Povestea lor a început în 2014, când Leonard împreună cu alți elevi și-au dorit să aibă parte de alte oportunități care să-i dezvolte. „Toți cei care ne-am implicat la momentul respectiv eram elevi și ne doream să avem parte de oportunități de a ne dezvolta competențele și de a le exersa așa cum nu le găseam neapărat în mediul școlar.”
După aproape zece ani, acum psiholog, Leonard nu numai că a decis să rămână în Turda după terminarea studiilor, dar a și rămas președintele asociației. „Mie momentan îmi place să am parte de lucrurile bune, de liniștea și de echilibrul care există într-o comunitate mică. Eu sunt împăcat cu ideea că atunci când am anumite nevoi pot să plec foarte ușor în Cluj, să mă bucur de ele”, spune el.
Își dorește să facă o schimbare, una de care el nu a avut parte când era adolescent. Să stai în banca ta și să asculți era ceea ce li se inducea când era elev. Tocmai mentalitățile astea l-au determinat să rămână, să implementeze inițiative noi și să dea startul unei schimbări.
„Scopul tău ca adolescent de atunci, în ochii celorlalți, era să stai în bancă și să iei note mari. Nu conta atât de mult decizia noastră, trebuia să facem ce ni se dictează. Termenul ăsta de bullying nici măcar nu pătrunsese în conștientul colectiv și mulți luau actele severe de violență din școală doar ca pe o simplă ceartă între elevi”, își amintește președintele.
Acum, problema bullying-ului este tratată așa cum ar trebui, ca una serioasă pentru care se iau măsuri. Atunci, nu era altceva decât „un ritual de trecere”.
„Și simplul fapt că au parte de un KFC poate să fie mult pentru decizia pe care o iau”
Turda a devenit în ultimii ani o destinație pentru turiști în drumul lor spre salina care apare tot mai des în pozele străinilor. Mai fac un popas la muzeul Fabrica de știință și pe la casa memorială Ion Rațiu. Adolescenții care au crescut acolo au o altă viziune despre orașul lor, preferând să meargă în Cluj pentru a-și ocupa timpul liber. „Cinema nu avem. Piese de teatru încă se fac, se mai fac uneori și diverse mici concerte sau acțiuni publice, dar în multe situații tinerii noștri sunt obligați să meargă mai departe în Cluj să exploreze oportunitățile de divertisment de acolo”, spune cu regret Leonard.
Din păcate, drumul până în Cluj este costisitor pentru un copil de clasa a noua „un elev, ca să poată să meargă să aibă parte de o experiență de divertisment în Cluj-Napoca, are nevoie de cam 100 de lei. 32 de lei transport, 20 de lei un bilet la film, ceva de mâncare, o apă și deja ajungi cam pe-acolo cu suma respectivă”, calculează el.
Tinerii au nevoie, pur și simplu, de o „evadare” din rutină, au nevoie să descopere ceva nou. „Și simplul fapt că au parte de un KFC poate să însemne mult în decizia pe care o iau ei”, spune președintele.
Turda nu are decât niște fast food-uri locale, care nu îi încântă însă pe adolescenți. De aceea, Leonard crede că cel mai important ajutor pe care îl pot oferi oamenii din comunitate tinerilor, este sprijinul pentru inițiativele noi. Tocmai această lipsă de sprijin este principalul factor pentru care mulți aleg să se mute.
„Cred că e foarte important să reușească să lucreze împreună, în special cu agenții comerciali, ca să le creeze oportunități. Soluția trebuie să vină în colaborare și cu mediul privat. Dacă ar vedea că au în oraș niște aspecte care le cresc calitatea vieții, cred că unii ar reconsidera”, afirmă Leonard.
Atât timp cât există pasiune, există și voință
Ana Botezan, 18 ani, voluntară a asociației, vrea să se întoarcă în Turda după ce termină facultate de management pe care vrea să o urmeze la Cluj, pentru că pur și simplu s-a îndrăgostit de comunitatea ei.
„Eu stau în Turda și probabil că o să mă mut în Cluj-Napoca pentru studii. Dar cu siguranță nu o să plec efectiv. O să mă mut, dar nu o să plec. Niciodată nu o să pot să plec definitiv de aici, pentru că îmi sunt foarte dragi oamenii și cred că are super mult potențial orașul nostru”, povestește Ana.
Ce o țin încă legată de Turda? „Evoluția și o mentalitatea actuală, fresh”, crede Ana. Asta îi ține pe tineri într-un loc, pe lângă oportunitățile de muncă.
Foto: Ana Botezatu
Chiar dacă este clasa a 12-a, Ana nu s-a gândit nicio secundă să renunțe la asociație. Nu vrea ca bacalaureatul să fie un pretext ca să nu se implice în activități. Vrea să rămână conectată și la viața din afara examenului. „Mi se pare că elevii de a 12-a sunt într-un fel discriminați, adică ei trebuie să se ocupe de Bac și atât. Eu nu sunt de acord cu asta, nu cred că ar trebui să îți lași toată viața pentru Bac, și mai ales ceva ce iubești atât de mult”.
Lucrăm în mai multe domenii, în funcție de cum apar problemele în comunitate
Prin proiectele lor, echipa AMoS ED încearcă să atingă scopul fiecărui departament al asociației: media, tehnologie, social și divertisment. „Fiind o zonă mai puțin luată în seamă și pentru că nu sunt atât de multe organizații active, lucrăm în mai multe domenii, în funcție de cum apar problemele în comunitate”, spune Leonard. Anul trecut au fost și premiați pentru ele în cadrul Galei Societății Civile, secțiunea Tineri de Bine.
Unul dintre proiectele de suflet ale lui Leonard se numește „Ziua Științei”. „În cadrul lui, grupe de elevi și studenți au mers la o mie de elevi din mediul rural, să facă mici experimente cu ei, să le crească gradul de implicare la școală, în materie de fizică, biologie, chimie”, explică el.
Pentru Ana, altul a fost cel care a marcat-o. „Voce prin film” promovează sănătatea mentală a tinerilor, prin intermediul filmelor. „În cadrul proiectului, aceștia au făcut niște materiale video, de două minute, care ilustrează problemele cu care se poate confrunta fiecare dintre noi: anxietate, depresie, procrastinare, bullying”.
„Fiecare a fost liber să-și aleagă modul propriu de reprezentare, de exemplu unii au vorbit din experiențe proprii sau din cele auzite de la prieteni, alții și-au ales actori și cumva au ilustrat un episod din viața de zi cu zi a unei persoane anxioase”, declară Ana.
Un alt proiect foarte important pentru ei este și „Academia Civică”, care le este dedicat exclusiv lor, nu persoanelor din afara asociației. Acest proiect urmărește dezvoltarea voluntarilor, care învață astfel să facă ceva pe cont propriu.
Alegerea unei cariere nu e „ca-n filme”
Din postura de psiholog, Leonard a reușit să observe multe stări în comportamentul unui copil care trebuie să-și aleagă facultatea, cum ar fi: confuzie, nesiguranță și neajutorare. Tocmai de-asta, în viitor, împreună cu echipa lui, ar vrea să dezvolte proiect și diferite acțiuni care urmăresc această problemă.
„Mie mi se pare că tinerii nu primesc suficient sprijin astfel încât să-și găsească o direcție în viață. Se aruncă dintr-odată în cârcă ideea de «dezvoltă-ți singur pasiunea» și sunt foarte puține oportunități pentru ei în care să-și dea seama dacă direcția lor într-adevăr le va fi utilă și plăcută”, spune el.
Leonard pune această confuzie de carieră pe seama filmelor și serialelor la care se uită tot mai mulți adolescenți în ziua de astăzi, întrucât acolo sunt altfel prezentate unele meserii.
„Acolo se creează o anumită impresie pe domenii în moduri foarte bizare. Un film vinde o poveste interesantă, nu o felie din viața reală. Cred că cel mai comun exemplu este avocatura, aici fiind vorba de serialele cu avocați. E foarte mare discrepanța dintre facultate și așteptările cu care ei intră acolo. La fel de bine putem spune și despre medicină, poliție și așa mai departe”.
