Cum crești o comunitate de învățare
De zece ani, Fondul Științescu a investit peste 2,5 milioane de lei în 200 de programe de educație STEAM din școli din toată țara, 60% dintre ele în rural. Mare parte din banii din proiect merg către diversele dotări tehnice. Aplicanții sunt profesori, elevi și ONG-uri mici.
Organizatorii spun că la început, acum zece ani, vedeau nevoia acută din școli de echipamente. Ulterior, nevoia cea mai mare a devenit cea de training.
Apoi, dacă până la pandemie era vorba în special de echipe care își doreau să facă programare, roboți și coding, în ultimii cinci ani tot mai mulți imaginează proiecte multidisciplinare, toate cu un filon tehnic, dar care să le scadă elevilor timpul în care stau pe ecrane.
În pandemie am vizitat-o și pe Mihaela Bucșa, profesoară de fizică în Sânpetru, Brașov, care a aplicat la Științescu pentru diferite proiecte. A reușit să facă un laborator de științe integrate, dotat cu un robot de grădină pe care copiii îl programau să planteze legume, cu ochelari de realitate virtuală, software de realitate augmentată și imprimantă 3D.
„Nu poți să ai echipamente, fără să ai know-how, că sunt timorați să le folosească. Nu poți să ai nici doar pasiunea mentorului și stilul lui foarte fain de a se apropia de copii dacă nu ai echipamente”, punctează Laura Popeea, directorul executiv al Federației Fundațiilor Comunitare, organizația umbrelă pentru structurile care implementează Științescu în toată țara.
„Am fost tare convinsă că ce contează de fapt este dotarea pe care o are școala, să ai la îndemână tehnologie, să ai resurse și din cauza lipsei lor nu învață copiii, până când am văzut educație de cea mai bună calitate pe un cap de pod în India. Și până am înțeles că cel care contează cu adevărat este omul”, ne-a spus, în cadrul proiectului REZOLVAT, și experta în formarea profesorilor Mirela Ștețco.
Avem în continuare în țară elevi care ajung studenți la Chimie fără să fi făcut experimente, dar și școli rurale foarte dotate, unde se întâmplă minuni, ca cea de lângă Brașov a profesoarei Mihaela Bucșa. Ce e de învățat despre soluțiile și limitele infrastructurii de predare a științelor?
Cum obții finanțare la Științescu
Științescu este coordonat la nivel național de către Federația Fundațiile Comunitare din România și este implementat la nivel local de către Fundațiile Comunitare.
Fundațiile comunitare acordă granturi pentru profesori, elevi, grupuri de inițiativă sau ONG-uri ca să implementeze proiecte de educație interdisciplinară STEM în școli (*STEM înseamnă science, technology, engineering, art and mathematics). Aceștia primesc ghidaj și mentorat pe tot parcursul implementării.
Programul a fost lansat în 2015 cu sprijinul Romanian American Foundation cu ambiția să devină cel mai mare program de educație STEM din România. În prezent, există 15 fundații implicate în program, care desfășoară proiecte în 20 de județe, adică jumătate din țară.
„Filozofia programului este să le stârnească elevilor curiozitatea și pasiunea pentru științe”, spune Laura Popeea, directorul executiv al federației. Proiectele de până acum au însemnat, printre altele, ateliere experiențiale, interactive, „prin care copiii înțeleg și experimentează științele, alături de mentori pasionați și inspiraționali și în grupuri de lucru prin care ei își dezvoltă și gândirea critică și abilitățile de comunicare și de colaborare.”
Foarte important ca să fii selectat este interdisciplinaritatea, adică profesori de diferite discipline trebuie să lucreze împreună pentru a implementa proiectul. „De exemplu, în acest an am avut un proiect în care biologia, chimia și gastronomia s-au întâlnit. Sau am avut proiect unde muzica cu matematica și cu ingineria s-au întâlnit. Și cred că de aici apare o valoare aparte a programului, că asigură o diversitate și o multidisciplinaritate pe care nu prea le regăsești în sistemul educațional. Este deja foarte clar faptul că este nevoie ca viitorul angajat să aibă experiență în cât mai multe domenii”, explică și Bianca Băilă, coordonatoare la Fundația Comunitară Timișoara.
Ce tipuri de proiecte primesc finanțare
De-a lungul celor zece ani, sute de școli au fost dotate cu imprimante 3D, ochelari VR, roboței sau drone. Toate adaptate unor proiecte practice și cu sens pentru comunitate.
În fiecare an, fundațiile comunitare din fiecare zonă aduc toate proiectele la aceeași masă să afle lecțiile învățate, ce a mers și ce nu. La Brașov, de pildă, cu ajutorul unuia dintre finanțatori, s-au gândit cum să facă să ducă proiectele și în școli unde nu sunt profesori sau ONG-uri care să preia inițiativa. Așa că le-a cerut participanților cu experiență, ca o condiție pentru finanțare, să scaleze proiectul și în alte comunități.
„Uite așa, un proiect care inițial era implementat la o școală din Brașov, a ajuns în două comunități rurale, au fost formați mentori care au primit cunoștințe necesare minime cu care să pornească la drum, au fost incluși în rețea și de atunci colaborăm împreună”, explică Erika Andras, de la Fundația Comunitară Brașov.
Asta a răspuns și unei alte provocări: cum te asiguri că după ce se încheie proiectul, echipamentele sunt folosite în continuare. Lucrând împreună, școlile au putut folosi și resursele împreună mai mult timp.
Apoi, pentru ca profesorii să se implice e nevoie și o flexibilitate mai mare pe finanțare, au observat cei de la Științescu. Pe de o parte, să nu existe în contract „amenințarea” că dacă ceva nu merge, aplicanții dau toți banii înapoi, cum sunt în multe proiecte de finanțare. Asta îi făcea pe mulți să nu aplice.
Apoi, au deschis proiectele și către diferite grupuri de inițiativă. Adică acolo unde conducerea școlii nu voia, puteau doi profesori și elevii să participe, fără să fie nevoie să aibă un statut juridic. Spun că au azi exemple de profesori care după experiența Științescu au prins curaj, unii și-au făcut ONG-uri și au aplicat pentru finanțări mai mari din diferite surse.
„În unele școli sunt profesori care vin pe timpul verii și fac voluntariat și susțin ateliere sau sunt școli unde e aproape imposibil să intri pentru că nu își doresc să facă nimic extra. Li se pare o bătaie de cap să vină să deschidă o sală de clasă”, dă Bianca un exemplu de cât de divers e peisajul.
Au făcut chimie fără laboratoare de chimie
Doar că Științescu intră în sânge repede, părinții și elevii vorbesc în comunitate și pot molipsi alte școli sau chiar facultăți. „Avem o ligă a studenților chimiști de la Politehnică, care aplică la Științescu de obicei pentru resurse foarte puține cu care deschid laboratoarele universităților. Ei povestesc că au crescut fără laboratoare de chimie în școli și își doresc ca elevii să termine școala văzând un laborator de chimie, dacă nu mai mult. Sunt încurajați și de profesorii lor pentru că văd că sunt tot mai puțini studenți care vin spre aceste domenii și probabil că asta este și cauza, că studiază materiile acestea la școală foarte anost”, spune Erika.
De un an de zile, multe dintre școlile unde au fost implementate și proiecte Științescu au început să-și doteze laboratoarele prin PNRR.
„Am descoperit și școli din rural care și-au dotat laboratoare sau au table smart prin PNRR, dar au tot mai puțină resursă umană care știe să le folosească. Și de un an mă tot gândesc la ce am putea noi să facem. Am fost în vizită în școli unde se vede că echipamentele poate nu stau în baxuri, dar stau cu o folie așa pe ele și profesorii sunt foarte timorați să le folosească”, mai spune Erika.
Peisajul s-a schimbat, dacă în 2015, când au intrat prin școli, era mare nevoie de echipamente, acum nevoia a scăzut și crește cea de personal care să știe să le folosească și să-i atragă pe copii.
„Eu le-aș vedea un mix de trei chestii: mentorul care are metodologii atractive și știe să-i motiveze pe copii. A doua chestiune este faptul că să faci experimente la chimie, biologie, nu-ți trebuie investiții foarte mari, de fapt. Și a treia chestie în mixul ăsta de succes este să construiești un interes la copii, pe un minim interes sau pe prezența lor, nu doar fizică acolo, ci efectiv să fie dispuși să participe. Toate aceste trei le văd în legătură”, spune Laura.
Sunt comunități cu nevoi acute ale copiilor care nu pot fi atrași la școală doar fiindcă aduci niște ochelari 3D. E nevoie de multă muncă în zona socială. „Nu poți să treci la ochelari VR dacă ei nu vin la școală”, zice Laura. Potrivit ei, contează și longevitatea proiectelor, faptul că ele continuă într-o școală, nu e ceva punctual de un semestru ca apoi să se pună praful și pe echipamente și pe lucrurile învățate.
Cursuri pentru profesori din care nu învață ce au nevoie
„În mediul rural discrepanțele sunt enorme. Sunt instituții care sunt foarte bine dotate, dar pedagogii nu sunt încă pregătiți să utilizeze echipamentele ca atare. Mai trebuie să menționez un alt element foarte important în sistemul educațional - cel al creditelor care se dau pentru pedagogi. Sunt efectiv bombardați de tot felul de cursuri la care se dau credite, dar care nu le dau efectiv cunoștințele de care au nevoie”, spune Erika.
Au avut surpriza ca în sesiunile de training să participe, în loc de trei, peste 20 de profesori. Nevoia de training este mare. În pandemie, un profesor de matematică din Brașov a făcut cursuri pentru folosirea tehnologiei pentru colegii care se simțeau jenați în fața elevilor fiindcă nu știau cum să folosească platformele video.
„Aici vine și un alt element al programului, tot mai accentuat - consolidarea încrederii profesorilor, să le dăm cunoștințe pe care pot să le aplice și să le utilizeze la copiii din generațiile noi, copii care nu pot să fie atenți mai mult de 5 minute și pentru care ei efectiv n-au tehnici n-au metode, n-au pregătire cu care să abordeze aceste elemente”, explică problema Erika.
Fondul Științescu care s-a tot mulat pe nevoi și la zece ani de activitate poate trage o linie despre realitățile sistemului. Studiile lor arată că azi mai importantă decât partea de dotare, este cea de mentorat și training, inclusiv pe AI. „Aici copiii prind foarte repede și dacă profesorii nu țin pasul măcar pe jumătate, gap-ul ăsta riscă să se mărească”, spune Laura care are norocul să aibă un adolescent de 14 ani care o învață lucruri despre tehnologie.
1/3
