„Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire” - acestea sunt considerate a fi primele cuvinte rostite de oameni pe alt corp ceresc - Luna, pe 21 iulie 1969. De atunci până în 1972, 12 oameni au pășit pe Lună, marcând epoca de aur pentru explorarea spațială, cu un total de aproape 100 de misiuni către satelitul nostru natural. Totuși, în următoarele decenii și până în ziua de astăzi au mai existat doar 47 de noi misiuni spre Lună, dintre care doar 8 și-au propus să-i atingă suprafața cu o sondă și niciuna nu a avut astronauți la bord, în ciuda faptului că tehnologia a făcut un progres uriaș. Iar dintre aceste 47 de misiuni, 25 au avut loc doar în ultimii 5 ani. Toate acestea, fac reușita Indiei de pe 23 august să fie cu atât mai importantă.
De ce tocmai acum?
Orice agenție spațială care pornește o misiune către Lună trebuie să fie dispusă să acopere costurile implicate. Explorarea spațială fantastică din anii ‘60 și ‘70 a fost motivată de rivalitatea dură dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. Fiecare țară dorea să arate că este mai puternică din punct de vedere tehnologic decât cealaltă, iar asta a făcut să existe fonduri destule pentru spațiu și a dus la un progres imens pentru explorarea spațială. Dar astăzi, Războiul Rece este istorie și guvernele nu mai au motivația să investească la fel de mult în călătoria pe Lună, Marte sau oriunde altundeva în Sistemul Solar.
Acum, agențiile spațiale au semnificativ mai puține fonduri* și își asumă semnificativ mai puține riscuri - prin urmare, progresul umanității când vine vorba de frontiera spațială este unul încet - cu pași siguri, dar rari.
În ultimii ani, însă, poate parțial și din cauza încălzirii globale, oamenii au început să se gândească mai mult la colonizarea altor corpuri cerești (deocamdată doar Luna și Marte). Astfel, a reapărut o dorință de a vizita satelitul nostru natural și chiar și de a porni o colonie acolo. Prin urmare, s-a dezvoltat o nevoie de a explora zone ale Lunii unde se găsește apă (de exemplu, în zona Polului Sud al Lunii).
Tot în ultimii ani, a apărut și o nouă rivalitate: cea dintre Rusia și India, în special din cauza faptului că Rusia, sancționată internațional pentru războiul pe care l-a pornit în Ucraina, este nevoită să colaboreze din ce în ce mai mult cu rivalul Indiei, China (singura altă țară din ultimii ani care a mai trimis cu succes o sondă pe Lună). Rivalitatea dintre Rusia și India, însă, nu e nici pe departe la fel de aprigă ca cea dintre Uniunea Sovietică și America în a doua jumătate a secolului trecut (din fericire), dar cu siguranță a jucat un rol care nu e de neglijat în progresul programului spațial al celor două țări.
Acum, în august 2023, cele două au pornit într-o cursă către Polul Sud al Lunii - un colț de univers neexplorat de nimeni în istorie până acum.
*Bugetul NASA în 1966 (adaptat la valoarea dolarului de azi): 53,5 miliarde de dolari, aproximativ 4% din bugetul SUA.
Bugetul NASA în acest an: 25.4 miliarde de dolari, aproximativ 0.5% din bugetul SUA.
Dificultatea misiunii
Să faci o navă să aselenizeze nu e ușor. Întâi, îți trebuie o rachetă de peste 40 de metri înălțime și de peste 100 de ori mai masivă decât sonda în sine, căci trebuie să fie destul de puternică și să aibă destul combustibil să o accelereze până la viteza necesară pentru a ajunge dincolo de atmosfera Pământului, în spațiu.
După ce racheta ajunge în spațiu, propulsoarele trebuie să se desprindă cu succes unul câte unul și încărcătura (adică sonda în sine, cea care trebuie să ajungă pe Lună) rămâne doar cu unul.
Apoi ea trebuie să călătorească 380 000 km până la Lună cu o viteză fenomenală și, ajunsă la destinație, să nu se lovească violent de suprafața Lunii, distrugându-se, ci să o orbiteze calculat, apropiindu-se ușor și sigur. Trebuie avut în vedere că niciuna dintre nave nu are astronauți la bord, totul este programat dinainte sau controlat direct de pe Pământ.
Multe lucruri pot merge rău și e de-ajuns doar unul ca întreaga misiune să eșueze.
Ce s-a întâmplat?
Pe 14 iulie 2023, India lansează Chandrayaan-3 (se traduce aproximativ ca „Vehicul Lunar-3”), care se folosește de gravitația Pământului să accelereze la viteza de care are nevoie. Durata preconizată: 40 zile.
Pe 10 august 2023, Rusia pornește prima misiune către Lună după 47 de ani: „Luna-25” (Luna-24 a fost lansat în 1976). Dar nava rusească nu are nevoie să petreacă atât de mult în jurul Pământului pentru a accelera, ci ia o rută mai directă și mai rapidă, având nevoie doar de 10-12 zile de la lansare până la aselenizare.
Astfel, deși Luna-25 a pornit cu aproape o lună mai târziu decât Chandrayaan-3, cursa era încă strânsă, sondele putând aseleniza la doar 2 zile diferență una de cealaltă.
Obiectivul
Ambele au misiunea de a explora Polul Sud al Lunii și de a colecționa mostre geologice. Această zonă este de mare interes pentru ambele țări atât pentru că nimeni nu a mai vizitat-o niciodată în istorie, cât și pentru că este o zonă cu multă apă și oxigen sub suprafață, lucru ce ar putea fi absolut esențial pentru viitoare misiuni cu oameni pe Lună (și chiar și o colonie).
Ce conțineau încărcăturile?
Luna-25 conținea o sondă cu patru picioare, instrumente de măsură și o durată de viață de 1 an. Sonda Chandrayaan-3 are o misiune mult mai scurtă, de doar câteva zile, însă are și o surpriză înăuntru: un rover! Mai exact o mașinuță de 26 kg, cu 6 roți și dimensiuni nu mai mari de 92 cm în lungime, 75 cm în lățime și 40 în înălțime. Acesta a profitat de mobilitatea pe care o sondă nu o are și a putut explora zona mult mai eficient.
Pe 2 septembrie, agenția spațială indiană ISRO a anunțat că misiunea a fost un succes, că roverul și-a îndeplinit toate sarcinile, are bateriile încărcate și este pregătit pentru o noapte lunară care va dura până pe 22 septembrie. Atunci, dacă va fi supraviețuit frigului constant de -130 de grade Celsius, roverul va începe un nou set de sarcini.
Destine diferite
Ambele sonde au ajuns în orbita Lunii cu succes. Totuși, ceva a mers prost pentru ruși la aselenizare.
Luna-25 era programată să atingă suprafața Lunii pe 21 august. Între timp, era nevoită să orbiteze de câteva ori, ca să-și facă manevrele necesare de a încetini și coborî. Pe 19 august, însă, Roscosmos (agenția spațială rusă) a declarat că a apărut o „situație anormală”. Din păcate, acesta avea să fie sfârșitul misiunii.
Potrivit Directorului General Yuri Borisov, unul dintre motoarele responsabile de manevrarea navei nu a putut fi oprit conform programului – el trebuia să funcționeze 84 secunde, dar a funcționat pentru 43 secunde în plus. Aceste secunde au fost fatale pentru navă, căci a pus-o pe o traiectorie greșită: o traiectorie „prin” suprafața Lunii. Nava s-a prăbușit și Roscosmos a pierdut orice contact cu ea. O comisie a fost alcătuită pentru a investiga ce a dus la această eroare.
Între timp, pe 17 august, sonda indiană Chandrayaan-3 se desprinde de ultimul propulsor ce a dus-o până în orbita Lunii și începe propriile ei manevre de încetinire și coborâre. Din fericire, totul merge exact conform planului iar pe 23 august, Chandrayaan-3 aselenizează în siguranță, bucurându-i pe toți cei peste 7 milioane de oameni care urmăreau tot procesul live și scriind istorie pentru India.
Succesul Indiei e mai larg chiar și decât misiunea propusă. Da, în această zonă a Lunii se găsesc oxigen și apă ce pot fi extrase pentru misiuni viitoare. Dar un alt aspect uluitor al acestei reușite este că întreagă misiune Chandrayaan-3 a costat în jur de doar 75 milioane de dolari! Luna-25, pentru comparație, a costat 200 milioane de dolari, iar misiunile spațiale americane ajungeau deseori la miliarde de dolari. Asta deschide calea către misiuni spațiale mai ieftine, în care erorile sunt mai degrabă ceva de la care învățăm decât ceva descurajator care trage întreg programul spațial al unei țări înapoi. Căci dacă fiecare accident te costă sute de milioane de dolari sau chiar miliarde, nu îți vine să îți mai asumi un nou risc prea curând.
Un câștig pentru explorarea spațială
E important să realizăm că ambele misiuni au avut succesul lor. Din ambele învățăm și ambele ne duc cu câte un pas, mai mic sau mai mare, înainte. De exemplu, reușita Chandrayaan-3 stă pe umerii misiunii Chandrayaan-2, care în 2019 s-a prăbușit pe Lună din cauza unei erori de software.
Fiecare misiune, indiferent a cărei țări (și indiferent dacă eșuează), o ajută pe următoarea să reușească pentru că una dintre cele mai importante calități ale științei și tehnologiei (și a omului, în general) este că învață foarte multe din greșeli și devine din ce în ce mai improbabil să le repete.
Putem doar să sperăm că din ce în ce mai multe state vor căuta să străpungă vastul și întunecatul spațiu spre a vizita și a învăța despre alte lumi din Sistemul Solar (și, de ce nu, chiar și dincolo de el).
Poate peste un deceniu, vor fi 7 state care au explorat Luna. Apoi, peste încă un deceniu, 10 state, 15 sau 20! Poate vom vorbi despre aterizări pe sateliții lui Jupiter sau Saturn sau despre prima colonie pe Marte.
Cine știe, poate în viitorul apropiat, dorința de a explora universul va fi ceea ce ne unește pe toți, ca Pământeni.
Bogdan Ghiorghiu este profesor de matematică și fizică în Næstved, oraș la o oră distanță de capitala Copenhaga. Este și fondatorul Festivalului „Fereastră către știință” care are loc anual la Tecuci. În acest an, festivalul are loc între 14 și 17 septembrie și are tema „Peste 100 de ani.”
Sursa foto: https://www.isro.gov.in/
