Cu toate că parcurg în școală discipline precum istoria și educația pentru cetățenie democratică, o parte dintre tineri arată preferințe pentru ideologii și politici anti-democratice. De exemplu, conform unui sondaj IRES efectuat în martie 2024 în rândul tinerilor de 18-35 de ani, 75% dintre respondenți au fost total sau parțial de acord cu afirmația „Prefer să avem lideri puternici, care să nu piardă timpul cu alegeri și cu discuțiile din Parlament”. Iar un studiu IPSOS / FES România în rândul tinerilor de 14-29 de ani relevă faptul că 25% dintre tineri sunt de acord că dictatura poate fi o formă de guvernare mai bună decât democrația în anumite situații, mai puțin de jumătate dintre tineri (47%) respingând această idee. Iată, în primul tur al alegerilor prezidențiale de anul acesta (24 noiembrie 2024), 31% dintre tinerii de 18-24 ani care s-au prezentat la vot au optat pentru Călin Georgescu (un admirator fățiș al legionarilor, al mareșalului Antonescu și al Rusiei lui Putin).
Ne vom uita în primul rând la școală, apoi la societate, cu speranța că vom găsi o explicație.
Ce se întâmplă în școli? Avem o educație democratică?
Sistemul de învățământ din România este bine intenționat în privința educației democratice. Nu doar o disciplină obligatorie, ci mai multe, cărora li se adaugă și discipline opționale, abordează tema democrației.
- „Educația pentru cetățenie democratică” din clasa a VII-a are un scop explicit încă din denumire.
- „Educația civică” din clasele III-IV are printre finalități și „inițierea elevilor în practicarea unui comportament moral-civic într-o societate democratică – un comportament activ, liber, responsabil, tolerant, deschis, comunicativ, reflexiv, autoevaluativ”.
- Istoria României, din clasa a VIII-a, urmărește „manifestarea comportamentului civic prin valorificarea experienţei istorice şi a diversităţii socio-culturale”.
- Istoria României de clasa a XII-a i-ar deprinde pe elevi cu „exersarea demersurilor şi acţiunilor civice democratice”.
- Iar noua disciplină obligatorie din clasa a XI-a, „Istoria evreilor. Holocaustul”, propune și „dezvoltarea unor valori și atitudini specifice cetățeniei democratice”.
Există, așadar o bogată ofertă educațională în sprijinul democrației, care se întinde pe mai mulți ani. Dar ce conține ea și ce vulnerabilități are?
În primul rând, apare o problemă de metodologie. Majoritatea acestor conținuturi prezintă expozitiv democrația și inamicii ei. Se vorbește puțin sau deloc despre cauzalități, despre structuri și despre implicarea cetățenilor în construcția sau distrugerea unui regim politic. În „Educația pentru cetățenie democratică” (clasa a VII-a) este prezentat modelul democratic fără a fi pus în antiteză cu alternativele non-democratice sau cu istoria pre-democratică. Mai mult decât atât, nu reiese faptul că democrația e un proiect care se construiește și se întreține prin participare activă, că ea nu apare din neant și că nu este garantată.
Prin urmare, elevii nu au ocazia să aprecieze importanța modelului democratic și în definitiv se vor raporta la el ambivalent, ca la orice dogmă. La Istorie, ideologiile și regimurile anti-democratice sunt prezentate ca o succesiune de fenomene și evenimente, în loc să fie pus un accent mai mare pe dinamici, cauzalități și influențe. În consecință, elevilor le-ar fi greu să înțeleagă de ce apar, cum apar și cum se manifestă democrația și pericolele la adresa ei.
În al doilea rând, apare o problemă de comunicare didactică. Imaginați-vă că tinerii de 13-14 ani, care au preocupări specifice vârstei diferite de cele civice și politice, ar trebui conform curriculei să înțeleagă concepte precum drepturile omului, forme de guvernare, constituție, cetățenie, pluralism, stat de drept, societate civilă, opinie publică etc. E puțin probabil ca acest nivel de abstractizare să fie compatibil cu elevii aflați în pubertate. Experiența fiecăruia poate fi edificatoare: eu, ca elev premiant, nu am înțeles nimic (chiar dacă manualul avea deja imagini color). Desigur, învățarea pe de rost poate ascunde problema ne-înțelegerii, elevii ajungând să opereze cu aceste concepte ca într-o schiță de Caragiale: „Ce iaște democrația?” / „Democrația iaște o formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită puterea”. „Bravo, 10!”
Pe de altă parte, atunci când interesul civic și politic crește, în jurul împlinirii vârstei de 18 ani, cunoștințele despre democrație nu sunt întărite prin reluarea avansată a întregii teme, așa cum se întâmplă în cazul Istoriei României, care trece prin etape succesive de complexitate în clasele IV-VIII-XII (nu din rațiuni civice, ci din rațiuni ce țin de identitatea națională).
La aceste probleme endogene se adaugă și factorii care disturbă întregul proces de învățământ și de care ne plângem mai tot timpul: slaba pregătire a unor cadre didactice, lipsa de timp pentru explicații și exerciții, lipsa infrastructurii și a materialelor, lipsa de concentrare sau dezinteresul elevilor, accentul pus pe memorare în locul gândirii și creativității … Fără să insist asupra lor, în ceea ce privește educația civică și istoria ele au o influență negativă cu atât mai mare cu cât aceste discipline nu se bucură de prioritate în școli și nici de prestigiu printre elevi, au conținuturi și metode relativ noi (de circa 20-25 ani) și rareori sunt materii de examen. Cu alte cuvinte, sunt în general neglijate, iar educația pentru democrație este prin urmare compromisă.
Ce se întâmplă în societate? Avem o cultură democratică?
Așa cum subliniază și autoritățile de învățământ, nu doar școala face educația pentru democrație:
„Educația prin și pentru democrație este un proces complex și de lungă durată. Școlarul mic este implicat în viața socială prin apartenența sa la familie, la grupurile de prieteni și de învățare, dar și prin relațiile specifice pe care el le poate stabili cu diverse instituții și organizații din comunitatea în care trăiește (de exemplu școala, primăria, biserica, diferite organizații nonguvernamentale etc.). De aceea, procesul de socializare poate și trebuie să înceapă de timpuriu”. (Programa școlară pentru disciplina Educație civică, clasele III-IV, 2014).
Cu toate că societatea exercită o influență mai mare, prin numeroase medii, asupra indivizilor, procesul formării politice este mai greu de monitorizat și de controlat. Să presupunem că o bună parte dintre elevi dobândesc la clasă un minim de cunoștințe despre democrație, ideologii extremiste, regimuri politice autoritare și totalitare, și că își fac o idee generală despre ce e dezirabil și ce nu într-o societate deschisă. Cum ar putea societatea românească să consolideze sau să modifice aceste percepții și atitudini?
Familia e un factor puternic cu o paletă foarte mare de discursuri. Atitudinea față de democrație a tinerilor e foarte sensibilă la atitudinile părinților față de democrație, la problemele socio-economice care afectează familia, la temerile sau certitudinile exprimate, în fine, la comportamentul electoral al părinților. În aceste contexte apar dezamăgiri puternice față sistemul democratic sau convingeri puternice despre importanța democrației. Câtă vreme memoria directă a comunismului a fost transmisă generațional, a existat o mai mare tendință de respingere a ideologiilor autoritare. Pe măsură ce dictatura lui Nicolae Ceaușescu devine istorie în loc de memorie, sau devine memorie nostalgică (ca reacție la problemele prezentului), opțiunea pentru democrație s-ar putea să nu mai fie atât de categorică.
Intră în scenă personajele publice. Dacă timp de 30 de ani a existat o majoritate entuziastă în favoarea democrației (cel puțin la nivelul elitelor), erodarea sistemului politic și distanța în timp au făcut loc discursurilor autoritariste. Date fiind și schimbările climatului politic global sau regional, discursul extremist este din ce în ce mai puțin amendat. E de ajuns să urmărim modul în care nu se aplică legea cu privire la interzicerea promovării publice a figurilor extremei drepte și a criminalilor de război din trecutul României.
Social media și mass-media tradiționale (presa, televiziunile controlate) au mai degrabă un rol dăunător față de ordinea democratică, prin cultivarea urii, manipularea furiei în scopuri monetare, creând falii între diversele grupuri sociale. Literatura bogată cu privire la social media e unanimă în concluzia că aceste „platforme de polarizare” joacă un rol determinant în criza democrației.
