. Ar trebui să pornească de la viziunea pentru învățământ, să fie un instrument pentru implementarea respectivei viziuni, iar profesorii, la nivelul școlii, ar trebui să poată construi în interiorul acestei viziuni, urmând și ghidajul oferit de curriculum, astfel încât elevii să devină acei cetățeni activi, responsabili și solidari pe care dorim să-i formăm.
Planul-cadrul și curriculumul se schimbă acum pentru că o cere legea. Dar dacă am fi avut profesori motivați, aceștia ar fi cerut de mult timp schimbarea lor pentru a facilita activitățile de la clasă necesare unei bune educații pentru toți elevii.
Faptul că reforma a fost mai degrabă impusă prin voință politică, faptul că deși știm de 10 ani că această schimbare trebuie să se întâmple în septembrie 2021, arată că sistemul nu doar că nu este pregătit pentru o schimbare serioasă, dar nici nu și-o dorește cu adevărat.
Iar orice formă vor lua până la urmă noile planuri-cadru, acestea nu vor fi susținute suficient de cei care trebuie să și implementeze viziunea aferentă, anume cadrele didactice.
România va reuși să-și transforme sistemul de învățământ într-unul echitabil și bun pentru toți elevii doar în momentul în care clasa politică și societatea vor înțelege că nu poți face schimbări fără să plătești. Dacă educația este prioritatea zero, acest lucru trebuie să se reflecte în finanțare.
Iar primul obiectiv în educație în acest sens ar trebui să fie transformarea meseriei de profesor în cel mai atractiv job din țară. Creșterile salariale din ultimii ani sunt salutare, dar nu suficiente. Ce așteptări să ai să fie profesorii motivați, când salariul unui debutant a fost pentru mai bine de jumătate din deceniul trecut sub 1500 lei? Nici acum nu cred că poți avea așteptări să atragi cei mai motivați oameni în sistem, când un profesor debutant nu câștigă mai mult de 2300 lei net.
Dacă, în schimb, un profesor debutant ar câștiga în jur de 3.600 - 4.000 lei și ar avea un buget complementar pentru diverse cheltuieli pentru clasă (materiale, excursii etc.), am putea transforma cariera didactică într-una dintre cele mai atractive pentru tinerii care încearcă să decidă ce vor să facă în viață. Dacă școlile ar avea suficient personal pentru a nu avea clase supra-aglomerate, dacă ar avea asigurat personalul didactic și nedidactic (de la administrativ și curățenie, până la asistenți medicali, mediatori școlari, consilieri, psihologi ș.a.m.d.), proporțional cu populația de elevi deservită, atunci am putea vedea cât de mult bine poți face în societate din poziția de profesor.
Nu poți cere har, vocație, dedicare, leadership și rezultate excelente dacă nu asiguri un venit mai mult decât decent, condiții de muncă bune și un statut în societate pe măsura așteptărilor.
Dacă, pe scurt, condițiile de lucru și salarizarea ar fi decente și demne de rolul important pe care îl are un cadru didactic, atunci lucrurile ar arăta cu totul altfel. Meseria de profesor ar deveni mult mai competitivă, iar în câțiva ani am vedea o creștere semnificativă, cantitativă și mai ales calitativă, în rândul celor care vor să devină profesori. O consecință a acestui interes crescut va fi că vom ajungem astfel să avem cadre didactice care ar conduce, așa cum ar fi și normal, orice discuție despre schimbarea curriculumului și a planului-cadru.
Foto Cover: Eli Driu
