La un semestru după ce, dintr-un experiment, s-a așezat prima dată la catedră, la o școală din comuna Ciorăști, județul Vrancea, Costi Rogozanu spune fără să ezite că acolo vrea să „facă purici”. Într-o discuție cu Școala 9, jurnalistul a povestit despre cum au fost pentru el primele luni ca profesor de limba română în comunitatea natală, care include elevi nevoiți să se împartă între școală și munca fizică. Rogozanu predă pe înțelesul tuturor metafore și poezie folosind Instagram și versuri din manele și muzică pop.
Oana muncește de la șapte ani și vrea să devină avocat.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.