Înscrierea aceasta provoacă destul de multă agitație și destul de multă tensiune. Este momentul în care este bine să ai vreun cunoscut în zona arondată școlii dorite și în care te străduiești să îți faci o viză de flotant departe de domiciliul real, ceea ce face ca recensământul realizat mai mult sau mai puțin oficial de unitățile de învățământ și planul de școlarizare să se dea peste cap (și nu asemenea eroului din basm). Și mai este și goana după profesorul pentru învățământul primar despre care ai auzit de la cunoscuți că ar fi compatibil cu copilul personal.
Îmi scrie un prieten că și-a înscris copilul la singura școală din oraș care are clasă cu program Step by Step. Fiul său are nevoie de un astfel de program special, încadrându-se în categoria copiilor cu nevoi speciale. Totuși, are emoții, e posibil să nu prindă loc în clasa respectivă. S-au înscris mulți și a auzit că unii părinți obțin certificat care să ateste nevoile speciale ale copiilor, chiar dacă acestea în realitate nu există.
Se constată, deci, încă un fenomen interesant, dincolo de alergarea după viza de flotant: preferința pentru clasele care implementează alternativa educațională Step by Step. De ce?
Sistemele alternative (Waldorf, Montessori, Step by Step, Freinet, Jena-Petersen) propun o abordare diferită a curriculumului național, mai exact a programelor școlare, majoritatea pun accentul pe colaborare și pe dezvoltarea abilităților de viață, reprezentând variante de organizare diferită a aspectelor formale de organizare a sistemului educațional. Mai mult, nu există presiunea calificativelor, ceea ce contează cu adevărat fiind conștientizare elevului că orice se întâmplă în lume este interdependent, activitatea elevilor bazându-se în general pe cercetare. Când afirmăm că nu există presiunea calificativelor nu spunem însă că nu există evaluare. Profesorii pentru învățământul primar care implementează această alternativă educațională completează la finalul fiecărui semestru, pentru fiecare elev, un caiet de evaluare în care prezintă în manieră descriptivă competențele pe care acesta și le-a dezvoltat sau pe care nu a reușit (încă) să și le dezvolte, părinții primind prin urmare informații detaliate despre nivelul de competențe al copilului.
Dar ceea ce credem noi că îi face pe părinți să aleagă această alternativă educațională (sau chiar înscrierea copilului la o școală privată) este programul școlar. Știți câte ore petrece un copil de la „step” la școală și cum arată o zi de școală în cazul copilului respectiv? Exact cât stă părintele lui la locul de muncă: 8 ore. Programul unui copil din clasa de „step” începe la ora opt dimineața și se termină la ora 16.
În prima parte a zilei, elevii află agenda zilei și își prezintă noutățile, apoi au ore de curs și activități pe centre de activitate, ceea ce presupune, printre altele, dezvoltarea atitudinii colaborative (care tare le mai lipsește adulților!). De la 12 la 13, au pauză de masă (plătită de părinți, e adevărat), după care se desfășoară activități în completare, cam până la ora 15.30, iar la final are loc evaluarea zilei respective. Ceea ce este important este că elevii nu primesc clasicele „teme pentru acasă”, iar aceasta îi face pe părinți să răsufle ușurați. În fond, părintele modern este un părinte activ profesional, iar un astfel de program este ideal și pentru el, nu?
Se ridică aici o problemă care ar merita atenția autorităților. Am mai scris despre această nevoie și despre faptul că Legea Educației Nr. 1 din 2011 prevedea existența unor consorții școlare. Din păcate, nedevenite funcționale la adevăratul lor potențial. Este un model de succes în multe țări europene, pe care l-am văzut și noi pe viu. Aceste consorții, care ar putea include programul „Școala după școală”, ar putea să rezolve o multitudine de probleme, care transcend problematica propriu-zisă a ofertei de curriculum.
Iată de ce. Aceste consorții ar putea să asigure o formă eficientă de ștergere a inegalităților sociale și economice și, implicit, să ofere șanse egale tuturor elevilor. Dacă ar fi aduși în aceste consorții elevii din zone și medii defavorizate, la un program de activități școlare care să acopere practic întreaga zi, până după-amiaza inclusiv, cu o masă caldă cel puțin, care să le aducă aportul de nutrienți valoroși, esențiali, mulți dintre elevii care în mediul lor de proveniență trăiesc cu lipsuri și obligați să desfășoare chiar munci în gospodărie ar intra într-un mediu favorizant și s-ar putea dezvolta echilibrat. Vorbim aici, repetăm, chiar despre asigurarea hranei, desigur, alături de oferta unui mediu educațional favorabil.
În egală măsură, aceste consorții cu program dezvoltat de activități ar reprezenta și pentru mulți părinți un colac de salvare. Se știe că majoritatea părinților muncesc până după-amiaza, având astfel de rezolvat problema preluării copiilor de la școală la prânz și alte chestiuni logistice care țin de încheierea programului lor școlar la prânz.
Desigur, un program educațional în mediu școlar, cu activități nonformale după-amiaza, dar asociate educației, ar fi un alt plus valoros. Comunitatea în sine, în care elevii ar desfășura aceste activități sub supraveghere și cu o proiecție vizând competențe și nevoi subsumate unor valori pe care societatea le consideră importante, ar fi, toate câștiguri ale noastre, ale tuturor.
Pentru că educația nu este și nu trebuie să fie o formă de raportare la prezent, ci o proiecție de viitor. Or, în acest model, societatea s-ar preocupa de sănătatea viitoare a nației. Adică să avem copii care se dezvoltă sub semnul sănătății fizice, psihice, emoționale, culturale, cu șanse egale, atât cât se poate, pentru toți. Pare irealizabil? Costurile ar fi oare atât de mari? Și dacă ar fi, oare nu în sănătate ar trebui să investim fără rezerve? Pas cu pas. Step by step.
