Am 23 de ani și sunt învățătoare în una din cele mai mari comunități compacte cu origini rome din Europa, unde curierii nu vin pentru că aici sunt „oameni răi”. Am în clasă 24 de năzdrăvani, pe care încerc să-i motivez să vină la școală în fiecare zi. „Ești cea mai bună doamnă”, îmi spun mereu. Uneori de mai multe ori pe oră. Nu pot să aleg un moment petrecut în acești doi ani pe care să îl povestesc. Nu știu dacă am fost mai mândră de ei atunci când au citit primul cuvânt sau atunci când am mers la teatru, iar cei de acolo ne-au zis mirați: „ce cuminți sunt!”
Corina Boțoroga este învățătoare la școala din localitatea Căianu din Cluj și predă prin metode ieșite din tipare. Elevii săi stabilesc democratic regulile de funcționare ale clasei, învață matematică prin jocuri și își măresc notele luând credite în „dojo”, un joc de stimulare a capacității de învățare. Trece toate lucrurile bune care se întâmplă la clasă și metodele pe care le folosește într-un jurnal online, astfel încât să fie sursă de inspirație și pentru alți profesori, iar elevii săi să se autodepășească permanent.
Iulia Hoelzli, profesoară la un liceu din Satu Mare, ajunsese abia de câteva ore, împreună cu alte două colege în Adana, oraș din sudul Turciei, când a început cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade. Profesoara, care a copilărit în zona seismică Vrancea, a făcut în Turcia ceea ce-a învățat de când era mică: s-a așezat sub tocul unei uși. Mulți oameni, însă, au coborât repede scările.