După ce am citit zeci de articole despre analfabetismul funcțional și diferențele dintre el și cel științific, cultural, emoțional sau vizual, tot nu m-am lămurit care sunt limitele lui – unde începe și unde se termină. Căutam exemple concrete și intuiam că lumea se săturase de explicații tip Wikipedia. M-am hotărât să-i întreb pe oamenii din jur ce cred ei că înseamnă analfabetismul funcțional. Sau, mai bine spus, în ce variantă a ajuns la urechile lor. Așa mi-am dat seama că există o confuzie generală între analfabetismul absolut și cel funcțional, iar numele celui din urmă nu ajută câtuși de puțin rezolvarea dilemei. Dimpotrivă.
Cei mai mulți dintre oamenii pe care i-am întrebat au spus că analfabeții funcționali sunt oamenii care par perfect normali, funcționali, adică par să se descurce numai bine în societate. Însă ajungi să îți dai seama că nu știu să scrie și să citească abia când sunt confruntați cu o situație în care trebuie să facă asta.
Așa mi-am dat seama că tocmai cuvântul funcțional îi induce în eroare și schimbă în totalitate sensul conceptului, făcându-i pe oameni să înțeleagă fix invers. Așadar, cum recunoaștem analfabetismul funcțional în viața de zi cu zi?
Ca să înțelegem mai bine care e orizontul de desfășurare al analfabetismului funcțional, am imaginat câteva situații comune pe care le experimentăm cu toții.
Comparații cost versus valoare. O persoană analfabetă funcțional vrea să cumpere un produs, să spunem un telefon mobil. Pentru că nu vede imaginea de ansamblu, nu reușește să compare cele două telefoane din punctul de vedere al valorii pe care o primește pentru banii dați (value for money), ci doar comparând fiecare caracteristică în parte, ori preț versus preț. Este tentată să aleagă, spre exemplu, produsul cel mai ieftin, chiar dacă celălalt e doar cu puțin mai scump, dar are o mulțime de alte avantaje, care îi dau o valoare mult mai mare pentru prețul plătit.
Interpretarea semnelor de circulație. O persoană care nu știe să interpreteze un semn de circulație va încălca legea prin nerespectarea lui. E valabil pentru o mulțime de alte situații în care acel om nu știe să citească un regulament.
Probleme de sănătate. O persoana analfabetă funcțional nu înțelege prospectul unui medicament și logica din spatele instrucțiunilor de administrare. Astfel, riscă să își facă rău din cauza dozajului incorect.
Incapacitatea de a folosi tehnologia. În sediul anumitor instituții financiare, cum ar fi Serviciul de Taxe și Impozite Locale, fiecare contribuabil trebuie să obțină un număr de ordine de la un aparat care printează tichete cu număr. Ca să obțină tichetul, omul trebuie să urmeze câțiva pași, utilizând un touchscreen. Analfabetismul funcțional creează mari dificultăți în situații de acest gen, pentru că persoanele în cauză nu reușesc să vadă logica din spatele acestor simplificări menite să ne facă viața mai comodă, astfel că au nevoie mai mereu de ajutor.
Incapacitatea de a aplica noțiuni teoretice învățate la școală. Analfabetul funcțional poate învăța pe dinafară că aria unui dreptunghi se calculează înmulțind cele două laturi, dar nu poate calcula câtă gresie îi trebuie ca să-și paveze baia, deși are o ruletă și poate măsura fiecare perete.
În linii mari, noțiunea de analfabetism funcțional a apărut ca o nevoie de a defini o categorie care e, de fapt, un produs eșuat al sistemului de educație – o categorie diferită de cei care n-au pășit niciodată pragul școlii. Termenul de analfabetism funcțional este strâns legat de rezultatele Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, cunoscut ca testarea PISA.
Iar pentru că statisticile post-PISA ajung întotdeauna în titluri alarmante pe ecranele televizoarelor din casele românilor, numărul de analfabeți funcționali a devenit o acuză la adresa sistemului de învățământ, dar și un strigăt pentru reformarea acestuia. Este o modalitate de măsurare a eficienței sistemului de educație.
Iată două exemple care vorbesc despre cum recunosc oamenii din jur analfabetismul funcțional în situații comune de viață:
- Analfabetismul e momentul ăla scurt în care vezi cum ochii unui om de umbresc. Se stinge lumina și se aprind obrajii. Sau nu se mai aprinde nimic, gol. Și, în mod paradoxal, e mai inconfortabil să dai peste el la un adult. Când eram mai mică, maică-mea a chemat niște oameni la masă, era pomana de nouă luni a bunicii. Singura cerință a mamei a fost ca cineva să spună Crezul. S-a oferit o femeie care avea undeva pe la 35 de ani. I-a spus cu un zâmbet firav că nu îl știe pe dinafară, așa că mama i-a dat o carte cu rugăciuni. L-a citit și, cum a lăsat cartea din mână, oamenii au început să mănânce. După masă, nu rețin cum, mama a rugat-o pe femeia care citise rugăciunea să îi spună după câte zile a înviat Hristos. Răspunsul ei m-a uimit și pe mine care atunci aflasem, din lectura ei, că Hristos înviase după trei zile. „De unde să știu eu, doamna Ileana?” „Păi cum, ai citit adineaori. Ia, uite cartea, zi-mi când a înviat, mai mare păcatul.” Crezând și ea că așa e, mai mare păcatul, a început din nou să recite rugăciunea, iar după versul: „Și-a-nviat a treia zi după Scripturi”, mama a oprit-o. „Ei?” „Ei, ce, doamna Ileana?” și femeia s-a uitat confuz la ea.
