EXTRA Episodul 3: Debaterii

#1: isopatrusute | #2: Versus Magazine | #3: Lotul Național de Dezbateri | #4: CineHub Tonitza | #5: Homosapiens

În acest episod vom sta în sufragerie cu tinerii care fac parte din Lotul Național de Dezbateri și care vor reprezenta România anul acesta în competiția de la Sri Lanka din iulie. Încercăm să înțelegem ce este un debater bun și ce faci când trebuie să recunoști că ai greșit.

Eli Văduva: Salut, eu sunt Eli Văduva și acesta este „Extra”, un podcast lunar produs de Școala9 despre cât de multe lucruri extra poți face atunci când ești elev. Dacă nu știi ce este Școala9, intră pe școala9.ro. Acolo vei găsi povești documentate cu grijă despre școală în care profesorii, părinții, dar și elevii se pot regăsi.

Teodor Grama: Pregătirea o facem împreună, dar la meci sunt doar 3 care stau la masă și dezbat. 

Sabina Popescu: Dacă o iei pe bunica Mariana trebuie să înțeleagă și ea ceea ce spui tu.

Teodor Grama: Deci sunt absolut complementare. Adică nu poți să câștigi dezbaterea, să zicem, să pui o persoană bună pe unul dintre roluri și să zici gata, ne câștigă dezbaterea. Adică trebuie într-adevăr să fie toate făcute bine ca să iasă bine dezbaterea.

Șerban Pitic: La 11:26 vom începe debate-ul. Moțiunea este: „This house opposes the norm that romantic love should be the primary sourse of fullfilment in a person life.”

Sabina Popescu: Oho!

Eli Văduva: Suntem într-o cameră de apartament din București împreună cu elevii de clasele a XI-a și a XII-a care formează Lotul Național de Dezbateri. Astăzi una dintre fete, Miruna, lipsește, așa că echipa se antrenează în patru. E a treia zi când se văd în apartamentul coach-ului Șerban Pitic, persoana care antrenează lotul de dezbateri de 7 ani. Se întâlnesc o dată pe lună, patru zile la rând, timp în care dezbat teme și încearcă să se cunoască mai bine. Asta e esențial în dezbateri. Când primești o moțiune despre care nu știi nimic, dar pentru care trebuie să te pregătești o oră fără internet, ci doar cu ajutorul celorlalți, e esențial să-ți cunoști coechipierii.

Dar, înainte să ajungem la povestea despre cum te organizezi ca echipă în momentul în care nu te vezi zilnic cu coechipierii tăi și ce sacrificii trebuie să faci pentru a deveni debater, haideți să ascultăm un lucru EXTRA înregistrat în cabina audio de la DoR Live, spectacolul de jurnalism narativ pe care l-am urcat pe scenă în aprilie.

Cabina EXTRA: Eu în liceu, sincer, nu am făcut mai nimic. Mi-aș fi dorit să fac. Am făcut cam jumătate de an de dezbateri, m-am lăsat și după aia am intrat, așa, într-un fel de perioadă mai dreaptă, știți, atunci la monitoarele alea, că îți arată că ești în viață și gen trăiești și așa. Eu eram dreaptă doar. Sau mă rog. Pur și simplu trăiam, dar era o linie dreaptă ca experiență, ca existență și mi-aș fi dorit să fac foarte multe. Mi-am dorit să scriu pentru reviste, pentru mine, pentru concursuri, pentru publicații, să public cărți, literatură, mi-am dorit să fac poze, mi-am dorit să fac film și cumva am ajuns în a XII-a și n-am făcut nimic. Am intrat la facultate, anul I n-am făcut nimic și în anul II am început să-mi las fricile acasă și nu pot să zic că fac ceva, dar am idei, sunt entuziasmată și sper ca măcar acum, când la 20 de ani simt că am din nou 16, să fac ceva EXTRA și să simt că merită și dacă n-ajung să fac eu, măcar atunci când o să ajung în învățământ să îi îndrum pe copii să facă ei ceva EXTRA. Nu zic să trăiesc eu prin ei, doar că o să mă bucure și pe mine să îi văd pe ei făcând chestii pe care eu nu am reușit să le fac atunci și pe care mi-am dorit atât de mult să le fac mereu. Cam atât.

Eli Văduva: De acum înainte vom începe fiecare episod cu un lucru EXTRA pe care tu, cel care asculți, poate l-ai făcut în școală și ai vrea să-l împărtășești cu ceilalți. Îmi poți trimite activitatea ta extra la adresa mea de mail pe care o găsești pe Instagramul Podcast EXTRA. Acum, înapoi la episod. În sufragerie stau fie turcește în moțul patului, fie picior peste picior în jurul unei mese din lemn, patru adolescenți. Trei fete și un băiat. Toți patru fac dezbateri de doi ani și jumătate și sunt pentru prima dată în Lotul Național de Dezbateri. Modul în care au ajuns, însă, să facă parte din echipă este foarte diferit.

Dora Szegedi: Am intrat la Lotul Național penntru că am avut din nou curajul să aplic, deși a fost foarte de speriat la început să reprezinți comunitatea de dezbateri și să știi că anul trecut cealaltă echipă a avut niște rezultate foarte bune și atunci trebuie și tu să te ridici la așteptări și…

Eli Văduva: Ea este Dora și e clasa a XI-a la un colegiu național din București. Dora a ales să facă dezbateri odată cu începutul liceului pentru că își dorea să scape de timiditate.

Dora Szegedi: Mi-a diminuat frica asta de a vorbi cu oamenii, crezând că ce zic eu nu e bine.

Eli Văduva: Dora a mers la 35 de competiții naționale și a realizat că într-adevăr îi plac dezbaterile, chiar dacă prima dată când și-a întâlnit antrenorul în clasa a IX-a a trebuit să-l facă să aștepte 40 de minute pe ceas până să deschidă gura și să-și spună părerea.

Sabina Popescu: Pentru mine, na, dezbaterile au fost, așa, cumva, gura de aer pe care am luat-o de la matematică și fizică și chestii care nu îmi plăceau, așa că a fost singura chestie pe care mi-am ales-o eu pentru mine, nu mi-au ales-o părinții mei și cumva m-am încăpățânat s-o fac.

Eli Văduva: Ea e Sabina și învață în Iași. E tot clasa a XI-a la profil de matematică-informatică. Sabina știe că e competitivă și că, de cele mai multe ori, preferă să ardă etape atunci când urmărește un țel. În dezbateri, însă, a învățat pe propria piele că lucrurile nu pot fi mereu grăbite.

Sabina Popescu: Eu știam de la început că vreau cel mai mult posibil. Eu în clasa a X-a cu 4 comeptiții solide la activ, ceea ce e foarte puțin, pentru că experiența e foarte mică, am aplicat la lot. Și întâmplarea face că am și intrat anul trecut, dar eram atât de mică și nepregătită și de, nu știu, eram acolo în echipă cu niște oameni care mai trecuseră doi ani prin experiența asta și hmm, a fost foarte overwhelming, așa. Simțeam, așa, că mă sufoc, că nu, nu reușesc să țin pasul cu ei.

Eli Văduva: De asta și-a zis că trebuie să aibă mai multă răbdare și că totul trebuie să se întâmple la timpul lui. Dacă avea să mai grăbească lucrurile în continuare, probabil că nu avea să înțeleagă niciodată că adevărata experiență se formează în timpul pe care trebuia să-l acorde creșterii lente. Atât creșterii ei, cât și creșterii echipelor în care intra.

Sabina Popescu: Dar cumva asta m-a și ambiționat până la urmă. Că ar trebui să muncesc mai mult pentru ceva ce-mi doresc și atunci cred că am început s-o iau mai etapizat puțin, adică am început să merg la mai multe competiții naționale, ca să mai capăt experiență, după aia am început să înțeleg ce îmi ziceau Șerban sau ceilalți antrenori. Pentru că eu pur și simplu nu percepeam mesajul. Nu înțelegeam ce vor de la mine oamenii ăștia. Eram atât de debusolată și nu știam unde am ajuns încât nu înțelegeam și, cumva, cu timpul a venit și înțelegerea a ce se cere, ce se vrea, cu ce se mănâncă.

Eli Văduva: La fel ca Sabina, și Teodor a învățat că toate lucrurile trebuie să vină la timpul lor.

Teodor Grama: Întotdeauna am fost pasionat de idei și de a încerca cumva să explorez idei cât mai în profunzime și cumva de confruntările astea de idei. Se poate zice și că sunt puțin certăreț în viața mea de zi cu zi, dar promit că e și o dimensiune mai academică a aspectului ăstuia. Și, în fine, cumva voiam să-mi canalizez energiile astea, dorința asta de a argumenta și de a mă contrazice spre ceva mult mai constructiv decât pur și simplu spre a mă certa cu oameni la întâmplare și a fi frustrat că nu îmi dau seama ce aș putea să răspund la anumite lucruri sau de ce mi se pare că tot eu am dreptate, deși pare că n-am niciun răspuns concret la ce zice cealaltă persoană.

Eli Văduva: Teodor e tot în clasa a XI-a și e din București. Spune că s-a întâlnit pentru prima dată cu dezbaterile când era în clasa a VI-a și a asistat la un meci al clubului de dezbateri care aparținea școlii. Nu a știut dacă într-adevăr se va descurca într-un astfel de joc, dar s-a convins în clasa a X-a, după ce a regretat că nu a încercat să intre în Lotul Național de Dezbateri. Știa că o astfel de activitate mânca foarte mult timp, așa că încercase atunci să-și protejeze experiența de licean liber. Însă nu a durat mult până să ajungă să-și dorească să fi încercat măcar. De asta…

Teodor Grama: Cumva cu forțele reîmprospătate și după ce am acumulat și mai multă experiență am aplicat anul ăsta și într-adevăr, chiar nu erau zvonuri, chiar e vorba de foarte multă muncă, chiar e vorba de foarte mult efort, foarte mult timp investit în asta, dar cred că decizia asta de a nu aplica în clasa a X-a m-a făcut să realizez că sunt dispus să fac investiția asta. Chiar dacă e una mare, e una pe care vreau s-o fac, pentru că asta îmi place să fac.

Eli Văduva: Lângă Teodor, îmbrăcată într-o bluză roșie cu mânecile scurte și încrețite, Diana ochește o doză de suc. Diana a încercat să se țină departe de dezbateri din respect pentru sora ei mai mare, care făcea asta deja. Nu voia să-i fure pasiunea.

Diana Diaconescu: Și am zis „poți să faci orice în liceu. Poți să te duci la teatru, literatură, dar nu dezbateri. Nici nu te-atingi de ele.” Că era domeniul Cezarei, am zis, sora mea. Am zis că e ok, e al ei, a fost foarte bună acolo, nu ne băgăm noi acolo. De ce să stricăm treaba? Și am și asociat-o cu Dreptul. Și eu ziceam nu, nu vreau să fac chestia asta.

Eli Văduva: Dar a convins-o un prieten care avea nevoie de oameni pentru a-și face echipa de dezbateri. Așa a ajuns Diana la prima ei dezbatere pentru care nu era deloc pregătită.

Diana Diaconescu: M-am dus și ceea ce e foarte amuzant e că nu știam nimic de dezbateri, pentru că noi în Suceava nu avem neapărat un club, n-avem traineri, pentru că de obicei trainerii sunt studenți și cum Suceava nu-i centru universitar, nu prea ai. Ce am avut a fost un meci înainte, de pregătire, nici nu știam regulile, și m-am dus la una dintre cele mai mari competiții din România.

Eli Văduva: A învățat din mers și a realizat că sora ei nu era neapărat deranjată de faptul că și ea făcea dezbateri. Era doar percepția ei amestecată cu frica de a nu deranja pe nimeni.

Diana Diaconescu: Eu am învățat într-un fel dezbaterile pe parcurs, luându-mi bătaie, mergând la competiții, pentru că era singura modalitate prin care eu puteam să învăț ceva și în Lot am aplicat într-a X-a cu fetele și n-am aplicat pentru că voiam eu. Eram la masă, iar soră-mea a zis „aplică la Lot!”, și eu am zis„ ești nebună!”, eu efectiv nu mai făcusem alt vorbitor, decât vorbitorul 3, și se jucau toți vorbitorii, n-am dezbătut niciodată în engleză și am zis că mă fac de tot râsul acolo și am zis că nu.

Eli Văduva: Dar a aplicat. S-a lăsat convinsă de sora și de prietena ei și nu regretă nici astăzi decizia. Nu a întâlnit niciodată un asemenea val de prietenie. I-a plăcut că indiferent că se luptau între ei pentru locurile din Lot, niciodată nu a simțit că a lipsit spiritul de echipă.

Sabina Popescu: Ceea ce e interesant. Voiam să zic fix de chestia asta, că toată lumea zicea când...Eu am fost în aceeași selecție cu Diana anul trecut și toată lumea spunea și te avertiza că mamă, o să fie un mediu super competitiv, toată lumea o să țină pentru el, o să fie nasol, nu știu ce, dar nu, toată lumea era super caring, giving, adică dacă nu știai ceva, te ajuta, chiar dacă era în defavoarea lui, că poate erai mai bun decât el sau ceva de genul. Adică nu, n-a fost, nu știu, toată lumea se aștepta că vai, Doamne, ce o să fie acolo, o să se mănânce pe capete, dar nu s-a întâmplat asta.

Eli Văduva: Lotul național se antrenează în engleză, pentru că tot în engleză sunt și competițiile internaționale la care participă. Iar vorbitorii de care povestea Diana sunt cei care urcă să joace. De obicei, echipele care urcă să dezbată moțiunile sunt formate din 3 persoane, fiecare dintre ele reprezentând un membru al parlamentului britanic, modelul după care sunt făcute majoritatea dezbaterilor. În echipa lotului sunt 5 membri, așa că cei 3 vorbitori care urcă să joace sunt aleși, de obicei, intern. Adică membrii echipei decid cine ce discurs spune, însă în cazul antrenamentelor la care participă în apartamentul din București, antrenorul Șerban Pitic este cel care alege.

Șerban Pitic: În principiu în funcție de abilități, pentru că sunt abilități un pic diferite la fiecare rol. Adică sunt oameni care au, de exemplu... Poate să fie cineva care nu se descurcă cu administrarea timpului deloc și atunci o să-i fie greu să fie vorbitorul 2, care trebuie să îmbine 2 elemente și constructiv și... sau, de exemplu cineva care e foarte dependent de scris, atunci... dar în sistemul ăla se descurcă foarte bine. Atunci mai degrabă o să fie mai potrivit pentru discursul în care are mai mult material propriu decât în discursurile active. Dacă e cineva care are o viziune de ansamblu, atunci probabil trebuie să fie în ultima parte. Trebuie să stau să văd, să observ, să trag niște concluzii și lucrurile se și schimbă. Se întâmplă ca inițial să am o impresie, după aia să constant bă, uite, X și-a dezvoltat abilitatea asta și ar trebui să înceapă să facă și următorul rol.

Eli Văduva: Șerban știe că pentru a putea face o alegere cât mai bună, trebuie să îi cunoască pe elevi. Și să îi cunoască bine. Mai ales că abilitățile se pot schimba foarte ușor. Oamenii evoluează constant, mai ales dacă muncesc și perseverează, două valori importante în dezbateri. Pentru a fi un debater bun nu trebuie să fii neapărat și un vorbitor bun, spune Șerban. Cel puțin nu doar un vorbitor bun. Șerban face dezbateri de 15 ani și participă regulat la competiții pentru adulți atât în țară, cât și în străinătate. Singura diferență între aceste concursuri și cele destinate elevilor este că timpul de gândire este mult mai scurt. Dacă elevii primesc o oră de gândire și de sfătuire după ce aud moțiunea pentru prima dată, adulții primesc doar 15 minute. Dar Șerban nu se teme de minutele puține. A învățat singur să dezbată pe vremea când era în liceu la Ploiești, unde nu avea un club sau un trainer. Așa cum nu au încă foarte mulți elevi din țară, cum spune și Sabina.

Sabina Popescu: Eu cel puțin, mă rog, cred că fiecare dintre noi a simțit. Cred că eu și Diana, că ei sunt din București, ei au resurse. Slavă Domnului. Dar eu și Diana, eu din Iași, Diana din Suceava, nu am avut musai cluburi de dezbateri sau oameni care să stea după fundul nostru, ceea ce, sincer, pe mine m-a frustrat foarte tare. Adică când auzeam, când aud acuma că Dora a avut traineri care să stea să spună „hai, vorbește, fata mea”. N-am avut așa ceva și mă gândesc că să fi avut chestia asta ar fi ajutat foarte mult la performanțe și na, să avansez într-un ritm mai alert. Așa, când stai și înveți singur și din propriile experiențe și stai să aduni fiecare bucățică, fiecare om, ce ți-a spus și să încerci să figure it out by yourself e destul de greu.

Eli Văduva: Deși e greu să devii debater dacă școala ta nu are o tradiție a dezbaterilor, Sabina și Diana vin la București o dată pe lună și stau la hotel ca să participe la antrenamentele de echipă. În iulie, tot lotul va pleca în Sri Lanka, iar asta le dă membrilor energie să continue. Deși nu petrec foarte mult timp împreună, reușesc cumva să se susțină, dar să se și critice sincer în sesiunile de feedback care urmează după fiecare exercițiu. Asta se întâmplă foarte des în cele 4 zile pe care le petrec împreună. Șerban îi lasă câteva minute cât să-și treacă pe foi gânduri, apoi își spun pe rând părerile. Recunosc prima dată ce au greșit, îi complimentează pe ceilalți, apoi spun și ce au făcut bine. În debate, așa cum spune Șerban, nu există termenii de prost și deștept. Există doar răbdare, perseverență și multă muncă.

Teodor Grama: Inclusiv acum, cumva, sunt anumite emoții, cumva, instinctuale de „a, ce nasol a fost că am făcut x, y, z”, dar cumva am învățat să...

Șerban Pitic: Eu pot să zic, eu văzându-i din exterior de unde am pornit, adică am pornit dintr-un punct în care nu puteau să facă asta sau, chiar dacă încercau s-o facă, cumva, nu articulau exact motivele punctuale. Și acum...

Sabina Popescu: Acuma vreau foarte tare să mai joc O.G., pentru că am impresia că chiar da, o să fie mai bine data viitoare, că am înțeles care e faza cu setup-ul ăla, deci mai vreau să încerc. One more shot.

Eli Văduva: Mulțumesc că ai ascultat. Podcastul „Extra” este produs de Școala9, un proiect editorial al DoR și al BRD GROUPE SOCIETE GENERALE.  Identitatea vizuală a fost creată de Daniel Lupu, inginer de sunet este Octavian Coman, iar începând cu acest episod tema muzicală este compusă de Matei Bumbuț.