Lăsați copiii să citească ce vor

Lăsați copiii să citească ce vor

Ca să scrii pentru copii, observă-i. Ca să-i faci curioși, du cărțile acolo unde sunt ei. Ca să citească de plăcere, lasă-i să-și aleagă lecturile. Laura Câlțea, redactor-șef al editurii pentru copii Nemi, vorbește despre literatura adresată celui mai exigent public.

06.11.2018

Interviu de Roxana Stan, ilustrație de Oana Barbonie

Laura Câlțea este absolventă a Literelor bucureștene și doctor în filologie la CESI (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii). Timp de trei ani a predat limba și literatura română în mai multe licee din București, iar următorii cinci i-a petrecut în domeniul editorial. Din 2014, de când și-a luat un an liber în care să se ocupe numai de blog, scrie pe Blogul unei cititoare de cursă lungă și, datorită lui, în septembrie 2015 i s-a oferit propunerea de a se alătura editurii Nemira, ca redactor-șef la Nemi. Pe lângă activitatea de redactor-șef, Laura Câlțea coordonează lunar câteva cluburi de lectură și ține seminarii de Istoria culturii și a mentalităților la Facultatea de Litere a Universității din București.

 

Școala9: Cărți pentru copii. Care sunt primele cuvinte sau expresii pe care le asociezi acestei sintagme?

Laura Câlțea: Am ajuns editor de carte de copii dintr-o întâmplare. Și am acceptat provocarea pentru că este unul dintre cele mai dificile genuri de carte pe care le poți face ca editor. Așa că atunci când mă gândesc la carte de copii, mă gândesc invariabil la cărți ilustrate, la cărți foarte frumoase, deoarece copiii sunt un segment de public foarte pretențios și trebuie să-i „păcălești” mai mult decât pe ceilalți. Dacă la adulți e suficientă o copertă frumoasă, la copii, trebuie să fie totul frumos: de la hârtie la copertă, de la poveste la imagini. Tot.

Ș9: În ultima vreme, ilustrațiile par să cucerească terenul literaturii. De unde vine această nevoie?

L.C: În ceea ce privește piața de carte românească, această tendință este motivată de o lipsă. Foarte mulți oameni care acum sunt maturi în copilărie nu au avut cărți frumoase. Chiar dacă se făceau cărți cu ilustrații, acestea erau mai minimaliste. A existat și o epocă a cărților cu poze, din ce în ce mai frumoase, din ce în ce mai veridice, din ce în ce mai frumos aranjate, dar ilustrațiile oferă și o perspectivă personală. Nu mai ai doar captura de imagini, ai și viziunea celui care face ilustrația. Cu toții ne-am dorit sau ne-am dori, poate, să pictăm frumos. Ilustrația adaugă un plus de valoare, un plus de individualitate.

Ș9: Cu toții am cotrobăit, cel puțin o dată, în copilărie, prin biblioteci, răsfoind cărți pe care părinții sau alți adulți ni le luau din mână, pentru că „nu eram suficient de mari”. Ce cărți din lumea adulților ar putea fi citite, totuși, de către copii? 

L.C: Depinde de copii. De asta este întotdeauna o provocare foarte mare să pui pe coperta a IV-a a unei cărți vârsta recomandată. Depinde de backgroundul copilului, de cât a citit, de cât de mult s-au ocupat părinții de educația lui, de câtă deschidere are copilul respectiv. Mi s-ar părea mai degrabă invers, că sunt foarte multe cărți de copii care ar trebui citite acum de adulți, pentru că adulții tind să se ia prea mult în serios. Micul Prinț, spre exemplu, e o carte de copii, dar o putem citi la orice vârstă și mesajul ei simplu și ilustrațiile ei sunt emoționante oricând. Și atunci unde o poziționezi – la carte de copii sau de adulți? Cred că genul acesta de împărțire arbitrară, pe genuri, pe categorii, pe limitări, face rău cărților. Sunt autori români care nu vor să (mai) scrie literatură pentru copii pentru a nu fi „etichetați” drept autori de cărți pentru copii, considerând că asta i-ar „da înapoi”, deși acest segment de literatură este unul dintre cele mai grele de abordat. Problema este la adulți, care își impun niște limite și nu mai vor să încerce orice.

Părinții, profesorii, bunicii, toți adulții serioși care spun că astăzi copiii nu mai citesc ar trebui să intre măcar puțin în interiorul cărților de copii de acum și, pornind de aici, să-și dea seama de faptul că s-au schimbat vremurile, mentalitățile, gusturile de lectură.

Trebuie să înțeleagă că astăzi copiii nu mai sunt atrași de Cireșarii sau de La Medeleni și că este foarte bine dacă citesc Harry Potter sau Jurnalul unui puști. Ideea este ca copiii să înceapă de undeva și să nu fie descurajați de adulții care le spun că „astea nu sunt cărți” sau „ar trebui să citești ce citeam eu”. De aceea, aș milita ca adulții să se mai deschidă puțin. Copiii citesc, dacă îi faci curioși. Ne plângem că ei nu citesc, dar totul constă în a-i face curioși.

Ș9: Și pentru că ai menționat Cireșarii lui Constantin Chiriță, cum „au crescut” cărțile copilăriei noastre? Singur pe lume, David Copperfield, Cireșarii? Mai sunt ele interesante pentru copii?

L.C: În mod sigur există și acum copii care le consideră interesante, doar că nu mai constituie fenomene de masă. Schimbarea de sensibilitate și de mentalitate au făcut ca volume precum Harry Potter sau Sub aceeași stea să devină fenomene de masă. Tocmai de aceea, spun că adulții ar trebui să meargă către universul mental al copiilor, să vadă ce-i interesează și, mai ales, să înțeleagă de ce. De ce Sub aceeași stea, care este o carte extraordinar de tristă, a avut succesul pe care l-a avut? Unul dintre răspunsuri este acela că se consideră că astăzi nu trebuie să vorbești cu copiii despre boală și despre moarte. Faptul că ei au citit cartea în masă arată, însă, câtă nevoie au de astfel de discuții. Adulții ar trebui să învețe multe din literatura pentru copii. Singur pe lume și David Copperfield vorbesc despre realități care nu mai spun mare lucru copilului de astăzi, care nu mai corespund universului său imaginar.

Nu-l poți acuza pe copil că nu-i place o carte care a însemnat foarte mult pentru tine, părintele, când erai mic. Lectura este plăcere și asta ar trebui să fie, iar copiii ar trebui lăsați să citească ce vor.

Ș9: Părinții ar trebui, deci, încurajați să le propună copiilor cărți care abordează subiecte dificile, precum moartea, depresia, anxietatea?

L.C: Cred că părinții ar trebui să lase mai multă libertate de alegere copiilor. E un trend foarte accentuat în parentingul modern care urmărește controlarea din ce în ce mai strictă a ceea ce are sau nu voie copilul, ceea ce nu știu dacă este sănătos nici pentru copii, nici pentru părinți. Eu am avut libertatea de a alege ce vreau să citesc, nu mi s-a impus niciodată și faptul acesta a fost hotărâtor, pentru că dacă mi se impunea să citesc poate aș fi tratat lectura ca pe o obligație și nu mi-ar fi făcut plăcere. Nu spun că trebuie să li se acorde libertate deplină, dar cred că părinții ar trebui să meargă către ceea ce le arată copiii și să înțeleagă de ce copiii lor au nevoie de așa ceva.

Ș9: Care este rolul lecturilor obligatorii pe care profesorii le prezintă elevilor la început de vacanță sau de an școlar? Se mai pliază acestea pe nevoile elevilor?

L.C: Întotdeauna a existat literatură de bibliografie, de școală, și asta nu a împiedicat pe nimeni să descopere literatura. Literatura nu este o chestie de masă, este un lucru la care trebuie să ajungi cu plăcere.

Așa cum nu tuturor ne place fotbalul, nu tuturor ne plac jocurile pe calculator, nici literatura nu trebuie să placă tuturor.

Mi se pare absolut normal ca unui om să nu-i placă să citească. Asta nu înseamnă că nu este un om inteligent sau că nu poate fi genial într-un alt domeniu. Da, mă simt mult mai confortabil într-o discuție cu un cititor, dar când am în față un om care nu citește asta nu mă determină să îl consider din start prost. Înțeleg, mai degrabă, că există ceva în spatele lui care nu l-a încurajat să citească. Evident, este un mare câștig personal când reușești să convingi un astfel de om să citească. Dar asta nu o vei face niciodată spunându-i „băi, ce prost ești că nu citești!”. Din contră, îi povestești ce ai citit tu și ce ți s-a părut interesant, legi ce ai citit de interesele lui. Așa cum el îți vorbește despre ultimul model de mașină sau despre ultimul model de telefon care îl pasionează, poți să-i spui că ultima chestie care ți-a plăcut ai găsit-o într-o carte. Transformi totul într-o poveste personală.

Revenind la întrebare, cred că e important să existe și literatură obligatorie, ținând cont de faptul că poți găsi și texte valoroase în ea. În același timp, în orice materie pe care o ai la școală, ai lucruri care-ți plac și lucruri care nu-ți plac, ai materii atractive și materii care-ți displac. S-ar putea să-ți placă biologia, dar să nu-ți placă genetica, să n-o înțelegi. Asta nu te face în niciun fel mai prost. Faptul că nu citești s-a transformat într-un snobism din partea multor cititori, care se cred mai deștepți decât necititorii, fără să ia în considerare că poți să citești fără să înțelegi. Poți să citești mii de cărți și să nu reprezinte niciun câștig pentru tine sau poți să citești câteva cărți care pentru tine să fie fundamentale. Sau poți să fii, pur și simplu, un om căruia îi place să observe lumea. Și atunci să înveți din asta. În loc să stai cu nasul în cărți, stai cu ochii în zare, privind la oamenii care trec, văzându-i cum se comportă, urmărindu-i etc. Pe parcursul vieții nu înveți numai din cărți, înveți din tot ce se întâmplă în jurul tău, din tot ceea ce faci.

Ș9: Copii sunt receptivi la evenimente precum întâlnirile cu scriitori, cluburile de lectură etc.?

L.C: Oamenii au fost mereu curioși să afle cine sunt scriitorii, să discute cu alți cititori, să vorbească despre părerile lor. Fenomenul cluburilor de lectură, care a luat amploare în ultima perioadă, propune o experiență extrem de importantă, pentru că te determină să împărtășești idei, să te deschizi și ăsta este adevăratul rol al literaturii. Cluburile de lectură te învață că felul în care tu vezi și înțelegi o carte nu este singurul, că sunt oameni care gândesc altfel și că pot exista mai multe feluri de „dreptate”. Iar pentru elevi asta este de-a dreptul important. Există această glumă: majoritatea elevilor cred că toți scriitorii din manuale sunt morți. Este un șoc pentru unii dintre ei să realizeze că scriitorii sunt vii și trăiesc printre noi. La Nemi facem de fiecare dată turneu de lansare pentru autorii români, nu numai în librării, pentru că copiii nu sunt genul de cititori pe care să-i aduci doar în librării. Din contră, trebuie să-i aduci în alte contexte, în care ei să se simtă bine. Pentru ei, cartea este un obiect situat undeva sus. În momentul în care cobori obiectul ăsta și-l aduci în lumea lor, ei se simt mai apropiați de el. Dacă la lansările de carte pentru adulți sunt trei-patru oameni care vorbesc și alții care stau și ascultă, în cazul copiilor e foarte plictisitor să faci asta. Trebuie să interacționezi, să-i aduci pe ei la tine și atunci este o adevărată provocare pentru scriitori.

Copiii sunt unul dintre cele mai exigente publicuri. Dacă ei se plictisesc, nu sunt politicoși, nu-și ascund căscatul. Este foarte dificil pentru un scriitor să facă față unui asemenea public.

Orice se află în jur și îi poate aduce mai aproape de carte mi se pare binevenit. Poate să fie vorba de o lansare într-un loc de joacă, unde să vină un magician. Du-te acolo unde sunt ei și o să vină și ei acolo unde ești tu. Dacă te duci cu cartea la locul de joacă și o transformi într-o chestie pe gustul lor, s-ar putea ca data viitoare să ceară ei singuri. 

Ș9: Se scrie în România literatură pentru copii? Care sunt tendințele actuale? 

L.C: Se scrie din ce în ce mai mult, deoarece cartea de copii este una dintre cele mai bune piețe în momentul ăsta. Se vinde mult mai mult decât cartea pentru adulți, nu numai la noi, ci pe plan internațional. Motiv pentru care atât editurile cât și autorii au văzut o oportunitate. Autori care scriau pentru adulți au început să scrie și pentru copii, dar există și autori care scriu numai pentru copii și care s-au specializat în acest sens. Așa cum am mai zis, este una dintre cele mai dificile forme de literatură, pentru că nu este la fel să scrii pentru copii ca pentru adulți. În 99% dintre cazuri, refuz manuscrise din cauză că nu sunt adaptate publicului. Dacă folosești foarte multe diminutive într-un text sau dacă protagonistul tău are 9 ani, nu înseamnă că ai o carte pentru copii. De exemplu, Ochi de pisică, a lui Margaret Atwood, care pornește de când personajul avea câțiva ani și se plimba cu părinții ei prin Canada, și Împăratul muștelor, de William Golding – cărțile astea au ca protagoniști copii, dar asta nu le face cărți pentru copii. Sunt alte lucruri care transformă scriitura într-una pentru copil. Trebuie să te gândești la el, la ce-l interesează, la universul lui mental, la felul în care i te adresezi. Dacă pui diminutive, nu înseamnă că, gata, copilul o să simtă că este o carte pentru el.

Se scrie din ce în ce mai mult și mi se pare îmbucurător, doar că scrisul este meserie și, ca să scrii, în primul rând trebuie să citești. Am primit odată manuscrisul unei cărți pe care autorul o considera un Harry Potter românesc. Am citit un volum și mi-am dat seama că omul ăla n-a citit Harry Potter.

Trebuie să citești multă literatură pentru copii. Trebuie să interacționezi cu ei, să îi privești, după aceea începi să scrii.

Există scriitori absolut geniali, cum sunt Florin Bican sau Sînziana Popescu, a cărei serie, Andilandi, va fi acum republicată și revizuită la Nemi. Și-a adaptat atât de bine discursul și se vede că își cunoaște publicul. Ea nu ține să scrie doar o carte pentru copii, ține cont de copii. Atenția la publicul tău este cea care îți transformă cartea în ceea ce trebuie. Și există o mulțime de alți autori care au început să scrie în ultima vreme pentru copii, indiferent dacă au sau nu talent.

Ș9: La Nemi sunt preponderente operele scriitorilor români sau traducerile?

L.C: Am început cu traduceri, vreo doi ani de zile, cred, și, după ce am pus bazele editurii, am început să lucrez cu autori români. În continuare, traducerile sunt preponderente, însă seriile cu autori români au fost mai intens promovate, pentru că cititorii sunt interesați de scriitorii români. De exemplu, ultima carte publicată la Nemi, la care lucrez de doi ani de zile, aparține unui autor român, Adrian Șonka, Ghidul micului astronom prin Univers sau Astronomie pentru copii și restul lumii. I-am pus subtitlul ăsta deoarece, apropo de limitări, nu cred că este o carte doar pentru copii. Prin felul în care scrie și se adresează, poate fi citită la fel de bine și de către adulți. Pentru că vorbește foarte amuzant și documentat, fără diminutive, iar la lansările lui vin mai mulți copii decât e loc în librărie.

Oana Barbonie

Art Director

Meșterește colaje și face glume cu capre.

Roxana Stan

Internă

Este studentă în anul II la Comunicare. Caută și se caută, iar în timpul liber scrie și trăiește poezie (și nu numai).

CUVINTE-CHEIE

literatură editură

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile