Între „e cel mai important examen” și „nu-i capăt de lume”. Cu părinții la consiliere

Între „e cel mai important examen” și „nu-i capăt de lume”. Cu părinții la consiliere

OP-ED. „Buna ziua! Sunt Andreea, consilier parental voluntar în cadrul campaniei de susținere a părinților ai căror adolescenți urmează să susțină examene în perioada următoare. V-am contactat pentru a stabili, de comun acord, o dată și o oră pentru a avea împreună o primă ședință de consiliere.”

07.06.2025

În ultimele luni, am avut ocazia să particip, ca voluntar, într-o campanie, lansată de Pagina de Psihologie, de susținere a familiilor în perioada examenelor – Evaluarea Națională și Bacalaureat și cam așa sună mesajul trimis celor aproximativ 150 de familii care și-au luat inima în dinți și au completat formularul de înscriere. Campania s-a desfășurat între aprilie și iunie și a fost dedicată consilierii părinților, nu copiilor, iar pentru unii, această alegere poate părea cel puțin ciudată: „Dar nu părinții dau examenul!”

Examenul care se simte în stomac, în piept și în relație

Primul examen important din viața mea a fost cel de Capacitate. Îmi amintesc foarte clar soarele arzător sub care stăteam, alături de mama, așteptând o mașină de ocazie, încercând să ajungem cât mai repede în comuna învecinată. Cineva ne anunțase că se afișaseră rezultatele. Mie-mi era cald și sete, făra să îndrăznesc să spun ceva despre asta și trăgeam des cu ochiul către mama care stătea, la fel, împietrită lângă mine, ferindu-se cât putea de bucurie sau relaxare „prea devreme”.

Venise special din țara în care muncea și locuia – în ordinea asta - să fie alături de mine.

Aceea a fost prima mea lecție despre ce ar trebui să facem sau cum să fim în preajma unui examen.

Adevărul este că atitudinea părintelui este unul dintre cei mai influenți factori în modul în care copilul ajunge să se raporteze la școală, la învățare și la sine. Examenele importante sunt o noutate la început și atunci, copilul trage cu ochiul la părinte. Un părinte autoritar, axat pe reguli și rezultate, poate pune presiune mare pe copil, transmițându-i (uneori involuntar) că valoarea lui depinde de performanță. În astfel de cazuri, copilul poate dezvolta anxietate de testare, frică de eșec sau perfecționism. Părintele permisiv, pe de altă parte, evită conflictele și poate minimaliza importanța examenului, ceea ce îl lasă pe copil fără structură sau sprijin concret – de cele mai multe ori acest tip de părinte nu va căuta sprijin în consiliere.

Este important de menționat că atitudinea unui părinte nu este influențată doar de personalitatea acestuia, ci și de propriile lui experiențe legate de școală. Un părinte care a fost criticat, umilit sau ignorat în mediul școlar poate, fără să-și dea seama, poate proiecta propriile răni nerezolvate în relația copilului cu școala – fie prin supraimplicare, fie prin detașare.

Despre părinți, presiune și puterea coreglării

Da. Copiii dau examenul, ca să răspund și întrebării din finalul primului paragraf. 

Însă, de cele mai multe ori, copilul învață pentru două persoane. Pentru sine. Și pentru părinte. 

Mai ales atunci când ne referim la Evaluarea Națională. Tocmai de aceea au o influență uriașă – de multe ori, inconștientă – asupra întregului proces. Părintele e primul barometru emoțional din familie. Tonul vocii, respirația, reacțiile la greșeli, atitudinea față de efort – toate acestea sunt „preluate” de copil, adesea fără ca acesta să aibă capacitatea să le filtreze.
De ce este important să lucrăm cu părinții în perioada examenelor, chiar mai mult decât cu copiii?

Asta am întrebat-o pe Oana Calnegru – psiholog și psihoterapeut de familie, trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor și părinților și inițiatoarea programului de consiliere. Oana spune că este esențial ca părinții să conștientizeze rolul lor cheie în reglarea climatului emoțional al familiei. Un mediu calm și echilibrat oferă adolescentului o stare de siguranță, care îl ajută să se concentreze mai bine pe ceea ce are de făcut în această etapă – pe studiu.

Cu sprijinul consilierii, părinții pot reflecta asupra propriilor convingeri legate de semnificația examenelor copilului și își pot gestiona emoțiile aferente, evitând astfel să transfere tensiunea asupra adolescentului. Știm, din multe mărturii ale adolescenților, că o mare parte din presiunea resimțită provine din relația cu părintele și din atitudinea acestuia față de examene – nu doar din dificultatea probelor în sine. Astfel, prin consiliere, părintele învață să devină un ghid autentic și să ofere sprijin adaptat nevoilor reale ale copilului: empatie, validare, limite blânde, ducând la scăderea anxietății și la creșterea încrederii adolescentului. 

„Îmi place adesea să le spun părinților ai căror copii se află în pragul examenelor că, atât timp cât copilul se pregătește pentru evaluări, este responsabilitatea părintelui să aibă grijă de relația dintre ei. Pentru că, după ce examenele vor trece, ceea ce rămâne – și contează cel mai mult – este conexiunea dintre părinte și copil”, explică ea.

Este esențial să normalizăm emoțiile intense trăite atât de copii, cât și de părinți

Dorința copilului de a-și mulțumi părintele sau figura primară de atașament este adânc înrădăcinată în sistemul său de supraviețuire. În simplitatea creierului orientat instinctiv către siguranță, un copil care este plăcut are, inconștient, mai multe șanse să fie îngrijit și protejat – deci să supraviețuiască. Poate părea surprinzător să aducem de două ori cuvântul „supraviețuire” într-un context legat de examene, dar realitatea este că, la nivel de corp, examenul este perceput adesea ca o amenințare reală. Așa cum am auzit în cadrul unui modul de supervizare: „Examenul reprezintă amenințarea omului modern”.

Gândurile sunt limbajul creierului, însă emoțiile sunt limbajul corpului – iar corpul simte examenul în feluri specifice: tensiune în stomac, respirație superficială, iritabilitate, nod în gât, insomnie, epuizare. În consiliere, am descoperit că mulți părinți recunoșteau aceste trăiri în ei înșiși, deși nu le conștientizaseră până atunci. Erau deja în „modul de alertă” chiar dacă la suprafață păreau calmi.

Pregătirea pentru examen este nu doar academică, ci și emoțională: implică somn, hrană, pauze, mișcare, socializare. Este un proces de durată, cu fluctuații normale de energie și productivitate, în care stresul moderat este benefic – activează focusul și performanța cognitivă. Este firesc ca în ziua examenului copilul să simtă emoții fizice neplăcute (greață, crampe, tensiune), dar acestea sunt normale, nu periculoase, și pot fi gestionate prin tehnici simple, exersate din timp alături de părinți.

Rolul adultului este de co-reglare: nu relaxare totală, ci calm activ, disponibil pentru provocare. Stresul cronic, lipsa somnului, absența autonomiei în învățare și suprasolicitarea cu meditații pot deveni factori de risc. Examenul nu este o măsură a valorii personale, ci un moment care poate fi traversat cu resurse și sprijin potrivit.

Între „E cel mai important examen!” și „Nu-i capăt de lume”

Una dintre observațiile pe care am putut să le fac în cadrul programului a fost mesajul dublu transmis de mulți părinți, determinat, desigur, de propriile lor fluctuații emoționale. Pe de o parte mesajul era „Acest examen e esențial! E viitorul tău la mijloc!”

Pe de altă parte, în încercarea de a calma copilul îi spuneau: „Nu e mare lucru, nu te mai stresa așa.”
Elevii nu știu cum să citească aceste mesaje. Se simt confuzi: e important sau nu? Se învață tot timpul sau ne relaxăm? Dacă pic, te superi sau mă îmbrățișezi? De multe ori, copilul nu este presat direct, ci indirect – prin contradicțiile părintelui.

De la „cum recuperăm materia?” la „cum ne susținem emoțional”

La începutul campaniei, întrebările părinților erau legate de cum facem un plan bun, cum să recupereze ce a pierdut – tocmai se anunțaseră rezultatele simulărilor – sau câte ore ar trebui să învețe. Accentul era pe performanță și eficiență, însă examenele importante din viața de elev sunt comparabile cu cursele de anduranță: necesită pregătire din timp, pe toate planurile. De multe ori, în ceea ce se poate numi „anul examenului” pentru multe familii, copiii au nevoie să ducă o luptă acerbă pentru fiecare bucățică de timp liber. De cele mai multe ori examenele sunt prezentate cu miza crescută artificial „e un moment de cotitură” sau „acum ți se decide tot viitorul”.

Abia spre finalul întâlnirilor, conversațiile au mers în direcția gestionării emoțiilor: Cum pot să-l liniștesc?, Ce fac dacă are un atac de panică?, Cum să nu simtă presiunea mea?.

Această transformare a fost una dintre cele mai puternice lecții pentru mine. Într-un final, nu rețeta pentru nota 10 conta, ci spațiul în care copilul putea să greșească și să fie susținut emoțional.

Însă, rămâne întrebarea: este acest final de cursă suficient ca să facem din experiența unui examen oportunitatea de care are nevoie mai târziu?

În ultima vreme, am tot auzit în spațiul public vehiculându-se ideea că școala ar trebui să pregătească pentru viață însă confuzia dintre rezultat și identitate nu face acest lucru. Pentru rezultat ar putea fi utilă ideea că examenul acesta decide tot viitorul, însă pentru viață nu ar putea decât să limiteze.

În loc de concluzie: respirați. Împreună

Am învățat, în această campanie, că examenul nu e doar despre copil. Perceput ca o situație de criză, acesta nu va scoate la suprafață decât lucruri asupra cărora avem nevoie să ne aplecăm, fie că vorbim despre școală, familie, societate. Însă, să nu ne aplecăm de tot, ca să putem lăsa ceva spațiu și pentru perspectivă.

Foto: Dumitru Angelescu