În amintirea profesorilor-lumină. Reverență pentru cadrele didactice care au murit de COVID. Partea a doua

Liliana Chira, profesoara care a adus informatica în centrul Botoșaniului 

1974-2020, profesoară la Colegiul „Mihai Eminescu” din Botoșani

Liliana Chira, 46 de ani, era prima în cancelarie dimineața, la 8 fără un sfert, „ca și cum ar fi vrut să le dea bună dimineața tuturor”, spune Cristina Chiriac, directoarea Colegiului „Mihai Eminescu” din Botoșani. Profesoara de informatică cu ochi albaștri s-a mutat în România din Republica Moldova pentru facultate, pe care a terminat-o la Ploiești. Din 2001 le preda elevilor de la acest liceu, iar din din 2010 îmbina munca de la catedră cu responsabilitățile de inspector școlar.  

Atrăgea elevii către informatică, căci „era conștientă de valoarea acestei discipline pe piața muncii”, spune directoarea liceului. De asta lucra suplimentar cu elevii în școală. „Chiar dacă era inspector, nu absenta de la ore”, își amintește Cristina Chiriac. „Indiferent de problemele care se iveau în școală sau în inspectorat, găsea soluții imediat”, adaugă directoarea. 

Copiii o apreciau pentru că era o profesoară dedicată și știa să se apropie de ei, crede aceasta. Sub îndrumarea ei au participat la concursuri chiar și în străinătate, iar mulți au plecat să studieze informatica mai departe, la facultăți din Anglia, Danemarca și Franța. 

După ce a devenit inspectoare, în 2012, a organizat în Botoșani tabăra de informatică pentru lotul lărgit al elevilor care se calificau pentru olimpiadele internaționale. În plus, în 2019 a pus pe picioare concursul național de informatică „Pe urmele lui Moisil”, la care au participat cei mai buni elevi la informatică din țară. 

În toamna anului trecut, însă, timpul s-a oprit în loc pentru Liliana Chira și pentru liceul „Mihai Eminescu”. Aproape o lună, cât s-a luptat cu boala COVID-19, familia, colegii și elevii au așteptat să fie externată. Dar nu s-a întâmplat. Într-o marți, pe 17 noiembrie 2020, au primit vestea că a murit. Peste câteva zile urma să împlinească 47 de ani. 

„Curtea bisericii era plină de aranjamente florale”, își amintește Cristina Chiriac. „Floarea ei preferată era trandafirul galben, și elevii știau”. 

După ce au pierdut-o pe Liliana Chira, când a fost posibilă vaccinarea elevilor, directoarea spune că a deschis ușile liceului pentru o echipă mobilă a Direcției de Sănătate Publică. 

Adrian Ioan Șcuriu, „un Domnul Trandafir modern”

1973 – 2021, profesor de limba română la Școala gimnazială „George Călinescu” Iași

Cum devine un profesor profesor? Tot datorită unui profesor. Adrian Ioan Șcuriu a ajuns să predea în urmă cu 25 de ani, la Școala Specială Profesională Târgu Frumos, inspirat de diriginții lui, familia de profesori Constantin și Miruna Bostan. Așa a ajuns să facă Facultatea de Litere și de Jurnalism la Iași.

S-a implicat în multe activități în afara orelor, a organizat excursii, a participat la meciurile de handbal ale elevilor, făcea parte din echipa de organizare a concursului de tradiții „Cântec, joc și voie bună - istorie, obiceiuri și tradiții” și a pregătit elevi pentru olimpiade.

„Pentru elevi, Adrian era un fel de Domnul Trandafir modern. Nu a renunțat niciodată la calitatea actului didactic și i-a făcut pe elevii săi să privească Limba și literatura română, nu doar ca pe un obiect pentru care trebuie să primească o notă, ci ca pe o poveste”, îl descrie Georgiana Botezatu, directoarea școlii.

A fost mentor pentru copiii lui, i-a ajutat să-și aleagă drumul în funcție de personalitatea lor și le-a dat încredere, spun cei care l-au cunoscut.

Profesorul îi iubea pe Mircea Eliade și pe Tudor Arghezi, astfel că pentru obținerea gradului didactic I a analizat poetica argheziană. A scris și poezie, iar colegii săi caută să publice un volum care să fie lansat pentru amintirea sa. „Când era student scria urături, ani la rând însoțind Plugușorul din Pașcani”, mai spune colega sa. Iubea gramatica, de asta a și vrut să predea la gimnaziu, unde sunt ore mai multe.

Cancelaria va duce dorul veseliei pe care o crea în jurul său. „Pentru colegi, Adrian era omul responsabil cu energiile pozitive, cu efervescența și încurajarea, nu puteai sta supărat în jurul lui. Avea o putere fantastică de transmitere a optimismului.”

Marius Cosoi, antrenor pentru viață: „Era foarte iubit de elevi”

1951 - 2020, profesor de sport la Colegiul Național din Iași

Pe 26 noiembrie 2020 s-a stins din viață Marius Cosoi (70 de ani), profesor de sport la Colegiul Național din Iași și antrenorul echipei de baschet a colegiului. Marius Cosoi a predat din 1990 până în 2020, când trebuia să iasă la pensie.

În primele zile de la infectarea cu COVID s-a simțit bine și a făcut câteva ore în online cu elevii săi. Ulterior însă starea lui s-a înrăutățit și a fost internat la Spitalul „Matei Balș“ din București, povestesc colegii săi de catedră.

„Eram cu școala în online când s-a întâmplat. Nu ne-a venit să credem, mai ales că era profesor de educație fizică“, spune Elena Calistru, directoarea colegiului.

„Era un profesor foarte iubit de elevi. Se implica activ în activitățile sportive ale colegiului și copiii, vă dați seama, că se bucurau. Mai puțin se bucurau când îi îndemna să aibă un stil de viață sănătos (râde). A avut rezultate foarte bune cu elevii, mai ales cu echipa de baschet cu care a obținut premii pe județ și pe țară“, mai explică directoarea.

„Își iubea profesia. Era un om cu principii, de la care nu făcea rabat. Era un om bun și corect și îi încuraja mai ales pe colegii mai tineri să fie la fel. Noi spunem că s-a dus într-o lume mai bună“, adaugă aceasta.

Cătălin Eugen Caba, vicepreşedintele Federaţiei Române de Scrabble și unul dintre foștii elevi ai profesorului a spus despre Marius Cosoi că a fost „unul dintre cei mai mari antrenori de handbal pe care i-a avut sportul ieşean“. „A şlefuit nenumărate talente în handbal şi baschet, masculin şi feminin. A condus echipa de baschet fete Politehnica Iaşi în divizia A“, mai spunea acesta la scurt timp după ce profesorul s-a stins, într-o postare pe Facebook.

„Mulțumesc pentru că m-ați selectat, într-o zi de toamnă din clasa a V-a, să fac parte din echipa de baschet a școlii. Au urmat mulți ani frumoși în viața mea, plini de antrenamente, cantonamente și meciuri în care am descoperit frumusețea acestui sport, ca parte dintr-o echipă“, transmitea și Ștefana Rotariu, o altă fostă elevă.

Marius Cosoi a lăsat în urmă patru copii, doi băieți și două fete. Unul dintre ei este actrița Laura Cosoi.

Renato Tronciu, fost director la liceul unde toți profesorii sunt absolvenți ai școlii 

14 martie 1966 - 9 octombrie 2020, profesor de sport la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava

Cu dosare și hârtii în față, Gabriela Cazac, directoarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava, lucrează la calculator în biroul său. În urmă cu câteva luni, biroul era al prietenului ei de-o viață, Renato Tronciu.

Au fost colegi de liceu, el mai mare cu doi ani, apoi au fost colegi de catedră și prieteni de familie. Din 2012 au făcut echipă la conducerea liceului, el director plin, ea adjunct. În 2016, când au dat concurs pe post, au mers la examen împreună.

Soarta cu ironia ei a făcut să se și îmbolnăvească de Covid amândoi și să se interneze în aceeași zi. „Vorbeam zilnic la telefon. Doamna care stătea în salon cu mine spunea că dialogurile noastre erau foarte savuroase. Până când într-o noapte s-a întâmplat ceva, i-a scăzut saturația. Când eu deja mă externam, el era la terapie intensivă, nici mesaje nu ne-am mai dat”, povestește profesoara.

Nimeni nu se gândea că anul școlar va începe fără Renato Tronciu. Profesorul a mai avut probleme medicale în urmă cu trei ani și a venit în cârjă la festivitatea de deschidere. „Una din mândriile lui Renato era că noi suntem foști absolvenți ai școlii și ne-am întors aici, soția lui tot aici. Cam toată viața lui s-a învârtit în jurul acestei școli”, povestește Gabriela Cazac. De altfel, toți profesorii liceului sucevean sunt absolvenți ai școlii unde predau. O comunitate cu totul specială.

Renato Tronciu era cunoscut în toată Suceava, fiindcă mereu i-a plăcut să fie el purtătorul de cuvânt al școlii, îi plăcea să vorbească și avea simțul umorului, înveselea toate festivitățile, îndulcea toate discursurile. „A fost o perioadă cu multe proiecte pe care ni le-am propus. El spunea de multe ori: nu știu cât am reușit să facem din cât ne-am propus, dar știu că grozav ne-am mai distrat. Era o atmosferă destinsă. Nu ești director ca într-o fabrică sau într-o multinațională, toți profesorii sunt colegii noștri, ocazional, uneori întâmplător, ocupi o funcție sau nu”, explică spiritul din școală profesoara de română.

Foștii lui elevi veneau măcar o dată pe an să îl vadă. „Claselor cărora le fusese diriginte, aveau micile reuniuni o dată pe an. Ultima dată un tânăr venise din Danemarca. Se umplea acest birou. O formă de respect, plină de admirație și iubire, nu de teamă. Asta a construit în jurul lui.”

George Mazilescu, „extrem de cald, implicat în viața școlii”

1976 - 2020, profesor de informativă la Colegiul Național “Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș

Pe 29 noiembrie 2020 s-a stins, la doar 44 de ani, George Mazilescu, profesor de informatică. George sau „Mazi“ așa cum îi spuneau cei apropiați a predat la Colegiul Național “Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș din 1999 și până a încetat din viață.  

Vestea morții sale a fost șocantă pentru toți cei din școală, spune Elena Pătru, directoarea colegiului. „Golul lăsat de dispariția lui se simte peste tot: în clase, în cancelarie, în proiectele sale ambițioase, în planurile cu clasa unde era diriginte, în destinul colegiului, căci ar mai fi avut cu siguranță multe de făcut pentru școala căreia i-a fost mereu devotat.“

„A devenit repede unul dintre reperele valorice ale elevilor săi: extrem de cald, mereu aproape în momentele lor de cumpănă, riguros, cu o conștiință a implicării în viața școlii. Discreția, spiritul său de echipă și diplomația i-au adus admirația colegilor, pentru care a fost mereu un liant, datorită veseliei molipsitoare.“, povestește directoarea colegiului.

George erau mereu gata să găsească o soluție pentru problemele colegilor de cancelarie. „ Ne întindea mâna de care aveam nevoie. Ne-a fost nu doar un coleg, ne-a fost un prieten“, mai spune colega sa de catedră.

George Mazilescu era căsătorit și avea o fiică de 13 ani.

Foto principală: Dumitru Angelescu