Greva s-a încheiat. Profesorii se întorc la catedră, după trei săptămâni de negocieri. Ce au obținut

Greva s-a încheiat. Profesorii se întorc la catedră, după trei săptămâni de negocieri. Ce au obținut

Liderii sindicali au acceptat ultima ofertă a Guvernului și au decis ieșirea din grevă, astfel că elevii se întorc la școală de mâine, 13 iunie. Potrivit calendarului, aceasta este și ultima săptămână de școală pentru majoritatea elevilor, mai puțin cei din anii terminali care susțin examene și care au terminat mai devreme. Doar că din cauza grevei, o parte dintre elevii de a opta și a douăsprezecea nu au mediile încheiate.  După trei săptămâni de grevă profesorii au obținut: o mărire salarială de 25%, o primă tranșă de creșteri, pe noua grilă ce urmează să fie stabilită, de 50% de la 1 ianuarie 2024, versus 45% cât li s-a oferit anterior. Tot de anul viitor încep să primească vouchere anuale de 1.500 de lei până în 2027. 

12.06.2023

de Andreea Archip

„...în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi”, au anunțat liderii sindicali astăzi, 12 iunie, într-un comunicat de presă comun.

Care sunt cele două puncte pe care le cer sindicatele de la Guvern:

  • principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
  • acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

„În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, au mai spus în comunicatul de presă sindicatele din învățământ. 

La scurtă vreme după anunțul sindicatelor, premierul Nicolae Ciucă a făcut o declarație înainte de ședința de Guvern: „„Astăzi, pe baza discuțiilor de ieri și a angajamentelor tuturor părților implicate în soluționarea conflictului de muncă, am decis la nivelul coaliției și în deplin consens de liderii de sindicat, că odată ce vom avea răspunsul scris al dumnealor cu privire la revenirea la clasă, vom adopta, ne vom ține de cuvânt – cum am făcut-o și până acum – prin adoptarea ordonanței de urgență cu elementele de conținut așa cum au fost ele agreate împreună cu sindicatele”.

Acesta a menționat că vor aproba de fapt două ordonanțe de urgență „una vizează asigurarea creșterilor salariale de la bugetul de stat și desigur asigurarea fondurilor pentru formarea profesională, bani care vor veni din linia de finanțare europeană.”

„În acest tablou al finanțării, trebuie să amintim că nu doar partea salarială este cea care contează, ci și investițiile pe care le facem în învățământ, sunt bani alocați prin dezvoltarea infrastructurii din educație. Am cuprins aceste elemente în noua lege a educației”, a mai spus acesta. 

Ministrul Muncii: un profesor debutant va avea 4.600 de lei net de la 1 ianuarie 2024

Se împlinesc trei săptămâni de grevă generală, în care peste 60% dintre cadrele didactice din România și-au încetat activitatea. Este prima grevă generală din ultimii 18 ani.

Ce le-a promis Guvernul:

  • o creștere medie a salariului de 25% pentru toți profesorii;

De la 1 iunie, deja cu toții au primit 1.000 lei brut (585 net). Pentru un profesori debutant care primește .2400 de lei net pe lună, această creștere înseamnă deja 24%. Pentru unul cu vechime, care are o leagă de 3.300 de lei, acești bani au însemnat o creștere de aproape 18%, de pildă. Aceștia vor mai primi, practic, încă 7%, iar colegii lor mai tineri doar 1%. Dar Ministerul a făcut niște simulări de salarii brute după această mărire. Noi le-am transformat în nete, cu aplicația calculator-salarii.ro

  1. Profesor studii superioare de lungă durată debutant care ia 2.4024 de lei va avea un salariu de 3.157 de lei;
  2. Profesor cu studii superioare, grad didactic I, 25 ani vechime, care azi ia 4.020 de lei va primi 4.968 de lei;
  3. Unui profesor cu studii superioare, gradul didactic II, 15-20 ani vechime îi crește salariul de la 3.140 de lei la 4.063 de lei.
  • în noua lege a salarizării, nicio leafă nu va fi sub salariul mediu pe economie la momentul intrării în vigoare (acum acesta este în prezent de 4.200 de lei net), dar creșterea se va face etapizat. „prima tranșă de la 1.01.2024 fiind de 50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării”, este menționat în Nota de fundamentare a ordonanței de urgență; Această mențiune a devenit articol în Ordonanța de urgență publicată în Monitorul oficial azi, 12 iunie. „Un profesor la 1 ianuarie 2024 va avea 4.600 de lei net” a spus Ministrul Muncii Marius Budăi, după ședința de Guvern.
  • în fiecare an, de 5 octombrie, Ziua Educației, vor primi un voucher de 1.500 de lei.
Vă prezentăm cronologic cu ce oferte au venit guvernanții pentru profesori în ultimele trei săptămâni:
  • 17 mai - 21 mai: Negocieri sindicate - Guvern și o grevă de avertisment
    Guvernul le-a propus stimulente financiare pentru profesorii debutanți și cadrele didactice titulare din școlile aflate în zone defavorizate și le-au oferit promisiunea că salariile lor vor fi mărite prin noua lege a salarizării.
  • 22 mai: Prima zi de grevă
  • 24 mai: Oferta Guvernului, două prime pentru profesori: una de 1.000 de lei în iunie, una de 1.500 de lei în octombrie
  • 25 mai: Primul protest în stradă
  • 29 mai: O nouă ofertă a Guvernului, de această dată sub formă de vouchere valorice, de 2.000 de lei, pe care cadrele didactice să le primească în iunie și în octombrie. A fost o propunere asemănătoare celei din 24 mai.
  • 30 mai: Al doilea protest major al cadrelor didactice
  • 1 iunie: Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență prin care salariul personalului didactic a fost majorat, din această lună, cu 1.000 de lei brut, iar cel al personalului nedidactic cu 400 de lei.
  • 2 iunie: Ministrul Educației, prima conferință de presă în trei luni și anunță că pe noua lege a salarizării, niciun profesor nu va câștiga mai puțin decât salariul mediu pe economie. Doar că vor ajunge la această sumă prin creșteri succesive în următorii trei ani: prima tranșă – 40% și următoarele două de 30%.
  • 9 iunie: profesorii au organizat un nou protest de amploare în Capitală, în timp ce liderii de sindicat au fost chemați la negocieri la Guvern și li s-a oferit vouchere anuale de 1.500 de lei și ca prima tranșă de măriri pe noua lege să fie de 45%. Restul de 55% să fie acordat în următorii ani, fără a fi menționate alte detalii.
  • 10 iunie: profesorii resping oferta și anunță că vor intra de luni în a patra săptămână de grevă. Guvernul vine cu încă o ofertă: o creștere salarială pentru toți profesorii de 25% și în plus, pe noua grilă, încă o creștere de la întâi ianuarie 2024, de 50% (față de 45%, oferta respinsă de sindicate anterior). Din creșterea pe care o vor primi anul viitor se va scădea însă cea de acum de 25%. A rămas valabilă și oferta voucherelor anuale de 1.500 de lei până în 2027.
  • 12 iunie: profesorii se întorc la catedră. 

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. A fost redactor-șef la „Opinia Studențească”. În 14 ani de presă, a lucrat la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea, unde este reporter și în prezent. A lucrat așadar în presă scrisă, televiziune și online. Domeniile de interes au fost mereu din domeniul social: educație, drepturile omului, sănătate. 

CUVINTE-CHEIE

profesorii au iesit din greva, elevii se intorc la scoala, greva profesorilor s-a incheiat

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile