O familie de români din Moscova, despre școala rusă. „Ei sunt competitivi și când se distrează. Nu au conceptul de locul doi”

Violeta, Viorel și cei doi copii, Mara și Vlad, își ocupă locul în fața calculatorului, ca pentru o poză de familie pe care o trimiți apoi cadou rudelor. Ne încălzim vorbind despre vreme. Ei, de la Moscova, unde sunt -6 grade, cald pentru începutul de februarie, în București, cu 10 mai mult. Cea mai puternică amintire a Marei, de când s-au mutat în Rusia, se încadrează în clișeele despre Rusia. „M-am dus după lapte cu mama și era așa de frig că-mi dădeau lacrimile. Erau -20 grade.” Mara avea 6 ani. Era ianuarie 2014.

Cu gerul s-au obișnuit, soarele le lipsește însă. Iernile polare rusești înseamnă că se luminează pe la 8 și se întunecă după ora 4 după-amiaza. „În Moscova nu se închid școlile chiar dacă temperatura ajunge la -30 grade. Eu nu-mi aduc aminte să se fi închis școlile din cauza temperaturii reduse. Oricum în Rusia temperatura medie anuală este negativă, -5,5 grade, parcă. Anul ăsta a fost -25 și toți mergeau cu drag și spor la școală”, povestește și tatăl.

„Nu știam limba, nimic. Doar carandaș și zdrazvite”

Mutarea a venit pentru că Viorel, care lucrează în domeniul zootehniei, a primit o ofertă. Nu știau limba rusă, copiii au făcut puțină pregătire cu o studentă din Moldova, înainte de plecare. Au învățat din mers, s-au întors cu toții la școală. Astăzi vorbesc la perfecție limba lui Dostoievski și româna cu un dulce accent care trece ușor drept moldovenesc. „E un exercițiu bun, de asta ne-am și adunat aici”. Interviul cu Școala 9 este pentru ei o lecție practică de română.

„A fost o misiune kamikaze venirea aici. Eu am prins rusa în liceu un an sau doi, dar era o rusă primară, doar alfabetul. În general, învățarea limbilor străine nu e punctul meu forte. Dar trăind aici, a trebuit să învățăm”, spune Viorel. Și Violeta a făcut cursuri la o școală. „Copiii știau câteva propoziții: unde este toaleta, vreau să mănânc. Dar au învățat foarte repede. Pentru mine a fost stresant pentru că nu aveam prieteni, nu știam limba, nimic. Doar carandaș (creion) și zdrazvite (bună ziua). Am făcut doi ani de zile limba rusă la o școală, dar nu puteam să vorbesc”, spune și Violeta. Pe parcursul conversației, copiii îi folosesc pe părinți ca pe niște dicționare, le zic cuvântul în rusă și ei îl traduc în română. Copiii vorbesc mai bine rusa. Școala i-a ajutat.

„Îți spun că bacalaureatul internațional este cel mai important eveniment din viața ta”

Vlad avea patru ani când s-au mutat și a mers la grădiniță, iar Mara la școală. Au căutat o unitate de învățământ din apropiere, cu germană intensiv, și au fost primiți pe locurile suplimentare cu plată. Cam cum au universitățile românești locuri subvenționate și cu taxă.

Învățământul rusesc are 11 clase, nu 12 ca la noi: școala primară are patru ani, gimnaziul cinci și liceul doi sau trei ani. Viața elevilor gravitează în jurul unei evaluări majore, EGE – Examinarea unică națională, un fel de bacalaureat, pe care trebuie să o treacă toți cei care vor să facă facultate. Se dă obligatoriu la rusă și la matematică, dar dacă vor să-și crească punctajul, elevii pot alege și alte discipline, limbi străine, științe. Mara și Vlad se pregătesc și pentru bacalaureatul internațional (IB), recunoscut în alte țări. „Școala în rusă e făcută să te pregătească să dai examenele. Din prima clasă îți spun că IB este cel mai important eveniment din viața ta și că de punctele de la EGE depinde viața ta”, explică Mara, care a început deja să se pregătească. „Îi sperie pe toți că IB-ul este bau-bau”, o completează mama. Copiii în Rusia merg la meditații, ca și la noi, în special pentru a se pregăti la materiile pentru examen.

Pe lângă cele două examene, școlile și elevii sunt învățați cu această cultură a competiției de mici. Există olimpiade, concursuri, cercuri de pregătire. Orice pasiune trebuie transformată în diplome și medalii.

Elevii ruși au adunat peste o sută de medalii la olimpiadele internaționale. La olimpiada All-Russian pentru elevi, descrisă ca fiind „cea mai importantă competiție din țară”, în anul școlar 2020-2021 au participat peste 7 milioane de copii, adică 85% din totalul elevilor ruși.

„Profesoarele sunt interesate să aibă mai mulți elevi cu performanțe”

„Aici aproape toți copiii fac un instrument muzical și sport în afara școlii. După ce termină orele la școală au patinaj artistic, gimnastică artistică și muzică, vioară, pian, șah, înot. Noi am vrut să facă sport. Am dat-o pe Mara la înot că era foarte talentată, dar aici sportul e doar la extrem, pentru competiții”, explică Violeta.

„Nu există pentru hobby, nu-i de plăcere”, spune și Mara. La fel, Vlad era bun la fotbal, a mers doi ani la un club, dar nu a mai continuat fiindcă deja creștea exigența. Apoi a făcut șah, dar profesoara îl presa spre performanță și a dat înapoi. „Eu eram la al treilea nivel, era bine, eram la turneu și acolo puteai să câștigi bani și dacă nu câștigai nimic îți dădea o ciocolată și o mâncam și atât. Dar dup-aia nu mi-a mai plăcut fiindcă profesoara nu întreba dacă am înțeles sau nu”, spune cu stângăcie în română Vlad.

„Era foarte exigentă și nu-i mai făcea plăcere să se ducă. Și distruge încrederea copilului. Pentru noi era important să facă un sport de plăcere, nu vreau să fie o stea. Dar ei nu au conceptul de locul doi, ei trimit copiii doar să performeze”, completează Violeta.

Șahul este disciplina fanion a Rusiei și își menține performanțele cu multă muncă. Deține primul loc în lume la șah, de data asta surclasând SUA și China.

Familia Mărculescu nu a vrut însă să pună umărul la menținerea acestei supremații. Acum Vlad și-a găsit sportul care-i place, fără presiunea competițiilor - face trucuri cu trotineta.

Românii nu au vrut să pună presiune pe copii să facă ce nu le place. Așa că au rămas în gradena observatorilor acestui sistem de învingători. Rușii au și panouri de onoare în școli.

În timp ce vorbim, patinatoarea de 15 ani Kalima Valieva se afla în centrul unui scandal de dopaj la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing. Aceasta fusese depistată pozitivă după o testare la finalul anului și Agenția Rusă Antidoping o suspendase. A fost permisă participarea ei la Beijing, dar a ieșit pe 4. Pe primele două locuri au fost alte două patinatoare rusoaice. Drama celor mai buni. 

Ei se întrec între școli, pe zone. Și în funcție de câți olimpici sunt, și sunt foarte mulți pentru că părinții le impun copiilor, crește nivelul școlii. Profesoarele sunt interesate să aibă mai mulți elevi cu performanțe. - Viorel.

Au rezultate și la testările care se uită la performanța în ansamblu a sistemului. Rusia s-a clasat pe locul 30 în lume la testările PISA la matematică, surclasând țări ca Israel, Italia sau Grecia. România era pe locul 49.

Tabloul cu Putin în fiecare școală

Ca străini, cei patru au putut să observe cu distanță și cum este construită imaginea liderului de la Kremlin. La școală nu se vorbește politică, dar fiecare școală are un tablou cu Putin. O temă care iscă o dezbatere în familia Mărculescu.

Mara: Noi avem la al doilea etaj al școlii un spațiu mare unde copiii pot sta. Acolo este poza lui Putin și scrie cât de fain este Putin. Și în orice școală ai intra, e măcar o poză cu Putin.

Violeta: Așa cum era Ceaușescu pe vremuri, tabloul și steagul.

Viorel: E un lucru care se practică în Rusia. Au altă cultură, nu știu dacă e un lucru bun sau rău, dar eu mă întâlnesc cu diferiți oameni prin munca mea și cei care sunt mai în vârstă au bustul lui Lenin sau poza lui înrămată. În companiile noi, de multe ori vezi poza lui Putin. Nu știu cât ține de cultul personalității și cât de faptul că el este considerat  un adevărat lider. Nu le impune nimeni, nici lor în școală. Ci pur și simplu ei îl văd ca pe un lider și consideră acest gest ca un semn de respect. 

Violeta: În România ai icoane și toată lumea se roagă, iar aici ai poza lui Putin.

Mara: Și aici sunt și foarte multe icoane.

Violeta: Nu atât de multe, fiindcă sunt multe religii, și musulmani, și ortodocși, și evrei.

Mara: Generația nouă de la 13 până la 17-18 ani nu au același mare respect ca buneii pentru Putin.

Violeta: Generația tânără e mai libertină, vede lucrurile mai diferit. Noi n-avem televizor. Am scos televizorul pentru că nu vreau să mă influențeze. Pe internet nu mă uit pentru că nu vreau să mă stresez. Am văzut cum mă bombardau prietenii din România cu întrebări.

Mara: Eu am niște prieteni ucraineni, vorbesc cu ei. Cum am înțeles, oamenii din Ucraina, cei de vârsta mea, nu îi interesează Rusia și nu se uită negativ la ea. Normal că foarte mulți oameni în vârstă, de la 30 până la 40 de ani, se uită la Rusia puțin mai negativ.

Părinții o întrerup ca să-mi adreseze o întrebare: Sunteți în vârstă? Râdem cu toții. Suntem la masa dialogului oameni în vârstă și copii. „Și bătrâni”, adaugă Viorel, fiindcă el și soția lui au 47 de ani, nu mai intră în rândul celor „în vârstă” de până în 40 de ani.

Violeta reia: Eu cred că e doar vorba de politică. Oamenii sunt frați, doar că unul trăiește aici și altul acolo.

Viorel: Mulți din Rusia au rude în Ucraina sau sunt ucraineni veniți aici. Să nu uităm că Kievul a fost prima capitală a Rusiei mari. Dar rușii în general nu vorbesc despre asta pentru că e un lucru pe care nu îl pot influența și își văd de viața lor. Rușii nu-și pierd vremea cu lucruri pe care nu le pot influența, sunt extrem de practici. Dacă pot schimba ceva, se implică, dar cum e o chestie care nu depinde de ei, nu-și pierd vremea cu asta.

„Nu poți să mimezi învățatul”

Pentru familia Mărculescu nu există altă concluzie decât că școala rusă e foarte serioasă. „Profesorii aici sunt buni, știu să predea. Ei vin cu lecția învățată de la școală. Eu nu am putut să-i ajut la rusă și nici la vreo altă materie decât germană și engleză. În plus, trebuia să le explic în rusă. Dacă ziceam în românește ceva li se părea science fiction”, spune Violeta. „E un sistem de învățământ serios, nu te duci la școală să te joci. Nu poți să mimezi învățatul. Încearcă să-și facă treaba bine toți”, o completează Viorel.

Iar notarea, cu note de la 1 la 5, este separată pe competențe. „Dacă primesc un exercițiu la matematică, pot primi și două note pentru exercițiul respectiv, în funcție de diferite criterii. Dacă folosesc metoda dată de ei de rezolvare sau dacă au ajuns singuri la rezultat se notează diferit”, spune Violeta.

Elevii sunt implicați și ei la ore. „Profesoarele din clasele mai mari îi iau pe copiii care înțeleg tema mai bine și le cere să-i ajute pe ceilalți, să meargă mai repede ora”, spune Mara.

„Da, uneori îl iau pe unul dintre copii, cum l-a pus pe Vlad, să-i verifice pe ceilalți la teme. Se schimbă rolurile între elevi și profesori”, intervine Viorel.

După opt ani de Rusia, familia Mărculescu pornește în mai puțin de o lună din nou la drum. Se vor muta în Viena, Austria, fiindcă Viorel a primit o nouă ofertă de muncă. Singurul care a votat împotriva mutării este Vlad. „La școală am doi prieteni cu care mă înțeleg și vorbim mereu și nu aș vrea să plec din Rusia. Că sunt și prietenii și acum știu și cum merg autobuzele.” „Și metroul, nu te-a învățat tata?”, îl îmbunează Violeta.

Stau în apropierea stației Sokol din Moscova, la câteva stații de centru. Pe sub geamul lor trece o autostradă cu opt benzi care își oprește vuietul doar pe 9 mai, de Ziua Victoriei, comemorarea capitulării Germaniei naziste.

Când e parada de 9 mai, vedem tancurile cum trec prin fața casei. Aici sărbătorile sunt foarte bine organizate, somptuoase, mai ales cele legate de război. Îi prețuiesc foarte mult pe veterani și fiecare are o poveste cu un bunic care a murit în război. 9 mai e o zi sfântă pentru ei și e impresionant. Își apreciază înaintașii și asta îmi place. - Violeta

„Încercăm să ne obișnuim copiii să fie mai mult oameni ai Planetei”

Cu un picior în avionul care-i va duce spre Austria, cei patru rememorează ce au învățat despre Rusia și locuitorii săi. „Eu îi văd pe ruși ca pe nucile de cocos. La exterior sunt foarte rigizi, dar în momentul în care reușești să te înțelegi cu ei, să vorbești, să legi prietenii, devin extrem de zemoși, fac o groază de tâmpenii, știu să se distreze”, spune Viorel. „Rușii sunt artiști, toți știu să cânte la un instrument, la balalaica sau să cânte din gură, să facă sporturi. Ei sunt competitivi și când se distrează: hai să vedem cine dă cu capul mai tare?”, spune și Violeta.

Ea abia așteaptă să ajungă într-o capitală mai verde. Asta îi lipsește cel mai mult. „Moscova e ca și Bucureștiul, plină de clădiri. Este parcul Gorki, sunt și parcuri, dar eu simt lipsa verdeții.”

Marei cel mai mult îi place la Avia Park, cel mai mare mall din Europa. „Are un acvariu pe înălțime care este în Cartea Recordurilor. Lor le place să meargă în clădiri, mie în natură.”

Știau că nu vor rămâne pentru totdeauna în Rusia, așa că s-au învățat să trăiască mai simplu, să nu se încarce cu obiecte inutile. „E important să ai experiențe, să vezi locuri, să te îmbogățești pe tine”, crede Viorel. Cu viața toată în bagaj, cei patru vor schimba din nou țara și cultura. Nu le este plecarea atât de grea pentru că nu au reușit să-și facă prieteni în Moscova. Prietenii dragi le-au rămas cei din România. „Moscova e un oraș brownian, cu foarte mulți oameni, e greu să legi relații. Bineînțeles că avem legături cu românii de aici, ne știm, ne întâlnim”, explică Viorel. „Ei știu că nu vei rămâne aici și nu depun efort, nu se implică”, spune și soția sa.

Viața oricum li s-a schimbat în ultimii doi ani. Expații sunt obligați să-și facă un set de analize medicale complexe la fiecare trei luni. Apoi, dacă ies din țară, nu mai pot reveni. „Noi nu putem călători în afara țării pentru că nu ne mai putem întoarce și de doi ani, stăm doar pe aici, pe la Soci, Elbrus. Nu ne-ar mai primi deloc înapoi, s-au închis granițele. Politica...”, explică Violeta.

Au o nouă țară în față și un nou sistem educațional de experimentat. Se simt însă pregătiți pentru asta.

„Încercăm să ne obișnuim copiii să fie mai mult oameni ai Planetei și mai puțin legați de România, Rusia sau orice altă țară. Important e să-și dea seama că pot trăi oriunde și că la un moment dat în viață pot să-și strângă lucrurile și să zică: nu mai vreau să stau aicea, vreau să mă duc în Vietnam și cu asta basta.”

Fotografii din arhiva personală