Educația în lume. În Germania se discută despre vaccinarea obligatorie a profesorilor. Angela Merkel se opune

Educația în lume. În Germania se discută despre vaccinarea obligatorie a profesorilor. Angela Merkel se opune

Democrații din SUA vor să le ofere copiilor între 3 și 4 ani șansa la grădiniță gratuită, iar adolescenților, colegiu comunitar fără taxe.* Când hotărăsc pe cine lasă repetent, profesorii din Spania țin acum cont și de ce e cel mai bine pentru viitorul elevilor, nu doar de situația școlară. * Într-un sat din Sri Lanka, conexiunea la internet vine doar în vârful unei stânci. * Germanii dezbat vaccinarea obligatorie a profesorilor din preuniversitar, iar Angela Merkel e împotrivă. * Copiii peste 12 ani cu dizabilități intelectuale din Marea Britanie se vor putea vaccina.  

25.07.2021

de Medeea Stan

Statele Unite. Grădinița și colegiul comunitar gratuite, „o scară către clasa de mijloc”

Democrații susțin două propuneri din campania electorală a președintelui Joe Biden – ca toți copiii de 3 și 4 ani să aibă acces gratuit la grădiniță și absolvenții de liceu, la un colegiu comunitar (durează doi ani, e pentru cei din comunitatea locală). Au acceptat să le includă în proiectul de buget de 3.500 de miliarde de dolari. Din 2019 până în 2020, înscrierea la colegiile comunitare a scăzut cu aproximativ 10%, iar cei mai mulți care au renunțat au fost din comunitățile de culoare și latino-americane, potrivit The New York Times. Și înscrierea la grădinițe a scăzut cu aproape 25% în ultimul an. Potrivit cercetărilor lui James J. Heckman, economist laureat al premiului Nobel și profesor la Universitatea din Chicago, învățarea timpurie gratuită ar putea duce la câștiguri mai mari, la un nivel mai ridicat de educație și un nivel mai scăzut de participare la infracțiuni. „Creați o scară către clasa de mijloc”, a spus acesta despre planurile de investiție în educație. 

Spania. Numărul materiilor nepromovate nu mai e decisiv pentru repetarea anului școlar

În șapte regiuni ale țării, inclusiv Catalonia, profesorii se gândesc la nevoile și binele copiilor, nu doar la numărul materiilor nepromovate, înainte să-i lase repetenți. 41% dintre elevii spanioli se bucură de aceste măsuri din învățământul primar și secundar obligatoriu, care s-au luat în condițiile pandemiei. Dar Guvernul și-a propus să impună această abordare educațională la nivel național: cadrele didactice să ia în considerare și alte aspecte când decid viitorul elevilor, pe lângă situația școlară. În Madrid, regiunea care a criticat vehement această propunere, elevii au voie să treacă în următorul an chiar și când rămân repetenți la cinci materii. Sindicatele profesorilor dezaprobă planul Guvernului, în timp ce directorii și profesori care aplică metoda în școlile lor o consideră pozitivă. Ei precizează, totuși, că nu va rezolva eșecul școlar. Potrivit unui raport PISA, 29% dintre elevii din Spania au repetat cel puțin o clasă până la 15 ani, scrie El País, ceea ce costă țara cam 3 miliarde de euro pe an. 

Sri Lanka. Ca să intre în școala online, elevii merg printr-o pădure cu elefanți și leoparzi

Într-un sat izolat din centrul țării, profesorii și cei 45 de elevi au acces la internet doar după ce ajung pe o stâncă. Drumul către învățătură include și o călătorie de trei kilometri printr-o pădure frecventată de elefanți și leoparzi, iar acest traseu îi îngrijorează pe părinți, majoritatea fermieri, care îi mai însoțesc pe cei mici. Profesorii depun acest efort în pandemie ca să încarce lecțiile pentru copii, iar elevii ca să le descarce, scrie Al Jazeera. Patru elevi împart un dispozitiv, căci n-au toți laptopuri și telefoane mobile. Într-un alt sat, la aproximativ 60 de kilometri distanță, școlarii se cațără într-o căsuță din vârful unui copac aflat pe munte. Numai la 30 de metri înălțime vine accesul la internet. Cele mai multe școli din Sri Lanka s-au închis în martie 2020 și s-ar putea redeschide, dacă va avea succes campania de vaccinare a profesorilor. 

Marea Britanie. Copiii peste 12 ani cu dizabilități și sistem imunitar slăbit, eligibili pentru vaccin 

Aproximativ 370.000 de copii, dacă doresc familiile lor, se vor putea vaccina cu Pfizer, singurul aprobat pentru minori în Regat. Cei între 16 și 17 ani puteau deja să primească vaccinul, dar acum sunt o prioritate și cei vulnerabili, între 12 și 15 ani, cu: Sindrom Down, dizabilități intelectuale severe, sistem imunitar slăbit precum copiii bolnavi de cancer și probleme de învățare complexe. Copiii sănătoși de peste 12 ani care locuiesc cu persoane vulnerabile pot fi, de asemenea, vaccinați, notează BBC. Ceilalți, deocamdată, nu. Un reprezentant al Comitetului de Vaccinare și Imunizare a explicat de ce: „Scopul principal al programului de vaccinare a fost întotdeauna acela de a preveni spitalizările și decesele (…) Copiii care se simțeau bine anterior, dacă se îmbolnăvesc de COVID-19, sunt susceptibili de-a face o formă foarte ușoară”. 

Germania. Dezbateri pe tema vaccinării obligatorii a profesorilor. Merkel e împotrivă

Un genetician și membru al Consiliului de Etică din Germania, care oferă recomandări Guvernului, a propus să li se impună vaccinarea anti-COVID profesorilor și personalului auxiliar din grădinițe și școli. Reacțiile negative au apărut îndată, inclusiv cancelarul Angela Merkel a fost împotrivă, conform Der Spiegel. „Oricine intră într-un grup de persoane vulnerabile în urma liberei alegeri a profesiei are o responsabilitate specială legată de locul de muncă”, a declarat geneticianul Wolfram Henn. Merkel, însă, a fost fermă: „Nu va exista nicio vaccinare obligatorie”, a precizat aceasta pentru presa germană. Un reprezentant al cadrelor didactice a respins, de asemenea, această măsură. „Nu avem nevoie acum de o discuție despre vaccinarea obligatorie a unei categorii profesionale care este în proporție covârșitoare vaccinată”. 

Singapore. Noi măsuri anti-COVID: fără activități în echipă la sport 

De joi, 22 iulie, s-au întrerupt toate activitățile față în față din școli, desfășurate în afara cursurilor, odată cu înăsprirea măsurilor împotriva COVID-19. Elevii din cluburile sportive, de dezbateri sau teatru se mai pot întâlni doar online. Sunt interzise și activitățile în echipă la orele de educație fizică, care se vor ține fără mască doar în aer liber sau în spații foarte bine ventilate, precizează Channel NewsAsia. În pauze, băncile elevilor vor trebui să respecte în continuare distanța de un metru. Toate aceste măsuri sunt valabile și pentru instituțiile de învățământ superior.

 

Fotografie: Pexels

 

Medeea Stan

Reporter

Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

CUVINTE-CHEIE

educatia in lume vaccinare Germania