E o vreme uscată și rece. Lucian privește pe geamul clasei lui din Colegiul Național „Grigore Moisil” la iarna de afară. „Iată, nu am avut ninsoare iarna asta. De câte ori nu am auzit: vai, iar nu avem zăpadă iarna. Mulți se plâng de asta, dar nu conștientizează și motivul pentru care se întâmplă”, spune băiatul. „Când eram de vârsta ta, iernile începeau în noiembrie și se terminau undeva la sfârșit de martie, gerul Bobotezei chiar exista, undeva între întâi și 15 ianuarie. Era ger de -15 grade, mi se lipeau nările. Zăpezile erau zăpezi și nu se închideau școlile pentru 15 centimetri de zăpadă”, îl completează profesorul de geografie Dan Eremia.
„Eu am prins până undeva la 12-13 ani și mi se pare că și iarna de la 13, când a înghețat Bucureștiul. De atunci nu am mai văzut să fie zăpadă ca lumea. Anul trecut am schiat pe zăpadă artificială și se vedea. Nu ninge și e o mare problemă”, reia Lucian discursul matur.
În doar 19 ani, temperaturile medii din România au crescut cu 2 grade, arată datele Institutului Național de Statistică.
Că avem sau nu zăpadă iarna pare să fie cea mai mică problemă acum, în contextul războiului din Ucraina. Exploziile aruncă în aer metale grele, azbest și diferite alte materiale poluante, spun cercetătorii pentru publicația Wired. La jumătatea lunii martie, platformele care măsoară calitatea aerului au înregistrat niveluri ridicate de poluare în toată Europa de Est și au indicat războiul ca o posibilă cauză.
Colectarea selectivă, acum și în comunism
În contextul acestei amenințări de mediu, ce poate face fiecare dintre noi? Un exemplu care poate părea un gest mărunt ni-l dă profesorul: de 20 de ani el folosește aceeași sticlă din sticlă pentru apă și are mereu cu el o sacoșă din pânză.
„Colega mea de bancă și cea mai bună prietenă a mea face exact asta: cumpără haine doar de la second hand, nu și-a mai luat niciun telefon de patru ani, mănâncă și vegan, reciclează tot”, spune și Lucian, demonstrând că generația sa e dispusă să-și sacrifice confortul pentru o cauză importantă. Face repede și o statistică proprie: „Undeva la 70% din persoanele cu care intru în contact sunt în ideea de protecție a mediului, reciclare și depun un efort serios, dar evident, persoanele care sunt mai vocale sunt mai puține.”
Apoi, lumea din jurul lui reciclează. Acasă și la școală. În liceu, prin programul inițiat de Fundația The Institute și susținut de Lidl România, pilotat deja în 900 de unități de învățământ din toată țara. În 2022, s-au strâns 325 de tone de deșeuri, din care 36 de tone de material plastic și peste 51 de tone de hârtie-carton.
Foto: Profesorul Dan Eremia, de la Colegiul Național „Grigore Moisil”
Istoria se repetă? Și Dan Eremia aduna deșeuri când era elev în comunism. Fiecare copil trebuia să aducă lunar la școală 5 sticle, 10 borcane și 10 kilograme de maculatură. „A lipsit plasticul din viața noastră, până la Revoluție nu era plastic, nu era omniprezent ca astăzi.” Culmea, oamenii refoloseau tot ce se putea, dintr-o zgârcenie a resurselor, în timp ce industria, în special cea petrochimică, în plină ascensiune, polua mult peste normele admise la nivel internațional, producând chiar dezastre ecologice în anumite orașe precum Copșa Mică, Baia Mare și Zlatna.
„Se vorbea mult de reciclare pentru că se punea preț pe faptul că nu trebuie să exploatăm zăcăminte, ci că putem folosi resursa de fier reciclată sau că nu e nevoie să tăiem copaci să facem hârtie, ci putem recicla hârtia. Asta ni se spunea la școală. Destul de succint, nici pe vremea mea programele școlare nu aveau componentă consistentă de educație de mediu, dar nici nu erau atâtea probleme de mediu”, spune profesorul. Nici la facultatea de geografie făcută între 1994 și 1998 nu a avut cursuri consistente pe tema asta. „Problema așa cum se pune astăzi a devenit mai intensă undeva după 2000, când au apărut foarte multe concepte de protecția mediului și au prins, cel puțin la mine.”
„România educată verde”
Profesorul consideră că e necesară o îmbunătățire și a programei de geografie care tratează superficial subiectul, de obicei la final de an, în ultimele capitole. „Ce am remarcat în ultimii ani este că la clasa a cincea-a șasea copiii au solide cunoștințe la nivelul lor despre cum să protejăm mediul. Se laudă că îi atenționează ei pe părinți când fac anumite greșeli, cum ar fi aruncatul uleiului în chiuvetă. Copiii săracii vor, văd prin desenele animate, dar nu e suficient.”
Administrația prezidențială a prezentat la începutul anului raportul „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile” care propune, printre altele:
- organizarea unei Săptămâni verzi de următorul an școlar;
- actualizarea programelor de biologie, geografie, educație tehnologică, cu noțiuni de mediu și schimbări climatice;
- recompense pentru cadrele didactice care se implică;
- o platformă web dedicată;
- kituri de măsurare a poluanților, care să le fie oferite școlilor.
„Copiilor putem să le captăm atenția cumva, dar ce facem cu cei mari?”, se întreabă retoric profesorul. Vede de multe ori fractura generațională între părinți și copiii lor în privința problematicilor de mediu. „Eu am auzit de la mulți adulți: pe mine nu o să mă afecteze încălzirea globală, poate nici pe tine, dar sigur pe nepoții tăi îi va afecta. Deci fă tu mai mult”, spune Lucian. Cu alte cuvinte, tinerii au primit o moștenire de responsabilități și uneori simt că îi cocoșează.
Jumătate dintre tinerii europeni consideră că încălzirea globală e cea mai gravă problemă a omenirii, arată un sondaj realizat în 23 de țări UE. A doua îngrijorare, resimțită de 44% dintre ei, este legată de degradarea mediului înconjurător și abia apoi au menționat teama de bolile infecțioase și de sărăcie.
„Noi putem să ajutăm, nu trebuie să ne descurajăm”
„Eu am auzit de conflicte între adolescenți și părinți pe tema mediului. În sensul că copilul este pro activitate de mediu și părintele zice că nu există încălzirea globală, că e o minciună sau că degeaba reciclăm noi, că tot nu se schimbă nimic. Atitudinea asta mi se pare alarmantă”, spune Lucian serios. E activist de mediu în toată regula, participă la acțiuni și conferințe internaționale, citește mult despre subiect. Nu e un visător, înțelege că marile puteri sunt și cei mai mari poluatori, deci discuția este una de mare politică. Dar schimbarea trebuie să pornească de la firul ierbii. „Da, unele schimbări trebuie făcute la nivel înalt, dar și noi putem să ajutăm, nu trebuie să ne descurajăm. Nu suntem în poziții de putere extraordinară ca să luăm decizii care să schimbe tot sistemul, dar putem să promovăm această idee cu toții, pentru că opinia populară contează foarte mult, dacă tot ne numim sistem democratic”, crede elevul.
Și ne întoarcem de unde am plecat: educația. Profesorul de geografie are tot felul de exemple și materiale inedite ca să aducă în clasă mai multă consistență discuțiilor despre mediu. De pildă, le prezintă elevilor de a unsprezecea diferite filmulețe care să-i îndemne la reflecție.
Pe lângă acele imagini cunoscute cu țestoasa înecată cu pungi de plastic, am și elemente despre conflictele militare legate de rezervele de petrol, fiindcă din petrol se fac componentele din plastic. Apoi le arăt cât de pline sunt oceanele cu aceste elemente din plastic și faptul că plasticul se descompune în fotopolimeri care sunt foarte toxici. Treaba aceasta îi șochează și văd că ei cad pe gânduri.
Apoi, are o temă pe care a numit-o „decalogul lui Eremia”, după numele său, un set de măsuri pe care le pot lua în viața de zi cu zi pentru a reduce amprenta de carbon. „Cele zece elemente sunt legate de economisirea energiei, în primul rând. Îi întreb: știți că atunci când curge apa la chiuvetă este folosită energie electrică? Cei mai mulți nu știau. Apa aceea este pompată să ajungă până la voi. Știți că la un simplu periaj dentar de 5 minute, dacă lași apa deschisă se scurg până la 10-15 litri de apă și că atâția oameni ai Terrei nu au acces la apa potabilă sau au acces la 15 litri pe săptămână? Și se miră, nu-și închipuie cum poți trăi doar cu 15 litri de apă”, dă un exemplu profesorul.
Luminile să fie stinse în camerele unde nu se stă, electrocasnicele și electronicele să fie scoase din priză când nu sunt folosite, să folosească mijloacele de transport în comun și bicicleta. „Curtea școlii este încă plină și de mașini ale tinerilor de clasa a XII-a. Dar cine înțelege, înțelege”, se consolează profesorul. Lucian și atitudinea lui îl ajută. Băiatul e determinat să susțină cauza mediului. „Noua generație vede că nu s-a făcut nimic și atunci intervine ideea: noi o să facem! Chiar și acum când încă suntem copii, elevi, studenți, putem face o schimbare și există o dorință să vorbim despre asta, să ne informăm, să reciclăm!”
