De ce Educația nu va primi 6% din PIB prea curând? În varianta scurtă, răspunsul este pentru că nu mâncăm PIB. În varianta lungă problema este una de matematică și de economie.
Problema este așa: Produsul Intern Brut (PIB) este un concept abstract, care măsoară valoarea tuturor bunurilor și serviciilor vândute într-un an în România. Este un indicator complex și de multe ori valoarea lui este ajustată.
Doar că România nu împarte an de an PIB-ul.
Nu este o mămăligă mare pe care Guvernul o împarte atunci când redactează bugetul și dă 2,5% la Armată, 3,2% la Educație etc., pentru ca la final să rămână undeva o grămadă de bani pe care statul nu vrea să o dea pentru Educație sau Sănătate de rău ce este.
Realitatea economică este că veniturile statului sunt anual cam 30% din PIB. Cu un PIB estimat la 1.550 miliarde de lei în 2023 de Ministerul Finanțelor, adică 315 miliarde de euro. Cu tot cu deficitul de 4,4% estimat pentru 2023, am ajunge ochiometric la 34-35%. Veniturile statului sunt estimate de Ministerul Finanțelor la 540 miliarde de lei (109,7 miliarde de euro), iar cheltuielile statului la 608 miliarde lei, adică 123,5 miliarde euro. Aceasta este plăcinta pe care o împarte, de fapt, Guvernul.
Cum bugetul este cam o treime din PIB, a aloca 6% din PIB înseamnă, prin regula de trei simplă, că ar trebui să dăm doar Educației un procent de 18% din buget. Adică 1 din 5 lei ai statului să meargă numai pentru Educație.
Numai că acest lucru este imposibil matematic fiindcă ar însemna să intrăm în niște cheltuieli care ne se pot negocia. Aproximativ 90% din cheltuielile statului român sunt fixe. Acestea reprezintă în special pensii și salarii.
Pe lângă cheltuielile fixe, din restul de 10% România are extrem de multe de făcut: autostrăzi, spitale, compensările la energie, subvențiile la căldură, voucherele pentru persoane cu venituri mici, dobânzi la împrumuturi etc.
Ministerul Muncii este cel care primește an de an cel mai mare buget. Pentru 2023 alocarea este de 60,9 miliarde de lei. Ministerul Apărării primește 35,2 miliarde de lei, cel al Educației 32,5 miliarde.
Dar suma totală pentru învățământ este de 49,5 miliarde de lei, fiindcă pe lângă bugetul exact al ministerului mai sunt sume alocate și prin instituții, așa cum este transportul elevilor sau o serie de cheltuieli sociale, de exemplu. Chiar și așa, alocarea procentuală este de doar 3,2%.
Sindicaliștii au amenințat cu proteste din cauză că nu se plătesc sporurile din învățământ, studenții au amenințat și ei din cauză că bursele sunt mici, elevii cer demisia ministrului Ligia Deca pentru că bugetul se contrazice cu proiectul „România Educată”.
Problema deficitului bugetar
Ca să primească 6% din PIB ar fi trebuit practic o dublare a sumelor date acum Educației, adică să ajungă la aproape 100 de miliarde de lei, mult peste cele 60 de miliarde ale Muncii (care plătește pensiile și salariile).
Dacă statul ar aloca cei 6%, asta ar însemna din start un adaos de 3 puncte procentuale la deficitul bugetar. Adică statul ar urma să împrumute mai mulți bani.
România are deja un deficit mult mai mare decât limita de 3% din PIB impusă de către tratatele europene. Iar această limită e impusă pentru că deficitele mari aduc probleme economice mari.
Statul s-ar vedea într-o situație la fel de disperată ca Marea Britanie în vară, când lira sterlină a luat-o la vale după anunțarea unui plan de reducere masivă a taxelor. Iar România nu este o putere financiară precum Marea Britanie. Va trebui să calmeze piețele internaționale, investitorii care au cumpărat titluri de stat, adică au împrumutat România.
Cum se face o astfel de calmare? Reducând costurile și crescând veniturile. Cum se face asta? Prin scăderi de cheltuieli și creșteri de taxe.
De ce trebuie asta? Pentru că așa funcționează economia. Nu te poți lupta cu legile economice. Pentru ca cineva să te împrumute trebuie să prezinți încredere. Ca să prezinți încredere trebuie să arăți că nu cheltui banii aiurea, că ești disciplinat.
Cu cât mai mare deficitul, cu atât mai mare presiunea pe leu să se deprecieze masiv. Acest lucru ar duce mai departe la inflație, prin scumpirea importurilor. De exemplu, ni s-ar scumpi mâncarea, pentru că cea mai mare parte provine din UE. S-ar scumpi mașinile importate din țări ca Germania sau Franța ori telefoanele și gadgeturile aduse din China.
De câte ori ați împrumuta un om care vă cere bani de băutură?
România deja este la limită cu finanțele. Deja se împrumută tot mai mult ca să plătească pensii, salarii, ajutoare etc. Cu autostrăzile nu prea progresăm, nici la tranziția verde nu suntem campioni, de digitalizare ce să mai zic? Iar dacă ne vom împrumuta la nesfârșit doar pentru a plăti pensii și salarii, piețele la un moment dat ne vor penaliza.
Voi de câte ori ați împrumuta un om care vă cere bani de băutură în loc să facă ceva productiv cu ei? Am exagerat, evident, salariile și pensiile nu sunt băutură, dar nici nu sunt o garanție a creșterii economice.
O să spuneți că investiția în Educație este ceva productiv. Este, dar pe termen lung. Rezultatele se văd într-un ciclu de școlarizare. Peste 15 ani. Însă până atunci trebuie să rezolvăm problemele așa cum putem acum, cu banii pe care îi avem acum la dispoziție.
România trebuie să facă mai multe lucruri deodată anul viitor și în anii care urmează: să crească pensiile în conformitate cu legea pensiilor, să crească salariile conform cu legea salarizării bugetare, să cumpere echipamente militare pentru a-și moderniza Armata, să construiască spitale și autostrăzi, să construiască noi centrale electrice, să schimbe țevile la toate Radet-urile din marile orașe ca să avem căldură, să bage apă și canalizare la țară.
Noi încă avem 35% din populație în risc de sărăcie. În mediul rural nu avem utilități de bază, precum apă și gaze, iar încălzirea se face încă pe lemne. Acei oameni au și ei drepturi. Dreptul la viață decentă primează.
România trebuie întâi de toate să funcționeze. Nu ne ajung banii pentru tot ce avem de făcut. Ne-ar mai trebui încă un buget pentru asta… An de an.
Singura modalitate de creștere a alocărilor la Educație este să crească economia în sine. Cu cât PIB-ul va fi mai mare, cu atât acel procent de 3,2% va însemna de fapt mai mulți bani.
A crede altceva sau a cere mai mult în condițiile actuale înseamna naivitate și rupere de realitățile economice.
