Educația în lume. Bombardamente și atacuri armate în școli. Un studiu arată ce s-ar schimba dacă elevii ar învăța să gândească precum Da Vinci

Educația în lume. Bombardamente și atacuri armate în școli. Un studiu arată ce s-ar schimba dacă elevii ar învăța să gândească precum Da Vinci

În această săptămână, cel puțin 22 de copii au murit în bombardamentele din Fâșia Gaza și în atacul armat din Rusia. În restul lumii, marea dificultate rămâne pandemia, iar în jurul ei se învârt multe decizii. Marea Britanie renunță la măștile în clasă, în timp ce Spania le păstrează. Un studiu recent al Universității Cambridge ne învață cum să-i ajutăm pe copii, prin programa școlară, să rezolve în viitor probleme ca încălzirea globală. 

16.05.2021

de Medeea Stan

Rusia. Șapte copii au murit după un atac armat. Va modifica asta legea deținerii armelor?  

Marți, la o școală din orașul Kazan, la 700 de kilometri de Moscova, elevii și profesorii au trăit momente groaznice. În urma unui atac armat au murit șapte elevi și 20 de oameni au fost răniți. Mulți dintre copii s-au ascuns în școală sau au sărit pe geam în timpul împușcăturilor, iar doi ar fi murit după ce au alunecat de la ferestrele de la etaj. Un băiat de 19 ani este principalul suspect, poliția deja l-a arestat. La câteva ore de la atac, președintele Vladimir Putin a cerut să se înăsprească legea care reglementează deținerea armelor de către civili, deja restrictivă, scrie The New York Times. Guvernul a trimis, între timp, un avion din Moscova cu medici și psihologi care să ajute copiii și profesorii.  

Conflictul dintre Palestina și Israel. 15 copii și-au pierdut viața, cel puțin cinci școli au fost lovite în bombardamente  

După lansări de rachete și bombardamente în Fâșia Gaza, în contextul conflictului dintre Israel și Palestina, au murit 14 copii, iar în sudul Israelului și-a pierdut viața și un copil israelian. Cinci școli au fost grav afectate în Gaza, unde cursurile s-au oprit; orele au fost întrerupte inclusiv în sudul Israelului, scrie secretariatul Organizației Națiunilor Unite (ONU). Jason Lee, directorul ONG-ului Salvați Copiii din regiune, spune că familiile din Gaza trăiesc în zone suprapopulate și că n-au unde să se adăpostească: „Ultimele 48 de ore le amintesc de ororile la care au fost martori în ultimii 12 ani, în cele trei războaie din Gaza”. 

Global. Metoda Da Vinci, o soluție în mâinile elevilor pentru rezolvarea unor mari probleme 

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge dovedesc, într-un studiu recent, că modul în care Leonardo Da Vinci îmbina studiul artelor cu al științelor exacte se poate introduce în programa școlară. Iar asta i-ar ajuta pe elevi să rezolve în viitor problemele mari ale lumii precum încălzirea globală, potrivit Euronews. „Avem nevoie să încurajăm copiii să gândească într-un mod similar lui, pentru că adulții de mâine vor avea de rezolvat probleme altfel decât noi din cauza crizelor existențiale cărora le vor face față”, spune Pam Burnard, profesoară la Cambridge. „În special legate de climă, sustenabilitate și precaritatea vieții pe Pământ”.   

Spania. Guvernul propune ca distanța dintre elevi în clasă să se reducă 

Într-un document al ministerelor Educației și Sănătății se precizează că toți copiii mai mari de șase ani vor fi obligați să poarte măști în școală și să păstreze distanța, arată El País. Guvernul propune, de asemenea, ca în timp ce stau în bănci, distanța dintre elevi să se reducă de la 1.5 la 1.2 metri, ca să încapă mai mulți și să se renunțe la cursurile hibrid. 

Marea Britanie. Noi dezbateri după ce s-a decis renunțarea la măști în școli 

Premierul Boris Johnson a confirmat că măștile de protecție nu vor mai fi obligatorii printre elevi în clase și în jurul școlilor începând cu 17 mai. Această restricție ar fi avut un impact negativ asupra comunicării și învățării la ore, potrivit BBC. Geoff Barton, liderul directorilor de școli din Marea Britanie, a afirmat: „Orice decizie de acest fel trebuie să țină cont de sfaturile oamenilor de știință și este îngrijorător că hotărârea guvernului pare să le contrazică”. Pe de altă parte, Rachel de Souza, șefa unei instituții care promovează drepturile copiilor din țară, a apreciat decizia autorităților. 

Germania. Aproape s-a triplat numărul cazurilor de COVID printre elevii din Berlin 

După ce testele antigen au devenit obligatorii în școlile din Berlin, s-au descoperit mai mulți elevi infectați cu virusul față de săptămâna anterioară, când nu erau impuse. Conducerea a 1.000 de școli a transmis următoarele rezultate: 844 de elevi erau infectați pe 23 aprilie, spre deosebire de 329, pe 16 aprilie, scrie Der Tagesspiegel. În ce-i privește pe angajații instituțiilor de învățământ, care încă nu sunt obligați să se testeze, 108 erau infectați, față de 80. Testările se desfășoară acasă, nu la școală.   

Foto principală: EPA

 

Medeea Stan

Reporter

Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

CUVINTE-CHEIE

educatie, global, palestina, europa

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile