China. Reglementarea platformelor de educație online
Majoritatea companiilor mari din China au făcut investiții masive în tehnologia educației în ultima vreme. 10 miliarde de dolari ar fi dat giganții Alibaba, Tencent Holdings sau SoftBank pentru dezvoltarea acestui sector. Până să intervină președintele Xi Jinping care a atras atenția că pregătirea după ore făcută tot online pune o presiune imensă pe copii și că excesul, chiar și de educație, nu face bine. Ministerul Educației vrea să creeze un departament special care să supravegheze platformele educaționale. O îngrijorare este legată de disparitățile pe care le creează faptul că nu toți părinții își permit aceste servicii pentru copii. Presa chineză, citată de Al Jazeera, vorbește chiar despre interzicerea cursurilor online pentru copiii sub 6 ani, de interzicerea temelor pentru acasă și de nevoia ca profesorii care predau să aibă o licență obligatorie. Oficialii se gândesc chiar să suspende o perioadă cursurile de weekend care sunt o industrie imensă în China.
Myanmar. 103 școli ocupate
Lovitura de stat din Myanmar a blocat și educația. 103 școli au fost atacate în luna mai, în timpul loviturii de stat, anunță organizația internațională „Salvați Copiii”, citată de Al Jazeera. În majoritatea situațiilor, s-au folosit explozibili improvizați și grenade. „Școlile sunt spații protejate în care copiii să învețe și trebuie să nu fie niciodată ținta atacurilor. Atacurile asupra școlilor reprezintă un atac împotriva copiilor și nicio școală nu ar trebui să devină o țintă în mod deliberat”, au spus reprezentanții Salvați Copiii. Situația este cu atât mai gravă cu cât lovitura de stat începută pe 1 februarie și pandemia de Covid-19 a privat deja copiii de luni bune de școală.
Singapore. Profesorii implicați în vaccinare
Profesorii vor lua legătura cu părinții și elevii care nu au răspuns invitației de a se vaccina anti-Covid pentru a le oferi informații și asistență, dacă au nevoie, scrie Channel News Asia. „Poate părinții nu știu cum să se înscrie. Poate nu sunt familiarizați cu sistemul electronic”, a spus Maliki Osman, adjunctul ministrului educației din Singapore. Până acum s-ar fi trimis 345 de mii de SMS-uri către părinți și elevi cu invitații de la profesori. 90% dintre elevii din anii terminali care au făcut parte și din primul grup de tineri la vaccinare s-au înscris pe platformă și 75% dintre ei deja au primit prima doză. Acum ținta sunt copiii mai mici.
Finlanda. Studiu despre încurajările „tactile”
Poate un profesor să ia un elev de mână, poate un copil să-și sprijine capul pe umărul profesorului? Cercetătorii finlandezi au subliniat importanța atingerii pentru crearea unui mediu școlar mai primitor. Cât e prea mult atunci când vine vorba de relația elev-profesor s-au întrebat cercetătorii finlandezi, după ce s-au iscat mai multe discuții despre hărțuirea sexuală și mișcarea #metoo în școli.
Studiul realizat de Facultatea de Științele Educației din Helsinki relevă cât de important e ca un copil să primească o încurajare de la profesor inclusiv prin atingere, cum ar fi o mână pe umăr. „Cercetarea noastră a cuprins și amintirile unor foști elevi care au descris ca fiind pozitive momentele în care profesorii îi încurajau chiar la momentul potrivit punându-le mâna pe umăr sau le dădeau o palmă ușoară pe spate”, a spus unul dintre specialiști, citat de Helsinki.fi.
Marea Britanie. Ducesa de Cambridge a lansat un centru de educație timpurie
Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, și-a lansat propriul centru de educație timpurie, pentru a sublinia importanța primilor ani din viață în dezvoltarea unei persoane. Palatul Kensington a descris centrul ca fiind „o etapă reper” a muncii Ducesei, iar aceasta a spus că a vrut să creeze „o societate mai fericită, mai sănătoasă mental”. „Lucrând în echipă, centrul speră să atragă atenția asupra faptului că primii cinci ani sunt la fel de importanți ca viitoarele rezultate din viață”, a spus aceasta la inaugurare, citată de BBC.
Nigeria. 80 de elevi răpiți de pe băncile școlii
În ultima lună, elevi din trei școli din Nigeria au fost răpiți pentru răscumpărare. Ultima răpire a avut loc la o școală din nordul țării, în regiunea Kebbi, și în timpul evenimentului un polițist a fost ucis. Au fost răpiți 80 de elevi, majoritatea fete, și cinci profesori. Școala a fost luată cu asalt de persoane înarmate. „Au ucis unul dintre ofițerii de poliție, au spart poarta și s-au îndreptat direct către clase”, a spus pentru Reuters directorul școlii, citat de Al Jazeera. Școala 9 a scris despre fenomenul răpirii copiilor nigerieni de către grupări teroriste aici.
Foto: Dumitru Angelescu