Fobia de școală, adâncită în pandemie. Cum pot gestiona părinții teama copiilor de a merge la școală

Fobia de școală, adâncită în pandemie. Cum pot gestiona părinții teama copiilor de a merge la școală

Școala online a lăsat amprente pe sănătatea mintală a elevilor. Teamă, anxietate, nesiguranță, refuzul de a merge la școală. Psihoterapeutul Laura Cristea a explicat de unde poate izvorî fobia de școală, în ce măsură a fost adâncită de pandemie și ce trebuie să facă un părinte atunci când un copil pune frână înainte de a intra în curtea instituției de învățământ. Înainte de începerea anului școlar, un studiu realizat în SUA arăta că 66% dintre copii se simțeau anxioși cu privire la întoarcerea în bănci, după luni de învățat în online.

22.05.2021

de Andreea Archip și Dumitru Angelescu

La Școala 169 din București, pe aleea care dă în curte se formează un șir indian de părinți și copii. Este 5 mai, reînceperea școlii în persoană după o vacanță de o lună. De altfel, este a treia oară într-un an școlar când reîncepe școala fizic.

O mamă se așază pe vine în fața copilului ei care pur și simplu refuză să pășească în curtea școlii. Minutele trec, copii intră valuri. Aproape de ora opt, după multă muncă de lămurire, copilul intră, dar doar pentru o clipă, apoi o zbughește din curte, plângând.

În fața unei grădinițe din apropiere, o mamă își parchează mașina. Pe ușa din spate coboară un puști care pășește fără trac și se alătură mamei sale, întinzându-i mâna. Pornesc spre poarta grădiniței, acolo unde părinții își îmbrățișează copiii, parcă pentru a le transmite dragostea pentru tot restul zilei. Cei mici sunt întâmpinați de o doamnă în halat și pantaloni albi. Băiețelul își trage de mână mama și îi face semn că vrea să-i spună ceva la ureche. Când mama îngenunchează lângă el, o strânge cu putere în brațe și nu-i mai dă drumul. Mama îl păstrează în brațe și rămân nemișcați ca două statui. Curajul și voiciunea i-au dispărut ca apa scursă dintr-o pungă spartă. Nu mai vrea să se despartă de mamă.

Sunt imagini obișnuite ale primei zile de școală.

Un studiu realizat de o clinică americană de sănătate mentală înainte de reîntoarcerea la școală în septembrie anul trecut arată că 66% dintre copii se simțeau anxioși cu privire la revenirea fizică în bănci.

Psihologul și psihoterapeutul Laura Cristea confirmă că elevii sunt mai anxioși cu privire la începerea școlii și explică într-un interviu pentru Școala 9 ce ar putea să facă părinții.

Psihoterapeut Laura Cristea

Foto: Psihoterapeut Laura Cristea

Școala 9: Teama de a merge la școală a fost adâncită în ultimul an?

În contextul pandemic, fobia de școală poate fi adâncită, dar e important să vedem cauza principală, rădăcina problemei. În spatele aparențelor, pot fi mai mulți triggeri (declanșatori – n.r.) pentru copil: o relaționare dificilă cu colegii, poate neîncredere, stimă de sine scăzută ceea ce ne poate face mai vulnerabili în fața celorlalți; poate fi vorba despre o situație de bullying, ceea ce în mod natural ne determină să ne activăm mecanismele de apărare – fuga, evitarea, în această situație; iar în acest context pandemic, refuzul școlar poate fi determinat de teama de contractare a virusului sau de a-l transmite aparținătorilor. Adică nu mi-e teamă pentru mine, cât mi-e teamă pentru mama și tata.

Din experiența mea de consilier într-o școală privată, vă pot spune că nu am observat o mai mare cerere pentru școala online, cel puțin după vacanța de Paste. Din contră, doar unu sau doi din 20 elevi de la clasă au rămas încă în mediul online. Iar experiența de cabinet îmi arată că, în general adolescenții preferă mediul online pentru că e mai confortabil, din obișnuința cu binele sau cu răul.

La adolescenți a devenit mai simplu în online?

Din păcate, în special pentru adolescenți, normalitatea a devenit online. Odată cu reîntoarcerea în bănci va fi o provocare pentru unii dintre ei reconstruirea relațiilor, reconectarea cu ceilalți. Adolescenții au suferit cel mai mult în această perioadă din cauza izolării, dar în același timp a apărut și obișnuința cu asta; iar acum ies din confortul învățat. Pentru unii poate fi anxiogen, pentru altii îmbucurător. S-a constatat că în rândul adolescenților au apărut cele mai multe tulburări afective, anxietate, depresie, tulburări alimentare pentru care a fost necesară chiar intervenția de tip medicamentos. Acest an ne-a pus față în față cu resursele sau vulnerabilitățile noastre și ne invită să ne cultivăm reziliența.

Un alt motiv pentru care elevii refuză școala este căutarea și implicit găsirea unor recompense în afara școlii, „distracția” pe calculator. Elevii deja s-au obișnuit cu o anumită rutină: „școala online”; școala acasă le-a permis copiilor accesul mai mult ca oricând la ecrane, simt astfel că au mai multă libertate, chiar își pot închide camera pentru un joc video având mai mult control.

Frica de a te îmbolnăvi

Când devine o problemă fobia de școală?

E esențial să ne uităm la durata de manifestare a acestei frici, la intensitate și când s-a declanșat, cât de frecvent se întâmplă să exprime emoții, distres, dacă îl perturbă continuu sau din când în când. Dacă e ocazional refuzul școlar, putem vorbi despre dificultăți de adaptare, poate anxietate de performanță, manifestată în perioadele de examinare, distres emoțional cauzat de evenimente specifice ce au avut loc în mediul școlar.

M-aș uita, de asemenea, la ce precede manifestarea, ce s-a întâmplat înainte. Refuzul școlar e cauzat de faptul că vreun coleg sau cadru didactic a contractat virusul și există teama că mă pot contamina și eu? Sau din cauză că un membru al familiei a fost infectat sau eu? Sau toată familia? Fobia de școală sau, mai bine zis, refuzul școlar declanșat ca urmare a acestei perioade incerte este justificat, motiv pentru care aș recomanda să nu ne panicăm pentru că, astfel se diminuează și capacitatea noastră de a oferi suport, de a însoți copilul în procesul lui.

E important să ne avem pe noi ca să putem gestiona din partea sănătoasă a psihicului relația cu propriul copil. Refuzul școlar mai poate fi justificat prin aceea că sunt nenumărați copii care au probleme de sănătate ce implică tratamente ori în trecut au avut mai multe intervenții. Și desigur că, în contextul pandemic, aceștia prezintă un nivel mai înalt de anxietate; în același timp, refuzul școlar mai poate fi cauzat și de o posibilă traumă medicală. În astfel de cazuri e complet justificat și refuzul părintelui de a-și aduce copilul la școala pentru că, evident, frecventarea cursurilor l-ar expune unui risc cel puțin moderat.

Mama cu copil în brațe, întâmpinata la poarta școlii de îngrijitoare

Aici poate interveni și teama de halat alb? Sunt copii care atunci când văd pe cineva în halat se blochează.

Există teama de halat alb și e normal să apară. În general, se manifestă până la vârsta de 2-3 ani sau până mai târziu în situații limită. Astfel, dacă părintele știe că are un copil cu probleme de sănătate care a fost nevoit să meargă la medic în repetate rânduri în nesiguranță, i-aș sugera să apeleze la ajutorul unui specialist pentru terapia copilului și a familiei. Creierul nostru ce înțelege, de fapt? Atunci când apare stimulul, declanșatorul fiind o persoană în halat alb, corpul începe să hiperventileze, pulsul crește, pentru că orice halat îl asociez cu experiența traumatică din trecut. E ca și cum aș retrăi acele evenimente.

În alte situații, e suficient să fiu un părinte conectat cu copilul, acesta să mă simtă aproape, să îi vorbesc calm, „să fiu mare, puternic, înțelept și blând”, după cum ne învață programul Cercul Siguranței (n.r. - un program de training psihologic și educație parentală, care îi ajută pe părinți sau pe îngrijitori să clădească relații securizante între ei și copiii lor).

Dacă nu au existat experiențe în care să mă fi simțit în pericol în mediul spitalicesc sau în relația cu medicii, dacă părinții au știut cum să fie o „bază sigură” pentru copil în situații incerte, atât timp cât a existat o raportare sănătoasă, copilul va dezvolta destul de rar astfel de trăiri la un nivel paroxistic. Dar dacă m-am confruntat cu evenimente ca cele amintite anterior, evident că voi trăi experiența cu frică, cu multă anxietate, pentru că port în corp amintirea experienței trăite și în plus, poate că port inconștient lentilele mamei sau chiar a familiei extinse.

E foarte important cum și ce discutăm pentru că el, copilul, va fi influențat de percepția mea. Lentilele mele vor influența lentilele lui. E important ce vorbesc, cum pregătesc copilul pentru întâlnirea cu halatul alb, pentru nou, pentru experiențe necesare, dar cu potențial stresant.

Așadar, când copilul plânge, trebuie să ne uităm și la părinte.

Acolo unde nu există probleme de sănătate, dar refuzul școlar se manifestă pe un fond anxios, ne îndreptăm în primă fază către părinți și implicit evaluăm dinamica în familie. Deci, nu către copil cu intervenție, ci către părinți. Poate că și aceștia trăiesc intens stări de anxietate, poate chiar experimentează un mare sentiment de pierdere a siguranței, a libertății - cum am trăit cu toții într-o mai mică sau mai mare măsură - și atunci, în mod evident simptomele apar și la copii ca într-o oglindă.

Copil fugind pe poarta școlii

Am văzut părinți în fața școlii care negociază la infinit să-și convingă copilul să intre în curtea școlii. Rareori cu sorți de izbândă. Ce ar trebui să facă un părinte când copilul spune „nu!”?

Eu recomand să nu se insiste. Ar fi important să văd cauza și să solicit consiliere psihologică pentru a vedea ce îl supără pe copil.

Fobia școlară poate veni și cu niște simptome: dureri de cap, de burta, stări de vomă. Atunci când vin cu acuzații somatice, n-o să-l oblig pe copil să meargă. Nu trebuie să fie neapărat o fobie ca să respect „vreau”-ul copilului meu. Cu atât mai mult dacă există astfel de simptome, e important să îi respect voința, dar să nu fac o regulă din asta, să nu devină un comportament învățat.

Recomandarea e să se meargă cu copilul la psiholog pentru a vedea care sunt cauzele, ce îi creează copilului distres, ce îi menține comportamentul evitant, cum îi poate veni în ajutor. Ca părinte, aș avea empatie, l-aș asigura și reasigura că vom depăși această situație împreună, dar nu aș forța copilul să meargă la școală. 

Foto: Dumitru Angelescu

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, a fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, a fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea. 

CUVINTE-CHEIE

prima zi scoala, teama de scoala, fobia de scoala, frica de scoala, copilul nu vrea sa intre în scoala

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile