O școală din Vrancea, trecută prin două războaie mondiale, renovată complet la 130 de ani de la înființare. „Cum să învețe acești copii minunați în condițiile secolului 19?”

„Ce vă place cel mai mult la noua voastră școală?”, i-am întrebat pe elevii „Școlii Gimnaziale Profesor Doctor General Gheorghe V. Zaharia”, din satul Popești, Vrancea. „Scaunele!”, au răspuns în cor câțiva copii de clasa a V-a. Scaunele sunt rotative și prin urmare, un prilej în plus de joacă pentru ei. 

Școala din Popești a fost construită chiar dinaintea reformei complexe a învățământului, făcută de ministrul educației de atunci Spiru Haret. A fost dată în folosință în 1892. Renovări au mai fost, spune directorul școlii, Ionuț Bercaru, dar nu substanțiale: „Lipituri, pe ici, pe colo, dar înainte de anii ‘90, pe vremea C.A.P-ului”. 

Școlile de la țară au, în general, cele mai mari probleme. Peste 20% dintre elevii din mediul rural consideră că printre marile probleme ale școlii lor este infrastructura inadecvată și 40% arată cu degetul spre faptul că nu au nici măcar un laborator, arată un raport al Consiliului Național al Elevilor. 

Până anul acesta, școala din Popești era din categoria celor în care inspectorii de situații de urgență descopereau cele mai multe nereguli. Unitățile construite înainte de anii 1990 nu necesită, potrivit legii, autorizații de funcționare, dar sunt verificate anual. 

„Mobilierul era de pe vremea lui Moș Ion Roată”

Șapte săli de curs, printre care una de sport, și o sală de grădiniță au fost renovate complet, în decurs de patru luni, cu ajutorul asociației Bookland. „Ideea a fost a unei colege de la grădiniță (n.r. Grădinița cu Numărul 1, aflată în aceeași curte)”, povestește directorul. Colega sa venise cu ideea să înscrie grădinița în programul de renovare. „Dar școala arată mult mai rău!”, s-a gândit el atunci. Așa că au completat împreună un formular, pe site-ul asociației. 

Sală de clasă, înainte de renovare FOTO Facebook Bookland

Și-au dorit să păstreze „personalitatea” școlii, așa că lucrătorii au intervenit cu atenție asupra ei. Ce s-a schimbat? „Totul! De sus până jos”, spune directorul. 

Școala era într-o situație deplorabilă, spune și Mădălina Mocanu, director de marketing și comunicare al asociației Bookland. „Prin acoperișul vechi ploua în interior, pereții aveau fisuri și infiltrații, nu exista șapă, parchetul era deteriorat, ușile și geamurile antice nu se mai închideau bine și frigul era la el acasă”. 

„De asemenea, mobilierul era de pe vremea lui Moș Ion Roată… Cum să învețe, azi, acești copilași minunați în condițiile secolului 19?!”, a adăugat ea. 

Astfel, acoperișul a fost înlocuit, iar pereții au fost izolați cu un termosistem decorativ produs în România, potrivit asociației. 

De asemenea, pereții au fost reparați și zugrăviți, ușile și ferestrele au fost înlocuite, pe jos există acum parchet, iar sălile au fost și ele dotate cu mobilier și echipamente IT: videoproiectoare, un ecran inteligent în noul laborator de informatică, și scaune rotative noi, de care copiii au fost cel mai încântați. 

Căldura din clase, de la o sobă care „scotea fum” 

O problemă cu care școala din satul Popești s-a confruntat de-a lungul timpului, asemenea altor sute de școli din mediul rural, a fost frigul din clase, din timpul iernii. „Aveam sobe, iar unele dintre ele erau mai vechi de 20 de ani. Scoteau fum, făceau mizerie, crăpaseră…”, povestește directorul. 

Și nici nu mai găsești meșteri sobari care să le repare, adaugă el. „S-a terminat cu meseriile tradiționale. Cauți sobari și nu mai găsești în toată Vrancea, îi numeri pe degete. Erau și vreo două sobe mai noi, dar am convenit să le dărâmăm pe toate”, a mai spus Ionuț Bercaru. 

Acum, în școală a fost instalată și o centrală pe lemne. În momentul vizitei, însă, copiii nu începuseră cursurile în clădirea renovată. Învățau în schimburi. Cei mici dimineața, iar clasele V-VIII, după-amiază, de la ora 13.

Muncitorii angajați de consiliul local lucrau încă la renovarea unui corp de legătură între clădirea renovată complet de Asociația Bookland și grupul sanitar, construit în urmă cu câțiva ani, în curte. 

În comuna Popești, încă nu există rețea de apă funcțională, explică Ionuț Bercaru. Până acum trei ani nu exista nici asfalt, adaugă el. „La 12 km de Focșani!” 

Școala are propria sursă de apă pentru ca toaletele să fie funcționale, ne explică el. „Acum vreo 15 ani, am făcut un foraj în grădină, și pe baza lui avem apă”.

Ionuț Bercaru spune că la renovare au participat, voluntar, și unii dintre părinți,  care au venit să ajute la curățenie, la cărat materiale ș.a. „Au fost și ei bucuroși că școala va fi renovată pentru copiii lor. Acum, când se va mai încălzi, îi chemăm și la curățat curtea.”

Copiii zâmbesc larg și țopăie pe lângă director, care le vorbește prietenos. Abia așteaptă să învețe în noua clădire. Până atunci, ne conduc în sala de sport pentru o mică demonstrație de tenis de masă. Sala de sport, care are 60 de metri pătrați, este dotată cu o sală pentru ping pong și alte echipamente sportive. Intră în joc doi băieți, cei mai buni din clasă, după cum îi laudă colegii lor. 

Directorul care a lăsat Bucureștiul sufocant. Acum „știe totul despre elevi”

Ionuț Bercaru are însă planuri și mai mari pentru școala în care predă istorie de mai bine de 10 ani. Originar din satul Bordești, aflat la câțiva kilometri de Popești, Bercaru s-a întors în județul Vrancea după ce ani de zile a predat istorie elevilor din București. „Am zis gata, mă întorc acasă, nu mai suportam, ajunsese să mă sufoce aglomerația urbană”, ne povestește el. 

Pasionat de arheologie, Ionuț Bercaru s-a făcut profesor pentru a călca pe urmele părinților săi, amândoi dascăli: mama de limba și literatura română și tatăl de fizică-chimie. 

În școala din Popești a ajuns în 2008, pentru a-și completa norma. „Am rămas aici ca să mă lupt cu morile de vânt. Încetul cu încetul…”, spune el râzând. 

Rezultatele au început să se vadă. Ionuț Bercaru spune că la sat se învață mai multă carte. De ce? „Ajungi să-ți cunoști mai bine elevii. Având câte 15 copii în clasă, am ajuns să știu totul despre ei: cum învață, cu ce se îmbracă, ce mănâncă în pauza de prânz, unde le sunt părinții și ce relație au cu ei etc.”, povestește el.

Ionuț Bercaru, directorul școlii din Popești și profesor de istorie 

„În Capitală, cu una dintre clasele unde predam istorie mergeam la olimpiadă, iar pe alții, dintr-o altă clasă, îi învățam să scrie și să citească”, adaugă profesorul de istorie. 

Școala din Popești a trecut prin două războaie mondiale și a fost și spital de campanie

Profesorul de istorie poate acum să se folosească de clădirea școlii, veche de 130 de ani, ca material didactic. A fost construită chiar înainte ca Spiru Haret să ajungă ministrul „instrucțiunii publice” și să pornească o campanie de alfabetizare a României: timpul mandatelor sale aproape 2000 de noi unități de învățământ. 

În timpul Primului Război Mondial, când zona era ocupată de nemți, clădirea a fost folosită ca spital de campanie. „Frontul de la Mărășești era la 40 de km de aici. În zona asta, trupele se odihneau, iar răniții erau aduși aici, în clădire. Devenise spital de campanie, căci sălile erau mari, încăpătoare”, povestește directorul. 

„Și acum, în grădinile oamenilor, când sapi mai adânc pentru vreo fundație, mai găsești rămășițe umane din timpul Primului Război Mondial”, adaugă Bercaru, în timp ce ne plimbăm în sălile mari, aerisite, care miros încă a vopsea, printre muncitorii care se ocupă de finisaje. 

De altfel, în satul natal al profesorului de istorie, Bordești, la 15 km de Popești, există Cimitirul ostașilor români și germani, care a devenit monument istoric, cunoscut printre turiști.   

În urmă cu 6-7 ani, Bercaru încă mai găsea veterani pe care-i chema să le spună povești de război elevilor. Acum, cu războiul la graniță, mărturisește profesorul de istorie, copiii citesc „povești” de pe Internet: „Copiii sunt interesați de război, sunt curioși, pun întrebări, iar unii dintre ei, mai curajoși, îmi spun că sunt gata să se lupte cu rușii (râde)”. 

„Iată cum, în situații de criză, se mai nasc simțiri naționale, patriotice, ceea ce e foarte bine”, continuă zâmbind profesorul. 

Totuși, copiii își pierd rapid interesul pentru război și revin la propria lor realitate. „Trăiesc în bula lor, cu jocuri, acolo se concentrează mai mult, dar străduința mea e să-i fac să înțeleagă cât mai mult. Încerc să le dezvolt gândirea critică. Îi atenționez că multe informații sunt de propagandă, așa că trebuie să aibă grijă la ce citesc pe internet”, explică Bercaru. 

Profesorul adaugă că nu le interzice elevilor să vină cu telefoanele la școală, din contră, le folosesc ca „platformă educațională”. De asemenea, școala este dotată și cu internet wireless. 

Prieteni cu o școală românească din Transnistria 

Pe 7 martie, Școala din Popești aștepta vizita unor elevi de la o școală românească din Transnistria, provincie aflată acum în cod roșu de alertă teroristă. 

Au anulat întâlnirea odată cu invazia trupelor rusești în Ucraina. „Suntem parteneri educaționali cu singurul liceu din Transnistria care e administrat de Republica Moldova. De câțiva ani, un grup de 10-12 elevi vin în vizită la Popești. Toamna trecută am fost noi în vizită la ei, le-am dus cărți și rechizite”, povestește Ionuț Bercaru. 

Copii care „mănâncă doar ce primesc la școală”

O altă problemă alarmantă în școala sa este abandonul școlar, mărturisește Ionuț Bercaru. Școala din Popești are un efectiv mic de elevi: 55 la gimnaziu, 82 în ciclul primar și 37 la grădiniță. 

„Ne străduim să-i ținem în școală”, spune directorul. Dar problemele sunt cunoscute: părinți plecați în străinătate, sărăcia extremă, care îi împinge pe unii dintre elevi să meargă ei înșiși la muncă, multe mame minore. „Unii dintre ei mănâncă doar ceea ce primesc la școală, este singura lor masă”, povestește directorul. 

Bercaru a aplicat în Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar prin care școlile primesc până la 200 de mii de euro pentru a face programe care să-i aducă pe elevii vulnerabili în bănci. Directorul speră ca fondurile să-i ajungă să organizeze mai multe activități extracurriculare. 

Planuri pentru reducerea abandonului școlar

„Vrem să înființăm, printre altele, un club de lectură, dar și o tabără socială, pe râurile astea micuțe, de pe la noi. Aș vrea să-i învăț tehnici de supraviețuire, dar și meșteșuguri locale. Avem în spate o livadă, vom planta copaci împreună. Și mai vrem să le oferim o masă caldă, după orele de școală, printr-un program ad-hoc”, explică el. 

„Colaborăm de mult și cu prietenii de la asociația «carte-n sate», pentru a-i îndrepta pe copii spre lectură”, mai spune directorul. 

În curtea Școlii Gimnaziale „Profesor Doctor General Gheorghe V. Zaharia” e acum zarvă, elevii o iau la fugă când aud clopoțelul de intrare la noua oră de curs. „Încet, măi! Cu grijă, să nu vă împiedicați!”, îi dojenește directorul. 

Doar un cățel doarme nestingherit pe un morman de nisip, în curtea plină încă de materiale de construcție.