Înainte de pandemie, învățătoarea Ioana Baboș, de la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”, Zalău, invita vinerea câte trei copii din clasa ei să petreacă timp împreună. Îi alegea pe cei mai silitori la școală din ultima perioadă și lua decizia după ce vorbea și cu părinții despre sarcinile îndeplinite acasă.
Cu unii a copt prăjituri chiar în bucătăria ei, pe alții i-a dus la circ sau la țară, și deseori a participat și fiica sa de 11 ani.
„Am vrut să vadă că «doamna» nu e doar acel cadru didactic exigent, ci și un om care empatizează cu ei”, spune învățătoarea despre activitățile din afara școlii. Și nu s-a temut ca alte cadre didactice că i se vor urca la cap copiii dacă o cunosc și în alt context. Ba chiar i se par mai respectuoși.
Un Moș Crăciun diferit
Din martie până în iunie 2020, Ioana Baboș, 40 de ani, și-a văzut elevii de clasa a II-a numai online. Nu-și putea imagina un an care să se încheie fără o supriză, așa că a cerut sfatul unui părinte, le-a cumpărat cărți și le-a împachetat premiile. Apoi, s-a urcat în mașină cu fiica ei și s-a dus la fiecare, în fața porții sau a blocului. Cu o zi în urmă, le transmisese părinților că o să trimită un curier cu premiile. Așteptau, așadar, pe cineva. „Când am apărut, a fost cea mai mare bucurie. Unii au plâns, părinților nu le-a venit să creadă”, își amintește.
Surprize le-a făcut și de Crăciun; atunci a îmbrăcat o bluză de Moș, și-a pus și căciulă și, din nou cu fiica ei, a pornit cu tolba spre casele elevilor.
În plus, îi învață și pe ei să dăruiască. Anul acesta, pe 10 decembrie, a mers cu elevii și cu părinții la un cămin de bătrâni cărora le-au oferit pachete, între altele, cu biscuiți, fructe și cozonaci. „Crăciunul este perioada cea mai așteptată. Vorbim de magie, magia de a face bine”, spune învățătoarea. I-a obișnuit pe copii și pe părinți să facă în fiecare an acest bine împreună, iar ei abia așteaptă. În decembrie au mai donat alimente către Crucea Roșie, respectiv haine, jucării și dulciuri pentru copiii din familii vulnerabile într-o campanie locală.
„A dărui înseamnă a arăta că îți pasă de cineva, că vrei să știe că nu este singur și că întotdeauna va fi cineva care îl va sprijini și îl va îndruma”, explică învățătoarea. Dacă aplică de mici ceea ce noi îi învățăm, valorile morale, la Dezvoltare personală, apoi la Educație civică, vor deveni oameni empatici, altruiști, solidari și înțelepți. Deprind abilități pe care treptat le vor dezvolta și se vor implica și în alte acțiuni cu mai mare impact. A fi bun este cel mai minunat lucru pe care îl poți face. Este cheia fiecărei reușite!”.
„Pornesc de la o poveste în jurul căreia mă încadrez toată ziua”
Ioana Baboș profită de fiecare ocazie ca să le predea creativ copiilor cu care se întâlnește cinci zile pe săptămână. Științele naturii e una dintre cele mai iubite discipline, pentru că pot să facă experimente, povestește ea. Când au și o parte practică, rețin mai ușor informațiile. Recent, de exemplu, pentru o lecție au plantat boabe de fasole și au urmărit cum s-a dezvoltat planta lor.
Unii profesori și învățători se străduiesc să facă liniște în clasă, mai ales cei care lucrează în învățământul primar. Dar învățătoarea Baboș rezolvă o astfel de situație din priviri, se uită la elevi și ei știu ce-au de făcut.
Exerciții la matematică pe asfalt, una dintre abordările inventive ale învățătoarei
„Activitatea noastră e foarte frumoasă, dar te solicită dacă vrei să o faci la rang de excelență”, spune ea. „După cele patru ore, mai ai nevoie de două ore în care corectezi caiete și îți mai trebuie două să-ți pregătești materialele pentru următoarea zi. De obicei, pornesc de la o poveste în jurul căreia mă încadrez toată ziua, ca să implic toate materiile”. De exemplu, dacă Hercule trebuie să ajungă la Meduza, îi îndeamnă să descopere ce anume face în această călătorie, ca să fie totul antrenant, să nu se plictisească.
„Mi se spunea că nu o să reușesc în viață”
Acțiunile umanitare au fost întotdeauna importante pentru învățătoare; a aflat încă din copilărie cum e să ai puțin. În școală, a coordonat an de an un proiect în care ea și părinții elevilor au meșterit obiecte de Crăciun, apoi au organizat un târg caritabil ca să le vândă, iar o parte din bani au ajuns, de pildă, la familia unuia dintre elevii ei. Băiatul avea dizabilități locomotorii. A fost în prima ei generație ca învățătoare și a schimbat modul în care își privește elevii. „Eram mai exigentă, dădeam mai multe teme, atunci mi-am dat seama că elevii au nevoie și de altceva”, spune aceasta.
Crede că familia și prietenii sunt cei mai importanți în viața noastră. Și pentru ea familia a contat mult, cum ar fi relația cu soțul, care a încurajat-o de fiecare dată când a vrut să renunțe la un proiect și cu fratele, care îi este aproape oricând.
„Știu ce înseamnă să ai șanse zero, mi se spunea că nu o să reușesc în viață pentru că nu am mamă și susținere”, povestește ea. A vrut să demonstreze că poate izbuti în orice condiții. Părinții au divorțat când avea 10 ani și a rămas cu tatăl, iar în gimnaziu simțea că îi lipsea un sprijin în fața răutăților colegilor. „Trebuia să am grijă de fratele meu mai mic, mă împărțeam între școală, cămin, țară”, își amintește.
Franceza i-a plăcut de mică datorită unei profesoare pe care o aprecia, de asta, după liceu, și-a dorit să devină institutor de limba franceză. S-a înscris fără știrea tatălui ei la un colegiu din Zalău al Universității Babeș-Bolyai și a intrat a șaptea. Ulterior, a predat și la clasele primare, și la liceu.
„Mi-am dorit să fiu altfel”
Totuși, ceva lipsea în perioada în care era profesoară. Spre deosebire de copiii mari, celor mici le putea preda prin jocuri și atunci reușea să își pună în practică multe dintre idei. „Câteodată, ce visezi noaptea poți să aplici ziua; copiii din ciclul primar sunt mai deschiși și dezinvolți”, a observat învățătoarea. Își dorea o schimbare. Și a prins curaj să o facă după concediul de maternitate.
Într-un an, a descoperit o grămadă de lucruri despre noua profesie, în special de la unul dintre colegii ei. „Mi-am dorit să fiu altfel”, explică aceasta. „E bine să fii și acel învățător tradițional, dar copiii de azi trebuie să descopere singuri, să experimenteze și să înțeleagă de ce ceea ce învață îi va ajuta în viață”.
Un astfel de exercițiu este un interviu despre localitatea lor, la care au lucrat de curând. Pentru acest proiect de educație civică, elevii au putut intervieva pe cine și-au dorit din familie sau dintre prieteni, pe baza câtorva întrebări formulate de învățătoare. Cunosc anumite monumente din localitate? Ce activități se organizează acolo? Dacă le place? Ce cred că s-ar putea schimba? Așa au șansa să filmeze și să-și folosească telefonul și în scopuri educative, crede învățătoarea.
Pe copiii fără acces la tehnologie i-a ajutat cu tablete întrebând pe Facebook cine vrea să doneze, până la urmă a primit vreo zece dispozitive.
După aceea, școala online a devenit posibilă pentru toți. Ioana Baboș a fost cât de inventivă a putut în mediul virtual, s-a pus în locul copiilor și s-a întrebat cum i-ar plăcea ei să fie orele. Așa că dimineața le-a pus muzică ritmată, dominată de bas, cum obișnuia și la școală, în timp ce se așezau în bănci.
Uneori se înregistra pe telefon citind o poveste de câteva minute și le-o trimitea pentru seara, ceea ce mai făceau și părinții, care încărcau audioul pe un grup comun.
În toți acești ani, învățătoarea Baboș a avut un impact și asupra școlii unde predă. De pildă, cu sprijinul directoarei și al profesoarei de desen a transformat o sală simplă într-una de relaxare pentru elevi, unde predomină galbenul și griul patentat. Înainte de pandemie, acolo se așeza cu elevii ei pe canapea, fotolii și pernuțe ca să citească în liniște sau să dezbată o carte deja citită.
Și mai are idei despre cum ar putea lucra cu cei mici în viitorul apropiat: „Tare mult mi-aș dori un laborator în care să țin toate materialele, ar fi minunat să poarte copiii și halate albe la activități”, spune ea. Ca niște mici cercetători.
Fotografii: Arhiva personală Ioana Baboș
