Ligia Deca, propusă ministru al Educației

Ligia Deca, propusă ministru al Educației

Fostul consilier prezidențial Ligia Deca este noul ministru al Educației. Interimatul este asigurat în acest moment, după demisia lui Sorin Cîmpeanu, de Sebastian Burduja, ministrul Cercetării. Propunerea votată în Biroul Politic Național al PNL a fost ca Ligia Deca să preia această funcție, potrivit unor surse politice citate de Libertatea. 

03.10.2022

de Andreea Archip

Ligia Deca, 40 de ani, este consilierul președintelui Klaus Iohannis din 2019, în cadrul Departamentului Educație și Cercetare, dar a avut funcția de consilier de stat din iunie 2015. Aceasta s-a ocupat îndeaproape de dezbaterile pentru întocmirea raportului „România educată”. Aceasta a vorbit într-un interviu pentru Școala 9, în toamna anului trecut, despre viziunea pentru educație a acestui proiect de țară.

Studii și experiență

Este doctor în științe politice la Universitatea din Luxemburg și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College.

A coordonat Secretariatul Procesului Bologna între 2010 și 2012, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area. A mai fost profesor asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și Școala Națională de Științe Politice și Administrative (2019-2021). A colaborat în calitate de expert cu instituții precum Consiliul Europei şi Comisia Europeană.

În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experți „Știința în educație” înființat la inițiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România.

 

 

 

Andreea Archip

reporter și editor

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. A fost redactor-șef la „Opinia Studențească”. În 14 ani de presă, a lucrat la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea, unde este reporter și în prezent. A lucrat așadar în presă scrisă, televiziune și online. Domeniile de interes au fost mereu din domeniul social: educație, drepturile omului, sănătate. 

CUVINTE-CHEIE

ligia deca, noul ministru educatie, romania educatie

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile