Profesor la sat, în primul an de predare. Joacă fotbal cu elevii și îi învață despre justiție și implicare în comunitate

Răzvan Bădău, ca de obicei la costum și cu teniși, traversează coridorul Liceului cu Program Sportiv din Clinceni, o comună la 16 kilometri de București. Merge spre clasa a VII-a B, unde predă educație socială. „Bună ziua, domnu’ Răzvan”, mai strigă câte un elev cu care se întâlnește în drumul lui. 

„Știu că a fost o oră dificilă. Beți, mâncați, dar fiți și atenți”, le spune elevilor, când ajunge în fața tablei. „Mulțumim, domnu’!”, răspunde o fată.    

Ora de matematică s-a încheiat pe la 13.00, profesoara i-a ținut pe copii și în pauză, însă Răzvan îi lasă acum liberi zece minute. „Data trecută ați întârziat la oră”, îi mustră cu blândețe pe doi elevi din primele bănci. Unul dintre ei, blond și cu breton, se apără îndată: „Am întârziat, am întârziat, asta e”.     

Înainte de pauză, profesorul îi anunță că astăzi o să învețe despre „justiție” și cu un marker negru notează cuvântul pe tablă. Unii copii rămân în pauză în bănci, Răzvan se duce la o elevă și-o întreabă cum se mai simte, e mai bine, îi spune ea. Apoi, intră val-vârtej de-i flutură tricoul mov un băiat de la altă clasă. „Bună ziua! La cât mergem la fotbal?”, îl întreabă pe Răzvan.   

O să se întâlnească pe teren la 15.00, dacă nu plouă; a fost înnorat toată ziua. Răzvan face și o glumă și stârnește râsul copiilor: „Dacă picură, să nu vii cu umbrela pe teren”. O să-l adauge în grupul de WhatsApp de fotbal, îi mai spune.

Lui Răzvan, 28 de ani, nu-i place să se așeze la catedră, așa că până se întorc toți copiii, vorbește cu cei din bănci sprijinit de pervazul geamului deschis. Clasa e la parter, îl mai salută alți elevi care trec pe-afară sau chiar îl întreabă la ce oră joacă astăzi fotbal. 

E 15 iunie, peste zece zile se încheie primul lui an ca profesor. 

Răzvan Bădău a devenit profesor în învățământul preuniversitar anul trecut  Fotografie: Luiza Bălăceanu/ Teach for Romania

Care e rolul ciocanului judecătoresc?

După ce elevii se așază în bănci, Răzvan le arată o poză cu un ciocan de lemn alb-negru, căci în școală n-au imprimantă color. 

- E ciocanul de la tribunal, spune o elevă cu ochelari și șapcă îndată ce-l vede. 

- Care e rolul lui?, întreabă Răzvan. 

- Se folosește când se dă verdictul, răspunde ea. 

- Ca să se facă liniște, completează un băiat.

- De unde știți toate astea?, mai încearcă profesorul să afle.

- Din filme!, vine un răspuns. Am văzut în „Băieți de oraș”. 

Vorbesc unii peste alții, iar ca să facă un pic de ordine, profesorul îi îndeamnă să ridice mâna pe cei care au informațiile din filme. Aproape toți.  

- Am văzut când au divorțat părinții mei, răspunde, însă, o elevă. 

De multe ori, elevii s-au deschis în prezența lui, își amintește Răzvan. În pauze le-a mai ascultat problemele din familie sau de la școală și i-a încurajat să ceară sfatul consilierului școlar.  

În clasă, elevii ridică mâna, să răspundă la întrebările profesorului Fotografii: Medeea Stan

Pe când era student la științe politice, a fost voluntar la o organizație internațională, unde ajuta la teme copii vulnerabili și mai asculta ce-i frământa. „Poate și atunci mi-am dat seama că aș putea să fac mai multe de la catedră”, spune el. „A fost un moment important, dar nu știu dacă unul decisiv”.   

După facultate, s-a angajat consilier al unui senator membru în comisia pentru educație, atunci a cunoscut elevi și profesori și a citit des legislația în domeniu. De asta s-a hotărât să ia legătura cu cei de la Teach for Romania, ONG care pregătește și consiliază oameni hotărâți să devină profesori în preuniversitar. Răzvan și-a depus dosarul, a fost selectat, a trecut prin traininguri și, fiind absolvent de științe politice, a putut să dea examen la educație socială și cultură civică. Iar în septembrie 2020 a făcut primii pași ca profesor în școala din Clinceni. 

Predă la liceul de aici și la unul din Popești-Leordeni, la 9 kilometri de București, unde locuiește. Ambele localități sunt în Ilfov, județ pe ultimul loc în privința promovării Bacalaureatului. Către ambele școli face din toamnă naveta, de luni până vineri, cu scuterul sau cu mașina. Predă o oră pe săptămână la 18 clase, în total are vreo 400 de elevi. Interacționează cu copii de toate vârstele de gimnaziu și liceu, cu excepția celor de-a X-a și a XI-a. 

„Cei mai mulți elevi pot și vor, au doar nevoie să fie motivați”

În prima lui zi de predare, Răzvan a intrat la o clasă de-a VI-a a liceului din Clinceni îmbrăcat într-un costum albastru asortat cu o cravată roșie. Recent, acei elevi i-au povestit că inițial l-au considerat o persoană foarte serioasă, mai ales că a ajuns la fix. Le-a plăcut că n-a țipat la ei și că le-a povestit câte ceva despre el. Multora li se pare straniu că au voie să-l strige pe prenume și dacă încă n-o fac, e alegerea lor.  

„Atunci n-am avut emoții negative, doar constructive, speram să iasă totul bine”, povestește Răzvan. „Am făcut cunoștință, i-am rugat să-mi spună ce-și doresc de la această oră, cum ar trebui să fie școala pentru ei, ce ar schimba în învățământ. Mulți mi-au spus că ar scoate temele, pentru că sunt prea multe și nu mai au timp pentru ei”. Când le-a dat teme, el a găsit unele care să-i și ajute în viața de zi cu zi. Crede că educația socială le arată elevilor că școala nu e un loc în care trebuie să învețe pentru note, ci unde se pregătesc pentru viață.    

„M-am adaptat bine, mă concentrez pe elevi, inclusiv în pauze stau cu ei”, povestește Răzvan. „Dezavantajul e că am doar o oră pe săptămână la fiecare clasă. Când aflu de pe pe grupul de WhastApp că un profesor nu poate veni la oră și copiii sunt liberi, propun să iau ora respectivă și să-i mai cunosc”. 

Crede că activitatea lui în educație are un impact mai puternic decât jobul din politică și îi place să vadă cum progresează copiii. Unor elevi de gimnaziu, de exemplu, care nu puteau înțelege anumite texte le-a oferit constant încredere. „Cei mai mulți elevi pot și vor, au doar nevoie să fie motivați, să le stârnești curiozitatea”, mai spune el. „În școală, am avut de fiecare dată un profesor care m-a ajutat să văd lucrurile din altă perspectivă, să mă descopăr și să prind mai multă încredere în mine.” 

„Putem să plătim judecătorul?”

La ora de pe 15 iunie, elevii descoperă în continuare justiția. După ce întreabă Răzvan cine ar vrea să iasă la tablă să scrie un fel de subtitlu, se oferă Cristi, un băiat care nu renunță la șapcă nici măcar la ore. Cu un marker notează „Sistemul judiciar în România”, are emoții în fața clasei și se încurcă la o literă, ceea ce stârnește chicoteli. Răzvan îi spune că are încredere în el și, în cele din urmă, băiatul se concentrează.  

Colegii lui ba sunt, ba nu sunt atenți. Un elev aruncă un marker pe banca unui coleg, altcineva își mai verifică telefonul. „Mie nu-mi place haosul, îmi place armonia”, le atrage atenția Răzvan fără să ridice vocea.  

Unii colegi profesori l-au sfătuit să fie mai dur cu elevii, chiar și din generația mai tânără. O profesoară i-a spus să le dea câteva note de 4, ca să facă liniște în clasă. „Nu vreau să fie liniște, vreau să fie activi, implicați, să spună ce gândesc”, îmi explică el. „Când nu o să mai simt bucuria să vin la școală, înseamnă că va trebuie să merg în altă parte. Noi, profesorii, suntem plătiți doar pentru că realizăm aceste ore împreună cu elevii. Dacă ei nu ar fi, ar trebui să ne căutăm alt job”.  

Acum discută la oră despre diverse instituții, iar elevii află de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Profesorul îi sfătuiește să caute în DEX online ce înseamnă „casație”, după care le dă un exemplu: poți casa un autoturism vechi, adică îl duci la fiare vechi, unde e distrus. În cazul ICCJ, mai spune el, instituția poate „distruge o sentință, poate schimba o decizie”.   

Ajung să dezbată și egalitatea în fața legii. 

- Putem să plătim judecătorul să fie de partea noastră?, întreabă un băiat în bluză de trening. 

- Cum se cheamă asta?, reacționează Răzvan.

- Mităăă!, răsună voci în toată clasa. 

12 elevi din 400, în prag de abandon școlar 

În toamnă, după primele ore față în față, s-a revenit la școala online. Răzvan abia începea să-și cunoască elevii și i s-a părut dificil să țină lecții în fața unui calculator, într-o clasă virtuală cu cinci copii din 15 sau 20 care țineau camera deschisă. 

Uneori, cădea curentul în comună, alteori, erau probleme de conexiune la internet sau elevii pur și simplu nu voiau să mai intre online. În primul lui an ca profesor, Răzvan a înțeles că, în unele situații, oricât efort ai depune, nu poți schimba un lucru pe care altă persoană nu dorește să-l schimbe. O dezamăgire pentru el e că, dintre cei 400 de elevi, vreo 12-13 din diferite clase sunt în prag de abandon școlar. 

„La începutul anului, aveam mai mulți elevi în această situație și am mers în comunitate, am sunat acasă la ei”, spune Răzvan. „Poate din cauza obișnuinței părinții aleg să nu-și mai trimită copiii la școală sau sunt divorțați, iar copiii locuiesc cu un părinte care nu prea e acasă, lucrează în țară sau în străinătate”.  

De obicei, părinții l-au primit bine. În iarnă, a vizitat familia unei eleve de la liceul din Clinceni – locuiau vreo 15 persoane în acea casă – și părinții l-au invitat în singura cameră unde era căldură. În ciuda conversațiilor, n-a rezolvat problema, fata n-a intrat la cursurile online și nici la școală n-a mai venit. În Popești-Leordeni, de exemplu, a obținut o victorie parțială: o elevă de-a VI-a s-a hotărât să participe doar la orele de educație socială. A convins în total vreo șapte copii să-și continue studiile. 

„România e împărțită în două lumi: a copiilor care vin la școală zi de zi și au câteva absențe, pentru că sunt puțin rebeli și a copiilor care nu trec pe la școală cu lunile”, amintește Răzvan.

În primul an la catedră, Răzvan simte că a reușit să-i motiveze pe unii elevi să iasă din anxietate, să aibă mai multă încredere în ei și să vină cu drag la școală. În plus, au dezvoltat împreună fel și fel de proiecte. A izbutit să construiască o relație cu băieții în afara orelor, la fotbal. Iar în vacanța de Paște, la propunerea copiilor, s-au întâlnit mai mulți pe Zoom și au povestit despre cum își petrec timpul liber, dar și despre greșelile lor față de ceilalți. 

„Copiilor le este teamă de greșeală și, când le explici că și tu ai greșit, înțeleg că e OK și că poți să înveți ceva din asta”, spune Răzvan. „Elevii se miră când dau note mari. Le explic că, dacă nu au știut o lecție, nu-i un capăt de țară. Se pot pregăti mai bine data viitoare, trebuie doar să încerce”. 

Cum faci schimbări în comunitate

La o oră de la clasa a VII-a, Răzvan le-a propus copiilor să identifice problemele din localitatea lor, erau vreo zece pe listă și până la urmă au căutat soluții pentru una dintre ele, poluarea râului Sabar din Clinceni. 

Când profesorul le-a dat ideea să le trimită autorităților o sesizare, copiii au fost sceptici, nu credeau că primăria ar putea să le rezolve problema. Au scris împreună scrisoarea, iar un elev de-a VII-a a expediat-o pe mailul primăriei. Răspunsul de la primărie n-a venit nici după 30 de zile, termenul limită, dar pentru toți copiii a fost un bun exercițiu civic și nu s-au oprit aici. 

„E important să încercăm să protejăm natura”, îmi spune Elena Denisa Dobre, una dintre elevele care au participat la activitate. 

Cu elevii de-a VI-a profesorul a discutat despre coșurile de gunoi insuficiente din comună, ceea ce îi afecta, căci găseau mizerie în locuri precum stațiile de autobuz. Ca să inițieze o schimbare, copiii au scos la imprimantă afișe în care le cereau oamenilor să nu mai arunce deșeuri și le-au lipit prin localitate.  

În vacanța de vară, Răzvan are planuri cu elevii de-a VII-a: să caute soluții și pentru curentul electric, care cade frecvent. Ar vrea să redacteze împreună o scrisoare deschisă și să le propună locuitorilor comunei să semneze că sunt de acord că trebuie rezolvată problema. 

„Comunitatea se schimbă în primul rând prin implicarea noastră, mulți și-au dat seama de la o vârstă fragedă”, spune Răzvan. „Eu, când eram în gimnaziu, nu m-aș fi gândit la asta”.