REZOLVAT este primul proiect de jurnalism de soluții pe educație, iar primele episoade abordează tema abandonului școlar, căci România e la acest capitol în fruntea Uniunii Europene. Noi am mers către oamenii care au soluțiile.
O lectură de 15 minute
Școala9: Ai ales o carieră în zona serviciilor sociale, în special pe drepturile copiilor și a educației. Cum ai ales această cale?
- Cred că m-a ales într-un fel ea pe mine. Eu am terminat Sociologie. Sunt prima generație de sociologi de după '90, adică după ce s-a reînființat facultatea de sociologie. Și, într-adevăr, cum ai spus, am avut prilejul să lucrez și în zona serviciilor sociale.
Ulterior am ajuns în zona de educație. Cred că a fost, așa cum spuneam, întâmplarea care a ajutat. Bine, nimic nu e întâmplător, dar după terminarea facultății trebuia să merg să lucrez la Institutul de Sociologie al Academiei Române și întâmplarea a făcut ca în anul respectiv, Academia să retragă de la concurs posturile pe care le-a scos din lipsă de fonduri. Și așa am ajuns să lucrez cumva în zona asta.
- Să lucrezi zi de zi cu copii din medii defavorizate, să vezi toate lucrurile acestea poate fi copleșitor. Cum reușești să te detașezi?
- Cred că cel mai bine ar fi să spun o metaforă pe care am auzit-o și eu la un curs: la malul mării, o fetiță se plimba și a văzut foarte multe steluțe, dar erau steluțe de mare eșuate. Și a început să le ia și să le arunce înapoi în mare. Dar plaja era absolut plină de astfel de steluțe și un adult a trecut pe lângă ea și a zis: „Dar ce faci? Sunt atât de multe, nu pot să faci o diferență, vor muri multe
dintre ele”. Și ea a zis: „Da, dar pentru cele pe care reușesc să le arunc în mare, voi face o diferență”.
Din punctul meu de vedere, orice copil merită orice efort ca el să-și atingă potențialul maxim. Și orice copil pe care noi îl ajutăm și ceilalți îl ajută nu doar că va avea el un viitor mai bun, dar va contribui la o societate mai bună în care noi toți vom trăi.
„Eu nu cred în povestea asta cu depășirea condiției”
- Ai vreun caz în minte de un cAopil specific care a beneficiat exemplu de serviciile Unicef și a reușit să-și depășească condiția?
- Eu nu cred în povestea asta cu depășirea condiției, pentru că e ca o etichetă pe care noi o punem. Uitându-ne la mediul din care provine, la cum e școala în care învață, cum sunt părinții lui și ne gândim că ăla e o condiție maximă pe care el poate să o atingă. Din punctul meu de vedere, toți copii vin qu foarte multe abilități pe care noi trebuie să le cultivăm și să le dezvoltăm ca el să ajungă să-și atingă potențialul maxim.
Sunt foarte multe situații de copii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului la Unicef. De exemplu, îmi vine în minte acum cazul unui copil care a fost ajutat să revină la școală și care a terminat școala și a mers mai departe la liceu fiind primul din familia lui care a făcut lucrul ăsta. Credea că așa ceva nu e posibil și acum cred că deja se gândește să meargă mai departe către facultate.
Dar Romania e diferită. Noi suntem acum în București și aici lucrurile arată într-un fel, dar am văzut și comunități care arată ca în secolul al XIX-lea, din păcate, unde e nevoie de investiție majoră, nu doar în zona de educație, pentru că noi obișnuim să punem foarte multe în seama educației.
Sigur că educația poate să ajută pe termen lung, dar educația nu poate să facă singură totul. Inclusiv combaterea abandonului școlar nu poate să fie făcută doar de zona de educație.
- Ați reușit de-a lungul timpului să identificați un profil al celor care abandonează școala. De ce părăsesc ei școala?
- Există mai multe studii pe care UNICEF le-a făcut împreună cu parteneri din România, de cele mai multe ori cu Institutul de Științe ale Educației. Am avut un studiu care s-a numit chiar așa - „Copiii în afara sistemului de educație”, pe o metodologie care a fost elaborată la nivel global de UNICEF și UNESCO, deci se pot compara datele între țări.
Și a reieșit că cei mai expuși riscului de a fi în afara școlii sunt patru categorii de copii: copiii cu dizabilități, copiii din mediul rural, copiii din familii dezavantajate socio-economic și copiii romi.
Aici aș vrea să fac o precizare, la copiii romi - nu etnia în sine determină acest risc, ci faptul că ei cumulează mai multe din celelalte riscuri. Adică, provin din familii dezavantajate socio-economic, eventual stau în mediul rural, părinții au puțină educație sau deloc, mediul în care ei trăiesc și modelele pe care ei le văd în comunitatea lor nu pun valoare mare pe educație.
De exemplu, am avut mai multe proiecte de tip pilot pe care le-am făcut în diverse comunități, dezavantajate și de multe ori mă întâlneam cu această retorică - era pragmatismul imediat - „de ce să stau în școală atâția ani și să nu știu dacă, după ce voi termina, voi reuși să-mi găsesc un loc de muncă? Uite, vecinul meu a plecat la muncă în străinătate, s-a întors și a cumpărat o mașină.” Adică aici câștigul e imediat și e palpabil.
Sunt multe familii, în special cele care sunt sărace, care se gândesc la ziua de mâine și nu neapărat pe termen lung. Se gândesc la ce o să pună mâine pe masă și nu neapărat la ce se va întâmpla când vor ieși la pensie.
- Ce inițiative de ale UNICEF-ului au devenit politici publice? Dacă poți să dai câteva exemple.
-Noi am avut mai multe proiecte, modele le numim noi, proiecte de tip pilot. O să încep cu o campanie care a fost în urmă cu ceva mai mulți ani, care s-a numit „Hai la școală!” și care a avut ca scop fix prevenirea abandonului școlar. Și atunci am avut aproximativ 250 de școli din toată țara, câte 2-3 școli pe județ, care aveau rata de abandon școlar cel puțin dublu față de media națională. Deci dacă media națională era undeva la 2,2, trebuia să aibă minim 4,4 rată oficială recunoscută de abandon școlar. Și am avut o serie de componente pe care le-am testat atunci, pe care ulterior le-am dus și într-un program care s-a numit Pachetul Educație Incluzivă de Calitate și a fost implementat în Bacău împreună cu Pachetul Minim de Servicii.
În Pachetul Educație Incluzivă de Calitate ne-am concentrat pe zona de educație și am avut mai multe componente, de la formarea managementului școlar, formarea profesorilor, componenta de educație parentală, componenta de dezvoltarea abilităților socio-emoționale și, în primul rând, accentul pe modele.
În comunitățile în care stocul educațional al celor din jur este foarte scăzut, erau copii care nu-și închipuie că pot să fie și altceva în afară de șofer sau croitoreasă, pentru că astea sunt modelele pe care ei le văd în jur.
Și atunci am venit, am început această componentă inițial pentru copiii romi și am găsit modele, adulți de etnie romă care au reușit în viață datorită educației. A fost făcută o carte și un filmuleț împreună cu o organizație neguvernamentală romă și apoi am făcut o caravană prin școli pentru că era mult mai important să vadă pe cineva din comunitatea lor care a reușit și care să le spună de ce e importantă educația decât dacă am fi fost eu sau tu să le povestim despre acest lucru
Și apoi am extins zona asta de modele de succes și către celelalte grupuri dezavantajate, către zona persoanelor cu dizabilități, persoanelor din mediul rural, persoanelor din medii dezavantajate socio-economic. Și de multe ori puterea exemplului contează. E ca în poveste. Adică trebuie întâi să-ți imaginezi, să crezi că există ca să poți să atingi lucrul ăla.
- Și revenind puțin la proiectul pilot din Bacău, dacă poți să spui câteva rezultate pe care le-a avut acest model de trei persoane într-o comunitate. Ce schimbări a adus?
- Pachetul minim de servicii venea pe zona asta de social și medical, în primul rând. Principiul de bază este că în fiecare comunitate ar trebui să existe cel puțin trei profesioniști, respectiv asistentul social, asistentul medical comunitar și consilierul școlar, care să lucreze împreună și, indiferent din ce zonă se observă riscul, toate cele trei sectoare să lucreze împreună ca să adreseze și să sprijine copilul și familia, ca să poată să meargă mai departe.
Pachetul minim de servicii la care te-ai referit acum a avut și o componentă prin care s-a făcut ca un ca un fel de recensământ social. Deci, practic, asistenții sociali au introdus datele de la fiecare familie și niște indicatori pe baza cărora se calculau riscurile. Și au fost multe persoane, de exemplu, care nu aveau acte de identitate, copii care au fost vaccinați, care au ajuns să fie trimiși către serviciile de sănătate, dacă era nevoie, până la copii care au fost reînscriși la școală și copii pentru care a fost evitat riscul de a abandona școala.
Tranziția la liceu pierde cei mai mulți copii
Din perspectivă educațională, am avut și un al doilea proiect care l-a continuat pe primul, care s-a concentrat pe tranziția de la gimnaziu la liceu. Din studiile noastre a reieșit că zona asta de tranziție de la gimnaziu la liceu e zona în care se pierd cei mai mulți copii.
Din varii motive - pentru că majoritatea liceelor sunt în mediul urban, pentru că economic nu pot să susțină naveta către liceu.
Și atunci am avut inclusiv un program de burse pe care l-am acordat, pe lângă celelalte componente pe care le-am menționat. Și un program de mentorat între copii, în sensul că în liceu găseam tineri care erau deja în liceu și care acceptau să fie un fel de frate pentru un copil care venea din gimnaziu și pe care îl ajuta cu informații - de unde poate să-și cumpere cel mai ieftin covrig, până la cum e proful de mate și la ce să aibă grijă, inclusiv sprijin la teme atunci când era nevoie.
Pe cifre a scăzut numărul celor care au abandonat, deși trebuie să spun că am avut și pandemia care a fost fix în mijlocul proiectului. De obicei, proiectele noastre sunt pe patru ani de zile și a avut și asta o influență, dar cu toate astea, încercând să izolăm cât mai mult factorii externi, s-a demonstrat că o intervenție de genul ăsta concentrată, care are atât elemente din zona de educație și din afara ei, de la management până la profesori, până la părinți, adică te uiți către toți factorii implicați, dar și zona socială, este foarte importantă.
Multe din cauzele abandonului școlar sunt în afara școlii și atunci școala nu le poate rezolva singură.
- În ce măsură este importantă implicarea statului în aceste lucruri, inițiative?
- În foarte mare măsură. Eu vin acum dintr-o vizită de studiu într-o altă țară și perseverența lor de a implementa o lege care să promoveze educația incluzivă e admirabilă.
Și de ce spun lucrul ăsta? Pentru că și noi am avut inițiative în zona de educație. Dacă ne uităm, de exemplu, la legea anterioară, la legea 1/2011, așa cum a fost ea inițial elaborată, avea o logică internă foarte bine susținută, era o lege foarte solidă. Problema a intervenit când ea a început să fie amendată. Și din câte știu eu, cred că este cea mai amendată lege din istorie. Practic, toată această logică internă a fost fracturată. Am avut la momentul respectiv și un Pact pentru educație care avea opt puncte și care a fost semnat la momentul respectiv de principalele partide parlamentare. Ideea este că ne trebuie consecvență, consecvență și răbdare.
