În primul rând, jucăriile sunt un produs cultural al umanității. De-a lungul timpului, ele s-au transformat și au evoluat. Sau poate că uneori au involuat? O jucărie nu reprezintă doar un simplu obiect, ci este și o oglindă a societăților, obiceiurilor și stilurilor noastre de viață. Având în vedere că trăim într-o lume profund dezechilibrată, dominată de individualism și injustiție socială, este evident că nu toți copiii au același acces la joacă, jucării și la o copilărie lipsită de griji.
Totuși, imaginația și capacitatea copiilor de a se bucura de viață sunt nemărginite. Adeseori, aceste calități ajung să suplinească diverse lipsuri și să genereze soluții creative. Să ne uităm, spre exemplu, la orchestra inedită din Paraguay, în care peste 300 de copii învață să cânte la instrumente construite din materiale găsite în gropile de gunoi.
Sau la acești copii din Brazilia care și-au făcut jucării instrumentale din materiale reciclate.
Exemplele de mai sus ilustrează una dintre extremele lumii în care trăim, atunci când vine vorba de joacă, jocuri și copilărie. La celălalt capăt găsim ceea ce antropologul Beryl Langer a denumit „commoditoys” („jucării de consum”). Este un joc de cuvinte expresiv și cu semnificații adânci: o combinație între commodity – comodități, bunuri de consum și toys – jucării. În viziunea antropologului Beryl Langer, jucăriile-comodități sunt obiecte care le stimulează și le întrețin copiilor dorința de a avea, de a obține, de a acumula, fără a fi satisfăcuți vreodată, plantându-se astfel cu succes semințele viitorilor consumatori – Langer Beryl, Born to Shop: Children and Consumer Capitalism (1994).
Ideea de mai sus a fost abordată și dezvoltată în cadrul multor studii, teorii și cărți de antropologie socio-culturală. Aceste studii au analizat modurile în care copilăria a ajuns să fie dominată de așa-zisele jucării comerciale. Autorii unor astfel de teorii o spun negru pe alb: „commoditoys” încurajează joaca direcționată și nu pe cea liberă, creativă, la fel și activitatea de acumulare a jucăriilor, doar de dragul acumulării (o non-joacă). Ce înțeleg ei prin jucării comerciale, spre exemplu: jucării care reiau diverse teme și personaje din filme hollywoodiene sau showuri de televiziune, jucării tip Disney, în general, jucării care îndeamnă copiii să acumuleze.
Din fericire, există destule alternative la „commoditoys”, iar una dintre acestea ar putea fi joaca nestructurată. Teoreticianul Benjamin Franklin, afirma, încă din 1928, în eseul Old Toys că joaca nestructurată reprezintă ceva eliberator, inclusiv pentru adulți. Jucăriile și fantezia sunt considerate de Benjamin Franklin niște „terenuri fertile”, în care viața devine mai suportabilă.
„Joaca este un mod pre-contemplativ de a vedea lumea, reprezintă o contopire a realității și a fanteziei, afirmând dreptul oamenilor de a găsi fericirea și libertatea. (...) Doar cultivând astfel de sentimente și la adulți (foștii copii de altădată), vom reuși să înțelegem că o lume diferită este posibilă”, ne spune Benjamin Franklin.
Peter Grey, un expert internațional în domeniul dezvoltării copilului și profesor cercetător la Boston College, în Departamentul de Psihologie, consideră că jocul, înainte de toate, reprezintă o expresie a libertății. „Bucuria de a te juca este un sentiment extatic de libertate (...) Jocul este modul prin care natura îi învață pe copii cum să își rezolve propriile lor probleme, să își controleze impulsurile, să își moduleze emoțiile, să vadă lucrurile din perspectiva celorlalți, să dialogheze pentru a ajunge la consens”, ne spune el, în volumul Liber să înveți, publicat în 2013.
În viziunea lui Peter Grey, joaca nestructurată, liberă de intervenția adulților, îi ajută pe copii să își urmeze propriile interese, să învețe în mod natural, cu energie și pasiune, să își descopere spiritul ludic, curiozitatea și sociabilitatea înnăscute.
Langer Beryl, antropologul menționat mai devreme, consideră că noi, adulții, inclusiv designerii de jucării, facem o greșeală fundamentală atunci când ne raportăm la joacă și jucării. Considerăm că joaca trebuie să fie doar într-un anumit fel și plecăm de la presupoziția că o jucărie are un anumit conținut imaginativ, creat de autorul ei, iar acest conținut îl determină pe copil să se joace, conform unor așteptări. În realitate, lucrurile stau invers: copilul oferă el singur conținut imaginativ jucăriei, iar acest lucru se poate realiza în feluri infinite și neprevăzute.
Revenind la Walter Benjamin, acesta afirma: „Un copil vrea să împingă sau tragă ceva, și atunci devine el însuși calul. Vrea să se joace cu nisipul, și atunci devine un fel de brutar. Vrea să se ascundă, și atunci se transformă în hoț sau polițist”.
Citatul este unul celebru în lumea celor pasionați de interpretarea jocului și a copilăriei prin prisma științelor sociale și antropologice. Practic, citatul vine fix în completarea teoriei de mai sus: copiii sunt cei care aduc conținut imaginativ jucăriilor, și nu invers.
În concluzie, e necesar ca noi adulții să încercăm să lăsăm teren liber imaginației copiilor și să le încurajăm capacitatea de a se juca liber în orice context, cu resursele pe care le au la dispoziție acolo, atunci. Joaca nestructurată îi ajută pe copii să învețe lucruri despre ei înșiși, le permite să facă greșeli într-un mediu lipsit de presiune, le dezvoltă încrederea în sine și abilitatea de a se controla, îi ajută să ia decizii în mod independent și să rezolve probleme, îi învață să își asume răspunderi care le vor reveni, la un moment dat, și în lumea reală, le stimulează imaginația și creativitatea. Kenneth Ginsburg, medic pediatru la Spitalul de Pediatrie din Philadelphia, este de părere că joaca liberă îi ajută pe copii să își regleze stresul și anxietatea: „Este modul lor natural de a a-și clădi reziliența”.
Însă nu ar trebui să uităm că joaca liberă și nestructurată se întâmplă atunci când adulții se abțin de la intervenții și de la a impune reguli. Ceea ce am putea face, în schimb, pentru copii este să le facilităm cât mai mult timp petrecut în natură, să încercăm să limităm timpul în fața ecranelor, să le asigurăm oportunități reale de a se juca în aer liber, alături de alți copii, fără intervenții din partea adulților, să nu sufocăm casele cu tone de jucării care au un potențial educativ redus și în schimb să le încurajăm interacțiunea cu „jucăriile deschise” („open ended toys”), despre care voi povesti mai multe în următorul articol.
Fotografie: Elena Yakusheva/Shutterstock
