Am citit multe (am vrea să spunem toate, dar poate că nu e așa) comentarii la articolele pe care le-am publicat în „Școala 9”. Unii dintre cititorii noștri ne-au dat dreptate, alții ne-au înjurat, a fost și o categorie care ne-a recomandat să mergem în școli să vedem care este realitatea (deși în fond noi nu am părăsit niciodată școala, deci transmitem de la fața locului). „Dacă doriți o recredibilizare a învățământului de ce scrieți asemenea articole?” ne-a întrebat cineva.
„Fluturaș nu mai ai aripioare,/Domnul conte ți le-a retezat... /Fluturaș nu mai ai aripioare,/Domnul conte ți le-a retezat...”
Bucurie. Asta reieșea din glasul copilului care, stând în iarbă, privea fluturii care zburau dintr-o parte în alta și spre care, din când în când, întindea mâna. Peste câțiva ani, dacă va avea un bun profesor de educație muzicală, va afla că de fapt, ceea ce fredona el în august 2023 este un fragment din Non piu andrai, o arie celebră din opera Nunta lui Figaro de Mozart.
Era o vreme în care scrisorile se redactau pe hârtie velină, se trimiteau prin poștă, în plic timbrat, introdus în cutiile poștale galbene care se găseau de obicei în fața oficiilor poștale. Ajungeau după câteva zile, uneori după câte o săptămână la destinatar. Ce bucurie era atunci când primeai câte o scrisoare de departe, din Hunedoara sau din Iași, pe care era trecut numele tău! Sau din Varșovia, poate, sau din Paris! Cu câtă emoție o deschideai și o citeai!