Profesorul nu are un buton ON/OFF la dispoziție, pe care să-l apese ca să blocheze, atunci când pune mâna pe clanța ușii de la clasă, problemele sale atât de omenești. Fiindcă profesorii sunt dincolo de toate (chiar dacă unii uită) oameni vii și nimic din ce este omenesc nu le este străin. (Așa grăit-a Nichita cândva și ne place să-l parafrazăm.)
Starea de bine. Este o sintagmă care se vehiculează insistent în discursurile și dezbaterile despre educație și mediul educațional. Starea de bine pe care trebuie să o aibă elevii în școală. Pe care profesorii trebuie să găsească soluții să o genereze. Mai puțin se vorbește despre starea de bine a profesorilor, deși de aici ar trebui să se pornească.
Citind Mitul normalității, a lui Gabor Maté, afli (dacă nu știai asta prin logica bunului simț) că legătura multidimensională a omului cu întreaga lume este determinantă în construcția stării de bine, inclusiv la nivel fiziologic. Binele este determinat de modul în care sunt construite raporturile tale cu cei din jur și cu lumea, în sens mai larg.
Starea de bine a profesorului nu poate fi setată să se declanșeze odată cu trecerea pragului clasei. Iar starea sa de bine (sau de rău) va influența, la rândul ei, starea de bine (sau de rău) a elevilor.
Este extrem de dificil, oricât efort conștient ai depune, să te disociezi astfel încât, la intrarea în sala de clasă, o stare proastă, o serie de sentimente apăsătoare, negative, opresive sau din alte spectre asemănătoare să dispară sau să se suspende până când sună clopoțelul. Mesajul de la care am pornit este, așadar, mai degrabă unul ipocrit. Cu alte cuvinte, un profesor va „căra” cu el în mijlocul elevilor săi optimismul său, buna sa dispoziție, bucuria vieții sau, dimpotrivă, pesimismul, întunecarea, frustrările sale. Nu suntem roboți care să ne putem disocia.
Nu cu mult timp în urmă, la invitația asociației NOI, Domnica Petrovai, psiholog clinician și psihoterapeut cu intervenții și contacte profesionale în mediul educațional, a susținut o conferință tocmai despre acest subiect. Una dintre ideile dezvoltate a fost că este greșit să ne așteptăm ca în școală să se poată construi o stare de bine în sine. Orice ar face echipa managerială, orice specialiști ar fi invitați să le vorbească profesorilor, oricât de grozavă ar fi sala profesorală, starea de bine nu depinde decât într-o foarte mică măsură de toate acestea. Fiindcă ea derivă din starea de bine cu care profesorii, mai ales, vin din afara mediului școlar, din viețile lor extra-instituționale, din construcția existențelor lor private.
Calitatea somnului, mișcarea zilnică, momentele de reflecție și de introspecție (!), meditația, nutriția, viața sexuală sănătoasă, sunt printre elementele acestei construcții, amintite de Domnica Petrovai.
Ceea ce este viața ta în afara mediului profesional influențează decisiv, așadar, calitatea energiei pe care o aduci cu tine când intri în școală. Un profesor cu o viață plină de neajunsuri, de neîmpliniri afective și relaționale, lipsit de satisfacții în plan personal sau copleșit de suferințe (ale sale sau ale celor foarte apropiați, din familie), cu frustrări diverse, cu răni sufletești necicatrizate, cu greu va putea aduce lumină în sala de clasă sau în sala profesorală. El are nevoie să fie ajutat să găsească firișoare de lumină în afara școlii mai întâi (și, ca o paranteză, chiar discutam la un moment dat cu o prietenă psihoterapeută, că profesorilor le cam este greu accesibilă psihoterapia, din cauza costurilor pe care le presupune un specialist de calitate).
Uneori, o spunem din proprie experiență, lumina elevilor, care vin cu prospețimea lor, îl ajută pe profesor să se conecteze la propria lumină. Alteori, și o spunem tot din proprie experiență, entuziasmul colegilor care pun bazele unui nou club în școală, care organizează o activitate nonformală sau care își lansează propriul volum de versuri se transmite și celorlalți și generează stare de bine. Dar nu întotdeauna. Nu peste tot. Profesorii nu sunt doar transmițători de cunoștințe, ci și ființe umane cu vieți personale complexe. De aceea ar trebui să ne întrebăm cum putem crea un mediu care să susțină starea de bine a cadrelor didactice și să le ofere resurse pentru gestionarea dificultăților lor personale. Știți prea bine, există în școli și profesori de tip Statler şi Waldorf, cârcotași de serviciu, echipați cu un fel de armură care îi protejează de lumină și de entuziasm și profesori care poartă pe umeri desagii grei ai vieții personale. Ce să facem cu ei? Cum să le aprindem lumina interioară?
O abordare utilă ar fi dezvoltarea unor programe de sprijin și consiliere pentru profesori, care să le ofere instrumente pentru gestionarea stresului și a presiunilor din viața personală. Aceste programe ar putea include ateliere de dezvoltare personală, sesiuni de consiliere sau resurse online accesibile pentru a-i sprijini în găsirea unui echilibru între viața profesională și cea personală. În plus, ar fi benefic să promovăm o cultură educațională care să încurajeze deschiderea și comunicarea între membrii corpului profesoral. Crearea unui spațiu în care profesorii se pot exprima liber despre provocările lor și pot împărtăși experiențe poate contribui la construirea unei comunități mai unite și mai reziliente.
Este important să privim dincolo de mesajele convenționale și să recunoaștem că profesorii nu pot fi simpli executori și declanșatori de bine pentru elevi. Ar trebui să fim dispuși să ne concentrăm nu doar asupra elevilor, ci și asupra celor care îi îndrumă. Prin adoptarea unui astfel de mindset, putem contribui la crearea unui mediu educațional mai echilibrat și mai propice pentru toți cei implicați.
Priviți încă o dată (suntem siguri că ați mai făcut-o) piramida lui Maslow. Întrebați-vă care dintre nevoile fundamentale nu vă sunt satisfăcute? Sau care nivel al acestora este deficitar? Amintiți-vă că pentru a vă îndeplini o nevoie, trebuie satisfăcută și cea precedentă. Căutați soluții pentru a putea pune semnul plus în dreptul acestei nevoi. Apoi mergeți la școală. Și veți vedea, nu veți duce în geantă, alături de manuale, stilou, materiale didactice, nicio problemă. Și nu veți avea ce lăsa în afara sălii de clasă. Și puneți-vă ecusonul „ambasador al stării de bine”.
