Când Dave Faulkner a devenit director într-o școală rău famată dintr-un oraș mic din Australia, soacra lui l-a întrebat cum îndrăznește să-i ducă nepoata în „dărăpănătura aia”? Dacă școala nu e demnă de fiica lui, a răspuns Faulkner, de ce ar fi demnă de orice alt copil?
Pentru că Faulkner și-a dat seama că e nevoie de un mecanism care să ajute alte locuri din lume considerate dărăpănături, a fondat Education Changemakers (EC), o companie australiană care ajută directorii și profesorii să găsească un limbaj comun și soluțiile cele mai bune pentru evoluția copiilor din școală, pliate pe nevoile proprii. EC a luat naștere din încrederea că în orice școală se pot face îmbunătățiri dacă ești mereu deschis să înveți, să încerci lucruri noi, fie că ai 0 sau 20 de ani experiență
Din primăvara lui 2018, Faulkner a început să lucreze cu 40 de directori români, prin programul Academia de Leadership și Management Școlar, creat de Asociația pentru Valori în Educație (AVE). Programul, susținut financiar și cu expertiză de mediul business, își propune să încurajeze directorii să facă toate schimbările care le stau în putință pentru o educație echitabilă și în pas cu cerințele sociale și profesionale care-i așteaptă pe elevi când ies de pe băncile școlii. Mai multe despre provocările cu care se confruntă un director de liceu care face parte din Academie, în curând pe Școala9.
Începutul
În ianuarie m-am întâlnit cu echipa AVE și vorbeau despre nevoia de a găsi oportunități de progres pentru copiii din toată țara și ne-am gândit ce ar avea influența cea mai mare și despre faptul că un director de școală este foarte important într-o comunitate. Atunci am ajuns la ideea de a construi un mecanism și o serie de unelte care să-i ajute să rezolve problemele cu care se confruntă. Întrebarea era cum poate AVE să susțină directorii de școală să-și facă treaba și mai bine?
Mare parte din munca pe care o facem este, într-adevăr, facilitată de autorități, așa că a fost o surpriză să fim chemați de mediul business. Dar este un parteneriat interesant: oamenii de afaceri s-au adunat și au decis că vor susține educația, directorii. Avem 40 de directori în program din toate colțurile țării și nu se confruntă toți doar cu analfabetism sau absenteism, ci și cu întrebarea, spre exemplu, de cum păstrezi profesori buni în locuri mici și izolate. Sau cum pregătești profesorii mai bine înainte să intre la clase; sau, dacă în școala ta sunt rezultate bune, cum îți pregătești copiii pentru viitor. Cum putem să le oferim acces spre tehnologiile potrivite și spre setul potrivit de aptitudini, pe lângă scris și citit?
Noi, la Education Changemakers, îi ajutăm pe directori să-și identifice propriile provocări, ca să învețe să înțeleagă cauzele unei probleme. Apoi se pot întreba ce au făcut ceilalți? Cu siguranță cineva în lume încearcă să rezolve aceeași problemă. Apoi să selecteze câteva dintre soluțiile găsite de alții și să testeze, pentru elevi lor, școala lor. Odată ce realizează ce merge, îi învățăm cum să implementeze asta în toată școala, în toată regiunea și chiar în toată țara; să împărtășească ideea, dacă au dovedit că funcționează.
Provocarea programului este să aducă laolaltă 40 de oameni din toată țara, care, pe termen lung, să-și construiască propriile comunități de învățare și practică în regiunile lor. Cu siguranță este nevoie de un spațiu, în orice sistem bine pus la punct, în care directorii și profesorii să se întâlnească, să împărtășească idei, ca să le ducă înapoi în școlile lor.
Dacă un director face ceva interesant într-o școală, studiem asta, arătăm oamenilor și spunem „dacă ai și tu aceeași problemă în școala ta, în comunitatea ta, o poți copia”. Oricine poate avea, practic, acces la informație. Abia am început în aprilie, iar ei își testează acum ideile. În următoarea parte a programului, ianuarie–mai 2019, îi vom învăța cum să împărtășească ideile. Avem oameni care testează diverse sisteme de notare, apoi aduc adulți din comunitate să ajute cu pregătiri după ore, oameni care încearcă diverse strategii de engagement.
Sari un pas când e cazul
Unul dintre pericole, atunci când cauți să progresezi, e să te uiți doar la ce poți copia din altă parte. Dacă doar copiezi pe cineva, poți să devii doar la fel de bun și ți-ar lua mult timp să ajungi acolo. Și ce au gândit unii este specific unei țări, așa că atunci când încerci să copiezi pe cineva, copiezi tot ce e bine, dar și tot ce e rău la pachet, pentru că niciun sistem nu a făcut doar bine. Încurajăm oamenii să se uite în jur, la ce funcționează în lume, și apoi să spună cum pot copia părțile bune. Dar atunci când încerci să prinzi pe cineva din urmă, ești mereu în urmă. Niciodată nu poți accelera suficient. Decât să construiești o mașină (care va rămâne tot timpul în urmă), mai bine construiești un avion, care va trece pe deasupra mașinii. E la latitudinea noastră să spunem cum ar trebui să arate educația peste zece ani și ce poate România să facă ca să își pregătească copiii pentru viitor.
Competențe
Cele mai folositoare competențe sunt acum cele legate de comunicare, adaptabilitate, abilitatea de a capta atenția. Soft skills, adică aptitudinile secolului XXI, cele care pot fi transferate și aplicate în orice situație. Cel mai important cred că este pentru un copil capacitatea de a învăța ceva nou și a avea un țel pe termen lung și de a persevera asupra lui. Deci concentrare și hotărâre, dar și creativitate: să poți aborda o problemă în diferite feluri.
Am o fiică de 16 ani și merge la o școală prin care călătorește în jurul lumii și urmează o curriculă pe care elevii au conceput-o cu profesorii. Petrec opt săptămâni într-o țară – trebuie să își dea seama pe ce problemă vor să lucreze, apoi trebuie să caute soluții ca să o rezolve. O programă complet centrată pe soft skills. Asta vreau pentru fiicele mele: abilitatea de a persista și de a avea curaj, de a se întreba încotro vrea să se îndrepte. Să știe că va fi greu pe drum, dar să fie capabilă să depășească provocarea.
Greșeli
Ca director, cred că lucrul cel mai important este să asculți nu doar cu urechile, dar și cu ochii. Să înțelegi problemele oamenilor, provocările elevilor. De prea multe ori mergem într-o comunitate cu o agendă prestabilită, cu o idee despre cum putem face lucrurile. După ce ai ascultat și ai strâns suficiente date – pentru că ascultarea este despre a strânge date și despre înțelegere – poți spune „OK, împreună putem găsi o soluție”. E un pas mare pe care mulți îl ratează pentru că nu ascultă și-și dau seama că trebuie să se întoarcă după doi ani, să reia pașii, să înțeleagă contextul. Oamenii te vor judeca mereu după fapte, nu după intenții.
Cred că una dintre greșelile pe care le-am făcut la început a fost să nu implicăm din start unii dintre oamenii care creaseră blocajul, așa că au blocat schimbarea. Dialogurile cu oamenii care au putere de decizie sunt primordiale. Nu poți fi doar un renegat împotriva sistemului și nu e ușor să îi faci pe acei oameni să fie de acord, să explici de ce faci ce faci, dar de fapt vrem același lucru: o educație de calitate pentru toți copiii noștri.
Limbaj comun
Cum găsești un limbaj comun cu ei (Ministerul Educației - n.r.)? Noi ne-am dat seama că dacă noi (la EC) nu ținem morțiș să ne punem semnătura pe schimbările din școli, putem face oamenii să se pună de acord. E foarte greu să renunți la aprecieri, dar e modul prin care poți face un progres mult mai mare. Noi suntem fericiți ca povestea de succes dintr-o școală să fie despre directorul X sau despre ministrul educației; le facem complimente, le spunem că datorită lor sistemul de învățământ s-a îmbunătățit.
Oricum, dacă se întâmplă ceva bun, chiar e responsabil și statul, fie și prin simplul fapt că nu a oprit procesul. Prin faptul că nu a început nicio luptă. La finalul zilei asta vor cu toții: succes. E motivul pentru care își protejează joburile. Dacă renunți la recunoaștere și ei simt că au o reușită, ce vor vrea? Mai mult succes. Să fie implicați. Așa că trebuie să creezi și să arăți poveștile cu impact pozitiv, apoi să inviți oamenii să fie parte din ele. Oamenii vor să fie parte din reușită, nu din eșec.
Sistemul egalitar
Nu știu dacă e necesar să creăm un sistem egal pentru toată lumea. Este necesar să creăm oportunități ca fiecare copil să accelereze din locul în care se află. O bază egală ar însemna că toți părinții sunt la fel, că toate sistemele de sănătate sunt la fel. Este imposibil. Dacă un sistem de învățământ poate asigura un mediu în care elevul să poată da ce are mai bun și să aibă încrederea că mediul școlar va personaliza și valorifica efortul lui, îi va da încredere să ajungă ți unde își dorește. Rămâne tot la latitudinea directorilor să creeze aceste șanse.
Fotografii din arhiva AVE
