Educația în lume. Franța va deschide peste 6 mii de centre de vaccinare aproape de școli

Educația în lume. Franța va deschide peste 6 mii de centre de vaccinare aproape de școli

Franța va deschide din septembrie între 6.000 și 7.000 de centre de vaccinare în proximitatea școlilor, pentru a se asigura că elevii vor putea participa cât mai mult fizic la ore. Adolescenții din Marea Britanie cu probleme de sănătate mintală au de trei mai puține șanse să treacă testelele standartizate de la final de liceu. Comisia Europeană va face un cod de etică pentru folosirea inteligenței artificiale în educație. 5% dintre tinerii din țările membre OECD au suferit de foame în pandemie.

01.08.2021

Florinela Iosip

Franța. Copiii vaccinați anti-covid vor putea merge la școală dacă în clasele lor se vor descoperi noi cazuri de infectări

Elevii vaccinați vor continua să meargă la școală dacă în clasa lor se descoperă un caz de infectare, în timp ce elevii nevaccinați vor învăța de acasă timp de șapte zile, a declarat recent ministrul Educației Jean-Michel Blanquer, potrivit publicației The Connexion

Pentru că vaccinul anti-covid este disponibil doar pentru minorii peste 12 ani, în cazul copiilor mai mici, din ciclul primar, dacă apare un nou caz de infectare în clasă, toți elevii vor învăța de acasă.

Pentru a crește numărul de copii vaccinați, Franța va deschide din septembrie între 6.000 - 7.000 de centre de vaccinare în proximitatea școlilor. Cât despre cadrele didactice, ministrul a afirmat că 80% dintre acestea sunt vaccinate anti-covid.

Marea Britanie. Adolescenții cu probleme de sănătate mintală au de trei ori mai puține șanse să treacă testele standardizate de la final de liceu

Adolescenții care se confruntă cu probleme de sănătate mintală au de trei mai puține șanse să treacă testele standardizate GCSE (general certificate of secondary education), de la finalul liceului, inclusiv cele de la matematică și de limba engleză, arată un studiu recent citat de The Guardian

Chiar dacă veniturile familiei sau relația dintre părinți și tineri se află la un nivel bun, dacă minorii au afecțiuni mintale, sunt în continuare mai predispuși să obțină rezultate mai slabe. Același studiu, realizat de Centrul Național pentru Cercetare Socială, arată că tulburările mintale afectează mai mult rata de participare la școală în rândul băieților spre deosebire de fete. 

Marea Britanie. Londra rămâne cel mai ofertant oraș din lume pentru studenți

Londra rămâne cel mai bun oraș din lume pentru a fi student, potrivit unui clasament internațional al universităților. Capitala Angliei ocupă în continuare primul loc, mai ales datorită deschiderii orașului către studenții internaționali și pentru oportunitățile de carieră și în ciuda costului de trai care devine tot mai mare din cauza prezenței unor universități de top, ca Imperial College și King’s College London.. 

După Londra, urmează Munich (Germania), Tokio (Japonia), Seul (Coreea de Sud), Berlin (Germania) și Melbourne (Australia) notează The Guardian.

UE. Comisia Europeană va face un cod de etică pentru folosirea inteligenței artificiale în educație

Mariya Gabriel, Comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a lansat grupul de experți al Comisiei pentru inteligență artificială (AI) și folosirea de date în educație și alte programe de formare. 

Principala sarcină a grupului de experți este ca până în aprilie 2022 să realizeze un cod de etică pentru utilizarea celor două componente, valabil la nivelul Uniunii Europene, care să-i ajute mai ales pe profesori.

OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). 5% dintre tineri au suferit de foame în vreme de pandemie

Tinerii sunt printre cei mai afectați de criza economică cauzată de pandemie, potrivit rezultatelor sondajului OECD Risks That Matter 2020. Doi din trei tineri între 18 și 29 de ani sunt îngrijorați cu privire la veniturile familiei și la bunăstarea acesteia în general. Tot atâția consideră că guvernul ar trebui să facă mai mult pentru a-i sprijini. 

Același studiu arată că 20% dintre familiile tinerilor au scos bani din economiile lor pentru a-și plăti chiria sau facturile la utilități, iar 5% au suferit din cauza foamei în pandemie.

SUA. Elevii din școlile care aplică mai multe pedepse de suspendare de la cursuri sunt mai predispuși să ajungă deținuți

Adolescenții care frecventează școli cu rate ridicate de suspendare a elevilor de la cursuri sunt mai expuși riscului de a ajunge în închisoare când vor deveni adulți. Aceste efecte negative, pe termen lung, se aplică nu doar elevilor suspendați în timpul școlii, ci populației școlare generale, arată un studiu realizat de trei profesori de la Universitatea Harvard, Universitatea din Boston și de la Universitatea Colorado din Boulder, scrie educationnext.

SUA. Numărul de tineri care se înscriu la facultate a scăzut cu 5% față de anul trecut, din cauza pandemiei

Ca să poată accesa granturi de la nivel federal sau alte împrumuturi pentru studii universitare, tinerii trebuie să completeze o aplicație care se numește FAFSA (Free Application for Federal Student Aid). Până la începutul lunii, au completat această aplicație în jur de 102 de mii de tineri, cu 5% mai puțini față de anul trecut, arată o statistică de la National College Attainment Network - o rețea care activează pentru creșterea gradului de înscriere al absolvenților de liceu la studiile universitare. 

Cel mai mare declin de aplicații este în rândul școlilor sărace sau cu peste jumătate dintre elevi din comunitățile afro-americane și hispanice.

Liban. Sute de mii de copii continuă să sufere de foame 

Sute de mii de copii continuă să sufere de foame în Liban după explozia devastatoare din 4 august, anul trecut, din Portul Beirut, unde au murit 204 de persoane și peste 6 mii au fost rănite. Criza economică a fost agravată de pandemie, arată un raport al Organizației Salvați Copiii, citat de Al Jazeera.

Foto Cover: Shutterstock

Florinela Iosip

reporter

Învață să cunoască oameni și să scrie din 2016. A lucrat la Realitatea TV, Adevărul și Libertatea, unde este reporter și acum. 

CUVINTE-CHEIE

educatia in lume, scoli franta, elevi vaccinare, universitati londra, inscriere facultate, educatie sua, oecd

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile