„Voi la ce desene vă uitați?”, îi întreabă Anna Florea pe elevii de clasa a IV-a. Sunt așezați câte trei în bănci, într-o sala mică de la parterul Școlii Gimnaziale nr. 1 din satul Malu Spart, județul Giurgiu. Un câmp de floarea-soarelui este pictat pe peretele din spatele clasei, iar la intrare, o bancă îi întâmpină pe cei mici cu hârtii, creioane colorate și markere.
Copiii se grăbesc să enumere: „Looney Toons”, „Tom și Jerry”, „Uimitoarea lume a lui Gumball”, „Tinerii Titani”. „La Sailor Moon vă uitați?”, îi întreabă Anna. Elevii tac și se uită confuzi unul la altul.
Anna începe să le povestească despre anime-ul produs în anii ‘90, care are la bază una dintre cele mai populare serii manga (bandă desenată japoneză, n.r.) și despre eroinele cu superputeri care apără Pământul de forțele răului. Copiii dau din cap - nu le sună cunoscut, diferența de generații se observă și în interesul pentru desenele animate -, dar se arată fascinați de noul titlu pe care se grăbesc să-l caute pe YouTube.
Animație cu pătrate colorate
Discuția despre desene animate se mută pe lucruri mai tehnice, despre cum ochiul uman vede în imagini, dar nu le percepe ca individuale. „Așa este imaginea filmată. Pot fi 60 de imagini care încap într-o secundă, dar se derulează atât de rapid încât ochiul nu le vede separat”, le explică ilustratoarea.
Le arată apoi copiilor pe un ecran, printr-un aparat foto orientat către planșa galbenă lipită pe un birou alături, cum se joacă cu un pătrat roz. Face o poză apăsând pe o tastă a laptopului, îl mișcă puțin în lateral, face din nou o poză și îl mișcă iar. Repetă de câteva ori, mutând pătratul la distanțe mai mari sau mai mici de poziția dinainte.
Când pătratul roz a ieșit de tot de pe fundal, apasă butonul „play”. Pe ecran, pozele se desfășoară în ordinea făcută de Anna, iar pătratul roz dispare încet din cadru. În sală se aude „uaaaau” pe mai multe voci.
„E la îndemâna oricui”
Într-o serie de ateliere organizate împreună cu Asociația Animest, care promovează industria filmului de animație, Anna Florea, în vârstă de 35 de ani, își propune să-i introducă pe copii în lumea animației. Animest organizează anual Festivalul Internațional de Film de Animație, singurul din România dedicat în exclusivitate acestui gen de film.
Anna este co-fondatoare a studioului RIVULET și co-autoare a două scurtmetraje de animație, „Mr. Anxiety goes on a date” (2016) și „Invizibilii” (2020).
„Încerc să le trezesc un interes și o curiozitate și să le arăt că animația e de fapt o tehnică la îndemâna oricui și nu-ți trebuie studio sau tablete sau alte lucruri complicate ca să faci asta”, spune Anna Florea. Sunt câteva aplicații disponibile gratuit pentru telefonul mobil.
Este al doilea atelier de animație, după cel din comuna Zemeș, jud. Bacău, iar altele vor urma în alte comune și orașe în următoarele luni. Ce le-a prezentat Anna elevilor este una dintre tehnicile folosite în producerea animațiilor, numită stop motion. Este printre cele mai vechi, utilizate tehnici și presupune fotografierea unor obiecte într-o anumită ordine și „lipirea” acestor imagini la final, în exact aceeași succesiune, astfel încât să creeze iluzia mișcării. Stop motion-ul e considerat o tehnică costisitoare la nivel de studio, pentru că necesită lumini, spațiu, o cameră foto mai complexă. Însă dezvoltarea telefoanelor mobile și a aplicațiilor disponibile pe acestea a făcut ca tehnica stop motion să fie mult mai accesibilă.
„Observ că, după exemplele pe care le arăt, așa, de bază, imaginația lor continuă foarte repede și vin ei cu tot felul de propuneri și idei”, spune Anna despre elevii care au luat parte la atelierele sale.
Supereroina colorată care salvează animale abandonate
Împărțiți pe echipe, urmând exemplul Annei, copiii și-au făcut propriile povești. Într-una, o omidă din pătrate colorate se plimbă prin iarbă, pe sub câțiva nori îmbrățișați care îi zâmbesc de pe cer. În alta, trei prieteni se joacă cu mingea, pasându-o de la unul la altul. Într-o altă narațiune, un robot făcută dintr-un pătrat și patru bețe în loc de mâini și picioare îi fură un ochi unui alt robot. Cel păgubit trece de la zâmbet la tristețe printr-o linie curbă trasă cu creionul în locul gurii.
De fiecare dată, elevii și-au aranjat singuri personajele, le-au plimbat pe planșă, iar Anna i-a ajutat cu fotografiile, astfel încât la final, să iasă o animație de câteva secunde.
„M-am gândit la omidă pentru că iubesc animalele și nu știu, mi s-a părut drăguță”, spune Maya, în vârstă de 10 ani. Cu părul lung, prins în coadă, la spate, Maya fost producătoarea și regizoarea animației în echipa ei. Cele trei fete au colaborat apoi pentru a desena zâmbete și a lipi ochii de plastic pe nori și pe capul omidei.
Dacă și-ar face propriul desen animat, Maya ar vrea ca personajul principal să fie o fată de vârsta ei, „colorată, ca mine, adică mereu veselă”, care să aibă superputeri și să salveze toate animalele abandonate de pe stradă”.
Darius, pe de altă parte, pe cât e de mic, pe atât e de mare pasiunea lui pentru fotbal. Fotbalistul lui preferat este Messi. Iar animația lui cu siguranță tot despre fotbal ar fi. „Un fotbalist care salvează un club de fotbal de la faliment după ce joacă cu cea mai mare echipă de fotbal din Univers”, spune băiatul.
Animațiile și desenele animate nu sunt doar pentru copii
Atelierul din Malu Spart a fost urmat de o seară de film, cu animația „Academia iepurașilor: Paștele e în pericol” (2022).
Anna Florea este ea însăși fostă participantă la Festivalul Animest. Artista din Chișinău a mers pe drumul animației unind două mai vechi pasiuni: cinematografia, pe care a studiat-o, și dragostea pentru desenele animate cu care a crescut.
„Ca orice mediu care spune povești, animația e la fel de importantă ca orice altă formă de artă. Poveștile ne hrănesc, ne transformă, au capacitatea și potențialul să schimbe lucruri în societate, poate nu la nivel direct, ci la un nivel inconștient”, crede Anna Florea.
Într-o conferință organizată anul trecută de Wall Street Journal, directorul Disney Bob Chapek a sugerat că adulților nu le place să urmărească desene animate. El a afirmat că „părinții își pun copiii la somn după ce se uită la Pinocchio, Dumbo sau Mica Sirenă, apoi probabil nu se întorc să vadă un alt film animat, vor ceva pentru ei”.
Percepția că desenele animate și animațiile sunt doar pentru copii, pe care o simte și la noi, vine mai degrabă din afară, e de părere Anna. Pentru că în Statele Unite, spre exemplu, dar nu numai, animațiile sunt dedicate unui public nișat, al copiilor.
„Dar animația nu e doar pentru copii, este o tehnică prin care poți face orice fel de poveste, orice fel de narațiune sau non-narațiune. Mi se pare că e bine că există festivaluri ca Animest care aduc publicului și filme care nu sunt neapărat, ca public, pentru copii. Ci să ajungă și la un public mai larg ideea asta că e o tehnică ce poate fi folosită pentru a spune orice fel de poveste”, spune ilustratoarea.
Studiile arată că animațiile ajută deopotrivă copiii și adulții în dezvoltarea abilităților de învățare, de memorie și de înțelegere. Animațiile sunt importante, spun cercetătorii, pentru că spun povești și comunică emoții și idei în moduri ușor de înțeles. Asta a făcut, spre exemplu, Pixar cu filmul „Inside Out” (2015). A primit multe aprecieri din partea specialiștilor în sănătate mintală, care au spus că e un film care îi încurajează pe tineri să vorbească despre emoțiilor lor, indiferent dacă sunt pozitive sau negative.
1/8
