Care este rolul profesorului și cum ar trebuie să se facă formarea sa? Este o dezbatere obișnuită în zilele noastre. Planul Național de Redresare și Reziliență, numit de către unii politicieni un al doilea Plan Marshall, de data asta cu bani europeni, nu americani, conține obiective privind dezvoltarea infrastructurii școlare, construcția de școli și grădinițe, înverzirea rețelei școlare. În mare, un elogiu al betoanelor. Despre profesori prea puțin.
În timpul primei școli din România, locul profesorului în societate era central, alături de cel al preotului și al notarului, acești oameni ai satului fiind și printre cei mai înstăriți localnici. Aveam un profesor la 1100 de elevi, arată statisticile. Anton Pann, compozitor al muzicii imnului național al țării, a fost unul dintre elevii primei școli românești despre care povestim azi.
O vizită la muzeu, după un an în online
Pentru orice pasionat de istoria națională sau poate de istoria educației și culturii în România, o vizită la Muzeul Primei școli românești este de neratat. Am vizitat când eram elevă și am rămas profund impresionată de atmosfera cât se poate de autentică. Bănci scrijelite, cărți vechi, dar autentice, un geam întredeschis către o curte de unde puteai resimți aerul de primăvară - în acest peisaj, oricui i se face dor de școală.
Cu atât mai mult recomand o vizită în acest muzeu după un an de școală online, ca exercițiu de reflecție față de istoria învățământului românesc. Vizitatorii pot să exploreze sălile Anton Pann, să vadă tiparnița diaconului Coresi și primele cărți tipărite în limba română, Cazania a II-a și Psaltirea, pe care Lucian Blaga le-a apreciat ca fiind reprezentarea ,,întâiului mare poem al unui neam”. În sala denumită Cartea, factor de unitate națională, turiștii pot vedea manuscrise de înțelepciune creștină, pergamente din vremea lui Alexandru Lăpușneanul, dar și cărțile Școlii Ardelene. Amprenta locală are un loc de cinste, sala dedicată cărturarilor brașoveni, unde se află portretele și biografiile copiștilor, traducătorilor, creatorilor de limba literară, muzică și artă din acel colț de Transilvanie.
Chiar dacă astăzi am fi tentați să privim epoca medievală în spațiul românesc drept o perioadă întunecată și barbară, ar fi bine să nu cădem în această capcană. În secolul al XVI-lea, secolul Renașterii, în spațiul nostru geografic s-au realizat o serie de demersuri în vederea creșterii gradului de alfabetizare a copiilor și tinerilor, din ce în ce mai multe școli gimnaziale fiind înființate în Transilvania.
,Atestarea documentară a gimnaziului din Mediaş este estimată în jurul anului 1586. În 1590 se înfiinţează şi gimnaziul din Sighişoara. Apoi Marosvásárhelyi Gergely, membru al ordinului iezuiţilor, întemeiază la Odorheiul Secuiesc o şcoală medie latină, în 1593, şcoala avea circa 100 de elevi şi clase de filozofie şi retorică, cărora, în 1736, li se adaugă încă o clasă de poetică. (Păun, 2012).
Clădirea primei școli românești a fost recondiționată în 1495 și 1760, aceasta fiind situată într-unul dintre cele mai frumoase orașe istorice ale României, Brașovul. În perioada medievală, în această parte a României, pe fondul Reformei care a împânzit întregul spațiu european, activitatea culturală s-a intensificat. Începuse perioada Renașterii. Românii din Scheii Brașovului au clădit biserica și școala-i corespondentă, iar acest lucru a făcut din oraș un centru de rezistență spirituală. Românii erau creștini, iar autoritățile care patronau acele regiuni erau reformate (practicau cultul calvin, luteran).
Școala care pregătea preoți și dascăli
Prima școală românească se află în interiorul Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric al orașului, muzeul fiind deschis publicului. Clădirea este atestată documentar din 1292, însă ea a fost modernizată, astfel încât acum poartă amprenta stilului baroc. Omiliarul (o carte bisericească ce conține omilii - predici religioase) din secolele XI-XII a fost primul izvor istoric în care este amintită existența unui lăcaș de învățătură în acele părți, lângă biserica din Scheii Brașovului, dar confirmarea existenței acestui centru de iradiere a învățăturii a fost realizată de către Bula papală abia în 1399.
În 1902, profesorul și istoricul Andrei Bârseanu a realizat o monografie a instituției, apreciind că ,,şcoala acesta veche de la Sf. Nicolae n-a putut fi altceva decât o şcoală elementară sau cel mult o şcoală de dieci, în care se învăţa cetitul, scrisul şi cântările bisericeşti… după cum erau mai toate şcolile vechi româneşti, înfiinţate pentru iobagi, care nu puteau aspira la mai mult în viaţa lor, decât la treapta preoţiei şi a dăscăliei”. Astfel, exista o legătură puternică, resimțită la nivel societal, între școală (participarea la un proces formal de învățare) și un viitor mai bun, în vederea depășirii condiției.
Ce învățau elevii la prima școală românească?
Programa școlară nu era una foarte încărcată, așa cum ar spune pseudo-experții vremurilor noastre, ci mai degrabă aerisită, funcția principală a școlii fiind de pregătire a personalului bisericesc. Dar procesul instructiv-educativ avea o componentă de educație morală importantă, astfel materiile pe care elevii secolului al XVI-lea le învățau erau gramatica (una dintre cele șapte arte liberale, singura dintre acestea care a trecut de filtrul educației creștine, restul - dialectica, retorica, fiind considerate păgâne), învățături bizantine, pilde din Biblia ortodoxă, elemente de filosofie studiate în cadrul unor discuții despre Democrit și Aristotel.
Alfabetizarea era obiectivul principal al școlii, dar nu singurul: elevii erau instruiți în caligrafie, vocabular și redactarea documentelor religioase. Așa cum Universitatea din Constantinopol, instituția de învățământ superior centrală a Bizanțului, pregătea funcționarii din biserici, în aceeași logică instruia și prima școală din spațiul românesc elevii.
Într-un document copiat la 1570 de către diacul Oprea, unul dintre cei mai cunoscuți dascăli ai școlii, se afirmă faptul că existau două tipuri de cursuri: unul primar, cu termen redus și unul superior, destinat instruirii viitorilor dascăli și preoților, unde se învăța slavona, dar și limbile clasice, greaca și latina. Epoca de aur pentru școală a fost în secolul al XVI-lea, când diaconul Coresi a tipărit primele cărți în limba română, care aveau o funcție culturală, dar care au făcut accesibilă învățătura, nu doar în Transilvania, ci pe întregul teritoriu românesc. 200 de ani mai târziu, în 1770, școala bisericii este prezentată având trei grade didactice, între care: ,,școala trivială”, echivalentă școlii primare, un ciclu pregătitor, gimnazial și un ciclu special pentru învățători, ,,școala normală capitală”.
Profesori de școală veche
Primii dascăli ai școlii erau slujitorii bisericii, care încercau să își îndeplinească întocmai misiunea pe care o aveau, deși nu aveau o pregătire pedagogică însemnată. Resursele didactice pe care profesorii le aveau la dispoziție erau, în principal, cele aparținând cultului creștin ortodox. ,,Grămaticii” aveau grade didactice speciale, trimiși adesea ca tălmaci sau dragomani (funcționari) în diverse cetăți din Transilvania. Profesorii vremii erau respectați în comunitate, iar activitatea lor îmbina dimensiunea religioasă cu cea educativă. Diacul Oprea, deopotrivă dascăl și copist, s-a implicat în activitatea de traducere și tipografie de cărți, fiindcă știa limba slavonă, o caracteristică importantă pentru dascăli. Având în vedere faptul că acești dascăli erau implicați în formarea viitorilor membri ai clerului, era necesar ca aceștia să fie modele morale, educația moral-religioasă fiind unul dintre pilonii zidirii acestei prime școli.
În Scheii Brașovului și-a desfășurat activitatea tipografică diaconul Coresi, cel care a tipărit peste 35 de titluri în 700 de exemplare fiecare, volume care au ajuns în toate regiunile românești. Anumiți istorici îl portretizează pe diaconul Coresi ca fiind întemeietorul limbii române literare, însă această apreciere ar trebui privită critic, întrucât nu există izvoare istorice care să confirme caracterul unitar al limbii române utilizat în cărțile tipărite (nu traduse) de Coresi.
Manualul de școală de pe care învățau elevii vremii are 700 de pagini - un singur manual pentru toate disciplinele, față de mai multe manuale de 200 de pagini, cum au elevii în zilele noastre. Mai târziu, în 1559, administrația locală validează drept manual școlar românesc Catehismul coresian. În același secol, profesorul Barbu Hoban a realizat primul manual de filosofie. Prima carte de gramatică apare abia în secolul al XVIII-lea.
Până în anul 1781, când a apărut funcția de director, școala a fost condusă de autoritatea publică locală. Pe tot parcursul secolului al XVIII-lea, în școală se preda limba greacă, pentru care elevii trebuiau să plătească o taxă, sau puteau opta pentru a studia Octoihul (carte destinată cultului ortodox), tradus în limba română.
În restul Europei
Prima școală românească a fost un adevărat centru de răspândire a culturii și cunoașterii în Transilvania secolului al XVI-lea, însă, privind către Occidentul european - un exercițiu pe care îl practicăm și acum, atunci când ne formulăm politicile și dezideratele privind educația - observăm că decalajele erau proeminente încă de atunci.
Universitatea din Paris, exponent al învățământului superior occidental, a apărut în cursul secolului al XII-lea, tot pe lângă o instituție de cult, școala catedrală de la Notre Dame. Tot în marginea secolului al XII-lea, universitățile din Bologna, Oxford și Cambridge, dar și în Salamanca și Toulouse formau studenții europeni în domenii precum dreptul canonic, teologia, artele liberale, medicina. Când brașovenii puneau cărămida primei școli românești, Leonardo da Vinci începea să schițeze pictura murală Cina cea de taină, papa Alexandru al VI-lea luase inițiativa pentru a bloca hegemonia Franței și Italiei, creând Liga Sfântă, alianță geopolitică având un rol important în apărarea creștinismului, iar marile puteri europene își desăvârșeau sistemele de învățământ și culturale.
Vrăjiți de complexitatea secolului XX, în istoria învățată la liceu suntem prea puțin interesați de epoca medievală, pe care o vedem mai degrabă întunecată și plictisitoare. Eu am descoperit frumusețile epocii abia acum, în primul an de facultate. Nicolae Iorga spunea „Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”. Cred că e timpul să ieșim din buclă.
Resurse/ izvoare:
http://www.primascoalaromaneasca.ro/cat_carte_prima-scoala-romaneasca.html
https://ghidlocal.com/brasov/articole/prima-scoala-romaneasca
http://www.cnaa.md/files/theses/2012/21561/maria_paun_abstract.pdf
Prima școală românească, volum semnat de Vasile Oltean