Anul acesta a fost al doilea an școlar în care olimpiadele și concursurile școlare nu s-au organizat din cauza pandemiei. În afara unor insule de bune practici, reprezentate de olimpiadele online, elevii capabili de performanță nu au avut oportunitatea de a participa la competițiile în cadrul disciplinelor la care sunt talentați. Am stat de vorbă cu Ioana Bercea, elevă la Colegiul Național Bănățean, medaliată cu bronz la Olimpiada Internațională de Economie în acest an, la care au participat concurenți din 44 de țări.
În vară am fost cu toții martorii unei mișcări de solidarizare extraordinară, când a avut loc greva profesorilor. Am apreciat vocile care ne-au susținut. Am asistat însă și la hărțuirile celor care, după caz, se aflau fie în tabăra greviștilor, fie a celor care au continuat să predea. Zilele acestea s-a discutat despre cazul Goethe, unde o mămică a acuzat un profesor de bullying după ce nu și-a mai trimis copilul la el la meditații. De ce nu ne solidarizăm și în astfel de cazuri? De ce nu ne solidarizăm să reclamăm abuzurile?
Imaginați-vă o cină cu profesori, parlamentari, lideri de sindicat, conducătoare de organizații studențești, activiste din societatea civilă, specialiști în drepturile elevilor și actrițe care dezbat condiția educației în România. Acesta este formatul piesei „Ce e de făcut? Efecte ale măsurilor de austeritate din educație”, sub coordonarea regizorilor Bobi Pricop și David Schwartz, din care publicăm un fragment.