Șase povești cu Moș Crăciun, iarnă, cadouri și gândire critică, de la membrele echipei Școala9.
După aproape șapte luni în care școala s-a mutat în casa fiecărui elev și profesor, aceștia s-au întors în sălile de clasă. Școala 9 a asistat la o zi de cursuri într-un liceu din Franța, pentru a vedea cum se face școală aici, în toamna pandemiei. Am vrut să vedem dacă a redefinit carantina modul în care elevii și profesorii francezi se raportează la școală. ”Școala online a însemnat pentru elevii mai timizi o oportunitate să fie mai liniștiți”, spune un profesor. Dar cu toții cred că ”școala se face la școală”, chiar dacă asta presupune, ca și în România, purtatul măștii pe tot parcursul orelor, pentru elevii peste 11 ani.
Unu din trei elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Negrești, Vaslui, face naveta. Doar 170 au primit anul trecut bursă rurală. Iar acum, în urma unui ordin de Ministru, acești copii, ca mulți alții din țară, vor rămâne fără cei 200 de lei pe care, spun ei, îi foloseau ca să-și plătească transportul. După un val de critici, Ministerul Educației a venit la schimb cu o sumă forfetară care să le acopere transportul acestor elevi. Două eleve din liceul vasluian vorbesc, pentru Școala 9, despre lupta zilnică pentru a rămâne la școală, în ciuda dificultăților financiare.