Invităm și alte cadre didactice să își spună propriile lecții învățate în comentarii. Le vom adăuga în articol pe cele mai interesante.
*
Am avut în liceu un profesor de limba și literatură română și diriginte în același timp, Gheorghe Zaharia, Zahu, cum i se mai spunea, de la care am învățat să caut mereu dincolo de aparențe, să înțeleg sensurile ascunse. Zahu reușea să ne determine mereu să facem asta, fie că era vorba de literatură sau de un film ori o piesă de teatru.
Cred și acum că elevii trebuie înarmați cu capacitatea de găsi răspunsuri, nu cu răspunsurile de-a gata.
Am găsit apoi în facultate un profesor care m-a inspirat în aceeași direcție, dl. prof. Lucian Boia, cel care mi-a îndrumat lucrarea de licență. Ca și Zahu, dl. Boia reușea, adăugând și o doză serioasă de ironie, să te facă să găsești tu răspunsurile. Și apoi să-ți mai pui niște întrebări și să o iei de la capăt.
Despre asta cred eu că e educația. Despre căutarea răspunsurilor. Noi, profesorii, ar trebui să-i ajutăm pe elevi să-și construiască această abilitate de gândire critică. Și de aici se construiesc toate celelalte competențe.
Gabriela Obodariu, profesor de istorie, Focșani
*
Copiii este vital să învețe despre valoarea ființei umane și profesorii este fundamental să predea cu inima deschisă pentru a crea spațiul necesar elevilor de a fi creatori de fericire. Acestea sunt principiile care îmi ghidează transformarea continuă alături de copiii mei și pornind de la acestea dezvolt metode precum Metoda Copil pentru copil și obiceiuri ale fericirii. Fericirea la școală, accesibilă și familiară copiilor și profesorilor, a devenit firul de aur pentru mine și prin straturile de fericire traversate de-a lungul anilor alături de profesori care au crezut în educația care creează ferestre și nu ziduri. Principiile fericirii au ca sursă primară valoarea ființei umane. Prof. dr. Leon Zăgrean, în cadrul unui interviu pe care mi l-a acordat, a subliniat că este esențial ca fiecare copil să învețe despre valoarea ființei umane. Dna prof. dr. Ecaterina Vrăsmaș a fost inspirație pentru educație incluzivă, iar profesoara de engleză care mi-a deturnat traiectoria aleasă inițial de a merge la psihologie mi-a arătat frumusețea învățării structurate, pe baza unor formule ce păreau magice la aceea vreme, din seria învățării accelerate. Structura armonioasă este dată și de modul de trecere de la un moment la altul, în acest registru Domnica Petrovai având un ghid practic pentru învățătoare oferit la finalul unei sesiuni de colaborare pentru clasa mea. Pentru mine, „elevul poate învăța orice și oricât, dar nu oricum” a fost călăuza oferită de profesorul de pedagogie de la liceul pedagogic urmat. Fiecare zi la școală este despre auto-cunoaștere și fericire!
Andreea Puiu, profesor de învățământ primar, București
*
Consider că o mare parte din ceea ce sunt și fac eu astăzi o datorez foștilor mei profesori, motiv pentru care țin să le mulțumesc fiecăruia în parte. Cei mai mulți dintre ei au fost foarte... umani, în sensul în care încercau să empatizeze cu elevul, să iasă puțin din granițele materiei predate și să își arate latura umană, nu doar cea strict bazată pe cunoștințele de specialitate.
Cred că acesta e cel mai important lucru pe care l-am învățat și pe care încerc să îl aplic: să cunoști elevul dincolo de materia ta, să intri în sufletul lui și să îl pregătești pentru viață.
Așadar, devenirea mea de până la acest moment este un cumul de principii, valori și metode insuflate de mulți dintre cei prin mâinile cărora am trecut.
Alexandru Diac, profesor de limba română, comuna Daneș, județul Mureș
*
Din noianul de principii, obiceiuri și metode pe care le am și care acum, după atâtea zeci de ani, par toate a veni de la un profesor sau altul, patru s-au ales ca niște pepite în sita unui căutător de aur: perseverența, filtrarea, umorul și parantezele. De la doamna dirigintă, o profesoară grecoaică la origini cu niște ochi negri ca măslinele, am învățat că a persevera întru reușită, întru înțelegere, întru progresul propriei minți nu este deloc diabolic. M-a învățat să nu renunț nici la prima, nici la a noua nereușită, ci să caut o altă cale. De la o profesoară de limba franceză blondă ca o zână am învățat că nu trebuie să cred nimic ca și când ar fi o formulă magică, ci totul trebuie filtrat prin mintea și sufletul meu. Încerc să dau acest principiu mai departe elevilor mei, care îmi doresc să gândească liber. Un profesor de biologie după care, în momentul când a fost cooptat în echipa de la inspectoratul școlar, au plâns cu lacrimi sincere toți elevii școlii, m-a învățat că un strop de umor te face iubit de către elevi, îți face viața ție și lor voioasă și efortul de a învăța nu-ți mai atârnă cum atârnă plumbii plasa de pescuit. Parantezele puse de profesorul de franceză de la colegiu în cursurile sale declanșau un foc de artificii de limbă, cultură și civilizație franceză din toate epocile în fața ochilor noștri. Acea fascinație o caut și eu în ochii micilor mei elevi când pun lecțiile în povești.
Adriana Noxi Rotaru, profesor de învățământ primar, Galați
*
Încă din fragedă copilărie mi-am dorit să fiu cadru didactic, iar pasiunea pentru această minunată profesie se datorează în primul și în primul rând doamnei învățătoare (Gheorghița Marioara). Apoi, fiecare cadru didactic și-a pus amprenta, mai mult sau mai puțin, asupra mea.
Cele mai importante principii pe care eu le-am desprins de la dascălii mei au fost: pasiunea, corectitudinea, dăruirea și devotamentul față de copii, și, nu în ultimul rând, profesionalismul.
Îmi aduc aminte cu mare drag de doamna profesor de limba româna din liceu, Novac Marioara, de la care am deprins ca și metodă apropierea de elevi și încurajarea acestora de a vorbi liber.
La facultate am avut ocazia să am ca profesor de istorie un om extraordinar, care transmitea toate informațiile sub formă de poveste astfel încât nu știam când treceau cele două ore de curs. Am înțeles că așa trebuie să predau istoria pentru a-i fascina pe elevi și pentru a-i face să îndrăgească materia pe care eu o predau.
Am învățat de la profesorii mei să pun suflet în tot ceea ce fac, să iubesc această meserie și să o duc mai departe cu mândrie, pentru că am o misiune extrem de importantă – să modelez destinele unor copii și să lucrez cu sufletele lor. Iar cel mai important lucru pe care l-am înțeles a fost că respectul se câștigă, nu se impune.
Dana Guțeniuc, profesor de istorie și director de școală, comuna Cilibia, județul Buzău
*
Când mă mai uit din când în când în oglindă și văd cum mi se asortează urma de cearcăne cu niște șuvițe de păr ce zac puțin nelalocul lor pe obrazul meu, singurul gând care mi se naște în minte este discrepanța dintre cum mă imaginam în liceu ca profesoară și cum sunt acum ca profesoară. Am trecut prin multe metamorfoze de-a lungul anilor, dar valorile de care țin cu dinții de când am pășit prima oară pe porțile școlii, insuflate de profesorii mei, și care îmi ghidează stilul de predare, au fost dintotdeauna excelența și autenticitatea. Am crescut într-un mediu competitiv care mi-a modelat setea de succes într-atât de mult încât am ajuns să nu mai deosebesc matrița de material. De asemenea, prin autenticitate înțeleg a fi tu însuți, indiferent de context. De cele mai multe ori, profesorii simt nevoia să poarte niște măști în fața elevilor, și este un lucru complet normal; eu nu îl voi putea face, probabil, niciodată. „Vina” o poartă mentorii care m-au inspirat cel mai mult (și, slavă Cerului, am avut destui!) și cărora le sunt recunoscătoare pentru sinceritatea care m-a făcut să mă simt ca acasă la școală.
De la școala primară până la masterat, îi țin în suflet pe cei care s-au uitat la omuleții din bănci mai mult decât la programa stufoasă, care au știut că dincolo de caiete pline de informații rămân senzațiile – de a fi apreciat, de a fi încurajat, de a fi învățat să te ștergi de praf atunci când cazi.
Maria Stan, profesor de limba română, București
*
Cred că unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le duc cu mine din școală este dragul de cărți. Bucuria de a vorbi despre cărți ca despre niște comori care abia așteaptă să fie descoperite am simțit-o de multe ori, în liceu, la profesoara mea de limba română. Nu doar ne vorbea despre cărți, ci ne lumina întreaga clasă ori de câte ori venea vorba despre o lectură. Nu am citit nimic în liceu pentru că a trebuit, am citit pentru că mi-am dorit. Doamna profesoară ne vorbea cu atâta pasiune încât efectiv nu te puteai abține. Acum, învățătoare fiind, îmi amintesc cu drag de pasiunea și onestitatea cu care mi s-a vorbit despre literatură și mă străduiesc să fac același lucru elevilor mei.
Claudia Badiu, profesor de învățământ primar, Cluj-Napoca
Citește toate articolele din tema lunii ianuarie, despre profesori și statutul lor.
