Prima oară, au făcut un sondaj pe pagina de Facebook a școlii. I-au întrebat pe oameni care e cea mai importantă cauză pe care ar vrea să o rezolve elevii. Apoi, timp de o lună, au strâns ideile care au venit de la comunitate. Cei mai mulți și-au dorit să aibă un loc de unde ar putea bea apă în parcul din curtea școlii, care este deschis tuturor oamenilor din cartier. Atunci, Tatiana Hîrnu, profesoara de engleză de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova, a știut că are un proiect de service learning. Prin programul „Natura în oraș”, al Fundației Noi Orizonturi (FNO), a obținut o parte din finanțare – 500 de lei – și abia atunci a început munca.
Pentru că suma era prea mică pentru ce-și doreau ei să facă, Tatiana a venit cu ideea organizării unui târg de toamnă în curtea școlii, în care copiii să vândă murături, compoturi și dulceață și să strângă restul de bani care le-ar trebui pentru noua fântână. Fiecare profesor și-a coordonat clasa, iar copiii au fost cei care au stat la masă și au vândut borcanele celor prezenți la târg. În acea zi, curtea școlii s-a umplut cu sute de oameni din comunitate. Elevii „au implicat și părinții și bunicii; au venit bunici de la țară special ca să participe la acest târg de toamnă”, își amintește Tatiana. Rezultatul? Peste 8.000 de lei strânși pentru cauza lor comună și două fântâni instalate în curtea școlii.
Tatiana a aflat în anul 2016 pentru prima oară de conferința „Arhitecții Educației”, prin care FNO ajută 300 de lideri ai școlii să învețe cum pot își transforma școala într-una comunitară. În acel an și-ar fi dorit să participe alături de mai mulți colegi de cancelarie și de copii, însă a aflat că o școală nu-și poate trimite decât un reprezentant și a renunțat la inițiativă. Însă în următoarea perioadă a continuat să urmărească pe paginile din social media activitatea fundației. Iar cu prima ocazie, s-a implicat în proiectele FNO.
Service learning, sau proiectul de învățare prin servicii aduse comunității, este o metodă prin care elevii sunt implicați în rezolvarea unei probleme din comunitatea lor. Cu ajutorul profesorilor, elevii identifică nevoile comunității, caută soluții și lucrează împreună pentru a rezolva o problemă. Nu este despre a decide tu, ca elev sau profesor, ce trebuie schimbat în comunitate. Hotărârea trebuie să vină în urma unei consultări. Prin service learning, Tatiana și-a dorit să aducă elevii mai aproape de școală, cu drag: „Copiii nu pot să vină ca roboțeii, să participe la ore, să-și facă temele și apoi să vină iar la ore”.
În 2016, la inițiativa Tatianei, școala a câștigat și o finanțare prin Țara lui Andrei, iar în curtea școlii a fost construit un parc pentru comunitatea din cartier – proiectul „Curtea Banului Mihai”. Căutând date pentru a scrie propunerea, a aflat că școala ei are cea mai mare curte dintre școlile craiovene, un spațiu unde ar fi putut fi amenajat un parc pentru întreaga comunitate. A vrut ca de el să se bucure cei aproximativ 1.000 de elevi ai școli, dar și cei aproape 75.000 de oameni care locuiesc în cartierul Craiovița, în care se află școala și care este cel mai mare din Craiova. Curtea școlii găzduiește acum și un loc de joacă, bănci și mese de piatră și spațiu verde. E locul unde, din când în când, Tatiana scoate copiii în aer liber, îi împarte în trei grupe – câte una la fiecare bancă – și își ține ora de engleză. În weekend și după ore, parcul e deschis tuturor oamenilor din comunitate. Însă când au construit parcul, nu au avut suficienți bani să schimbe și vechea fântână verde de metal, acoperită de rugină.
Copiii au fost extraordinar de mândri să vadă rodul muncii lor. Școala a căpătat un rol important în comunitate, lucru pe care ni-l dorim: atragerea oamenilor alături de școală. – Tatiana Hîrnu
Chiar dacă totul e făcut cu bune intenții, nu toți oamenii din cartier susțin inițiativele. Pentru că fântânile nu au funcționat din prima, Tatiana a auzit acuzații că au fost făcute de mântuială. „Da’ de unde”, spune ea, „vremea fusese foarte proastă, ne-am grăbit să ne încadrăm în timp, plouase, nu s-a prins cimentul. Dar am remediat lucrurile acestea”. Cu alte ocazii, au fost furate lucruri din parc. S-a întâmplat cu o tablă veche a școlii, scoasă pentru ca elevii să poată desena în pauze și cu pietrele pictate cu mesaje pozitive de clasa Tatianei. Dar când băncile au fost dărâmate, câțiva vecini au venit și le-au rearanjat.
Profesoara spune că nu se lasă descurajată de astfel de lucruri. „Noi nu am renunțat fiindcă suntem conștienți că fiecare schimbare începe cu fiecare dintre noi. Și prin puterea exemplului pozitiv sperăm că vom angrena cât mai mulți oameni în activitățile noastre.”
Activitățile acestea nu-i aduc credite în procesul de formare continuă și nici diplome care să o ajute „la dosar”. De altfel, crede că de aici vine și faptul că alți profesori nu se implică. „Oamenii se plâng de timp. Și-ar putea valorifica timpul liber în alte activități care să le aducă și beneficii financiare și asta mă duce clar spre ideea că voluntariatul nu este [...] împământenit în societatea noastră ca fiind o latură esențială a dezvoltării unei comunități.” Dar Tatiana își ia motivația dintr-un alt fel de recompense: „spirituale, sufletești, personale, îți creezi prietenii”. Știe că unii profesori care vin cu inițiative sunt priviți cu reticență, dacă nu chiar „huliți” de colegii de cancelarie, dar ea nu a avut asemenea experiențe în școală. Colegii au susținut-o și au fost deschiși la lucrurile pe care le-a propus. „Ca reușită a instituției noastre nu e neapărat premiul, ci faptul că am reușit să creăm un precedent pentru următoarele proiecte: de solidarizare cu un scop pe care îl propune o persoană.” (propiectul a fost și premiat de FNO ca fiind unul dintre cele mai bune proiecte din 2018)
În școala românească asta e principala problemă: că sunt profesori care nu sunt susținuți și dacă ai o idee diferită, nu e acceptată de ceilalți, poate din contră, e hulită. – Tatiana Hîrnu
Tatiana spune că astfel de activități le antrenează elevilor ei mușchii voluntariatului: „Sunt convinsă că un copil care, din școala primară și gimnazială, se implică în astfel de activități, va fi un licean împlinit și implicat mult mai mult în proiecte de voluntariat și un tânăr adult responsabil”. Așa că, alături de o colegă de matematică, a înființat clubul de tineret IMPACT, tot în cadrul unui proiect coordonat de FNO. Din club fac parte doar foști elevi ai școlii, acum liceeni, „impresionați de activitățile pe care noi le-am tot făcut la școală și care și-au dorit să se întoarcă la școala lor gimnazială pentru a da și ei ceva înapoi comunității”. O primă acțiune a clubului e menită să dezvolte creativitatea elevilor. A făcut un sondaj printre tinerii participanți la club, iar fiecare s-a gândit ce ar putea să-i învețe pe elevii de gimnaziu sau de ciclu primar din școală. Așa au pus cap la cap patru ateliere: de pictură, de dans, de muzică și de improvizație teatrală – ținut de una dintre eleve, care colaborează cu Teatrul Național din Craiova. La fiecare atelier urmează să participe cel mult 20 de copii, iar în funcție de succesul lor, vor decide dacă le vor repeta sau nu. Școala este cea care le pune la dispoziție lucrurile de care au nevoie: de la spațiu la tablă, markere sau alte materiale.
Tatiana comunică regulat cu fundația, fie telefonic sau prin întâlniri față în față. Și împarte cu colegii ei resursele pe care le primește de la fundație, precum ideile recente pentru acitivități din săptămâna Școala Altfel. Faptul că activitățile sunt structurate foarte precis îi ajută pe profesori să le organizeze, pas cu pas. Știu detalii legate de timpul necesar, de materialele de care au nevoie, etape și întrebări cu care să conducă discuțiile.
De când a început implicarea comunitară, școala din Craiovița are o vizibilitate mai mare, iar numărul cererilor de înscriere a crescut, a remarcat Tatiana. Aceste activități i-au făcut să privească școala și altfel decât un simplu furnizor de teme și informații. În același timp, gradul de apropiere între elevi și profesori a crescut, la fel și încrederea pe care o au unii în alții. Iar cercul se închide cu misiunea care are în centru tot copiii. După cum spune chiar ea, „atâta timp cât ne merge nouă bine, le merge și copiilor bine”.
