Într-un cartier de la marginea unui oraș locuia o fetiță. Ea se numea Isabela, iar cartierul - Gara Veche.
„Doamna profesoară, vreau să mă las de muzică. Nu am pian acasă!”
La 18 ani, Isabela a participat la emisiunea „Românii au talent”. În semn de respect pentru familia ei, s-a îmbrăcat într-un costum tradițional rom. În lumina reflectoarelor, a cântat o arie în limba italiană. Jurații au fost impresionați. Toată sala s-a ridicat în picioare să o aplaude.
E un fragment din cartea „Pe aripile muzicii”, scrisă de studentele Beatrice Bujan și Ileana Ciobanu, de la secția Romani a Facultății de Limbi Străine din cadrul Universității din București. Au trecut prin mai multe ateliere de scriere creativă, sub îndrumarea jurnalistei Delia Marinescu. Ilustrațiile au fost realizate de Roma Gavrilă.
Cărțile realizate de Asociația Cu Alte Cuvinte (CUAC) își propun să le ofere copiilor de etnie romă și alte modele. Cărțile vor ajunge la 11.000 de copii din grădinițe, dar pot fi citite și pe internet gratuit.
În această nouă serie de povești din proiectul „Barre roma” („Eroi romi”), cei mici pot afla despre viața sociologului Gelu Duminică, a actriței și regizoarei Alina Șerban și a artistului Eugen Raportoru.
Și a sopranei Isabela Stănescu, o tânără de 24 de ani.
„Aoleu, îți lași fata la școală între români…”
O tânără romă care să cânte la „Românii au talent” operă, nu muzică lăutărească sau manele, a fost acel element surpriză cerut de show-urile live, dar și spargerea unui șablon. Și de altfel, Isabela a șters o preconcepție după alta încă din copilărie.
Toate cele trei fete din familia Stănescu, adică Isabela și surorile ei, au mers la școală. Ceea ce într-o comunitate tradițională de romi nu se întâmplă prea des.
20% dintre copiii romi nu au fost niciodată la școală și 30% abandonează timpuriu, arată datele Ministerului Educației, citate de Edupedu.
Isabela și-a continuat studiile. De la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamț a intrat la Conservatorul din București cu nota 10, la Canto. Acum câțiva ani a fost acceptată și la un program de studiu online cu profesori de la Metropolitan Opera House din New York, e bursieră „Tinere Talente” a Fundației Principesa Margareta a României și cea mai tânără membră a Corului Regal.
Isabela intră ca o rază de soare, cu păr roșcat și zâmbet larg, la Muzeul Literaturii Române din București unde s-au lansat volumele „Barre Roma”, la jumătatea lui octombrie. Povestește publicului cum în școală a auzit-o pe o profesoară cum a zis că s-a săturat de atâția Stănești, acesta fiind cel mai tipic nume în comunitatea de căldărari din Piatra Neamț, așa că sub litera S se adunau în catalog cei mai mulți elevi. Pe ea a ambiționat-o acest mesaj negativ și a vrut ca numele „Stănescu” să fie rostit cu mândrie peste tot.
Tânăra care a auzit „toată viața ciocănitul de ciocan în curte”, pe bunicul ei lucrând diverse vase din alamă pe care le vindea prin târguri, acum ridică săli întregi în picioare. Spune că totul a început atunci când a spus apăsat „Eu vreau să-mi termin școala, eu vreau să fac facultate, eu vreau să devin soprană, eu vreau să devin muzician de succes, eu vreau să am o carieră internațională! Când spui chestia asta, mai ales într-o comunitate de romi căldărari, se cam cască ochii, știi?”
Important e și că a fost ascultată de părinții ei. „Ei n-au avut viață ușoară în comunitate în general pentru că atunci când te naști într-o comunitate cu tradiții și obiceiuri, nu îndrăznești să vizezi. Apoi, ei, care nu au îndrăznit și s-au conformat tradițiilor, când a apărut copilul supradotat, care a fost aspirator de informații și care nu se sătura de citit și de visat, n-au avut încotro și au lăsat copilul la școală.”
Dar comunitatea nu vedea cu ochi buni această ieșire din tipare. „Dacă cineva din comunitate încerca să spună ceva cu conotații negative, de pildă: aoleu, îți lași fata la școală între români, că țiganii cu țiganii, românii cu românii. Toată această atitudine din partea romilor vine mai ales din istorie, că noi știm un singur lucru și bun: cu românii nu mai stăm, ne-au făcut rău, ne-au mințit că ne dau case și de lucru și apoi ne-au trimis în Transnistria”.
În final, a câștigat determinarea fetiței cu ureche perfectă și 10 pe linie și care „fix către români s-a dus”.
De fapt, nu mersul la școala din cartier era problema, ci următorii pași, facultatea, plecarea de acasă. „Ideea de carieră e privită destul de sceptic de romii tradiționali. Și în ziua de azi probabil se așteaptă - nu familia mea, dar romii în comunitate - ca eu după facultate să mă întorc acasă, să mă întorc la cratiță, să-mi iau bărbat, să mă mărit, să mă conformez tradiției, femeii tradiționale…”
Isabela spune însă că lumea n-ar avea ce să-i reproșeze, fiindcă ce a ales ea „e un drum elegant, e un drum drăguț. Și mă gândesc că în urma mea, pe un drum nepavat, după ce calci, rămân niște urme. Și poate mai calcă cineva.”
„După ce îmi spun numele, spun și sunt de etnie romă”
Povestea Isabelei, între coperte colorate, va ajunge în grădinițe din toată țara, în mâinile copiilor. Când cei de la CUAC i-au propus să devină personaj, Isabela s-a emoționat foarte tare.
„Eu am fost fan ilustrații toată viața mea. Adică prima cărticică cu ilustrații pe care am avut-o a fost Biblia, a doua a fost Micul Prinț. Mi-au zis: vrem doar să știm că va fi o cărticică cu ilustrații. Wow, nu cred, o să fiu și eu ca Micul prinț? Și e foarte emoționant să te vezi în ilustrații…”
Pentru scrierea cărții, studentele Beatrice și Ileana i-au făcut mai multe vizite Isabelei și au adunat ore întregi de interviuri. „A fost foarte drăguț că a trebuit să mă deschid, lucru pe care învăț în fiecare zi să-l fac. Și prin interviul ăsta am vrut să arăt exact de unde am plecat, exact care mi-a fost traseul și ce planuri am avut, cum a gândit copilul din mine tot. Până la urmă, tot ce sunt astăzi e un rezultat a ceea ce a gândit copilul din mine, cândva.”
Datorită Stăneștilor, în comunitate este mai multă deschidere către educație, cu pași mici, căci „vorbim de niște tradiții de secole care au apărut în urma unor incidente și am apărut eu cu traseul meu. Datorită mie este un pic mai deschisă, dar nu vreau să-mi asum tot meritul, pentru că eu, până la urmă, eu nu mă duc și bat la ușa oamenilor: bună ziua, aveți un minut să vorbim despre de ce este bine să-ți lași copilul la școală? Din păcate, nu fac asta. Este o influență subtilă ce fac eu. Dar după ce îmi spun numele, spun și sunt de etnie romă.”
Unii chiar îi reproșează că exagerează cu această carte de vizită. „Mi se spune «cred că pui un pic identitatea romă prea mult în fața ta, ca om», și zic: «aleg să fac asta pentru că e nevoie»”. A făcut așa de când era mică: „Doamna învățătoare, în clasa a patra, când a uitat să mă prezinte la ultimul clopoțel, a trebuit să mă prezint eu și am zis: Bună ziua, mă numesc Isabela Stănescu și sunt de etnie romă. A venit din suflet… Dacă nu aș face asta, n-ar face-o nimeni. Da, într-adevăr, cu o floare nu faci primăvară, dar dacă se mai adună una și încă una și încă una, ne strângem un tufiș de flori”, spune Isabela și râde cu poftă.
Prea puțini însă spun asta cu mândrie într-o țară în care 7 din 10 români declară că nu au încredere în romi, după un sondaj IRES din 2020, citat de Radio Europa Liberă. La recensământul din 2022, în jur de 600.000 de persoane și-au declarat etnia romă. Activiștii romi spun că sunt mult mai mulți, care fie nu și-au declarat etnia, fie nu au fost vizitați de recenzori.
1/4
