Eduard Novak nu este primul campion care ocupă portofoliul Sportului. În ultimii 30 de ani, au mai fost miniștri și Elisabeta Lipa, Gabriela Szabo și Doina Melinte. Dar ar putea fi primul ministru în funcție care participă la Jocurile olimpice paralimpice.
Într-un interviu pentru Școala 9, acesta spune că munca la minister este prioritatea sa, dar va încerca să reia și antrenamentele zilnice. Eduard Novak a câștigat prima medalie de aur la ciclism la Jocurile paralimpice de la Londra în 2012.
Era un patinator viteză talentat, campion național la juniori timp de zece ani la rând. În 1996 însă a suferit un accident rutier în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept și salvarea și-a găsit-o tot în sport. La 20 de ani și-a început cariera în ciclism rutier și de pistă.
Pentru că a simțit pe pielea sa cum e să fii persoană cu dizabilități în România, astăzi propune stimulente pentru sălile de sport care vor avea programe de antrenament dedicate acestora.
Școala 9: Școala online a însemnat și educație fizică online, în care profesorilor li s-a recomandat ca „orele de educație fizică trebuie limitate la activități sportive care nu presupun efort mediu/intens”. Cum vedeți această situație? Ce soluții credeți că ar fi necesare pentru sedentarismul acestei perioade?
Eduard Novak: A fost o perioadă dificilă pentru toată lumea, dar sperăm ca lucrurile să revină încet la normal, o dată cu campania de vaccinare a populației. Cred că toți ne dorim un tineret mai sănătos, o națiune mai sănătoasă, iar cetățenii români trebuie să înțeleagă că schimbarea vine cu fiecare dintre ei și că, dacă își doresc să trăiască într-o Românie sănătoasă, trebuie să facă mișcare. Este o obișnuință care se formează încă din copilărie, dar niciodată nu este târziu să începi.
Dorința mea este ca sportul să devină mai atractiv pentru tineri, iar rolul profesorilor de educație fizică este extrem de important pentru viitorul copilului. El creionează bucuria de a se mișca și chiar și dorința de a face performanță în sport.
Cum ați vedea desfășurarea orelor de sport online în această perioadă?
Nu vreau să dau indicații și nici să intru în zona de atribuții și competențe a Ministerului Educației, dar îi încurajez pe profesori să își folosească imaginația și cunoștințele pentru a propune activități fizice care să îi atragă pe copii.
Una dintre ideile pe care le aveți în contextul transformării orelor de educație fizică este ca prima oră să fie de stretching și nutriție, începând de anul școlar viitor. Ce semnale aveți după ce ați lansat public ideea, cum a fost primită? Cum s-ar putea realiza implementarea ei?
Semnalele au fost pozitive, a existat un mare interes legat de această idee, inclusiv din partea domnului ministru al Educației. În momentul în care vom stabili, de comun acord cu acest minister, niște linii clare, le vom comunica public.
„Nu pun problema în număr de ore de sport, ci în atitudine față de mișcare și viață sănătoasă”
Câte ore de sport credeți că ar trebui să facă elevii, în funcție de vârstă?
Într-o astfel de reglementare trebuie să se implice atât Ministerul Educației, cât și cel al Sănătății. Părerea mea este că mișcarea este o activitate care trebuie practicată cu regularitate, chiar zilnic, dacă ne referim la activități care pot fi și recreative, cum ar fi mersul pe bicicletă, înotul, patinajul etc. Nu pun problema în număr de ore de sport, ci în atitudine față de mișcare și viață sănătoasă.
„Fiecare copil să știe să înoate, să patineze”, ați spus. Aici ne lovim de infrastructura sportivă. Ce planuri aveți în acest sens?
Este adevărat, sunt multe probleme de infrastructură din acest punct de vedere. Îmi propun să fac o analiză și o evaluare a situației și să stabilesc o serie de contacte cu autoritățile locale, pentru a vedea cum le-am putea susține în acest domeniu. Am și început seria acestor contacte.
Stimulente pentru cluburile care asigură facilități de pregătire pentru persoanele cu dizabilități
„În România e ca în Sparta, dacă nu eşti întreg ar trebui să fii aruncat de pe o stâncă”, ați spus la un moment dat. Nici școlile nu sunt accesibilizate pentru elevii cu dizabilități. Ce soluții ați vedea aici?
Schimbarea mentalităților, în primul rând. Dizabilitățile nu sunt motiv de discriminare sau excludere, nici nu ar treebui să fie o piedică în calea unei existențe normale, a practicării sportului, a atingerii performanței. Trebuie create condiții pentru ca acești copii să aibă aceleași facilități ca toată lumea. Am început cu cluburile sportive, prin solicitarea de a asigura accesul persoanelor cu dizabilități, vreau să propun stimulente pentru cele care vor asigura și facilitățile de pregătire și antrenament.
Ați avut până acum o întâlnire cu ministrul Educației sau urmează? În ce proiecte v-ați dori să faceți parteneriate?
Deocamdată, ne-am întâlnit în cadrul ședințelor de guvern, dar urmează să am întrevederi la nivel instituțional cu toți membrii executivului care trebuie să se implice, în virtutea poziției lor, în strategii comune de dezvoltare. Mi-am propus implementarea unor programe naționale care să aibă ca finalitate creșterea numărului de practicanți și promovarea rolului educativ și social al sportului în rândul populației, dar și finanțarea proiectelor adresate îmbunătățirii accesului la sport.
„Îmi voi organiza timpul în așa fel încât să mă pot antrena în fiecare seară”
Sunteți și ministru, o funcție solicitantă, aveți diferite alte activități la Federație și în paralel continuați antrenamentele pentru Tokyo. Cum vă organizați programul unei zile?
Activitatea mea în Federația Română de Ciclism a încetat prin demisie, după numirea în funcția de ministru. Momentan, preluarea și organizarea acestei funcții îmi ocupă tot timpul și sunt prioritare. Continui să mă antrenez la sfârșit de săptămână, însă când activitatea va intra într-un ritm normal, îmi voi organiza timpul în așa fel încât să mă pot antrena în fiecare seară. Pentru mine, antrenamentul este și cea mai bună formă de relaxare și detașare după o zi plină.
Formarea de sportiv de performanță vă ajută în ce faceți zilnic. Ce credeți că ar trebui să preia un politician din mentalitatea unui sportiv?
Disciplina, rigoarea, seriozitatea, responsabilitatea. De ce nu, și ambiția.