În timp ce scriu acest articol, cei doi copii ai mei sunt la orele online cu învățătoarea și profesorii de la o școală din București. După ce am început ziua sărind peste cafea și mic dejun ca să rezolv probleme tehnice cu un mouse care a încetat din viață, mă trezesc că ai mei copii au luat pauză în mijlocul orei ca să se certe pe încărcătorul de laptop. Aleg să îi las să își rezolve singuri disputa, pentru că am ratat deja trei termene-limită pentru textul pe care îl citești.
Rezultatele examenelor naționale nu arată doar cât de bine învață sau nu copiii, ci, extins, notele pot fi inclusiv raportarea a ceea ce reprezintă școala pentru ei, crede profesoara de limba engleză Briena Stoica, din Târgu Mureș. „Cum mulți elevi aud constant discursuri din partea adulților care discreditează tot ce ține de școală, e firesc să investească tot mai puțin efort în pregătire”, spune ea, într-un interviu pentru Școala 9.
Ba da. Am citit, dar mai demult. Era o carte voluminoasă, cu o copertă alb cu verde pe care scria Cobzarul. O carte cu poezii de Taras Șevcenko și îmi amintesc că m-a surprins tristețea versurilor în care își cânta Ucraina asuprită. Afirmația „În viața mea n-am citit o carte scrisă de un ucrainean” nu are însă legătură cu lecturile noastre.