Înainte și după Nadia, la Onești

Am trăit toată viața într-un oraș care a stat sub numele cunoscutei gimnaste Nadia Comăneci. Când spun de unde sunt, adaug mereu „din orașul Nadiei”. Cred că e mai ofensator pentru un oneștean să nu știe cine este Nadia Comăneci decât să nu știe unde este orașul pe hartă. 

Anul 2026 a fost numit „Anul Nadiei”, printr-un decret-lege. Vara aceasta a fost deschisă o sală de gimnastică în Otopeni, unde Ion Țiriac a adus o statuie cu Nadia; parcul Izvor și-ar putea schimba numele în „Nadia Comăneci”, iar Românii au talent de la ProTV o vor aduce ca jurată în noul sezon.

Pe 31 mai, Nadia, cum îi spunem toți, de parcă ne-a fost vecină sau prietenă, s-a întors la Onești după 13 ani de la ultima vizită. Am fost acolo să văd manifestările faraonice care au serbat 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii și apoi, la o lună după venirea ei, am vizitat sala în care se antrena și care îi poartă numele acum, pentru a cunoaște noua generație de gimnaste. Și pentru a înțelege ce mai înseamnă acest sport și după ce ne oprim din celebrat o victorie globală, dar una care a fost totuși acum 50 de ani. 

Hai să o luăm cu începutul.

Înainte de venirea Nadiei

Am venit acasă de la București special pentru eveniment. Vineri, am ieșit într-o plimbare, ca să văd atmosfera din oraș. Mama îmi trimisese o poză cu niște alei desenate prin Onești, care indicau traseul pe care Nadia urma să îl facă duminică, 31 mai.  Nadia și-a dorit să meargă pe jos, începând de la blocul unde a copilărit și până la stadionul de fotbal Carom, locul unde a fost întâmpinată după Montreal. 

Gimnasta a locuit în cartierul „Trei Măgari” din Onești. Sunt cele mai înalte blocuri din oraș, singurele de fapt care au 10 etaje, de aceeași înălțime, aliniate unul lângă altul, „ca niște măgari”, de aici și denumirea plastică.

În zona liceului în care a învățat și care acum îi poartă numele, aleile erau însemnate cu numărul 10 și culorile steagului. Drumul era marcat cu câte o plachetă pe care scria „Nadia, 10”. Pe străzile din jurul clubului sportiv, care și acela îi poartă numele, oamenii de la salubrizare vopseau garduri. 

O gașcă de mici gimnaste făceau poză la statuia care le întruchipează pe Nadia și pe colega ei, Teodora „Dorina” Ungureanu pe bârne. 

În fața internatului unde a locuit Nadia cât s-a antrenat la Onești, o femeie de la serviciul de salubritate Onești mătura strada. „Să știți că Nadia e a noastră a tuturor”, mi-a spus mie și mamei. 

Pe blocul ei din Trei Măgari, unde a locuit cu părinții și fratele mai mic, scria „aici a locuit și copilărit Nadia Comăneci, gimnasta de nota 10”. Din 2012, când a fost înmormântarea tatălui ei, Nadia nu a mai fost la Onești. Restul familiei sale trăiește azi în SUA. 

Pe clădire mai erau puse pancarte cu „Nadia 10” și cu o poză de-ale gimnastei, dar și cu capitole din viața ei: Școala, Saltul, Începuturile.

În fața scării sunt două bănci care seamănă cu niște bârne. Gimnasta avea să le semneze o zi mai târziu.  

Ne aștepta pe toți o zi plină cu evenimente, concurs de gimnastică, discursuri, gală și concert. Pentru toate, primăria a cheltuit 280.000 lei, adică 56.200 euro. Clubul Sportiv Municipal (CSM) Onești a dat 70.000 lei pentru cazări, iar Agenția Națională pentru Sport - 70.000 lei pentru plachetele pentru gimnaste.

Ziua în care a venit Nadia

Nadia a ajuns acasă sâmbătă seara, pe 30 mai, și a fost întâmpinată cu pâine și sare, „antreul” pentru o cină pe care urma să o aibă cu fostul lot olimpic din generația ei. Toate evenimentele cu publicul urmau să aibă loc duminică. 

Doar că duminica nu se anunța bună, meteorologic vorbind. Ploua. La 10:30 era programat Concursul Internațional de Gimnastică „Nadia Comăneci - 10 perfect” la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”. Da, aproape totul în Onești se cheamă după gimnastă. 

La 10, sala era deja plină. La intrare erau întinse tarabe cu cărți despre Nadia și tricouri cu fața ei.  În sală, concurentele repetau de zor momentele pe care urmau să le arate juriului. 

La 10:35 apare o mașină imensă, pe care scria „10 absolut”. Nu era Nadia, ci echipa ei. Dar la 10:45 era ea, într-o mașină cu aceeași inscripție, un Mercedes. Îmbrăcată într-un trening alb, cu tricolorul inscripționat pe hanorac. Era însoțită de Sandra Izbașa, Marius Urzică, Larisa Iordache, Diana Bulimar și Ilie Năstase. Prima Doamnă Mirabela Grădinaru, alături de fetița lor, a venit și ea. 

Ora 11:00, vernisaj dedicat carierei sale, apoi întâlnire în spatele Sălii de Polivalente, cu elevii Școlii Gimnaziale Nr. 5 „Ghiță Mocanu”. 

„Vrem și noi să o vedem, nu e corect!”, se aude dintr-un grup de elevi. Se ridicau pe vârfuri să o zărească. „Vreau semnătura ei pe mână!”, spune un băiat. 

Nadia le-a mulțumit tuturor, apoi i-a invitat la sport. Nadia a început să facă fandări, întinderi, iar copiii îi urmau exemplul. După mica încălzire, sportiva a intrat în sală, unde până la ora 15 a fost competiția de gimnastică.

Apoi, conferință de presă. „Să știți că astăzi copiii sunt pe primul loc și presa pe doi”, ne-a spus Nadia când, în drum spre jurnaliști tot a fost oprită de copii pentru autografe. A adăugat că nu a mai avut o astfel de primire de când a revenit cu lotul la Onești, pe atunci Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1976, după ce a făcut istorie în Canada. 

Nadia a vorbit despre importanța sportului în viața tinerilor de astăzi. „Ei nu mai simt nimic pe viu, totul e la un buton distanță. Sportul îi ajută să trăiască”, a spus gimnasta. 

Am întrebat-o cum a arătat pentru ea revenirea la școală după Montreal. „…a fost ceva de genul: Da, bravo vouă, dar aveți ora de matematică. Ne-a fost stricată vacanța de vară. Noi credeam că după Montreal o să ne relaxăm, dar am aflat că trebuia să mergem în tur la București. La școală, orele arătau astfel: veneau profesorii la noi, în camerele de cămin. Nu ne plăcea, pentru că nu mai eram toate fetele împreună și nu ne mai puteam ascunde de profesori”. 

După conferință, o plimbare până la blocul din cartierul Trei Măgari. A urcat la etajul 1, a intrat în apartamentul unde a locuit și a salutat mulțimea de la geam. 

„Hai, strigați, bateți din palme, strigați: Nadia, vino mai des!”, striga o pensionară într-o jachetă roz.

În aceeași zi, pe seară, urma Gala Campioanelor și un „concert extraordinar” susținut de Loredana, pe stadionul care a fost renovat cu ocazia acestui eveniment. Mama mi-a spus că nu a mai văzut luminile aprinse pe Carom de când era copil.

Oamenii s-au instalat de la 17:30 să prindă un loc, gala începea la 19:00. Au stat în ploaie, neclintiți.

Au fost premiate foste gimnaste din echipa României, au avut loc momente artistice, Nadia a primit cheia orașului. La final, înainte de concertul Loredanei, Nadia s-a adresat mulțimii. Pe fundal erau imagini cu momentele ei la Montreal.

„Vorbeam cu fetele și spuneam cât de ușor săream la bârnă și acum ne e greu să urcăm pe scări! Cea mai mare bucurie a acestei aniversări este că ne-am văzut după 50 de ani, toate fetele care am făcut gimnastică la Onești”, a declarat fosta gimnastă.

Stadionul de 2.200 de locuri era plin ochi. Oamenii care n-au mai încăput au văzut evenimentul pe ecranul montat afară. Autoritățile zic că au venit la eveniment cam un sfert din populația Oneștiului de 34.000 de oameni.  

Loredana s-a îmbrăcat într-o imitație a costumului pe care l-a avut Nadia la Montreal și a chemat-o pe Nadia pe scenă de trei ori, au cântat împreună și la final de tot s-a așezat în genunchi în fața fostei gimnaste. „Îngenunchez în fața Zeiței de la Montreal!”

Mai multe drone au scris pe cer „Anul Nadia 2026, Onești”. Din numele Nadiei, între „i” și ”a” a fost scris 10. 

După plecarea Nadiei

La o lună după eveniment, într-o zi de iulie friguroasă, 8.30 dimineața, am intrat din nou în sala de gimnastică „Nadia Comăneci”. 

Pe hol sunt adidașii fetelor pentru că nu au voie cu încălțăminte de afară, pe pereți sunt fotografii cu gimnaste din 1976 încoace. În mijlocul coridorului, pe partea dreaptă, o vitrină cu reviste ce o au pe Nadia pe copertă, medalii ale gimnastelor și diplome obținute de echipa oneșteană de-a lungul timpului.

Odată cu mine și-a făcut loc o gașcă de fetițe care abia îmi ajungeau la șold. Fie erau îmbrăcate în costume de gimnaste, fie în haine colorate. Ileana Hrișcă, unul dintre antrenori, a făcut prezența și după le-a lăsat pe mâna celorlalți doi profesori.

Sala are în mijloc o saltea mare, albastră, care ocupă aproape toată încăperea, pe partea stângă sunt bârnele, pe dreapta paralelele, iar în spate de tot capra. Peretele dinspre bârne are două mozaicuri denumite „Preludii”, cu momente artistice de la competițiile la care au participat Nadia Comăneci și gimnastul Dan Grecu. Mozaicuri care au fost finalizate la o săptămână după ce Nadia a fugit în Statele Unite, în 1989.

„Avem fetițe de la 4-5 ani până la 13-14. Avem foarte puține senioare, adică 16+, pentru că majoritatea nu mai au timp și nici nu sunt ajutate să continue. Mai este și problema că odată ce văd că devine antrenamentul din ce în ce mai greu, renunță. Și mai renunță dacă nu sunt selectate la lotul național de junioare”, spune starea de fapt Ileana Hrișcă.

Cu totul diferit față de generația antrenoarei. „Eu și sora mea mai mare am făcut parte din generația cu cheia la gât, așa că era în responsabilitatea ei să mă ia de la școală, să mă lase acasă și să se ducă la antrenamente. Sora mea deja făcea gimnastică. Într-o zi a pierdut cheia și cum nu putea pierde antrenamentul, m-a luat cu ea. M-am îndrăgostit de gimnastică atunci”, povestește Ileana Hrișcă. 16 ani a făcut gimnastică până să intre în antrenorat. „Mi-a schimbat viața acest sport. Nu pot să spun că eram foarte bună, dar aveam ambiție”. 

Este antrenoare din 2004 la Onești, dar a avut o perioadă și când a lucrat în străinătate, însă nu a simțit că acolo poate fi „acasă”. „Sportul acesta mi-a deschis orizonturi, am plecat în cantonamente în afară și la un moment dat am rămas acolo. Eu sunt genul de om care vrea companie, vrea să iasă, să aibă prieteni, acolo nu am avut parte de așa ceva. Era doar muncă-acasă și atât”.

Antrenoarea spune că se simte „foarte bine” în sala de gimnastică, chiar dacă fiecare copil are nevoie de un nivel de atenție diferit iar generațiile de azi nu mai au aceeași concentrare ca cele de acum 20 de ani, când a antrenat Ileana pentru prima dată.

După vizita Nadiei, 30 de fetițe au fost înscrise la gimnastică. E genul de atenție colectivă oferită sportului, doar că se întâmplă rar. Dintr-o grupă de 30 de fetițe la începutul unui an, venite în grupa de începători la sala din Onești, mai rămân 20 dintre ele. În medie, o treime abandonează.

Gimnastica e un sport care și cere mult de la copii: este indicat să-l începi la 4-5 ani, iar de la 9 să începi să concurezi, spune antrenoarea. Dacă intri la 7 ani în sală, deja se consideră că e târziu. Iar rezultatele, care și ele atrag copii spre sport, nu mai ating nivelul generațiilor din comunism. 

Atunci rezultatele sportivilor români erau mană cerească pentru dictatura comunistă care se poziționa prin aceste rezultate pe scena internațională, după cum arată și istoricul Stejărel Olaru în volumul „Nadia și Securitatea”. 

Din 1976 și până acum, gimnastele din Onești au venit acasă cu 45 de medalii, obținute la Jocurile Olimpice și Campionate Mondiale și Europene.

Palmaresul istoric face din gimnastică cea mai premiată disciplină din istoria sportului românesc, cu un total de 786 de medalii adunate la competiții internaționale, potrivit documentelor oficiale furnizate de Federația Română de Gimnastică (în intervalul 1956–2021).

După încălzire, fetițele au fost împărțite în trei grupe și au plecat cu câte un antrenor la aparate. Grupa de junioare învață să meargă pe bârnă, să se țină de paralele și cum să alerge cât mai repede spre capră, pentru a stăpâni mai târziu săritura. Toate cele trei grupe de gimnaste fac cu schimbul, ca să apuce toate să exerseze la fiecare aparat.

13 fetițe de la 4 până la 8 ani, cu părul prins perfect în coadă, formau grupa de junioare. La finalul antrenamentului, părul era în stadii diverse de desprindere. 

Le-am întrebat care este aparatul lor preferat. Jumătate de șir a țipat „bârna!”, iar cealaltă jumătate „paralele!”. Se mai auzea timid câte un „sol!”. Când am vrut să știu care este cel mai greu aparat, iar am auzit un cor de „bârnă!” și „paralele!”. Una dintre fetițe a spus că bârna este cea mai grea pentru că nu au voie să cadă. Ileana a intervenit: „Cum nu ai voie să cazi? Doar de aia ai salteluțe, ca să te prindă!”

La ora 9.30, au început să intre în sală fetele de la grupa de performanță. Aliniate în șir, începând cu cea mai înaltă și „în vârstă” gimnastă, 13 ani. 

Mi-au povestit timid despre Nadia, „cea mai bună gimnastă din lume!”, de la care au primit autografe pe tricouri când a venit în vizită. Ele au defilat și în colecția limitată de doar 200 de costume de gimnastică Nadia Comăneci.

Fetele abia se întorseseră de la Deva, unde au avut Campionatele Naționale Individuale și pe Echipe, dar și etapele de selecție pentru Campionatele Europene. Din echipă, s-au calificat 5 gimnaste la Campionatul Național de Junioare și Senioare.

Daiana, una dintre senioare, are 10 ani și vine din Iași. Are tenul măsliniu, ochi căprui și părul lung, des, prins în coadă. „Când au văzut părinții mei că sunt foarte bună, au decis să mă trimită la Onești acum un an și jumătate. Eu îmi doresc să fiu ca Nadia, o campioană ca ea, acesta este visul meu. Știu că nu este ușor, învățăm din greșeli și știm că trebuie să o ascultăm mereu pe doamna antrenoare. Dacă la pregătirea fizică ni se spune să facem 5 exerciții, facem 10, pentru a le arăta că suntem în stare”.

Câți adidași rămân la ușă?

Baza sportivă a CSM Onești va fi extinsă cu un buget de peste 122 milioane lei, alocat de Guvern. Noul corp ar urma să aibă sală de gimnastică modernizată și dotată la standarde europene, sală pentru haltere și lupte grele; teren de tenis; spații de recuperare, cazare, masă pentru sportivi și antrenori.

Primăria alocă anual o sumă pentru ONG-uri care desfășoară activități sportive, în 2024 au dat 75.000 de lei, în 2025 - 50.000 de lei. 

Federația Română de Gimnastică a primit între 2021-2023 sume cuprinse între 6,35 și 7,5 milioane lei, 2021 fiind anul de vârf pentru finanțări - 7,5 milioane lei. În 2025 însă, suma de 2,5 milioane de lei alocată pentru pregătirea loturilor olimpice și participarea la competiții de top înseamnă o treime din finanțarea record din 2021 și mai puțin de jumătate din bugetul acordat în 2024.

Înainte să plec de la sala „Nadia Comaneci”, le-am privit pe micile gimnaste, cu postură perfectă, figuri serioase și părul prins în aceeași coafură. Înainte să pornească în exercițiu, se adunau câte două-trei și chicoteau. Pentru câteva momente, erau din nou niște fetițe. „Haideți, nu mai stați!”, se spărgea gașca sub vocea antrenoarei. 

Am trecut din nou pe coridorul cu fotografii cu gimnaști până la ușa la care, am numărat!, erau 14 perechi de adidași și sandale.