Învățător cu 12 ani experiență, șofer în Portugalia: „Am plecat cu inima ruptă din cauza umilinței și sărăciei”

Învățător cu 12 ani experiență, șofer în Portugalia: „Am plecat cu inima ruptă din cauza umilinței și sărăciei”

Armand Giurea a decis în urmă cu o lună să plece din țară, după 12 ani de profesorat. Spune că are în continuare o pasiune mistuitoare pentru munca la catedră, dar România l-a umilit prea mult ca să continue. Împrumuta bani în continuare de la părinți ca să supraviețuiască, și ei profesori. Decizia recentă a guvernului de a nu mări salariile profesorilor i-a dovedit din nou că emigrarea a fost decizia corectă. „Vreau să văd și eu cum e să ai bani”, spune tânărul despre ce-și dorește în perioada următoare. Armand a povestit pentru Școala 9 despre durerea de a nu putea să practice profesia pe care o iubește și despre cum vede el reformarea sistemului.

04.09.2021

de Andreea Archip

Armand își aprinde o țigară. Vorbim pe Zoom fiindcă el de o lună locuiește în Portugalia. A luat decizia în două zile și n-a regretat nicio clipă de atunci. „Deja după prima săptămână am început să mă relaxez, să nu mai merg cocoșat pe stradă, mintea mi s-a limpezit. Mi se pare incredibil ce trăiesc aici și le spun prietenilor mei de acasă că noi trăim o traumă colectivă în România. Nici nu ne dăm seama trăind acolo cât de umiliți suntem zi de zi, cât de ținuți cu bocancul pe gât suntem”, spune tânărul de 30 de ani.

Știe că șoferia e o soluție temporară, dar nu mai putea trăi de pe o lună pe alta din salariul de învățător. Pentru prima dată în viața lui nu mai are niciun plan, niciun proiect pe termen lung, dar nu-i pasă. „Vreau să strâng niște bani. Vreau să văd și eu cum e să ai bani. Atât de concret. Vreau bani și dup-aia mai văd eu”, spune Armand.

Din ultimul salariu de 3000 de lei, după ce a plătit datoriile și chiria, a mai avut bani trei zile. „Mai trăiește încă o lună dup-aia. Și îți vin aceiași bani. Dar nu doar să trăiești, fă performanță. Pe bună dreptate sunt pretențiile mari, dar susține asta”, spune fostul învățător.

Armand Giurea

La catedră de la 18 ani

Are 12 ani de experiență în învățământ. A început chiar de la 18 ani, după ce a terminat liceul pedagogic din Slatina. Întâi ca educator și apoi ca învățător. Părinții lui sunt profesori și ei, acum la câțiva ani distanță de pensie. Tatăl lui este profesor de istorie într-un sat din Olt, din anii ‘90. Ar fi putut să meargă să se angajeze în București, dar a vrut să rămână în satul lui. Inima îi bubuia de dorința de a fi parte din schimbare. „El a fost la noi în sat primul care a intrat peste primar în ‘89 și a dat jos tabloul cu Ceaușescu. A avut speranțe foarte mari. S-a întors în comunitatea în care a crescut ca să ajute, dar a fost mereu marginalizat”, povestește tânărul.

Anul pandemiei l-a prins pe tatăl său, aproape de 60 de ani, fără posibilitatea de a-și ține orele.

„În toată perioada 1990-2000 a fost o junglă totală și acum vin cu pretenții de digitalizare. E corect, foarte bine, dar nimeni nu l-a luat și pe taică-miu să-i zică cum se deschide calculatorul. El are telefon cu butoane. Abia așteaptă să iasă la pensie”, mai spune Armand.

Nici el nu a avut un an lin. „Mi-am distrus două telefoane ca să pot să îmi țin lecțiile cu clasa mea. Le țineam la încărcat non-stop ca patru ore să pot să dau înainte.”

Își amintește cum a intrat pentru prima dată într-o sală de clasă și cum îl privea marea de ochi curioși. Nu se gândea atunci că îl va prinde într-atât microbul. Era și student la Facultatea de Limbi Străine pe care a abandonat-o fiindcă nu era potrivită pentru el. „Altă problemă a sistemului, nu orientează elevul în vreo direcție în funcție de calitățile lui”, punctează Armand.

A dat apoi la Facultatea de Psihologie și Științele Educației și a făcut și masteratul „Pedagogii Alternative și artă teatrală în educație”, realizat în parteneriat cu profesorii de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. Îi plăcea la nebunie ce făcea, avea rezultate, era încurajat.

„Copiii-problemă au părinți-problemă”

„Am fost dedicat, m-a prins, eram hotărât să schimb lucrurile, am luptat mult pentru asta și cred că într-o măsură am reușit. N-am considerat niciodată vreun copil de la mine din clasă ca fiind copil-problemă. Când preluam clasele și auzeam de copii-problemă, acolo mă duceam și niciodată nu s-au dovedit misiuni imposibile”, povestește tânărul.

A lucrat mult la relația cu părinții, mulți dintre ei credeau că se pricep mai bine la predat decât cadrele didactice. „Copiii-problemă au părinți-problemă, care nu recunosc că au o problemă și nu pot să facă pasul să meargă către un psiholog. Când te doare genunchiul mergi la doctor, te doare capul, iei o aspirină, dar când vezi că nu se leagă lucrurile, de ce nu te duci la un psiholog?”, mai spune tânărul.

A avut de-a face cu multe tipologii de părinți, unii care erau implicați și își oboseau copiii cu zeci de activități și alții care nu făceau nimic sau nu refuzau nimic copiilor, să nu-i traumatizeze.

A învățat cu greutate să pună limite în relația cu părinții și să rămână pe centrul muncii sale – elevul. „Întâi mă apropii de copil, încerc să-l cunosc, creez o relație în primul rând cu grupul, dar în mod special cu fiecare dintre ei. La început o făceam asta intuitiv, prin joacă, eram și eu copil, dar după ce am trecut prin facultate, mi-am dat seama de anumite lucruri. Sunt autentic în fața copilului, îi dau voie să se manifeste și încerc să îmi dau seama care este nevoia din spatele comportamentului său”, explică învățătorul din metodele sale.

De ce e nevoie de salarii mai mari

Chiar dacă iubea ce făcea la clasă și pe elevii lui, tot nu putea să treacă peste faptul că nu și-a mai cumpărat o haină nouă de ani de zile. Nu-i ajungeau niciodată banii, împrumuta mereu de la părinți și prieteni, iar asta îl măcina zi de zi. „Când am intrat în învățământ luam 950 de lei și apoi a venit criza când guvernul Boc a tăiat 25%. Câștigam 650 de lei. 100 de euro dădeam chirie, fiindcă sunt din Olt.”

Ajunsese la 3000 de lei, dar ca șofer în Portugalia câștigă aproape dublu. „Un salariu decent ar fi un prim pas, li s-ar recunoaște profesorilor un pic din munca pe care o depun. Cum să vin eu cu toată deschiderea la muncă și să uit de problemele de acasă când primesc 3000 de lei? Plăteam 1500 de lei pe chirie și cu ce rămâneam? 500 țigări, că fumez, altfel nu rezistam și mai mănâncă din restul...”, face lista lunară de cheltuieli învățătorul.

Un profesor începător în țara unde a plecat ia 1859 de euro pe lună, de trei ori mai mult decât câștiga Armand. În plus, un cadru didactic portughez poate ajunge până la 4000 de euro în timp. Școala 9 a făcut recent o comparație și cu medicii și a reieșit că dacă un doctor de la noi poate ajunge aproape de jumătate din cât ia unul neamț, profesorii abia iau 16% din venitul unui cadru didactic din Germania. „Ar trebui să ne comparăm cu Germania. Cu cine să ne comparăm? Față de Zimbabwe suntem chiar bine, într-adevăr, dar vrem să fim ca Zimbabwe în continuare?”, mai zice cu revoltă tânărul.

Crede că relația lui cu școala românească este ca una de cuplu pentru care nici terapia nu a putut să mai facă nimic. Și-a dat demisia de trei ori de-a lungul anilor, dar a revenit de fiecare dată fiindcă îl chema inima, ca o victimă îndrăgostită de agresor. Dar când i s-a făcut oferta de a pleca din țară, pur și simplu nu a mai găsit nimic de care să se agațe. „Eu cred că am contribuit puțin la sistem, nu sunt total negativist, dar n-am mai avut resurse de niciun fel. Am plecat trist, cu inima ruptă, din cauza umilinței și sărăciei, dar am luat decizia cea mai bună pentru mine.”

Armand Giurea cu o eleva

„Nu mai puteam nici să ies pe stradă”

A încercat și sistemul privat pentru trei ani și a putut să facă o comparație. „În privat sunt alte probleme, acolo fiecare face cum îl taie capul și ești la mâna patronului, controlul e mult mai puțin decât la stat, controlul calității actului educațional este aproape zero și se făcea o ciorbă din toate pedagogiile”, face el o analiză succintă. Când s-a schimbat patronul școlii, care venea din domeniul armatei, n-a mai rezistat și și-a dat și de acolo demisia.

„Am picat vreo jumătate de an, am intrat într-o depresie nașpa, am început terapia, medicamentația, ca să pot să mă ridic din pat efectiv. Nu mai puteam nici să ies pe stradă. Sistemul m-a distrus”, spune Armand. Dar s-a ridicat și a mai încercat o dată. Însă anul pandemiei a fost prea mult. „Am întâlnit niște copii care m-au lăsat mască, genii, și îmi părea atât de rău că nu puteam să mă ocup de ei pentru că aveam 28-30 într-o clasă. Acum cu pandemia, de la 8.30 la 11.30, în trei ore, fă și română, și matematică, și desen și creativitate…”, spune tânărul.

„Nu aveam bani să ne îmbrăcăm, să mâncăm”

A pus în balanță totul și apoi și-a cumpărat un bilet doar dus.

Mi-aș fi dorit pe de o parte să avansez, să-mi depun energia și timpul necesar să cresc, să-mi mai iau gradul doi și gradul unu, alt plan era să fac doctoratul, ca să echivaleze cu gradul unu, dar resursele pe care trebuia să le investesc nu erau în niciun caz echilibrate.

Toți colegii lui din generală care au plecat peste hotare aveau situația spre care viața lui nu părea să se îndrepte nici în zece ani, cu oricât de mult optimism ar fi umflat cifrele. „Toți s-au întors după ani, au case, mașini, familii întemeiate, iar eu până la anii ăștia nu am nimic din toate acestea, nimic. Ba dimpotrivă, mă regăseam în situația în care în continuare le ceream bani părinților mei pentru a-mi lua un pachet de țigări. Ni s-a tot spus în școală că e o meserie nobilă, dar nu poți să o faci nobilă în sărăcie, nu aveam bani să ne îmbrăcăm, să mâncăm.”

Se discută mult despre profesorii care acceptă cadouri, despre cei care fac meditații. Armand crede că sistemul te împinge la lucrurile astea. „Intrasem și eu în hora asta. La 18 ani mă bucuram, când primeam un parfum eram încântat. Dar mi-am dat seama că nu mai trebuie să fac asta și m-am oprit. Erau părinți care nu acceptau, nu înțelegeau, insistau fiindcă ei credeau că așa își scăpau copiii de probleme. Asta e mentalitatea: zi-mi cât costă?”

Cât despre meditații, crede că sunt și profesori care vor doar bani, dar crede că sunt și mulți care vor să compenseze lipsa de timp și programa încă stufoasă. „Își dau seama că e nevoie de extramuncă cu anumiți copii sau pur și simplu ca să presteze servicii de calitate pentru că în școală nu ai timp și resurse să lucrezi cu toți copiii cum ar merita, și cu cei problematici, și cu geniile.”

Politicul și școala

Îl doare și mai tare plecarea sa fiindcă știa că era bun la ce făcea. Crede că până când politicul nu este exclus din școală, învățământul românesc nu are șanse. „Ministerul își face jocurile prin inspectorate, inspectorii prin directorii de școli și inclusiv directorii își fac jocurile mai departe. Corupție plus incompetență egal ce se întâmplă la noi în țară.”

Divide et impera, prin asta ar defini Armand Giurea ce se întâmplă acum. Profesori care se ceartă între ei și nu se pot decide împotriva cui sunt mai furioși. „Suntem ținuți de către clasa politică într-un șantaj continuu pe baza legilor pe care le formulează pentru ei, de fapt, și ura asta care plutește între noi, cei care ne dorim să facem un lucru bun din țara asta, ura asta ar trebui să izbucnească în direcția potrivită, să nu mai circule între noi și să se îndrepte către ei.”

Săptămâna asta, președintele PNL Bârlad Georgică Vulpe a fost numit director de școală ilegal. Ultimul concurs pentru directori a fost organizat acum cinci ani, dar luna viitoare urmează să se țină un concurs pentru manageri de școală pentru a fi ocupate cele 10 mii de posturi. Un pas spre normalitate, dar nu suficient.

Îi cer un sfat pentru tinerii care intră cu inima în sistem. „Să plece din țară! Ori facem o revoluție, o grevă puternică toți, ori plecăm.”

Andreea Archip

reporter și editor

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. A fost redactor-șef la „Opinia Studențească”. În 14 ani de presă, a lucrat la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea, unde este reporter și în prezent. A lucrat așadar în presă scrisă, televiziune și online. Domeniile de interes au fost mereu din domeniul social: educație, drepturile omului, sănătate. 

CUVINTE-CHEIE

profesor portugalia, salarii profesori, salarii mici profesori

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile