REZOLVAT PODCAST 3. 40% dintre elevii români de 15 ani care au chiulit masiv în ultimele luni de la școală spun că au făcut-o fiindcă se plictisesc. Asta arată sondajele PISA din 2022. Dacă știi să citești cifrele, vezi și soluțiile, spun experții. În al treilea episod al podcastului REZOLVAT am discutat cu analiști ai Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) despre situația globală cu privire la abandonul școlar, căci nu doar noi ne confruntăm cu el, și ce soluții implementează alte țări.
„Una dintre întrebările adresate tinerilor la testările PISA este cum percep școala, dacă ei cred că mersul la școală înseamnă o bună utilizare a timpului lor. Și, de fapt, în România se observă că o treime dintre tinerii de 15 ani nu consideră școala ca fiind o bună utilizare a timpului”, arată Hannah Kitchen, analistă de politici publice la OECD.
Alături de Lucie Cerna, analistă în cadrul directoratului pentru educație și competențe, a explicat tendințele din România și țările OECD cu privire la absenteism și abandon școlar, dar și politicile publice pe care alții le-au dezvoltat pentru a combate fenomenul. Pentru că nu doar noi ne confruntăm cu el.
OECD este o organizație internațională care creează standarde internaționale bazate pe dovezi pentru politici publice care să îmbunătățească viața oamenilor. Este și organizația care organizează testările PISA. Din 2022, țara noastră a intrat în procesul de a deveni stat membru al OECD.
REZOLVAT este primul proiect de jurnalism de soluții pe educație, iar primele episoade abordează tema abandonului școlar, căci România e la acest capitol în fruntea Uniunii Europene. Noi am mers către oamenii care au soluțiile. Fiecare episod este urmat și de o rubrică cu soluții, numită SOLUTION BOX.
Echipa de proiect:
Jurnaliști: Andreea Archip, George Herlaș, Cristina Radu
Ilustrații: Simina Popescu
Imagine: Sorin Grigoreanu
Citește toate articolele din proiectul REZOLVAT by Școala9, pe tema abandonului școlar: