Părinții nemulțumiți de absența triajului epidemiologic în școli. Directoare: „Asistenta nu văd cum ar putea să facă față unui număr de 600 de copii”

Părinții nemulțumiți de absența triajului epidemiologic în școli. Directoare: „Asistenta nu văd cum ar putea să facă față unui număr de 600 de copii”

Părinții își doresc să aibă loc în școli triajul epidemiologic recomandat de Ministerul Sănătății, în contextul în care s-au înmulțit cazurile de gripă sezonieră. Dar măsura, spun aceștia, nu se aplică nici măcar în instituțiile preuniversitare care au cabinet medical. O directoare explică situația din școala pe care o conduce. 

15.01.2023

de Medeea Stan. Foto: Eli Driu

Mai mulți părinți s-au exprimat pe rețelele de socializare în legătură cu modul în care se desfășoară triajul epidemiologic în școlile unde învață copiii lor. Majoritatea spune că acest triaj nu are loc de fapt.

„Niciun triaj, doar o asistentă care a venit la ei și le-a explicat regulile de igienă. În clasă au purtat mască fiica mea și încă un elev. În plus, un băiat chiar era răcit”, a scris un părinte. 

O altă mamă a precizat că nici la școala copilului ei nu s-au luat măsurile recomandate: „Care triaj? A intrat care cum a vrut. Mulți copii tușeau de numa’-numa’ și au rămas la școală, deci... Triaj doar pe hârtie”. 

Unii părinți consideră că familia este, înainte de toate, responsabilă. „Triaj, netriaj… Eu nu îmi trimit copilul bolnav la școală. Primul triaj e acasă”, a spus cineva. 

Sub 2.000 de cabinete medicale școlare în toată țara 

Cu patru zile înainte să înceapă școala, după vacanța de iarnă, Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat că România e în stare de alertă epidemiologică și că se vor face recomandări, inclusiv pentru instituțiile de învățământ. 

Prima dintre ele este triajul zilnic, apoi: cadrele didactice să folosească măști de protecție, „eventual și copiii”. 

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a publicat recent raportul privind numărul cazurilor de gripă din perioada 1-8 ianuarie. S-au raportat 4.629, cele mai multe în București, 1.343, și în Brașov, 378. 

Asistenții medicali din școli ar avea responsabilitatea să verifice dacă elevii tușesc, strănută sau au febră. Însă în puține instituții preuniversitare există cabinete medicale: doar în 1.732 de școli din urban și în 53 din rural, potrivit datelor pe care tocmai le-a primit jurnalista Sorana Stănescu de la Ministerul Sănătății. 

Am întrebat mai mulți părinți dacă școlile în care studiază copiii lor au cabinet medical și dacă se face triajul recomandat. Ne-au răspuns trei dintre ei sub anonimat, ca aceste declarații să nu afecteze cumva parcursul educațional al copiilor.  

„Mi-ar plăcea să fie un oarecare triaj”

„Colega lui de bancă iar e bolnavă. Mi-a povestit fiul meu că s-a simțit rău, era moleșită. Au trimis-o părinții la ore. Aștept să văd dacă iar ne vom îmbolnăvi”, ne spune o mamă care are fiul în clasa a VIII-a la Liceul Waldorf din Timișoara, instituție de stat. 

Aceasta explică și că fata respectivă a răcit și înainte de vacanța de iarnă, s-a molipsit atunci și băiatul său; așa s-a îmbolnăvit toată familia. Deși acum lipsesc elevi din cauza răcelii, n-a existat un triaj, mai spune timișoreanca. E ceea ce i-a povestit copilul ei. „A spus că n-a venit niciun asistent, deși au în școală. La ei în clasă nu  poartă măști nici elevii, nici profesorii”.

Înțelege că în clasa a VIII-a, de exemplu, părinții sunt îngrijorați că, dacă țin copiii acasă, vor pierde orele de matematică și română. Dar crede că cel mai bine ar fi să ia școala niște decizii: „Mi-ar plăcea să fie un oarecare triaj”. 

Alexandrina Bradea, directoarea Liceului Waldorf din Timișoara, nu are informații că ar fi venit elevii răciți la școală. Aplică un triaj epidemiologic la grădiniță, explică aceasta. „Iar pentru clasele de primar, gimnaziu și liceu triajul îl fac părinții acasă dimineața și profesorii care intră la clasă la prima oră”, explică directoarea. 

Aceasta precizează că nu au fost până acum cazuri de gripă în școală. În ce privește cabinetul medical, asistenta vine două zile pe săptămână, spune Bradea, și nu are cum să verifice zilnic toate clasele. Poate doar să intre în clase dimineața, să-i întrebe cum se simt, adaugă directoarea. „Asistenta nu văd cum ar putea să facă față unui număr de 600 de copii”, încheie aceasta. 

Situația copilului vulnerabil în fața virozelor

„Nimeni nu i-a controlat. A venit în clasă o asistentă de la cabinetul medical, care le-a prezentat ceea ce ei știu: regulile de igienă. Le-a indicat să nu vină la școală dacă sunt bolnavi”, povestește un părinte a cărui fiică învață la Școala Nr. 97 din București, una dintre cele mai aglomerate din oraș, cu peste 2000 de elevi.  

Părintele adaugă și că puțini elevi din clasa fiicei sale poartă mască. „Fetița poartă, are și niște probleme de sănătate și nu poate să ia niciun tip de viroză, Covid, gripă. I-ar agrava problema actuală”. 

Crede că cel mai bine ar fi ca părinții să aibă grijă ca ai lor copii să rămână acasă, dacă se simt rău. „Fetița mi-a povestit că în clasă un băiat era răcit, nu purta nici mască. O singură profesoară a observat că îi curge nasul și strănută și i-a căutat o mască. El a continuat să vină la școală”.  

„Recomandările sunt recomandări, nu trebuie neapărat să fie urmate”

O mamă care are fiul cel mic la privat, iar pe cel mare la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, a făcut o comparație între abordările celor două instituții. 

Pe cel mic și pe colegii lui medicul școlii i-a așteptat zilnic la intrarea în clădire, spune ea. „Cu lanterna de la telefon se uita în gâtul lor și îi întreba dacă îi doare ceva, dacă tușesc sau au febră”, povestește aceasta. „La cel mare a venit un cadru medical în clasă doar luni, în a treia pauză. I-a întrebat cum se simt, le-a spus că pragul este febra. Dar nu a verificat fiecare elev”. 

Deși contactate, conducerea Școlii nr. 97 și cea a Colegiului „Tudor Vianu” nu au răspuns cererii redacției noastre de a comenta situația, până la publicarea articolului. 

Mama băiatului de la „Vianu” amintește, însă, că nu s-au impus niște măsuri, prin urmare, școala are libertatea să procedeze cum crede de cuviință: „Recomandările sunt recomandări, nu trebuie neapărat să fie urmate”. 

 

Fotografia are scop ilustrativ

Medeea Stan

Reporter

Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

CUVINTE-CHEIE

triaj scoli gripa