Din curtea unei școli cu porți albe, elevii ies de mână cu părinții și bunicii, unii copii țopăie continuu, alți sunt îmbufnați. Pe câțiva îi așteaptă frații mai mari. Aproape toți vorbesc în limba română, câțiva, însă, știu doar ucraineană și rusă. Suntem la Școala Gimnazială „Aleksandr S. Pușkin” din Brăila, singura din oraș unde se predă rusa ca limbă maternă, pentru că 70% dintre elevii ei sunt ruși lipoveni. Celelalte materii, însă, se studiază în română. Aici, pe 17 martie, la fix trei săptămâni de la izbucnirea războiului din Ucraina, învață deja 16 elevi ucraineni. Primii au intrat pe poarta școlii la câteva zile după invazie. În România, au rămas în jur de 30.000 de copii ucraineni, potrivit declarației purtătorului de cuvânt al Guvernului.
„Trebuie să fim toleranți, și eu sunt străină, sunt din Bulgaria”
O mamă cu un fes roșu de care sunt agățate câteva mărgele albe vine în grabă spre ieșire cu fiica ei. Cea mică, încruntată din cauză că-i intră soarele în ochi, o ține strâns de mână. Mama îi pune o întrebare greu de deslușit de la distanță – pare să aibă un accent moldovenesc –, fata îi răspunde și râd amândouă.
Deși e pe fugă, o oprim pe femeie să aflăm ce părere are despre faptul că în școala fiicei ei studiază acum și ucraineni. Aceasta își îndepărtează căciula de pe frunte și răspunde îndată: „Trebuie să fim toleranți, și eu sunt străină, sunt din Bulgaria. Și eu m-am integrat aici”. O cheamă Ana Munteanu, fostă Atanasova, iar soțul ei este român. Au venit împreună din Italia în România acum doi ani, pentru că n-au mai avut de muncă acolo în timpul pandemiei. Deocamdată, ea nu și-a căutat de lucru aici, ne spune, pentru că n-are cu cine să o lase pe Nadia, fiica ei de 7 ani. Speră să o ajute socrii ei, care urmează să revină din străinătate. Până atunci, ar vrea să facă niște cursuri de infirmieră, gratuit, dacă va fi posibil.
A învățat limba română din mers, de la cei din jur. Pe lângă bulgară, română și italiană, vorbește și rusă. Nadia, născută în Italia, știe la fel de multe limbi. „Mi-e vergogna” (n.r. – rușine, în italiană), zice fata când vrem să-i facem o fotografie.
„Aici, mă întreabă lumea dacă sunt moldoveancă”, continuă Ana. „E bine să cunoști mai multe limbi, că nu știi niciodată când îți servesc”. Și în câteva clipe se ivește ocazia să vorbească în rusă.
Era mai ușor în Ucraina
Nadia îi face cu mâna, în apropierea școlii, noii ei colege, Kira, unul dintre copiii ucraineni refugiați în țara noastră. Iar Ana se oferă să ne ajute cu traducerea din română în rusă și viceversa, ca să putem purta o scurtă discuție cu mama fetei.
Într-o geacă albă care-i trece de genunchi, Tatiana Sevcenko povestește că ea și Kira au plecat din Odesa, oraș ucrainean la 360 de kilometri de Brăila, și că au intrat în România pe 1 martie. Locuiesc la niște ruși lipoveni pe care i-au cunoscut când au ajuns. Au ajutat-o inclusiv cu haine pentru fete – mai are o fiică de 10 ani, elevă tot la Școala „Pușkin”, într-a IV-a.
Sfătuită de gazde, Tatiana și-a adus fiicele la această școală încă de pe 7 martie, pentru că ele, ca mulți ucraineni, vorbesc rusă și așa se pot înțelege cu profesorii și elevii de-aici.
Kira stă pe vine cu un ursuleț roz în brațe și se joacă cu câteva pietricele, evită să se uite la noi. La început, i-a fost mai greu în clasa pregătitoare, unde merge și Nadia, căci în Ucraina încă se ducea la grădiniță și acolo erau mai simple orele. „Dar când au venit și alți copii din Ucraina în aceeași clasă, i-a fost mai bine”, ne traduce Ana.
Tatiana și-a propus să rămână cu fiicele ei în România până se va încheia războiul, apoi, vrea să se întoarcă acasă, în Odesa.
Colegii au scris și colorat pentru ei un scurt ghid româno-rus
În primele bănci din clasa elevilor de-a VI-a, stau Daniil, Timur și Alexander, din Odesa, respectiv Ternopil, oraș ucrainean la 280 de kilometri de Suceava. Colegii din România i-au întâmpinat cu afișe colorate și cu un scurt ghid de conversație româno-rus, unde au tradus din rusă expresii uzuale precum „Bună”, „Ce faci?”, „La revedere”.
.jpg)
Cei trei elevi ucraineni participă la ore din primele bănci
Câteva fete, printre ele Alexandra și Natalia, colege de bancă, amândouă cu părul strâns în coadă, au avut ideea să le ureze astfel bun-venit. „Am vrut să-i ajutăm să comunice mai bine”, spune zâmbitoare Alexandra, în timp ce plimbă un pix dintr-o mână în alta.
La orele la care nu înțeleg deocamdată ce se predă în română – puțini profesori știu de fapt rusă –, Timur și Daniil citesc cărți de groază și polițiste pe ebook reader. Maria Ștefan, diriginta lor și profesoară de română și rusă, a fost de acord cu asta, chiar i-a încurajat să facă „ceva util”.
Diriginta Maria Ștefan vrea să afle de la băieți ce părere au despre limba română
„Cum vi se pare limba română?”, îi întreabă diriginta pe băieți în rusă. Daniil și Timur răspund ceva cu ochii mai degrabă spre e-reader. „Grea”, ne traduce profesoara. „Dar ar vrea să o învețe”. Alexander e de acord cu ei.
„Ar fi bine să ne hotărâm în ce limbă vor învăța elevii din Ucraina”
Maria Milea, directoarea școlii, tocmai a terminat orele la 12:00 și a revenit în biroul său, unde ține, printre multe altele, modele de cereri de înscriere la școală în ucraineană și română. Se așază pe scaun și ne vorbește, cu mâinile împreunate, despre cum au fost ultimele săptămâni pentru ea, colegi și elevi.
Și ea lipoveancă – sunt în jur de 3.500 în Brăila –, directoarea predă la pregătitoare. Acum își ține orele și în română, și în rusă. În colectivul ei a adunat nouă copii ucraineni, cu vârste de pregătitoare, clasa I și a II-a. S-a gândit că e cea mai bună soluție acum, pentru că aceștia au nevoie să priceapă lecțiile, dar și să prindă niște cuvinte în română mai ușor.
Instituția are numai trei profesori vorbitori de rusă, pentru orele de limbă maternă, în rest, toate cursurile sunt în română. De aceea, i-au grupat pe cei 16 elevi ucraineni în trei clase, astfel încât să nu rămână vreunul singur într-un colectiv. „Ei deja sunt cam speriați că se văd într-o școală nouă”, spune directoarea. De asemenea, au considerat necesar să aibă toți un profesor care să le fie alături în procesul de adaptare și să țină legătura și cu părinții. Aceste decizii, mai spune directoarea Milea, le-au luat profesorii la o ședință specială de organizare, în contextul exodului ucrainenilor afectați de război, și sunt pentru o perioadă limitată, până când vor depăși statutul de audient. Timp în care cadrele didactice află ce nevoi au aceștia, iar Ministerul Educației propune metode de gestionare a situației.
„După 30 de zile, va trebui să li se echivaleze cursurile și să intre în clase conform nivelului lor”, spune directoarea. O piedică în învățare va fi în continuare limba română, amintește aceasta, „pentru că e destul de complicat să învețe într-o lună o limbă total străină”. Se gândește de pe acum că, până vor reuși să vorbească româna, va fi dificil și pentru copii, și pentru profesori.
Maria Milea, directoarea Școlii „Pușkin” din Brăila, face planuri pentru următoarea perioadă, căci instituția va continua să primească elevi refugiați
Școala s-a mobilizat ca să-i ajute atât pe elevi, cât și pe părinții lor să aibă acces mai repede la cursuri de română; va depune cereri la inspectoratul școlar județean ca să se formeze grupe în acest scop.
„Ar fi bine să ne hotărâm în ce limbă vor învăța elevii din Ucraina”, precizează directoarea. În română, rusă sau ucraineană? În instituția pe care o conduce, cu numai trei profesori vorbitori de rusă și fără cunoscători de ucraineană, limba română pare unica opțiune fezabilă.
Dintre părinții ucraineni care s-au refugiat în Brăila mulți au studii economice, doar o mamă a lucrat ca învățătoare, însă n-ar avea cu cine să-și lase copilul de un an, dacă ar fi să le predea celor mici în limba maternă.
Pe deasupra, și limba engleză influențează modul în care elevii ucraineni percep alfabetul latin (ei scriu cu chirilice). Pronunță litera „a” ca în engleză - „ei”, iar „g” - „gi”. Și aici vor studia engleza două ore pe săptămână, încă o punte de comunicare pentru cei care se descurcă să o folosească.
Doi-trei părinți pe zi sună să afle cum își pot înscrie copiii
Totuși, din punct de vedere al integrării, pentru ucraineni există un avantaj considerabil: dintre cei 170 de elevi ai Școlii „Pușkin” din Brăila, 70% sunt ruși lipoveni, așa că se înțeleg cu ei în rusă.
Limba lipovenilor s-a transformat de-a lungul secolelor și diferă un pic de rusa literară, cuprinde chiar și cuvinte similare cu cele ucrainene, spune directoarea. De pildă, lipovenii pronunță verbul „a vorbi”, „govorit”, cu „h”, ca în ucraineană, în loc de „g”.
„Acum, se aud pe holuri copii vorbind în rusă mai mult decât înainte”, povestește directoarea Milea. „La noile generații limba începea să se piardă”.
Unele familii ucrainene locuiesc chiar în casele unor ruși lipoveni hotărâți să ajute, cum se întâmplă și în cazul Tatianei, mama Kirei, pe care am întâlnit-o în fața școlii. Comunitatea rușilor lipoveni din Brăila este destul de mică, 10% din totalul lor, 35.000, potrivit recensământului din 2002. Lipovenii au sosit pe teritoriul de azi al României în secolul XVIII, după ce au plecat din Imperiul Rus, unde fuseseră prigoniți pentru că voiau să-și manifeste credința după vechile canoane ale Bisericii Ortodoxe, atunci recent reformată. Încă din 1916 și-au ridicat o unitate de educație, pe același loc unde astăzi este Școala „Pușkin”.
Maria Milea conduce de un an această școală, unde a învățat și ea. Când a preluat funcția, nici nu se gândea că Rusia ar putea începe un război în Europa. „Pe noi, lipovenii, ne doare sufletul pentru ceea ce se întâmplă în secolul XXI, resurse aveam de peste tot, puteam să le gestionăm în pace”.
Refugiații ucraineni continuă să vină în România și în țările vecine ca să se simtă în siguranță. În fiecare zi, sună la școală doi-trei părinți să se intereseze dacă își pot înscrie copiii. Crede că au aflat despre instituție de la părinții lipoveni care îi găzduiesc pe unii dintre ei sau de la primărie. Momentan, în Brăila, 18 elevi și preșcolari din Ucraina sunt audienți la ore, transmite inspectoratul județean.
Dintre elevii pe care i-a primit Școala „Pușkin”, doar un copil s-a retras ca să plece cu mama lui în Germania, despre ceilalți directoarea știe de la părinți că vor rămâne „până când se va termina războiul”.
